691 matches
-
soția în stradă, se uită spre fata de alături. Să vă plătesc biletul, șoptește fata după ce ajung în foaier. Ce sînteți? Adică... ce profesie? întreabă Mihai. Studentă. Atunci, nu-mi plătiți. De ce?! îl privește fata cu o expresie de copil derutat. Așa. Am eu o datorie veche... rîde Mihai, amintindu-și cu drag exclamația Violetei: "Studenții nu plătesc". Își surîd și se despart. Se regăsesc în sală, au locuri alături. Mihai îl cedează pe al său. Preferă să stea în spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
întindă mîna, să arate, dar a rămas locului, cu privirea adîncită în clarul incredibil al oglinzii. La spatele ei, Mihai mai face un pas, să se apropie. Privirea lui, aruncată peste umărul femeii, se pierde în adîncul cristalin. E total derutat. Pentru o clipă are impresia că-i în urmă cu mulți ani, cînd a mers în biroul Teonei, la etajul doisprezece. După ce au discutat un timp pe motivul culorilor convenționale ale căștilor de protecție, femeia s-a dus la oglindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
de cultură, nu mă duc nici să mă plimb și nici să-mi cumpăr pantofi, ripostează el. Ar fi, în ultimă instanță, o problemă socială, cum socială e și calitatea dumneavoastră de deputată, unde nu faceți decît act de prezență. Derutat el însuși de această izbucnire, Mihai coboară agale treptele pavilionului administrativ. Cînd ajunge la etajul întîi, se hotărăște brusc și intră la Mateianu. Directorul lipsește. Poate că-i mai bine așa! Merge în secție și-și caută șeful. Nu l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
studenție. Face un gest, ca o invitație și coboară ea întîi spre B.M.W.-ul care așteaptă jos, lîngă trepte. Am remarcat că ești neînsoțit, altfel nu mi-aș fi permis... Pot să-ți propun o cafea la Inter? Încă derutat, Mihai surîde și saltă ușor din umeri, într-un gest ce se vrea aprobator. În Piața Kogălniceanu, din cauza unui șir de troleibuze, mașina oprește în fața aprozarului, chiar lîngă o stivă imensă de varză, peste care tronează cîțiva dovleci mari, albi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
ca un om ce se trezește dintr-un somn adînc, halucinant. Regreta timpul irosit cu visuri deșarte. Peste cîțiva ani, cînd am găsit-o șefă de sector la institut, era alta!... Numai? întreabă Vlad cu calm. Ce altceva?! întreabă Mihai derutat. A! rîde el. Am mai povestit eu celor apropiați, cred că și ție, ba chiar și-n una din cărți, cîtă ură manifesta împotriva preocupărilor mele literare. În primul moment, crezusem c-am regăsit o frumoasă iubire, dar nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
însă ce Ana a luat-o în brațe, s-a agățat strîns de ea. Adrian a fost sărutat din mers, în drum spre autobuz. Eu sînt străin? a întrebat-o Mihai. A! s-a mirat Ana, făcînd un pas înapoi, derutată. A vrut să-l sărute, dar Mihai și-a continuat drumul, cărînd geamantanele. După doi pași, i-a părut rău. Știe că Ana a fost preocupată de copii. Acum, stă în avionul de Ardeal. Se gîndește aiurea. N-a putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
că timpul e pierdut oricum. Stă liniștit în fotoliu, lăsîndu-l pe Tibor să-și vadă de problemele lui de serviciu. Imediat după ora douăsprezece, sînt chemați. Mergem la cantină, spune Tibor secretarei cînd ies din birou. Mihai e și mai derutat: de ce la cantină și nu într-un birou?! Dar nu lasă să se înțeleagă. Doar cînd ajunge în sala mică a cantinei și e întîmpinat de cîțiva bărbați, își dă seama că a tresărit. Unul dintre ei, care pare a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
expresia feței lor e plină de lumină iar ochii le sînt vii, îmbătîndu-se de plăcerea unor priviri lungi, reciproce, cînd buzele, umezite de surîs, par că-și spun ceva. De Mihai au uitat complet, poate și pentru că l-au văzut derutat; Doris le-a șoptit ceva iar fetele au început să-l ignore. El înțelege abia acum propunerea lui Doris. Așezate alături, ținîndu-se de mijloc, fetele vorbesc, la modul general, despre bărbați. Sînt chiar ușor ironice. Iar cînd, după cîteva ore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
boala vreunui nou roman, dar, dacă, Doamne ferește!, vei fi deznădăjduit cîndva, gîndește-te că mai sîntem și noi aici; ne știi adresa, ai telefonul meu... Mai ales că fetița e o mare amatoare de literatură... Și, ca să nu fii și mai derutat decît pari, te informez că Tiberiu mi-a spus în cîteva rînduri c-ar vrea să te cunoască... La explozia de bună dispoziție a femeii, privirea lui Mihai se rotește peste întreaga încăpere cu calm, ca o fugă de confruntare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
