702 matches
-
al acelui suprem principiu de viață al Dv.: „Cel mai prețios dar al omului este viața trăită frumos și demn”. Un alt admirator al Domniei Voastre vă aprecia cartea lansată astăzi 24 august 2009 ca pe „o rugăciune”. Într-adevăr, destăinuirile din cele două volume au valoarea unor mărturisiri sfinte pentru o perioadă imensă de timp; imagini și fapte de viață transpar într-o retorică spirituală, ca o rugă făcătoare de minuni fără sfârșit. Cu respectul indubitabil dobândit prin lectura celor
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
acelui suprem principiu de viață al Dv.: „Cel mai prețios dar al omului este viața trăită frumos, cinstit și demn”. Un alt admirator al Domniei Voastre vă aprecia cartea lansată astăzi 24 august 2009 ca pe „o rugăciune”. Într-adevăr, destăinuirile din cele două volume au valoarea unor mărturisiri sfinte pentru o perioadă imensă de timp; imagini și fapte de viață transpar într-o retorică spirituală, ca o rugă făcătoare de minuni fără sfârșit. Cu respectul indubitabil dobândit prin lectura celor
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
Ce a făcut Ioan Costache Enache după ce a ajuns acasă, povestește pe îndelete în cele 380 de pagini și ,,Memoriile mele" trec cu mult perimetrul vieții autorului, ele devenind un simbol al memoriilor poporului român tranzitat prin vâltoarea vremurilor. Sinceritatea destăinuirilor, autenticul timpurilor descrise și a trăirilor personale, asemănătoare cu cele ale milioanelor de români, impresionează profund și aduc supraviețuitorilor lacrimi pe obraz. Cu multă sensibilitate este descrisă prietenia dintre autor și calul său, de sine crescut, Sultan, culminând cu scena
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93056]
-
de zis? A venit ziua fără tine? Nu ai cum să te mai ții bine, că ești de mâna ta ucis de toate și de toți proscris, epavă-n margine de-abis?!? 2013 Copii, nepoți... ce veșnicie!.. Mă-ncearcă o destăinuire din niște vremuri mai funebre și-n care sfânta mântuire a fost în lanțuri și în zebre. De unde-am revenit, anume cu un mai plin de viață grai, o armonie-n doi precum e o nuntă săvârșită-n Rai. Știam
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
scrie testamentul și în scrisoarea de adio pe care George Demetru Ladima i-o adresează femeii înainte de sinucidere. Autorul o rugase pe Doamna T. să primească un rol într-o piesă a lui, dar răspunsul ei este categoric. Acceptă însă destăinuirea epistolară, așa că îi trimite trei scrisori în care-și dezvăluie sentimentele, concepțiile despre iubire, despre relațiile cu oamenii, despre viață. Prin frumusețea interioară, sensibilitate, utilizând analiza și introspecția, mijloc de cunoaștere a propriilor trăiri, dar și a celuilalt - D., X
CAMIL PETRESCU STRUCTURI ALE ROMANULUI by NICOLETA-GEORGETA SOLOMON () [Corola-publishinghouse/Imaginative/516_a_1169]
-
doamnei T., pe care o iubea în taină. În după-amiaza călduroasă de august, în patul Emiliei, tânărul simte "durerea ca un cheag străin în inimă" și că " Am intrat acum în propria mea viață." Trăiește intens nevoia retrăirii și a destăinuirii: Simte cu aceeași tărie că nu o mai vede pe doamna T.: Ladima este prima persoană căreia Fred îi destăinuiește chinurile prin care trece iubind-o pe doamna T., simțind o pornire inexplicabilă pentru confesiune: În seara în care privește
CAMIL PETRESCU STRUCTURI ALE ROMANULUI by NICOLETA-GEORGETA SOLOMON () [Corola-publishinghouse/Imaginative/516_a_1169]
-
istoric. Bineînțeles, un istoric, chiar dacă e un amator, are totdeauna și documente. Povestitorul acestei istorii le are deci și el pe ale sale: mărturia sa mai întâi, a altora mai apoi, pentru că, prin rolul său, el a ajuns să culeagă destăinuirile tuturor personajelor acestei cronici și, în ultimul rând, textele care până la sfârșit tot i-au căzut în mână. El își propune să meargă la ele când va crede de cuviință și să le folosească cum îi va plăcea. Își mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
în brațe răcnind ca avea ciumă. ― E în regulă ! observă Cottard, pe un ton binevoitor care nu se potrivea cu această afirmație, o să înnebunim cu toții, asta e sigur. Tot așa, în după-amiaza aceleiași zile, Joseph Grand îi făcuse până la urmă destăinuiri personale doctorului Rieux. Observase pe birou fotografia doamnei Rieux și își întorsese apoi privirea spre doctor. Rieux a răspuns că nevasta lui își îngrijea sănătatea în afara orașului. Într-un fel, spusese Grand, este un noroc." Doctorul răspunse că era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
