2,071 matches
-
este umilită câte-o bunică Când vând-n piață ;...câteva fire de pătrunjel Iar cei ce fură sunt liberi, dau/iau mită Nu sunt bătuți ca ele de arșiță și ger. Le-au lăcrimat dorințe lovite de nevoi ș-au devorat durerea ce a săpat adânc -Ne-ați dizolvat credința ce pâlpâie în noi Redați-le speranță când aripile lor se frâng . Redați-le, redați-ne încrederea-n ziua de mâine Fără difernțe între săraci și bogați Să aibă cu toții pe masă
GLASUL GENERATIEI DE AZI de VALENTINA GEAMBAȘU în ediţia nr. 1770 din 05 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/384697_a_386026]
-
piedici în calea firescului, ia piatra din locul pe care îl primise și o așează în mormane de închisori ce ajung până la ceruri, oprește brutal locul stabilit al fiecărei specii viețuitoare spre a umple el pământul cu neamurile lui ce devoră și apa și iarba și fructul sufocând cu nevoile și excesele lui; AȘEZAREA INIȚIALĂ A COMPONENTELOR CE DEFINEAU MASA ACESTUI PĂMÂNT . Unde au dus toate aceste activități......., specific.....UMANE ? Ați observat că razele soarelui, seara și dimineața au alt unghi
TEORIA SUPRESTRUCTURILOR (MODIFICATA) de ANGHEL ZAMFIR DAN în ediţia nr. 1772 din 07 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382282_a_383611]
-
Eminescu a fost cea mai mai scumpă și mai genială poezie pe care am citit-o ,deși cărțile pe care le-am citit nu sunt puține pentru că am fost un înpământenit al cititului , orice carte îmi cădea în mână o devoram , așa o parcurgeam , pe nerăsuflate aproape, însă față de Evanghelia după Ioan ; orice carte rămâne ca o umbră ștearsă , fără chip și substanță , chiar și Luceafărul care e cea mai genială și mai muzicală poezie ce am parcurs-o vreodată . Mai
EVANGHELIA DUPĂ IOAN de IOAN DANIEL în ediţia nr. 2007 din 29 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382268_a_383597]
-
de suferință. Ele au fost atât de inocente, încât au crezut că sunt protejate de un spine. Cum să înțeleagă florile spinii? Nici spinii nu-și înțeleg ascuțimea făpturii. Sau poate sunt o plantă carnivoră? Atrag florile, pe urmă le devorez. Bolnavul X: Nu ai tu noroc la flori. Florian: Și, pentru că nu am noroc la flori, ele se ofilesc când le ating? Bolnavul X: Un om ce nu are noroc de un anume lucru, cum ar putea avea parte de
DE CE SE OFILESC FLORILE CÂND LE ATING? de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1818 din 23 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382280_a_383609]
-
ajungă acolo, eu câștigam centimetru cu centimetru și mai mult stăteam pe loc ! Acum o alunecare mi-ar fi fatală, îmi doresc aripi să zbor, apăru locomotiva cu vagoane etajate, de navetiști, ca o imensă omidă albastră ce mă va devora. De ce alerg eu spre moarte ? Personalul opri în haltă , în câteva zeci de secunde navetiștii urcară și umplură burțile flămânde ale vagoanelor cu geamuri sparte și perne tăiate cu briceagul, dezolant... Ajung prin dreptul salciei din fața Fabricii, ar mai fi
SENSURI de FLORICA PATAN în ediţia nr. 2228 din 05 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383491_a_384820]
-
dorul mă divide, Nu știu dacă-n drum spre mare Mi-aș dori să fiu cu tine Dar sublima ta candoare Răscolește-n plin suspine Aripi de înger te cuprind La coborârea mea în Rai, Încet prin stele șiroind Mă devorezi în nopți de mai.! ... Citește mai mult Izgonirea mea din RaiAripi de înger te atingLa izgonirea mea din Rai,Încet,încet durerea stingAcum la început de Maiștim,șarpele e vinovat,În a mea zburătăcireCu nemurire am gravatPașii către împlinire, Pentr-
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383504_a_384833]
-
cruci torideNu renunț la nemurireNici când dorul mă divide,Nu stiu dacă-n drum spre mareMi-aș dori să fiu cu tineDar sublima ta candoareRăscolește-n plin suspineAripi de înger te cuprindLa coborârea mea în Rai,Încet prin stele șiroindMă devorezi în nopți de mai.!... VII. CU UNIVERSU-N PALME, de Valer Popean , publicat în Ediția nr. 2329 din 17 mai 2017. Cu Universu-n palme Ai în palme Universul Nopților ce curg șuvoi, Ce intina parcă versul Care a crescut din
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383504_a_384833]
-
alăturea să-mi vii Iubește-mă acum, și vei vedea Că la trezire,-n mii de dimineți Nu va fi văl, nici urmă de perdea Să ne separe-n multe mii de vieți Iubește-mă acum, îți sunt ofrandă Si devorează-mă-n fiece noapte Spre zori, în fața casei, pe verandă Ne-om desfăta dupa amor, prin șoapte. 12 februarie 2016, Focșani Referință Bibliografică: IUBEȘTE-MĂ ACUM / Daniel Bertoni Albert : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2142, Anul VI, 11 noiembrie
