608 matches
-
am tachinat într-o zi. Și iarăși m-am lovit de tonul uscat, care nu era al lui. Cînd te plictisești, spune-mi. Te las în pace. Vrei să închid acum?" Nu, n-am zis asta, i-am răspuns cam descumpănită. De fapt, ar trebui să înțelegi... Înseamnă că doar te distrezi." Vocea lui deveni dintr-odată aspră. Nu glumi, te rog, pe tema asta." Atunci am fixat, în sfârșit, o întîlnire. M-am dus și am așteptat o jumătate de
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
aș fi putut să-i râd în nas. Dar m-am mulțumit să repet cu tonul cel mai normal din lume: ― Du-te. Mai aflăm și noi noutăți. Acum nu mai știa ce să facă și ce să creadă. Aștepta descumpănită. De ce-i spusesem "Du-te"? În glumă? Îmi băteam joc de ea? ― Ei, ce mai stai? Du-te odată, am îndemnat-o din nou. Și pentru că nu pleca, am adăugat: Cui vrei să telefonezi? ― Unor prieteni, bâigui ea încurcată, neștiind
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
te hotărăști pentru sau contra mea. Și-ți spun imediat că ar fi cuminte să fii pentru. Yalertanul, care se pregătea să se arunce, se opri. Mușchii feței se contractară spasmodic, oscilând între îndoială și furie. Îl privea pe Gosseyn descumpănit, precum taurul pe măruntul adversar care nu pare câtuși de puțin temător. - O să-ți crăp țeasta de ciment, zise el scrâșnind din dinți. Dar o zise ca pentru a controla efectul vorbelor sale. - Leej, zise Gosseyn. - Da? - Vezi ce voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
hm? propuse Gosseyn. - Ce? Tonul dovedea că nu-i trecuse prin cap. Figura gravă trăda clipa conștientizării subite. Îi jucau ochii în cap, căutând neputincioși, prin coridor. - Să nu credeți că o să scăpați așa. - Ușa, zise Gosseyn, implacabil. Ofițerul pregeta, descumpănit. Lent, se duse la perete. Manevră un panou glisant, așteptă, contractat, ca Gosseyn să verifice conexiunile și coborî levierul. Ușile nu aveau decât cinci centimetri grosime. Se închiseră cu un zgomot surd. - Sper sincer pentru dumneata, zise Gosseyn, că sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
a fi al Discipolului. Așa cum sesizase, locul era liber. Curios, Gosseyn se uită în jur. Erau niște fișiere în peretele din stânga și un sistem complex - complex și aparent special - de mecanisme și comenzi de distorsoare. În același timp, ușurat și descumpănit, Gosseyn se întreba ce să facă, Yanar fiind eliminat. Desigur, acest fapt nu schimba situația: omul era jenant, nu periculos. Gosseyn se îndreptă spre fișiere. Toate aveau încuietori magnetice, dar le putea deschide lesne cu ajutorul creierului secund. Fiecare sertar cedă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
trebuie să te descurci cu comentarii generale; riști să faci o apreciere compromițătoare, ca de exemplu: - Pentru mine e puțin cam lent - sau: - Îmi place pentru că e ironic - iar ea replică: - Adevărat, așa credeți? N-aș spune... - și tu rămâi descumpănit. Te lansezi vorbind despre un autor celebru, pentru că ai citit una din cărțile lui, două cel mult, iar ea, fără ezitare, atacă operele sale complete, pe care s-ar spune că le cunoaște la perfecție, iar dacă are vreun dubiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
Lotaria te reține: - Vedeți, e inutil să telefonați, aici nu e casa Ludmilei, e casa mea. Ludmila dă numărul meu de telefon persoanelor pe care nu le cunoaște prea bine, spune că sunt bună să le țin la distanță... Rămâi descumpănit. Un alt duș rece: cartea ce părea atât de promițătoare s-a întrerupt; numărul de telefon pe care-l credeai începutul a ceva e un drum blocat, cu Lotaria asta care pretinde să te supună unui examen... — Ah, înțeleg... Vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
cu asta? Chiar trebuie să-ți amintesc că— Adriana a întrerupt-o cu un râs cântat. — Trebuie să fug, querida! Distracție plăcută diseară și la mulți ani! Vorbim anul viitor! Conversația a făcut-o pe Emmy să simtă ciudat, puțin descumpănită, așa cum se simțea în liceu când le vedea pe prietenele ei că fură rujuri din Kmart: nu sută la sută vinovată, dar agitată și puțin rușinată. Păi nu făcea exact ce-i porunciseră ele să facă? Nu încerca să ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
