532 matches
-
șopti Lucas văzîndu-l pe soțul lui Gwen venind În goană spre ei. TÎnăra femeie făcu cîțiva pași În Întîmpinarea lui, dar Philippe nici măcar nu păru s-o vadă și căzu În genunchi lîngă soția sa. Tăcerea și imobilitatea lui Îi descumpăniră pe cei doi polițiști. Marie puse mîna pe umărul lui, el Își ridică privirea rătăcită spre ea și păru că are nevoie de ceva timp ca s-o recunoască. O expresie de ură Îi deformă atunci chipul, se ridică dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
despre ea. Deși eu intuiam toate astea prea bine, continuam să-i dau curs, să mă pierd în acele conversații absurde cu El, în loc să-i dedic ei întreaga mea ființă. Și ea, inconștient, tulburată de prezența lui, era tot mai descumpănită de tăcerile și absențele mele, de comportamentul meu amestecat, reținut și ascuns. Deși El-ul era cel pe care mi-aș fi dorit să-l ascund sau să-l îndepărtez, pe El ce presăra îndoieli cu întrebările lui insinuante. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
își schimbase brusc direcția. Fuseseră deconspirați; lupi furioși, priponiți la gura unui adăpost uriaș, strigau la ei amenințător, dezgolindu-și dinții, amenințînd să-i sfîșie, repezindu-se să-i ajungă. O, cîtă furie se afla în privirile lor pătimașe! Erau descumpăniți. În primul rînd, înțelegeau greu strigătele captivilor. Arar, cîte un "plecați!" sau "omorîm!" păreau să se distingă. Iar forța cu care captivii se smulgeau din legături creștea pe clipă ce trecea. Înțeleptul încercă să-i potolească, să le explice, dar
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
Cum începuse totul? Acum îi era clar. Își amintea, de parcă abia s-ar fi întîmplat, cum îl găsise pe Lupino printre copaci, cum îl acceptase, cum îl crescuse ca pe propriul său fiu. Încercă din nou copleșitoarele emoții care-l descumpăniseră atît de tare la plecarea puiandrului, amarul zilelor care urmaseră, dorul lui și al celorlalți membri ai haitei. Cînd crezi că le-ai văzut pe toate în viață, tot se mai găsește ceva care să te surprindă", concluzionă, rememorînd, încă
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
de rachiu. Nu vreau s-o mai lungim, se hotărăște brusc Roja să spună ce are pe suflet, am dezertat azi-dimineață, completează pe un ton sumbru, de parcă ar fi mărturisit o crimă avînd încă înaintea ochilor figura victimei. M-a descumpănit Comandantul, nici bine nu aflase despre ce era vorba, dacă era adevărat zvonul că i-o luaseră alții înainte, că a început să se dea de ceasul morții. Înainte să-l las baltă, am mai avut totuși la dispoziție cîteva
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
în direcția holului ca în gura unei văgăuni. Pînă la urmă tot o să pună cineva mîna pe ei, începe să se gîndească oprindu-se locului în dreptul pervazului, dînd la o parte perdelele de la geam, privind prin sticla prăfuită în stradă, descumpănit de tabloul indivizilor care brăzdează trotuarele în sus și-n jos, simțind că viața lui a ajuns într-un punct mort. Pușcăria o să-i mănînce, se gîndește la același scenariu care era atît de ușor de imaginat, altă cale nu
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
speranța unei reîntâlniri. Întâmplătoare, bineînțeles. Când ea Îi Întinse mâna, Înțelese că era ultima șansă. O prinse Într-a sa, decis să o păstreze cu orice preț, cât mai mult timp. Ea nu opuse nici o rezistență și lucrul acesta Îl descumpăni. O trase spre el și ea se supuse. Cuprins de teamă o sărută stângaci, timid. Ea era inertă. Drumul până la el, teama că tot ce i se Întâmpla acum putea fi doar un exces al imaginației ei Îi sleiră puterile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Iar eu pierd telegrama. Și Mesia vine. Și nimeni la gară decât navetiști cu ochii cârpiți de somn. Nu tu primar, flori, fanfară, cetățeni. De Radio și T.V. ce să mai vorbim? Petru abia respira. Povestea sosirii lui Mesia Îl descumpăni. De unde atâta imaginație la un poștaș? Uimirea și invidia lăsară loc recunoștinței. Avea un subiect de nuvelă pe tavă. Dezvoltarea era un fleac pentru el. Mașina de scris Își va dovedi după atâția ani utilitatea. Așteptarea se arăta rodnică cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