să spargă gheața tăcerii, dar mîna lui s-a dus imediat la piept, să scoată portmoneul: Spune-mi, cît îți datorez? a întrebat-o calm, dîndu-i de înțeles că vrea să scape de ea. Fata s-a uitat la el derutată, apoi a sărit din fotoliu, rămînînd o clipă locului, să-l poată privi de sus. Hai sictir! i-a strigat și s-a îndreptat grăbită spre ușă, luîndu-și din mers haina de blană de pe cuier. Acum, Mihai observă că privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
fi avînd calități certe, dar eu vorbesc de cazul în care sunt implicat... Dacă vreți, doi dintre cei implicați în problema benzilor perforate pot spune adevărul, cum s-au născut ideile de rezolvare. Ce să fac cu el? întreabă Oșanu derutat. Exact! pufnește într-un rîs scurt Mihai. Doar nu sîntem la tribunal. E de ajuns intervenția dumneavoastră din nou și Mateianu va continua să-și vadă nestingherit de lucru, iar madam Barbu, la urma urmei, poate munci și alături, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
veni prin spatele ei și Îi puse cătușele. Lynn scuipă și-l nimeri pe Exley drept În față. Fisk o scoase pe hol, luptîndu-se cu ea. Exley Își șterse fața - roșie, Împestrițată. — Nu eram prea sigur. Credeam că e doar derutată. Jack Îi Înmînă revista Whisper. — Știam mai bine decît tine ce o să spună. Căpitane, trebuie să citești ce-ia aici. Înfricoșător: fața aia și ochii ăia te băgau În sperieți. Exley citi articolul și rupse fițuica În două. — E mîna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
p. 74), opinie împărtășită de Meletos, indignat de impasibilitatea atenienilor în fața prezenței nocive a filosofului (Cât timp veți mai îngădui oare în mijlocul vostru pe acest Socrate care strică floarea tineretului grec ? - p. 75). Incapabil să urmeze calea cunoașterii, confuz și derutat, Eurites nu mai poate suporta lumea din jur și propria persoană și se sinucide, iar Socrate își reproșează că n-a știut să-i ofere îndrumarea potrivită : De ce te-am lăsat singur ?... Singur cu destinul tău... (p. 77). Moartea tânărului
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
om, care de la bun început se uitase cu suspiciune la el și la bocceluță. În cele din urmă, după repetate și precise declarații că este prințul Mâșkin și că trebuie să-l vadă pe general pentru o chestiune importantă, servitorul, derutat, îl introduse alături, într-o încăpere mică de lângă anticamera cabinetului și-l predă unui alt om, care făcea dimineața aici de serviciu și-i anunța generalului pe musafiri. Acest al doilea lacheu era îmbrăcat în frac, avea mai mult de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
a impresionat atât de mult, încât pe urmă am visat-o, chiar aceste cinci minute le-am visat. Le măsură încă o dată pe ascultătoarele sale cu o privire iscoditoare și serioasă. — V-am supărat cu ceva? întrebă el brusc, parcă derutat, dar privindu-le totuși pe toate în ochi. — Cu ce? strigară cele trei domnișoare, uimite. Păi, parcă v-aș ține o lecție... Toate izbucniră în râs. — Dacă sunteți supărate, nu mai fiți, spuse el, doar știu și eu că am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
uneori cu hohote, fără să știe de ce, doar pentru că își asumase rolul de măscărici. Cât despre Afanasi Ivanovici, care avea reputația de vorbitor inteligent și distins și care altădată, la aceste aniversări, conducea conversația, părea acum indispus și chiar întrucâtva derutat, ceea ce nu-i stătea deloc în fire. Restul oaspeților, de altfel puțin numeroși (un biet învățător bătrân, invitat Dumnezeu știe de ce, un ins necunoscut și foarte tânăr, atât de intimidat, încât tăcea tot timpul, o damă volubilă, de vreo patruzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
rămășițele din râsul de mai înainte. Fetița nu suportă țipetele și o șterse pe loc la bucătărie; Lebedev chiar bătu în urma ei din picior, ca s-o înfricoșeze și mai mult, dar, întâlnind privirea prințului, care se uita la el derutat, rosti drept explicație: — Pentru... respect, he-he-he! N-are rost... dădu prințul să înceapă. Îndată, îndată, îndată... ca viforul! Și Lebedev dispăru iute din cameră. Uluit, prințul se uită la fată, la băiat și la cel întins pe canapea; toți râdeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
