580 matches
-
schimbări fonetice sunt deja complete în miceniană. Pentru schimbări care au afectat majoritatea sau toate dialectele mai târzii, vezi Limba greacă veche. Dativul proto-indo-european, cazurile instrumental și locativ s-au sincretizat într-un singur caz dativ. S-au inventat unele desinențe (dativ plural "-si" de la locativul plural -"su"). Nominativul plural "-oi", "-ai" înlocuiește proto-indo-europeanul târziu "-ōs", "-ăs". Superlativul în "-tatos" devine productiv. Radicalul specific indirect "gunaik-" "femeie", atestat din Tabletele Tebei, este, probabil, protogrec; el apare, cel puțin ca "gunai-", și
Limba protogreacă () [Corola-website/Science/307300_a_308629]
-
unei "greco-ariene" sau a unui dialect "inter-PIE". Totuși, augmentația, până în timpul lui Homer, a rămas opțională și era, probabil, puțin mai mult decât o particulă liberă a propoziției în proto-limbă, care ar fi putut fi ușor pierdută de celelalte ramuri. Desinențele verbale de diateză mijlocie, persoana I, "-mai", "-măn" înlocuiesc pe "-ai", "-a". Desinența de persoana a III-a singular, "pherei", e o invenție analogă, înlocuind presupusul doric "*phereti", ionicul "*pheresi" (de la proto-indo-europeanul "bhéreti"). Timpul viitor este creat, inclusiv un viitor
Limba protogreacă () [Corola-website/Science/307300_a_308629]
-
a rămas opțională și era, probabil, puțin mai mult decât o particulă liberă a propoziției în proto-limbă, care ar fi putut fi ușor pierdută de celelalte ramuri. Desinențele verbale de diateză mijlocie, persoana I, "-mai", "-măn" înlocuiesc pe "-ai", "-a". Desinența de persoana a III-a singular, "pherei", e o invenție analogă, înlocuind presupusul doric "*phereti", ionicul "*pheresi" (de la proto-indo-europeanul "bhéreti"). Timpul viitor este creat, inclusiv un viitor pasiv, ca și un aorist pasiv. Sufixul "-ka-" este atașat unor perfecte și
Limba protogreacă () [Corola-website/Science/307300_a_308629]
-
cândva în istoria limbii terminate cu un "l" dur ("čital", "anđel", "cil") care a evoluat în "o", dar numai în poziție finală de cuvânt. Acest "o" redevine "l" dacă nu mai este în poziție finală, ci este urmat de o desinență sau de alt sufix: "čitala sam" „am citit” (subiect feminin), "anđela" „îngerului” (genitiv), „pe înger” (acuzativ), "cijela" „întreagă”. Când două consoane, una surdă și una sonoră, ajung în contact prin adăugarea la un cuvânt a unei desinențe sau a unui
Limba croată () [Corola-website/Science/304210_a_305539]
-
urmat de o desinență sau de alt sufix: "čitala sam" „am citit” (subiect feminin), "anđela" „îngerului” (genitiv), „pe înger” (acuzativ), "cijela" „întreagă”. Când două consoane, una surdă și una sonoră, ajung în contact prin adăugarea la un cuvânt a unei desinențe sau a unui sufix, prima consoană devine la fel cu cea următoare din punctul de vedere al sonorității (asimilare regresivă). Astfel, De exemplu, în cuvântul "vrabac" „vrabie”, în cursul declinării, / b/ alternează cu perechea sa surdă /p/. Aceasta apare atunci când
Limba croată () [Corola-website/Science/304210_a_305539]
-
din urmă fiind surd și asimilându-l pe /b/: "vrapca" (genitiv singular). Unele consoane aflate la sfârșitul formei de nominativ a unui substantiv sau la sfârșitul rădăcinii unui verb își schimbă natura sub influența unei vocale cu care începe o desinență sau un sufix. Cazuri mai frecvente: Accentul care cade pe una din silabele unui cuvânt are în limba croată un dublu caracter. Este de intensitate, adică nucleul silabei este rostit cu mai multă forță decât celelalte (ca în română), dar
Limba croată () [Corola-website/Science/304210_a_305539]
-
