821 matches
-
de cele mai multe ori, după miezul nopții; mai întâi dispărea dunga de lumină de sub ușă când mama închidea televizorul. Dacă tata se culca lângă mine, eu nu mai eram încordat. Încordarea o aveam din pricina întunericului din cameră. Ion tocmai venise acasă, descuiase patru broaște, băuse jumătate de litru de lapte și se strecurase ca o umbră prin camera noastră, mergând spre a lui. Ion era singurul din familie care îndrăznea să iasă noaptea pe stradă. „Îl mână instinctele”, spusese odată Toni. „Flăcăul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
gâtului și coloana cum se destinde. Voiam să merg până la cel care dormea dus sub copaci și să văd dacă e în regulă, apoi să iau mașina și să mă duc acasă, să opresc pe drum pentru o cafea, să descui atelierul și... Nu avusesem nici cea mai vagă idee ce urma să găsesc. Silueta care dormea cu spatele la mine era chircită, cu fața la adăpostul copacilor. M-am aplecat să scutur umărul dinspre mine și în acel moment tot corpul ei s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
venind din direcția unei zone cu magazine; ținea în mână o sacoșă de plastic verde cu numele unui magazin cu delicatese, deschis non-stop, care taxează clienții dublu pentru acest privilegiu. S-a îndreptat către intrarea din bloc, fie binecuvântat. în timp ce descuia ușa am ajuns la câțiva pași în spatele lui și am început să cotrobăi prin geantă agitând cheile de la mașină ca să fac zgomot ca și când aș fi căutat și eu cheile. între timp, tânărul deschisese ușa aruncându-mi un zâmbet fugar. I-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
și cu lacătul în cealaltă. N-aș fi vrut să mai aibă cineva cheia... era mai degrabă plăcut ca Lee să vină și să plece. Era atât de silențioasă. îi simțeam prezența, dar era foarte discretă. Lee era specială. A descuiat lacătul și l-am ajutat să împingă ușa de la garaj. înăuntru era aerisit și foarte spațios, plin de lumină de la ferestrele mari din acoperiș și de la celelalte de pe pereți. Stephen a încremenit în fața ușii, nevrând să intre. — Ce anume spuneați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
să scobesc o bucată mare de înghețată când a sunat soneria. Trebuia să fie Tom care trecea pe acolo așa cum promisese. Am înghițit în sec. Nu aveam chef de companie. M-am dus până la ușă, dar nu am apucat să descui. —Tom? am întrebat. Nu, eu sunt. — Oh, am exclamat, cu mâna pe zăvorul de sus. M-am gândit că, deși nu aveam chef de cineva, ar fi nepoliticos să nu-i deschid. Oricum, probabil ar dărâma singur ușa dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Nu, nu, nu poți face asta, a scâncit Walter în difuzorul interfonului. Atunci vorbește cu mine. A urmat o pauză lungă. Credeam că încă se mai gândește. Dar apoi am auzit alt bâzâit. Venea de la ușa din față care fusese descuiată. Am tras de ea repede, ca nu cumva să se răzgândească. Apartamentul lui Walter era cel mai de sus, iar el stătea în fața ușii, ținând-o pe jumătate deschisă, așteptând în mod evident să mi-o trântească în față, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
pus mâna pe cuțitul din spatele meu și cu o lovitură puternică l-am lovit direct în față. Impactul l-a împins în spate, dar nu a căzut. Ușa de la intrare era închisă și mi-ar fi luat mult să o descui. Am fugit pe scară până pe platformă. Până și-a revenit eu eram deja sus. S-a ridicat, luându-și mâinile de pe față. Avea o tăietură adâncă pe obraz. Osul probabil se rupsese. Am simțit ceva cum se strivește sub lama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
l spele, așa se cade, că fu unsul lui Dumnezeu, spuse Brâncoveanu. — Și pentru priveghi, adăugă Mihai. — Mai am treabă jos la spătăria mică. În timp ce cobora scara ordonă cuiva să-l anunțe pe mitropolit, apoi ajunse la ușa spătăriei, o descuie și intră. Doamna Maria îi aruncă o privire înverșunată: — Acum dacă vodă a răposat, eu sunt doamnă și poruncesc în numele beizadelei Gheorghe. — Se vede, măria ta, că ești străină de țară de nu știi obiceiul pământului. Dacă moare vodă, până
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