prea timizi: atât de mult se rușina de această faptă care nu-i aparținea, atât de mult se jena pentru musafirii săi, încât în primele clipe nu îndrăznea să-i privească. Ptițân, Varia, Ganea, chiar și Lebedev - toți arătau întrucâtva derutați. Cel mai ciudat era că și Ippolit, și „fiul lui Pavlișcev“ păreau surprinși de ceva; și nepotul lui Lebedev era evident nemulțumit. Numai boxerul stătea absolut calm, răsucindu-și mustățile, dându-și importanță; avea privirea puțin aplecată în jos, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Toți ascultau extrem de curioși, mai ales însoțitorii lui Burdovski. IXtc "IX" — N-o să negați, desigur, începu Gavrila Ardalionovici, adresându-i-se direct lui Burdovski, care îl asculta cu greu, holbându-și la el ochii de uimire și fiind evident foarte derutat, n-o să negați și, desigur, nici n-o să contestați la modul serios faptul că v-ați născut exact la doi ani după căsătoria legitimă a mamei dumneavoastră cu domnul Burdovski, secretar de colegiu, tatăl dumneavoastră. Data nașterii este prea ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
în veacul de aur nu s-a mai pomenit și, în același timp, vedeți prin om, profunda dumneavoastră ascuțime a observației îl străpunge ca o săgeată. Însă, dați-mi voie, prințe, asta cere explicații, pentru că eu... sunt pur și simplu derutat! Desigur, la urma urmei, scopul meu era să vă cer bani cu împrumut, dar întrebarea despre bani mi-ați pus-o ca și cum nu ați găsi în ea nimic reprobabil, ca și cum chiar așa trebuie să se întâmple. — Da... din partea dumitale, chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
el pe Ippolit de mâini. Numai uitați-vă la el! Prințe, prințe, de ce nu interveniți? Împrejurul lui Ippolit se îmbulzeau Vera, Kolea, Keller și Burdovski; toți patru îi imobilizau brațele. Are dreptul, dreptul!... bâiguia Burdovski, de altminteri și el foarte derutat. — Dați-mi voie, prințe, care sunt dispozițiile dumneavoastră? întrebă Lebedev, apropiindu-se; era cherchelit și înrăit până la impertinență. — Ce dispoziții? Nu, rogu-vă; dați-mi voie; eu sunt stăpân aici, deși nu vreau să vă arăt lipsă de respect. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
vorbiți cu mine după ce pleacă toți? îl întrebă el. — Chiar așa, spuse Evgheni Pavlovici, așezându-se deodată pe un scaun și invitându-l pe prinț să stea lângă el. Însă acum mi-am schimbat temporar intenția. Recunosc că sunt întrucâtva derutat, ca și dumneavoastră. Gândurile mi s-au încurcat; pe deasupra, chestiunea pe care vreau s-o discutăm e prea importantă pentru mine, ca și pentru dumneavoastră, de altfel. Vedeți, prințe, măcar o dată în viață vreau să fac o faptă absolut cinstită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
găsească... lucrul pierdut, în cazuri importante și regretabile: vede că nu-i nimic acolo, că locu-i gol, și totuși îl mai cercetează de vreo cincisprezece ori. — Bine, să zicem așa. Totuși cum s-a întâmplat?... Tot nu pricep, bâigui prințul, derutat. Mai înainte mi-ai spus că nu era acolo, că l-ai căutat în locul acela. Ce, a apărut dintr-odată? — Chiar așa, a apărut dintr-odată. Prințul se uită ciudat la Lebedev. — Dar generalul? întrebă el deodată. — Adică, ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
era pe atunci la Petersburg; de altfel, avea să plece curând din oraș; Belokonskaia era nașa de botez a Aglaiei. „Bătrâna“ Belokonskaia ascultă toate confidențele febrile și disperate ale Lizavetei Prokofievna, nelăsându-se câtuși de puțin impresionată de lacrimile mamei derutate; chiar o privi întrucâtva ironic. Era teribil de despotică; în prietenie, chiar într-una veche de tot, nu putea suporta egalitatea, pe Lizaveta Prokofievna o considera categoric tot o protegée, ca și acum treizeci de ani, și nu se putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Glebov, dar... că... că mai degrabă, atunci... — Înțeleg. Vreți să spuneți că aș fi mai degrabă un Osterman 77 decât un Glebov? — Care Osterman? se miră prințul. — Osterman, diplomatul Osterman de pe vremea lui Petru, bâigui Ippolit, simțindu-se brusc întrucâtva derutat. Urmă un moment de confuzie. — O, n-n-nu! N-am vrut decât să spun, interveni prințul după o oarecare tăcere, lungind cuvintele, că, după cât mi se pare.... dumneata n-ai fi niciodată un Osterman... Ippolit se încruntă. — De altfel, susțin asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]