IUBEŞTE-MĂ ACUM de DANIEL BERTONI ALBERT în ediţia nr. 2142 din 11 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383032_a_384361]
-
În a șasea, voi vârî în cușca lor un ogar, dușmanul lor dintotdeauna. Nu va scăpa cu viață! Șaisprezece ani! Mi-am cheltuit o moștenire pentru a dovedi că pe lumea asta e posibil orice. Zeci de boi, cred, au devorat iepurașii ăștia! Salivează, adulmecă; simt de la distanță când mă apropii cu hălcile de carne: din iarnă, nu i-am mai hrănit cu tocătură! Prin extensie, pot trage concluzii interesante despre deviațiile comportamentului uman. Voi menționa în Tratat. § După ce, vreme de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
lance de mai târziu! Supunerea ce ascunde nesupunerea; seva dictaturilor! Din rândul nevoiașilor s-au ridicat cei mai neîndurători tirani. Masochismul gloatei: vrea să fie încălecată cu forța. Din această ură/iubire se va naște monstrul numit Revoluție. Revolta-canibal. Totdeauna, devorându-și o parte din fii. În fiecare supus moțăie un Danton. Un Robespierre. Un Cromwell. Orice om, în numele dreptății, este capabil de o crimă. Nu există un copil care să nu-și fi ucis, măcar o dată, părintele dominator sau profesorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
aduse în Stabiliment. Pentru că unui sugar, un iepure i-a mâncat câteva degete și i-a ros o ureche, încerci satisfacția unei confirmări neașteptate. Urecheații Filozofului capătă consistență: nu sunt plăsmuirea aberantă a unui prozator cuprins de spaime! Iepurii pot devora oameni! Când autorul intră prea mult în pielea personajelor, e semn sigur de țicneală; te comporți tot mai bizar. Te-a rugat, cândva, iubita de atunci, să-i citești, seara, paginile scrise peste zi. Vroia să se regăsească într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
cetăților inamice. — Și mai trebuie să Îi mai și Îngrijim pe blestemații aceia. La Ospedale Maggiore a fost deja pregătită o subterană pentru dânșii, dar ar putea să nu fie de ajuns. Leproșii Își ispășesc păcatele prin răul care Îi devorează. Dante se gândea la altceva. Povestea cu leproșii părea să fie o legendă. Însă ultima afirmație Îl luase prin surprindere. Era o idee banală, produsul unei minți obtuze, Însă atingea o problemă asupra căreia zăbovise Îndelung, pe vremea când studiase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
-i semn să se apropie. — Mă tem că o să mă mănânce. — Ce ai spus? Bătrânul. E un diavol. E În stare să Înfulece un purceluș la cină, de unul singur, numai ca să Îmi facă mie o pagubă. Într-o zi devorează veniturile de pe trei vii Întregi. Nu are să-mi lase nimic, la moartea lui. A spus că o să mănânce totul, până În ultima zi, așa Încât nimic să nu Îi supraviețuiască. Și apoi e zadarnic, fiindcă În orice caz va muri după mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
acea porțiune de cer. Brazdele de pe chip Îi deveniseră mai accentuate. Acum, o rețea de flăcări Îi străbătea figura, care Începea să nu se mai deslușească. Doar anevoie trăsăturile omenești se mai puteau recunoaște În văpaia care, Întinzându-se, Îi devora trupul. Dante era orbit. Era cât pe ce ca flăcările să Îl atingă, când dintr-o dată se trezi. Se ridică din pat tremurând. Privirea Îi alergă spre fereastra deschisă, În căutarea astrului pe care Îl visase. Se arătau zorii. Înaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
nu sunt oare temnicerii noștri? Înger din cer sau diavol din măruntaiele pământului, Antilia e Învăluită În strălucirea ei... — Pentru că cele de sus sunt cum sunt cele de jos, murmură Cecco d’Ascoli. În cavernele cerurilor explodează aceeași flacără care devorează pântecul vulcanilor. Veniero rămăsese tăcut, contemplându-și cupa pe care o strângea În pumni. Dar, la acele cuvinte, se deșteptă. — Și abisurile mărilor sunt biciuite de curente năvalnice, ca torentele de aer care umflă pânzele. Da, cu adevărat, messeri, cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
-o metodic. N-aș băga mâna-n foc că rezolvarea a venit dinspre intuiție sau dinspre memoria mea pasivă, depozitândă undeva În subconștient. În adolescență citisem o mulțime de biografii ale unor celebrități artistice - cântăreți, regizori, actori -, mă fascinau, le devoram, și-mi amintesc cum căutam În poveștile vieților lor detalii În care Îmi plăcea să mă regăsesc pe mine Însumi În ipostaza de posibilă viitoare vedetă. S-ar putea să-mi fi rămas În cap câte ceva despre modul În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