marfa pe pupitru. Tânărul grăbit se descheie la caftan și-și scoase cingătoarea din jurul mijlocului, care se dovedi a fi o bucată de catifea neagră decolorată cu reflexe cafenii. O întinse îndemânatic pe pupitru în timp ce tatăl lui cu cealaltă cheie descuia încuietorile lădiței. — E din piele de Cordova, serenissime, mormăi bătrânul în italienește arătând spre cufărașul ce se deschidea lăsând să se vadă mulțime de pungulițe din piele de căprioară. — O clipă să îngăduie înălțimile voastre, și cei doi se întoarseră
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
la mână cu niște fapte pe care mitropolitul le-a recunoscut inițial și pe care acum le neagă. Cei doi Cantacuzini schimbară priviri grăbite, căci gazda intră înfrigurată, frecându-și mâinile înghețate, și se îndreptă spre lada pe care o descuie cu greu pentru că avea trei lacăte deosebite. Ridicând capacul, mai mult pe pipăite decât văzând, scoase la iveală două volume cu legătura de piele roasă de vreme. Aveau colțurile copertelor întărite cu tablă de argint și miroseau a mucegai și
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
cojoacele, curios, a deschis lacra și toate gângăniile, viermii și târâtoarele au ieșit și au umplut pământul... De atunci, în fiecare an, Alexie adună toți gândacii, omizile, târâtoarele, lăcustele și broaștele și le încuie în pământ la Ziua Crucii, ca să descuie pământul și să le dea drumul de ziua lui, la 17 martie. De-aia prin șanțuri și prin livezi fac bătrânii focuri de frunze și ierburi din vara trecută și-i pun pe prichindei să sune din clopoței, ca să mai
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
de boccea, o legă bine și o prinse cu un nod de cingătoarea de la brâu, își aruncă pe umeri o mantie italienească din catifea neagră tivită cu argintiu, își răsuci mustățile și-și puse un tricorn pe cap, stinse lumânările, descuie și încuie ușa în urma lui. Trecu ca o vijelie printre dorobanții căpitanului Totoescu. Nimeni nu-l salută cum erau salutați beizadelele. Câte unul se mira cu glas tare la vederea lui, întrebând: — Ce o fi căutând frâncul așa noaptea în
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
el, drept din față dinspre răsărit părea o minune din basm. În goana mare, zornăind cheile, ispravnicul trecu pe lângă el; era de dimineață și slugile încă nu intraseră să deretice dacă mai rămăsese ceva nedereticat, așa că ispravnicul se grăbea să descuie. Ștefan se opri, privi lung clădirea, apoi își umplu ochii de galbenul de lumină al tufelor de forsythia trimise în dar acum cincisprezece ani de lordul Paget. Simțea un nod în piept urcându-se în sus spre gât. Porni agale
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
dintre două liturghii, ieromonahul curăța pietrele de deasupra ușilor de la intrarea în biserici, le citea, mângâindu-le literele cu degetele, ștergea praful și ceara de pe mormintele din pronaos ca să pătrundă înțelesul slovelor, cerea, prin satele îndepărtate de la bătrânii care-i descuiau ușa, pomelnicele ctitorilor uitați, le copia frumos pe primele pagini ale liturghierului și încerca să-i memoreze după reguli mnemotehnice stabilite pentru sine, ca să le poată recita numele într-o continuă litanie. A ajuns la Mitropolia din Târgoviște tocmai când
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
noapte. Mai întâi luă mânăstirile, apoi toate ctitoriile la rând. Dar clopotnița Mitropoliei, când? Și asta am înălțat-o tot eu. La Sfântul Ion grecesc, mare minune: așa cum este noapte, ieromonahul stă la ușa bisericii și se căznește să-i descuie ușa. „Nu pot să deschid, măria ta, du te la Sfântul Gheorghe.” „Nu, nu, mă duc la Hurezi.” „Ce să caute Hurezii în târg la București, măria ta?” Și așa mereu, la nesfârșit, de la ctitorie la ctitorie, ajungea, dar ușa
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
amintit ca am uitat să o deblochez. Deschide ușa asta! Am zbughit-o la ușă și am început să trag de încuietoare, dar ea se sprijinea pe ușă, așa că n-am reușit să o deschid. — Îți dau o secundă să descui. O secundă! M-am speriat atât de tare încât nu am reușit să-i spun să nu mai împingă în ușă. Nu crezi că pot să dărâm ușa asta și să ajung la tine, diavol mic, nu-i așa? Te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