limbii române prin mai multe caracteristici. Din punctul de vedere al tipologiei lingvistice ambele sunt limbi flexionare, dar croata este flexionară în grad mai mare decât româna, cazurile substantivelor, adjectivelor și pronumelor, precum și persoanele verbelor distingându-se mai bine prin desinențe. Substantivele pot fi de genul: Aceasta se caracterizează prin șapte cazuri, iar substantivele sunt grupate în patru clase de declinare, după terminația de la nominativ singular. Iată declinarea a patru substantive regulate din două clase de declinare cu numărul cel mai
Limba croată () [Corola-website/Science/304210_a_305539]
-
zecilor, sunt invariabile, iar substantivul determinat de ele se pune tot la genitiv plural: "Već deset dana puše jak vjetar" „Deja de zece zile suflă un vânt puternic”, "Imala je petnaest bijelih kokošiju" „Avea cincisprezece găini albe”. Aceste numerale au desinențele specifice adjectivelor cu formă lungă. Acestea se adaugă la numeralele cardinale. În "peti" „al cincilea”, "šesti" „al șaselea”, de la "deveti" „al nouălea” la "dvadeseti" „al douăzecilea” și în celelalte numerale corespunzătore zecilor ("trideseti" „al treizecilea” etc.), cuvântul de bază nu
Limba croată () [Corola-website/Science/304210_a_305539]
-
la alte forme: Un alt tip de propoziție imperativă exprimă o urare sau o dorință: Subiectul gramatical este la cazul nominativ dacă este exprimat prin substantiv sau pronume. Dat fiind că în limba croată persoanele se disting foarte bine prin desinențele verbale, nu este necesar ca subiectul să fie exprimat totdeauna printr-un cuvânt aparte; se exprimă prin pronume personal numai când este scos în evidență. Exemple: "Odlazim" „Plec” (subiect inclus), "Slično sam mislio i ja" „La fel mă gândeam și
Limba croată () [Corola-website/Science/304210_a_305539]
-
fonetice și prozodice ale limbii sârbe. Limba sârbă are cinci foneme vocalice: Consoanele limbii sârbe sunt în număr de 25: Observații: Observații: Când două consoane, una surda și una sonoră ajung în contact prin adăugarea la un cuvant a unei desinențe sau a unui sufix, ori prin formarea unui cuvânt compus, prima consoana devine la fel cu cea următoare din punctul de vedere al sonorității (asimilare regresiva). Astfel: Exemple: Există și asimilări care constau în schimbarea locului articularii consoanelor. De exemplu
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
relativ recente: Unele consoane aflate la sfarsitul formei de nominativ a unui substantiv sau la sfarsitul rădăcinii unui verb se palatalizează, adică își schimbă locul de articulare spre regiunea palatala a gurii, sub influența unei vocale cu care începe o desinența sau un sufix. Cazuri mai frecvente: Câteva exemple de înmuiere: "tvrd „dur” > "tvrđi" „mai dur”, "lju't „furios” > "ljući" „mai furios”, "brz" „rapid” > "brži" „mai rapid”. În cursul istoriei limbii, în unele cazuri, [l] a evoluat în [o], dar la
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
dar "nosioca" „al/a/ai/ale purtătorului”, "nosioci" „purtători” etc. În general, între consoanele unor grupuri finale de cuvânt neobișnuite pentru limba sârbă, se intercalează vocală a, de exemplu la nominativul singular al substantivelor și adjectivelor masculine, care nu are desinența, si care s-ar termină în asemenea consoane. Un astfel de cuvânt este "borac" „luptător”. În cursul flexiunii, a dispare la formele la care pronunțarea grupului de consoane este ușurată de o vocală ce o urmează. Astfel, genitivul și acuzativul
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
al adjectivelor substantivate și al pronumelor care pot fi și adjective pronominale: "Obraćam se dobrim ljudima, a ne lošima" „Mă adresez oamenilor buni, nu celor răi”, "U jednim slučajevima uspeva, u drugima ne" „În unele cazuri reușește, în altele nu”. Desinența cazului instrumental singular al substantivelor masculine are două variante, "-om" și "-em". Varianta "-om" este prezentă după consoanele finale de rădăcina altele decât c, z, č, dž, š, ž, ć, đ, nj, j și lj, de exemplu în "să čovekom