locuiască În propriul său apartament. Trăia urându-și cu Înverșunare trecutul. Un trecut mărunt, de om mărunt, oarecare. Un om oarecare dar cu amintiri... Una mai ales Îi revenea cu regularitate În minte: Se afla În balconul apartamentului său, privind descumpănit În jur. Și ce vedea: silueta obeză și dizgrațioasă a centralei termice plasată În dreapta blocului său, geamurile stropite cu vopsea ale blocurilor din față, bucuria stahanovistă a noilor locatari care cărau icnind mobile grele, furniruite, ori covoare de iută făcute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
mai chinuie În Întuneric cum se Întâmpla când ne luau curentul ăia de la IRE. Tu ce părere ai? Grațian, poate, ar Înțelege, adăugă mai mult pentru sine. Eu? El nu avea nici o părere. Ar fi avut, Însă monologul bătrânului Îl descumpăni În așa măsură Încât nu găsi altceva mai potrivit de făcut decât să-și mai toarne puțin vin În paharul de mult golit. În așteptarea unui răspuns Coriolan socoti că un somn scurt i-ar prinde bine. Adormi pe loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
a dat strechea-n ei. S-au prins că e mai ușor pe patru roți decât pe două picioare. Nu de tractoriști, ci de cosași avem nevoie. Știți cumva să cosiți? Oameni v-ați face. Comandantul și pilotul se uitară descumpăniți unul la altul. — Sau dacă v-ați pricepe la tinichigerie - continuă mediocrul - încă ar fi o treabă. Ducem mare lipsă de tinichigii. În clipa aceea de responsabil se apropie o fetișcană rumenă în obraji, cu un bust zdravăn, extramediocru. — Tovarășe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
totul. Îmi bubiau urechile. Aș fi vrut să fug și în același timp aș fi vrut să nu se mai termine acel moment de agonie și confuzie și dorință care venise peste mine. N-am zis nimic. Și el era descumpănit. A tușit în palmă, a aruncat o privire prin ușa care dădea în camera unde era Așnan și s-a uitat iar la mine. Până la urmă a bâiguit o întrebare despre sora lui de lapte. Probabil că am spus ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
părăsit, cred; ar fi sculptat acolo toată viața, mulțumindu-se cu pâine și apă; și dintr-odată să mă trezesc eu față în față cu o asemenea șansă grandioasă! Așa ceva poate face fericit un om, dar poate și să-l descumpănească, să-l sperie. Marmura, cu rare vinișoare albastre prin ea, nu părea nici greu de lucrat. Priveam uimit, tulburat, vrăjit, și a trebuit să-mi aduc aminte de ce mă aflam acolo ca să-mi revin, să-mi spun că n-avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cum să-l cârpești, să-l lărgești, n-ai cum să-i modifici croiala; dacă te strânge, te simți în el ca într-o cămașă de forță. Încât n-aveam motive să fiu indignat, nu asta era problema. Altceva mă descumpănea. Înțeleg să minți, dar să știi că minți! Or, bătrânii nu mai deosebeau adevărul de minciună, nu mai deosebeau realitatea de închipuire. Povesteau un trecut în parte visat, cârpit și nu mai știau nici ei cu exactitate care fusese adevărata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mi-am încălzit un ceai, am deschis fereastra, am făcut gimnastică și am respirat aerul înviorător. Deodată m-a pufnit râsul: „Nu rezolv nimic așa. Pot foarte bine să visez că fac toate astea”. Și m-am întors în pat, descumpănit de propria mea obiecție, întrebându-mă dacă nu cumva o visam și pe ea. Dimineața l-am căutat pe Dinu și i-am povestit tot, mărturisindu-i că de mai multă vreme aveam coșmare noaptea. El m-a ascultat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
iertați că am avut îndrăzneala să...” Dar m-am oprit. Bătrânul nu era în sală. Chiar în mijloc existau două fotolii de răchită împletită și o masă rotundă, tot de răchită, la care însă nu stătea nimeni. Asta m-a descumpănit și chiar m-a speriat. Apoi mi-a trecut prin minte că Bătrânul, după ce Francisc îi semnalase probabil venirea mea, se ascunsese undeva în spatele oglinzilor, studiindu-mă ca pe o muscă pătrunsă în sanctuarul său înainte de a-și face o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
dacă-ți place. Mie îmi ajunge o singură oglindă”. Dar n-a văzut!, mă gândeam atunci. Acum, faptul că nu se zăpăcise dând cu ochii de atâtea oglinzi incendiate de lumina scânteietoare răspândită de masivul candelabru atârnat de tavan, mă descumpănea. Abia când m-a întrebat: „Dar cu fotoliile astea de răchită ce e?” am deslușit în glasul ei o emoție reținută. Părea ușor intimidată de nenumăratele imagini răsfrânte în oglinzi și se mișca de colo colo pentru a verifica parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