ca abstracția să se arate mai puternică decât fericirea și că trebuie atunci, și numai atunci, să ții seama de ea. Era ceea ce trebuia să i se întâmple lui Rambert și doctorul a putut s-o afle în amănunt prin destăinuirile pe care Rambert i le-a făcut ulterior. El a putut astfel să urmărească, și pe un plan nou, acest fel de luptă posomorâtă între fericirea fiecărui om și abstracțiile ciumei, lupta care constituia întreaga viață a orașului nostru în timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
putea să spună celei care îl însoțea: În acest loc, în acea vreme mi-a fost dor de tine, și tu nu erai aici". Acești turiști ai pasiunii se puteau atunci recunoaște : ei formau mici insule de șoapte și de destăinuiri în mijlocul tumultului prin care mergeau. Mai mult decât orchestrele de la răscruci, ei erau cei care anunțau adevărata eliberare. Căci aceste perechi în culmea fericirii, înlănțuite strâns și zgârcite la vorbă, afirmau, în mijlocul tumultului, cu tot triumful și nedreptatea fericirii, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
cât mai precisă posibil acelor lucruri pe care, în cea mai mare parte a timpului, el le simțea în mod confuz. La drept vorbind, acest efort de rațiune nu l-a costat nimic. Când se simțea ispitit să amestece direct destăinuirea lui cu miile de voci ale ciumaților, era oprit de gândul că dintre suferințele lui nu exista nici una care să nu fie și a celorlalți și că, într-o lume în care durerea este atât de adesea singuratică, acesta este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
albastrul mai Întunecat al curenților. - Am fost martor fără voia mea la discuția dumitale cam impulsivă cu Fersen și... - Să ne Înțelegem bine, Ryan, faptul că mi-ai salvat viața nu Înseamnă că acum o să mă apuc să-ți fac destăinuiri! ripostă ea rece. El schiță o expresie pocăită. Ei Îi păru imediat rău că-și vărsase pe el mînia pe care un altul o declanșase, și Îi puse mîna pe braț. - Iartă-mă. Ești chiar ultima persoană căreia ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
și peste tot un murmur, un bâzâit de nervi, cristal viu, orbitor, curcubeu de cuarț, crepuscul pârâind în somn mineral, înfiripând lumina din stomac, geometrie de carne în care fiece punct e puls, fiece linie nerv, iar volumul, integrala tuturor destăinuirilor, orașul de diamant... ─ Pe Zeus, ce-ai pățit? Ai început s-o iei razna, să nu te mai uiți pe unde umbli, ca oamenii?! Ce-i cu tine?! ─ Iertare, mărită stăpână cu ochii cenușii. Zburam așa de unul singur peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
vestea că va împărți și el pomeni, așa cum mai făcea câte unul, când vroia să prostească lumea cu generozitatea lui. Și acum oamenii îl așteptau și pe el ca pe Mesia venit de peste mări. - Am avut atunci - își reluă Magda destăinuirea -, tot așa, dintr-o dată, senzația că se revarsă peste mine un timp pe care chiar că nu-l mai pot stăpâni. Cât te știam plecat, dispărut, fusese așa, ca o poveste închisă. Coerentă. Avea logica ei. Îl aveam pe Iacob
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
și a condus-o până în livadă. - El vrea să mă cunoască mai bine, tată, am discutat despre noi foarte deschis și asta îmi dă încredere ca pe viitor să-mi deschid sufletul spre el. Gheorghe rămase foarte surprins de această destăinuire. Nu o mai văzuse așa, destinsă, de pe vremea când era prietenă cu George, dar și atunci, foarte rar îi povestea câte ceva. - Mă bucur să aud lucruri bune, draga tatii, ce mult aș vrea să te văd fericită alături de un bărbat
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
același an, la referendumul din noiembrie nu mi s a permis să votez În nici un fel, fiind radiat de pe listele de alegători. CÎt despre așa-numita reabilitare juridică, pe care eu o consider autoscuipare, sper că nu te Îndoiești de destăinuirea mea că n-am Întreprins În acest sens absolut nici un demers. Tot În legătură cu demnitatea Îmi permit să-ți prezint spre lectură sfârșitul scrisorii mele din 10 august a.c., către revista „Flacăra”: „Stimată redacție... Prin urmare, mi-au fost mâncate 6
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
o viața străină de mine, care mi-a fost pusă dinainte fărĂ ca eu să am vreun cuvânt de spus, În care nu știu cum să intervin și În care simțeam că voi muri de tristețe Într-o după-amiază de duminică. Dar această destăinuire nu l-a mulțumit pe părinte. CĂuta ceva concret, un cuvânt precis, sen- zațiile difuze nu Îl satisfăceau. mi-a sugerat că a trăi cu bolova- nul de gât, ca toți ceilalți, era considerat de la sine Înțeles, parte a naturii