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
normal după consoanele finale de rădăcina menționate (de exemplu în "bičem" „cu biciul”, "s mišem" „cu mouse-ul”, "spanaćem" „cu spanac”, "s kraljem" „cu regele”), dar dacă înaintea consoanei finale este vocală e, se produce în general disimilarea lui e din desinența, care trece în o, în cuvinte că "mesecom" „cu luna”, "s Bečom" „cu Viena” "s koledžom" „cu colegiul”, "s muzejom" „cu muzeul”. Accentul care cade pe una din silabele unui cuvânt are în limba sârbă un dublu caracter. Este de
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
prin mai multe caracteristici. Din punctul de vedere al tipologiei morfologice, sârbă este o limbă flexionara, că limba română, dar în grad mai mare decât aceasta, adică cazurile substantivelor, adjectivelor și pronumelor, precum și persoanele verbelor se disting mai bine prin desinențe. Substantivele pot fi de genul masculin, feminin sau neutru. Masculinul este de regulă posibil de recunoscut după terminația consonantica la cazul nominativ, numărul singular: "jelen „cerb”. Tot masculine sunt și substantivele terminate în "-ao" și cele în "-eo", la care
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
acestea acordul se face la masculin. Femininul se caracterizează în general prin terminația "-a" la nominativ singular ("ruka „mâna”), dar sunt și substantive feminine terminate cu o consoana: "radost „bucurie”, "stvar „lucru”. Nominativul plural al celor în "-a" este cu desinența "-e" ("ruke „mâini”), iar al celor în consoana "-i": "radosti „bucurii”, "stvari „lucruri”. Neutrul este genul numelor de inanimate cu "-o" (în afara celor cu "-ao" și cu "-eo") și al celor cu "-e" la nominativ singular: "kolo „cerc”, "polje „câmp
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
kola „cercuri”, "polja „câmpuri”. În afară de singular și plural, limba sârbă mai păstrează unele vestigii ale numărului dual. Acesta este cerut de numeralele "dva" „doi”, "dve" „două”, "tri" „trei”, "četiri" „patru”, "oba" „amândoi” și "obe" „amândouă”. Cuvintele la acest număr au desinența "-a" la nominativ masculin și neutru (identică cu cea de genitiv singular) și "-e" la feminin (identică cu cea de nominativ plural). Exemple: "dva metra „doi metri”, "obe mačke „ambele pisici”. Aceasta se caracterizează prin șapte cazuri, iar substantivele sunt
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
dar cu cifrele de la 5 la 9 și numerele terminate cu aceste cifre sau cu 0, predicatul este la singular: "Dvadeset pet knjiga nedostaje „Lipsesc 25 de cărți”. La formele verbale compuse cu participiul sunt două situații: Aceste numerale au desinențele specifice adjectivelor cu forma lungă, adăugate la numeralele cardinale. În "peți" „al cincilea”, "šesti" „al șaselea”, de la "deveti" „al nouălea” la "dvadeseti" „al douăzecilea” și în celelalte numerale corespunzătore zecilor ("trideseti" „al treizecilea” etc.), cuvantul de bază nu suferă schimbări
Limba sârbă () [Corola-website/Science/303910_a_305239]
-
din urma nu este considerat drept o formă conjugată, ci un adjectiv derivat din verbul propriu. Numărul mare al verbelor de uz zilnic sunt neregulare. Restul aparține unei din trei paradigme ale conjugării regulare. Se poate recunoaște o paradigmă după desinența infinitivului: "-ar" (p. 1), "-er" (p. 2) sau "-ir" (p. 3). Verbele "-ar" sunt cele mai comune și cele mai regulare. În plus, verbele noi create din cuvinte împrumutate de obicei obțin desinența "-ar". Afară de aceasta, există și subgrupuri ale