avizat În ceea ce-l privește, Într-o perioadă mă preocupase viziunea lui despre societate ca fenomen reductibil la relațiile interumane și despre sociologie ca spațiu de studiu pur formal al acestora - Beziehungstehre, cum se cheamă asta În germană - și Îi devorasem cam toate lucrările. Desigur, cu predilecție Problemele filozofiei istorice, dar și Filozofia banului și celelalte - la volumele de sociologie mă refer. Citisem, cum făceam de obicei, și cam tot ce se găsea prin biblioteci despre autor. Cum se spune În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
de înstrăinare. Mulți luau calea codrilor, dar cum nici pe-acolo nu trecea nimeni, luau calea orașelor, unde cerșeau prin fața hanurilor, a bisericilor, a curților boierești. Urzicile, ștevia, loboda ajunseseră la prețuri exorbitante. în târgul Vasluiului o mulțime flămândă a devorat un car cu măcriș cu tot. în fața unui sat părăsit fu văzută pe la cântători o namilă de lup care, cu hăpăituri mari, icnind de poftă, își mânca o labă. Hangița Firuța, care ținea hanul din locul numit „La crucea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
așa subțiorilor lor puful lor mărunt blond Încărcat de polenuri numai bune de fecundat Încă zece ard Încă cincisprezece măcar cît speranța de viață la naștere șaizeci și cinci bărbații șaptezeci femeile tot ele mai mult sex slab sex frumos călugărițele Își devoră masculii se umflă lacome hrăpărețe deșănțate el e totdeauna cuminte mă laudă ea În fața prietenilor de parcă aș fi un pechinez de divan mototolul meu nătăflețul meu idiotul meu drag șaptesprezece ani de paradis ea la petreceri ea la vernisaje ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
și organe sexuale, că își iubește, nu poate să nu-și iubească, corpul ei fizic mai mult decât mă iubește pe mine. Mă cuprinde atâta tristețe, mă invadează un asemenea sentiment de singurătate, încât simt nevoia să gem. După ce a devorat totul din farfurie, mama începe să se foiască neliniștită pe scaun. Deși nu s-a pronunțat nici un cuvânt, toți înțeleg că o doare stomacul și că trebuie să meargă la toaletă. Zâmbind și arătând cu acest zâmbet că nu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
teamă. Se pare însă că nu un venetic e de vină, ci unul dintre ai noștri. Năpasta a lovit de acolo de unde nu ne așteptam. Oricum, omul e mort de mult. Așa se întâmplă întotdeauna, cel ce o sloboade este devorat primul, își plătește scump lăcomia. Vocea bătrânului paznic se frânse. Preț de câteva clipe cei doi rămaseră tăcuți. Cristian nu îndrăznea nici măcar să se miște respectând momentul de sinceritate al bătrânului. Habar n-am de ce nu m-am însurat, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
unghiilor și amprentele degetelor fostului proprietar - poate singurele sale rămășițe pămîntești. X compară cele două cărți. Chiar la Începutul cărții anonime dădu de un pasaj care i se păru cunoscut: „Ce le țin În frîu pe aceste bestii care se devorează reciproc și care Își spun oameni?“ era scris acolo. „La Începutul vieții sociale acționează forța dură și nestăpînită, iar mai apoi legea, care este tot forță, rostuită În forme legislative: Întotdeauna Însă forța precede dreptul.“ În cea de-a doua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Sigur Adrián are să-ți cadă cu tronc. Ca un pian cu coadă de la etajul șapte, m-am gîndit eu. Nu vrei să guști ceva? mă Întrebă Clara. Bernarda face niște biscuiți cu scorțișoară de rămîi trăznit. Am mîncat amîndoi regește, devorînd tot ce ne punea la Îndemînă servitoarea. Eu ignoram protocolul acestor ocazii și nu știam prea bine cum să procedez. Clara, care părea Întotdeauna să-mi citească gîndurile, Îmi sugeră că, atunci cînd voi vrea, puteam să citesc Umbra vîntului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
cutie de chibrituri din buzunar. Luă unul și-l aprinse. Flacăra Îi lumină pentru prima oară chipul. Sufletul Îmi Îngheță. Personajul acela nu avea nas, nici buze, nici pleoape. Fața lui era doar o mască din piele neagră și cicatrizată, devorată de foc. Acela era țesutul mort pe care Îl atinsese Clara. — Să le ard, murmură el, cu glasul și privirea otrăvite de ură. O adiere a brizei Îi stinse chibritul dintre degete și chipul său rămase din nou ascuns În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
situația și, cu un gest, Îi indică tatei că trebuia să-l Întindă pe Fermín În pat. Îi ajută feciorul doñei Encarna, care aspira să devină boxer. Fermín gemea și se zvîrcolea ca și cînd o fiară i-ar fi devorat măruntaiele. — Dar ce are sărmanul, pentru numele lui Dumnezeu? Ce are? gemea doña Encarna din ușă, scuturînd din cap. Doctorul Îi luă pulsul, Îi cercetă pupilele cu o lanternă și, fără o vorbă, Începu să-i prepare o injecție dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]