ulei camforat și spuse apoi că, în câteva zile, totul o să fie în ordine. ― Mulțumesc, domnule doctor, spune omul, cu o voce înăbușită. Rieux l-a întrebat pe Grand dacă anunțase comisariatul de poliție și funcționarul își luă o înfățișare descumpănită: ― Nu, spune el, o, nu! M-am gândit că cel mai grabnic... ― Bineînțeles, îl întrerupse Rieux, deci o s-o fac eu. Dar, în clipa aceea, bolnavul a început să se agite și a încercat să se ridice din pat protestând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
sunt găsiți în număr mare pe străzi. După părerea mea, nu poate fi vorba ca pisicile să mănânce șobolani morți, îmi amintesc că ale mele detestau așa ceva. Nu înseamnă însă că nu aleargă după ei prin pivnițe, și bătrânelul e descumpănit. E mai puțin bine pieptănat, mai puțin viguros. Îl simți că e îngrijorat. După o clipă doar a și intrat în casă. Scuipase, totuși, o dată, în gol. În oraș, s-a oprit astăzi un tramvai pentru că se găsise înăuntru un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
își regăseau sentimentul statornic. Fii care trăiseră pe lângă mama lor abia privind-o, legau toată neliniștea și tot regretul de o cută a obrazului ei care le obseda amintirea. Această despărțire brutală, fără nici o posibilitate, fără viitor previzibil, ne lăsa descumpăniți, incapabili să facem ceva împotriva amintirilor acestei prezențe, atât de apropiate încă și atât de îndepărtate în același timp, care ne umplea acum zilele. De fapt, sufeream de două ori ― de suferința noastră întâi și apoi de cea pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
știe, nu trebuiau înmulțite ocaziile favorabile maladiei. Rieux a explicat aceste considerente judecătorului, care le găsise bune. Cu toate acestea, soția lui și el s-au privit în așa fel, încât doctorul a simțit până unde această despărțire îi lăsa descumpăniți. Doamna Othon și fetița ei au putut fi trimise la hotelul de carantină condus de Rambert. Dar pentru judecătorul de instrucție nu mai era loc decât în tabăra de izolare pe care prefectura tocmai o organiza pe stadionul municipal cu ajutorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
droguri“, a precizat de la Început Thomas. „Și nici despre succesele ori eșecurile lor, despre comportamentul lor acasă ori În societate. Doar sănătatea, doamnă. Clinica face un bilanț, avem un contract de confidențialitate: nu vor fi publicate nume, adrese.“ Femeia părea descumpănită, Thomas era prezentabil, poate era chiar medic; jurnalist, sigur, arătase o legitimație cu poză, nu venea cu gînduri necurate un asemenea om. L-a privit lung. A surîs. „Fata este sănătoasă, o vedeți peste vreun sfert de oră, a ieșit
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
lumii Întregi, aproape că se putea lua de mînă cu Antonia; amîndoi ar fi aprins, din motive diferite, pămîntul, fiecare de la un alt capăt. Antonia pentru că nu mai suporta desfrîul; Jesper, pentru că fusese, era, mințit din toate părțile. Thomas părea descumpănit; Jesper Îl privea lung, În tăcere; avea ceva ostil În uitătură: era, poate, un reproș: Dacă ai fi venit atunci cu mine, În Legiune, nu ne-am fi Înstrăinat atîta. Tu nu ai omorît pe nimeni. Thomas era și el
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
gândește nu există. Sigur, evident! — Atunci nu gândi, Augusto, nu gândi. Și dacă tot te încăpățânezi să gândești... — Ce? Devorează-te! — Adică să mă sinucid?... Asta nu mă privește. La revedere! Și Víctor plecă, lăsându-l pe Augusto pierdut și descumpănit în reflecțiile sale. XXXI Furtuna din sufletul lui Augusto luă sfârșit, ca într-o acalmie înspăimântătoare, prin hotărârea de a se sinucide. Voia să termine cu el însuși, izvorul propriilor nefericiri. Dar înainte de a-și duce proiectul la bun sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
să alcătuiesc această listă, dar va fi nevoie de timp. — De cât timp, khwaje? N-a rostit ata, ci khwaje, apelativ cu totul respectuos, dar, În respectivul context, atât de distant, Încât aduce mult a renegare, preludiul căderii În dizgrație. Descumpănit, Nizam explică: — Trebuie trimis câte un emisar În fiecare provincie, trebuie făcute calcule lungi. Din mila lui Dumnezeu, imperiul este imens, va fi greu de terminat acest raport În mai puțin de doi ani. Dar Hasan se apropie cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
fu Însoțit de manifestații gălăgioase la Teheran, la Tabriz, la Isfahan. Și concesiunea a trebuit să fie anulată. — Între timp, reluă Rochefort, Djamaledin s-a Îmbarcat pentru Anglia. L-am Întâlnit acolo, am discutat Îndelung cu el; mi se părea descumpănit, nu făcea altceva decât să repete: „Șahul trebuie răpus”. Era un om rănit, umilit, nu se gândea decât să se răzbune. Cu atât mai mult cu cât monarhul, urmărindu-l cu ura sa, Îi scrisese Lordului Salisbury: „L-am expulzat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