Verbe în limba spaniolă () [Corola-website/Science/312090_a_313419]
-
regulare. Se poate recunoaște o paradigmă după desinența infinitivului: "-ar" (p. 1), "-er" (p. 2) sau "-ir" (p. 3). Verbele "-ar" sunt cele mai comune și cele mai regulare. În plus, verbele noi create din cuvinte împrumutate de obicei obțin desinența "-ar". Afară de aceasta, există și subgrupuri ale verbelor semiregulare care schimbă vocală accentuată în unele forme, asemănător cu formele verbelor românești precum "a putea", "a purta" etc. În general, verbele copulative sunt acelea care formează predicatul nominal împreună cu cealăltă parte
Verbe în limba spaniolă () [Corola-website/Science/312090_a_313419]
-
predicat, sau dezvoltată. În principal, interjecția poate fi predicatul unei asemenea propoziții: "Na-ți cartea!", Zatrčao se i hop preko plota" „Și-a luat avânt și hop peste gard”. În română există o interjecție predicativă care are două forme cu desinență verbală: "haide/haidem/haideți", considerată interjecție devenită verb. Are corespondent exact și în croată ("hajde/hajdemo/hajdete"), și în maghiară ("gyere/gyerünk/gyertek"). Interjecția poate avea și alte funcții sintactice: Unele interjecții pot fi regente, adică să aibă diverse compliniri
Interjecție () [Corola-website/Science/309903_a_311232]
-
Propoziția dezvoltată are și cel puțin o parte secundară de propoziție (atribut, complement etc.). După numărul părților principale de propoziție există propoziții bimembre și monomembre. Propoziția bimembră are predicat și subiect (exprimat prin cuvânt aparte sau inclus în predicat prin desinență): "Vine trenul", "Circulă zilnic?" Propoziția monomembră are o singură parte principală: predicat ("Plouă", "Plouă zilnic") sau subiect ("Toamnă", "Toamnă târzie"). După cum conțin sau nu toate componentele unei construcții gramaticale explicite, există propoziții complete și imcomplete. O propoziție completă are toate
Propoziție gramaticală () [Corola-website/Science/309934_a_311263]
-
Zala, cel din ținutul Őrség și cel din ținutul Hetés. În sud-vestul regiunii intră și o parte limitrofă din Slovenia, iar în vestul ei Burgenland, land din Austria în care trăiesc și maghiari. Caracteristici fonetice: În domeniul morfologiei se remarcă desinențele de complemente de loc "-bu/-bü " în loc de "-ból/-ből" „din”, "-ru/-rü" în loc de "-ról/-ről" „de pe” și "-tu/-tü" în loc de "-tól/-től" „de la”. Exemple: "a házbu jön" „vine din casă”, "leesett a tetőrü" „a căzut de pe acoperiș”, "elment az ablaktu
Dialectele limbii maghiare () [Corola-website/Science/305067_a_306396]
-
Dunărea de nord și cel din ținuturile Csallóköz din Slovacia și Szigetköz. Este o regiune mai apropiată de limba comună decât cea din Transdanubia occidentală. Caracteristici fonetice: Și aici sufixul de infinitiv devine "-nyi" ("írnyi" vs. "írni" „a scrie”) și desinențele complementelor de loc îl pierd pe l, vocala lor închizându-se, dar rămânând lungă: "a házbú" vs. "a házból" „din casă”, "a tetőrű" vs. "a tetőről" „de pe acoperiș”, "az annyátú" vs. "az anyjától" „de la mama sa”. Desinența "-val/-vel" a
Dialectele limbii maghiare () [Corola-website/Science/305067_a_306396]
-
a scrie”) și desinențele complementelor de loc îl pierd pe l, vocala lor închizându-se, dar rămânând lungă: "a házbú" vs. "a házból" „din casă”, "a tetőrű" vs. "a tetőről" „de pe acoperiș”, "az annyátú" vs. "az anyjától" „de la mama sa”. Desinența "-val/-vel" a complementului instrumental și a celui sociativ își pierde și ea l-ul, iar vocala sa se lungește: "hajóvă" vs. "hajóval" „cu vaporul”, "a tehénnē" vs. "a tehénnel" „cu vaca”. De această regiune aparțin două grupuri de dialecte
Dialectele limbii maghiare () [Corola-website/Science/305067_a_306396]