garajului, căci lucra, și se uită în plin soare la grupul lor: chipul Veterinarei era concentrat ca al unei dresoare, iar Zet mergea ca un acrobat care poartă un ou. Altă dată văzuse ceva cu totul uluitor și întâmplarea îl descumpănise ca atunci când Eleonor nu mâncase peștele. Zet era priponit într-o îngrăditură din spate, între fermele lui Godun, și Omar încerca din nou să-l vadă de-aproape. Calul stătea nemișcat, cu ochii deschiși, precum o efigie de catran pe
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
cu un amestec de ironie și mulțumire. Mi-a atras atenția că nu trebuia să mă leg prea tare de ea, deoarece puteam să regret mai târziu. "În toamna următoare ― mi-a explicat ea cu un ton care m-a descumpănit ― s-ar putea să mă îndrăgostesc de altul și să te părăsesc". Văzând că m-am înnegurat, m-a luat în brațe: "M-ai crezut? Am glumit." "Să nu mai faci glume proaste", i-am zis, destul de acru. "Bine, îți
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
a acestor aștri În declin.”1 Mulțimea variantelor În care ne apare tipul dandy, fie Într-un moment anume al istoriei, fie Încă din vremurile antice, Înzestrat cu toate atributele genului (cazul exclusiv al lui Brummell) ori numai parțial, poate descumpăni spiritele prea ordonate. Acest proteism derutează deoarece el se joacă nu doar pe scena reală, ci și pe cea imaginară, mai exact pe scena literaturii. Ca și cum nu ar fi fost suficientă oscilația dandylogilor Între realitate și mit, deruta e sporită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
șuierul ghiulelelor și tânguirile bocitoarelor; în grădinile publice, sute de nevoiași în zdrențe, lipsiți de cele necesare înaintea iernii ce se anunța lungă și aspră, își disputau ultimele crengi ale celui din urmă copac făcut bucăți; oamenii șeicului, pe cât de descumpăniți pe atât de dezlănțuiți, dădeau târcoale pe străzi în căutarea unui vinovat bun de pedeapsă. În jurul orașului împresurat, luptele erau mai rare, mai puțin violente. Călăreții și pedestrașii Granadei, decimați la fiecare dintre ieșirile lor de către artileria castiliană, nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
fatalismul orientalilor și indiferența cu care Își Înfruntau destinul sau moartea. Îi putea Înțelege, În pofida faptului că ideea lor despre onoare, relațiile cu femeile și copiii, precum și cultul bătrînilor sau setea lor sălbatică de sînge În vreme de război Îl descumpăneau. Dar bărbatul care stătea așezat Înaintea lui, Iguana Oberlus, reprezenta un fapt izolat, o ființă unică - unică și irepetabilă - și refuza să Îl accepte. Logic vorbind, nu ar fi trebuit să existe și nici să facă parte din specia umană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
fi fost sinonim cu sinuciderea sa. Iar problema aceasta ajunsese, în cele din urmă, să îl pună foarte serios în dificultate; gândul că nar mai putea avea în permanență prafurile acelea halucinogene în buzunar îl măcina de-a dreptul. Era descumpănit. Mult mai meditase el la ce era de făcut în continuare. Astfel, judecând cu atenție sporită și întorcând problema pe toate părțile, ajunsese, până la urmă, la o soluție salvatoare, la o soluție mântuitoare, dar, totodată, la o soluție numai de
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
Aici s-a văzut diferența între a fi și a nu fi Arioi, iar tu nu ești. S-ar fi putut crede că descoperirea specificului propriului său caracter, venită tocmai din partea unuia dintre cei mai buni prieteni ai lui, îl descumpănea pe Vetéa Pitó, care se cufunda imediat într-o tăcere plină de amărăciune, din care trebui să-l scoată Tapú Tetuanúi. Haide! spuse, bătându-l tare pe braț. Lasă față asta! Lumea nu se termină cu Arioii. Până acum ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
pipă și murdări iar de fum liniștea selvei. Cu toate acestea, continuă el, când e vorba să-i adaptezi la lumea noastră, la secolul în care trăim, totul devine mult mai complex. Într-atât de complex, încât ajung să fiu descumpănit. Credința noastră, veche de două mii de ani, se poate adapta la ființe de care ne despart patru mii de ani, deoarece conceptele de Dragoste Supremă, de Iertare, de Fraternitate și așa mai departe, încap în mințile lor... Dar, ce înțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]