nu cereau decât să țină o armă În mâini. A fost și cazul câtorva deputați, miniștri și ziariști din Teheran, care reușiseră să scape din giganticul năvod ordonat de către colonelul Liakov și care soseau adesea În grupuri mici, istoviți, speriați, descumpăniți. Dar cel mai prețios dintre recruți fu, indiscutabil, Șirin, care sfidase interdicțiile de circulație ca să iasă cu automobilul din capitală, fără ca detașamentele de cazaci să Îndrăznească să intervină. Micul ei cupeu semi-decapotabil a fost primit cu uimire de populație, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
pe pictură modernă. Ce bine ar fi dac‑aș putea să sun un prieten. — Chestia e că... aș prefera să nu spun, zic în cele din urmă. După părerea mea, preferințele artistice sunt o problemă... intimă. — A, spune Kent, ușor descumpănită. Da, sigur, n‑am vrut să fiu indiscretă... — Kent, spune Judd, uitându‑se iar la ceas. Trebuie să... — Ai dreptate, spune Kent. Mai ia o gură de ceai și se ridică. Îmi cer scuze, Rebecca, dar avem o ședință la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
situată acolo. Destul de ciudat, și se pare că Mama a avut nevoie de ceva timp pentru a decodifica acest puzzle, dar nu încape nici o îndoială că vorba de un semnal de naufragiu. ― Ce? Povestea asta e de neînțeles, zise Lambert, descumpănită. Dintre toate transmisiunile standard, apelurile de urgență sunt cele mai directe și cele mai puțin complexe. De ce i-a fost greu Mamei să-l descifreze? ― Mama consideră că este vurba de cu totui altceva. În nici un caz de un apel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
glorii ale spiritului; Eschil a luat parte la luptă, Sofocle a dansat la serbarea victoriei, iar Euripide s-a născut chiar În acea zi. Dar ridicînd În picioare toate coloanele dărîmate, reașezînd statuile pe soclu,: am rămîne În următoarea clipă descumpăniți. Fericirea elină ne-ar strînge, ne-ar sugruma. A o invidia ar fi o eroare. Și pe urmă ea n-a fost nici pentru greci aceeași. Heracles se comportă ca și cum ar fi singur În fața lumii. Spre deosebire de Belerofon, el practică o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
al Adevărului literar...o cronică la un spectacol băimărean al lui Afrim. Cum cronicarul susține că merită să pleci pînă la Baia Mare ca să vezi montarea, Îmi zic că o fi ceva de capul ei. La finalul lecturii Însă, mă trezesc descumpănit : nu fiindcă n-aș cunoaște obsesiile regizorului, ci pentru că nu mi-e clar de ce le exersează tocmai pe Jocul de-a vacanța! Recenzentul crede că e bine că Afrim mută acțiunea piesei azi, Într-un mediu „corporatist , trimite vacanța peste
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
răstea la mine, gata să-mi tragă și două palme. “Nu am cu ce să te țin la liceu, du-te și găsește-ți de lucru, eu m-am săturat de greutăți!” Mai erau două săptămâni până la Începerea cursurilor. Eram descumpănită, disperată și panicată. Nu știu ce a fost În mintea mea, sigur și-a făcut loc un gând Întunecat, deoarece m-am trezit spunându-i: “Dacă nu mă Înscrii la liceu, vei muri de mâna mea!” Și cu un gest necugetat, am
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
intrase în pământ. Ar fi trebuit să fie pe trotuar, așteptând ajutoarele. Nu mai stătu să-l caute și porni în viteză spre colțul clădirii, grăbindu-se să ajungă în spatele acesteia. Odată ajuns acolo se opri preț de câteva clipe descumpănit. Atât cât putea vedea în lumina slabă a unicului bec de iluminat, locul era pustiu. Doar un câine de pripas amușina tomberonul de gunoi lipit de zidul de cărămidă. Zgomotul muzicii și al clienților abia ajungea până la el. Își ținu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
tem că altceva nu avem. Nu se poate, colegii tăi mi-au spus cu totul altceva. Cheamă-l te rog pe șeful tău! Să trăiți, eu sunt șeful. Și chiar nu aveți nimic altceva decât bere neagră? întrebă Toma ușor descumpănit. Acum, în miezul verii nu aveți o bere rece? Ba da, cum să nu. V-am spus că avem o bere neagră cum n-ați mai gustat niciodată. V-o recomand cu toată căldura. Nu mai vorbi de căldură! Simt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]