neputința lui de a ne oferi, mie și familiei, lucrurile frumoase ale vieții. În fine, în fine - o întinde la lucru în Kaiser-ul fără aparat de radio și fără anvelope cu dungi albe, iar acolo femeia de serviciu îi descuie și îi dă drumul în birou. Și-acum, te-ntreb, de ce trebuie să fie el cel care ridică dimineața transperantele în biroul ăla? De ce trebuie să aibă cea mai lungă zi de lucru din întreaga istorie a agenților de asigurări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
această călăreață cu pantaloni de jocheu și dicție perfectă era moartă după seminția noastră tot atât pe cât eram noi morți după ea? Căci știi ce era Mike Todd? O copie nereușită a unchiului Hymie! Cine să știe că secretul care descuie inima (și fofoloanca) unei șikse era să nu faci pe goiul cu nas coroiat, pe tipul la fel de plicticos și găunos ca propriul ei frate, ci să fii aidoma unchiului tău, aidoma tatălui tău, să fii tu însuți, în loc să maimuțărești, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
bărbații evrei declasați, nevropați și psihopați! Socialismul există, dar există și spirocheții, iubito! Așa că asta-i inițierea ta, scumpo, în latura mai spurcată a lucrurilor. Jos, jos cu șortul ăsta kaki, patriotic, întinde-ți șuncile, măi, sânge din sângele meu, descuie fortăreața coapselor, deschide-ți larg gaura aia ebraică, mesianică! Fii gata, Naomi, sunt pe cale să-ți otrăvesc organele de reproducere! Sunt pe cale să schimb viitorul seminției! Dar evident că n-am reușit. I-am lins urechile, i-am supt gâtul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
-se-n creier, nu se mai termină, nu se mai termină, te strivește și te ia cu leșin. E Mugurel, vine de la școală... Degeaba i-a pus cheia de gât legată cu șnur, degeaba îi spune în fiecare zi să descuie. Sună în dușmănie, înadins, ca să-i toace nervii. Rău copil, încăpățânat, numai cu idiotu’ ăla de Ticuță seamănă. Și taică-său tot așa făcea, numai ce vroia, și nu ținea cont... Nu l-ai fi scos din rahatu’ lui, Doamne ferește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
dușmănie, înadins, ca să-i toace nervii. Rău copil, încăpățânat, numai cu idiotu’ ăla de Ticuță seamănă. Și taică-său tot așa făcea, numai ce vroia, și nu ținea cont... Nu l-ai fi scos din rahatu’ lui, Doamne ferește. De ce să descuie dacă poate s-o înnebunească pe mă-sa, Mirelo, ba parcă mai mult cu tine ar semăna. Uite-l cum intră pe ușă și amușină, adulmecă și dă târcoale ca un câine printr-o casă străină în care ar vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
își trag nasul și închid poșeta, dar rămân nemișcat, cu ochii închiși, scăldat de soarele dimineții. Apoi pantofii lor ticăie de câteva ori, se înfundă puțin în carpetă și răsună în sfârșit din hol. Toate femeile se încurcă vrând să descuie ușa fără să facă zgomot. E distractiv să le auzi cum înjură printre dinți - și ce înjurături îngrozitoare -, în vreme ce tu te prefaci că dormi, deși razele soarelui îți bat neplăcut în pleoape și se transformă într-un văl sângeriu tras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
pleoape și se transformă într-un văl sângeriu tras peste ochi. În asemenea clipe știu că ele știu că sunt treaz. Zgomotul încuietorii e prea mare. Poate că tăcerea de câteva clipe ce se lasă apoi, reprezentând ezitarea între a descuia ușa singure sau a mă chema pe mine, le convinge că e mai bine să continue singure. Eu oricum nu mă pricep la nimic. Era ora două și terminasem de așezat pe balcon mai multe pungi umplute cu gunoi. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
se pierdea în jurul unei zile incerte - atunci când știu sigur că o aveam, pentru că un om urca scările gâfâind și m-a întrebat dacă familia Bechet locuiește cumva prin blocul ăsta. Nu-mi aminteam dacă eram pe cale să încui sau să descui. Poate e undeva prin apartament, poate că o voi găsi peste mult timp și voi spune, plesnindu-mi fruntea, uite, domnule, aici era. Se făcuse însă ora trei și jumătate, iar eu nu mai aveam timp de căutări. Ieșeam din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
cu putere de șoldul stâng, în țipetele vecinei și ale fetei. Pe urmă mi-a dat drumul. Sgsdgff a prins lesa și l-a tras deoparte. Nu simțeam durere, dar sângeram peste panseluțe și îmi doream cu disperare să-mi descuie cineva ușa, să mă ducă până în camera mea și să mă lase acolo să-mi revin. În ziua asta, totul mi-a mers cum nu se poate mai prost. M-am ridicat în coate și am văzut-o pe Sgsdgff
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]