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
o viața străină de mine, care mi-a fost pusă dinainte fără ca eu să am vreun cuvânt de spus, în care nu știu cum să intervin și în care simțeam că voi muri de tristețe într-o după-amiază de duminică. Dar această destăinuire nu l-a mulțumit pe părinte. Căuta ceva concret, un cuvânt precis, senzațiile difuze nu îl satisfăceau. Mi-a sugerat că a trăi cu bolovanul de gât, ca toți ceilalți, era considerat de la sine înțeles, parte a naturii umane, iar
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
anumite probleme, sau Întîmplări neplăcute, sîntem tentați, ba chiar este indicat să ne destăinuim cuiva, să ne descărcăm de o parte din necaz, deoarece cînd Împărți necazul cu cineva, Îl poți suporta mai ușor, suferind mai puțin. Sigur că această destăinuire dorim s-o facem cuiva apropiat și adesea cei mai apropiați ne sînt membrii familiei noastre, sau prietenii foarte buni. Dar se poate Întîmpla să intervină anumite motive pentru care discuția cu un membru al familiei să fie ori neindicată
Viaţa-i complicat de simplă by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91691_a_93569]
-
pe bătrân să se culce fu zadarnică, și moș Costache, așa de închis de obicei, avu gust de povestit și făcu celor doi tineri, așezați pe scaune de o parte și de alta a patului cu mari suluri de lemn, destăinuiri din tinerețea lui. Limba era parcă mai dezlegată decât de obicei. - Și tata și moșu-meu, zicea el, au trăit mult. Moșu-meu a avut peste nouăzeci de ani când a murit și nici n-a murit de moarte bună
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Adrian Nicolici. La timpul potrivit, Sinistratul mișcă o dată, iute și imprecis, din craniu. Se forță să-și închipuie că este întrebat dacă o antipatizează sau nu, pe doamna Sapiența Celenterache. Da, o antipatizează absolut, își imagină el că împărtășește o destăinuire jenantă. Da, și își mai clătină o dată țeasta. La ora aceea, Alcibiade Adrian Nicolici era de mult mort și dizolvat în neființă, cu trupul împrăștiat prin viroagele munților și ale Crematoriului, cu spiritul stins și absorbit într-una dintre bulboanele
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
două pericole, nici restricțiile excesive cînd este dezvăluită taina ascunsă cu atîta grijă. Ai zice, în asemenea cazuri, că solul istoriei urmează a se deschide sub temeliile mișcării și că întregul edificiu politic și social va fi înghițit de pămînt. Destăinuirea apare ca o eventualitate atît de neliniștitoare încît, chiar cînd o parte a tainei este cunoscută, aceasta este în continuare ignorată. Acest lucru a putut fi verificat în epoca noastră în modul în care au tratat partidele comuniste dezvăluirile privind
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
sigur: Heliade are sentimentul că Înaintea lui se află un imens gol pe care trebuie să-l umple. Poetul trebuie să Înființeze oriunde „raiul”, să Întoarcă, adică, omul și lucrurile sărace, sterpe, la plenitudinea lor „adamiană”. Un poem din 1836 (Destăinuirea) traduce limpede acest adamism grandios: „Subt degete-mi răsună, lină, te-nfiorează, Spune ce e poetul În ăst loc osîndit, Cum el dintr-Însul raiul oriunde-nființează Și-și face fericirea din bine-nchipuit. CÎnd cîntă el, s-aude, veacurile
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
al verticalității. În elegia La moartea lui CÎrlova dăm peste această definiție: poetul este „strein și călător” pe pămînt, mersul lui este prin văzduhuri, locul lui este În cer: „Pămîntul mi-este leagăn, dar lăcuiesc În cer.” În altă parte (Destăinuirea), Heliade scrie: „Cerul e al meu templu și singur-nchinare, Seninul lui e semnul prin care Îl slăvesc...” O definiție, evident, banal poetică, reluînd o veche sugestie despre natura sacră a talentului. Heliade o dezvoltă pentru a marca, În finalul poemului
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o dată pe Dittweg. Conțescu auzise bârfeala și căutase în toate părțile pe acest Dittweg, și se jura că nu există, n-a dat de el nicăieri. Cine știe din ce obscură publicație îl scosese Gonzalv, care obișnuit refuza a face destăinuiri asupra surselor sale până la data publicării unei broșuri, de teama plagiatului. El pândea la tipografie până ce ieșea de sub teasc lucrarea, ca nu cumva un inamic să-i răpească materialul înainte de punerea în circulație a opului său. - Să-mi dea Dumnezeu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]