1,677 matches
-
nas. Păcat! Ești atât de diferit! Cum de ai nimerit într-o asemenea tovărășie? - Vorbești serios? Chiar îți place de mine? - Mult de tot! murmură Alexandra, plimbându-și sinuos degetele prin părul slinos, reprimându-și cu greu un fior de dezgust. Dar reacția lui o lămuri asupra efectului pe care șoaptele ei lascive îl produseră asupra creierului îmbibat de alcool și prostie. - Vrei să fii prietena mea? întrebă el la un moment dat, cu emfază și Alexandra își ascunse un surâs
CAPCANA DESTINULUI de SILVIA GIURGIU în ediţia nr. 2176 din 15 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375651_a_376980]
-
doctor renumit - Paul Gachet, pictor și gravor el însuși, căruia Van Gogh i-a făcut portretul intitulat „Portretul doctorului Gachet”, o îmbinare de culori luminoase: galbenul morcovului, albastrul, verdele și roșul; ochii de culoarea apei albastre transparente, privirea melancolică - acel dezgust rafinat al vieții, sentimentul că nu aparții lumii în care te afli -, o privire ce demască gândul unor întrebări fără de răspuns și care poate duce la depresie, în care Van Gogh și-a exprimat echivalentul stării sale psihotice. Scria pe
GALBENUL SOLAR AL LUI VAN GOGH de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 2268 din 17 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/375695_a_377024]
-
e adevărat, dar până unde te poți „întinde”, greșind? „Am văzut și eu caricaturile la adresa Profetului Mahomed și sunt oripilată de pornografia oribilă folosită de jurnaliștii francezi - scrie Maria Diana Popescu. - Astfel de desene pornografice, care produc silă, furie și dezgust, nu ar fi trebuit să ia contact cu privirile publicului de pe glob niciodată. Pentru simplul fapt că sunt exprimări pornografice care țin de o patologie violentă, și nu de ironie în artă. (...) Libertatea noastră, a presei, începe și se termină
LIBERTATE SAU LIBERTINAJ? EROISM SAU MANCURTIZARE? de MARIANA CRISTESCU în ediţia nr. 1475 din 14 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374238_a_375567]
-
spun! - Cleo, e miezul iernii, o să-mi crape genunchii de frig de acasă până la birou. - Dragă, ești femeie! - Și trebuie să sufăr ca să arăt asta? Mă privea cu o expresie pe care eu una nu voiam să o asociez cu dezgustul dar, zău, altă corelație nu mi se părea mai potrivită. Cu toate acestea, o admiram așa cum o admirau toate colegele. Asta până în ziua aceea de luni, în care aureola Cleopatrei a dispărut cu totul numai din vina mea. Ningea viscolit
O ADEVĂRATĂ LADY de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 2274 din 23 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/378693_a_380022]
-
în spațiile moldo-valahice, destinele carbonarilor și apoi ale pașoptiștilor. Tinerii din Iași și București, fii de mari boieri, de militari și de înalți administratori domnești, sînt eroi romantici; sînt entuziaști și totodată dezgustați: ei trăiesc încîntarea în fața unei misiuni dificile, dezgustul pentru o izolare provincială, mediocră în viziunea lor. Ei cultivă cultul prieteniei și al fidelităților solidare; o dovedește corespondența purtată, marcată de complicitatea complotului, a riscului, a gustului secretului împărtășit. Scrisorile adresate de Vasile Alecsandri prietenului său, Ion Ghica, sînt
Istoria Românilor by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
decepționat întrucîtva sau cel puțin legătura intelectualilor cu el s-a dovedit fragilă. În întregul folclor, punerea în scenă a poporului alimentează imaginarul și îndepărtează amintirile amare. Corespondența lui Alecsandri este revelatoare în acest sens, în același timp printr-un dezgust față de politică, o silă față de reîntoarcerea la ordine și refuzul unui reformism considerat ca fiind prea amestecat cu uniforma. Scriitorul este încîntat cînd este vorba de culegerea și apoi de prelucrarea fragmentelor folclorice. În martie 1851, îi scrie prietenului său
Istoria Românilor by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
Istrati clamează, într-un text radical publicat în 1929 (Spre o altă flacără), deznădăjduita birocratizare a revoluției: speranțele sînt moarte. Istrati trece în tabăra învinșilor, "în Rusia, notează acesta, unii au mîinile goale, alții au Siberia". Istrati este la capătul dezgustului cînd declară în 1929: "Din speranțele pe care le-am nutrit o întreagă viață de mizerie n-a mai rămas nimic. Nimic, sînt o zdreanță". Redresarea se realizează printr-o evoluție ideologică care îl conduce, între 1934-1935, să intre în
Istoria Românilor by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
o garanție a ordinii atunci cînd se prăbușesc speranțele contradictorii ale stîngii democrate și ale dreptei conservatoare în național-țărăniști? La 27 iunie 1932, ministrul Franței în România notează: "Există în această țară un fel de oboseală verbală și un anume dezgust față de luptele politice". Începînd din 1930, tronul este ocupat de Carol II a cărui domnie a început cu un compromis sau cu o neînțelegere". Problema puterii, oricare ar fi legitimitatea electorală a național-țărăniștilor, fusese pusă după moartea lui Ferdinand, în
Istoria Românilor by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
a bătut joc de limba noastră străveche, de obiceiele noastre străvechi, de natura noastră dreaptă și îngăduitoare, [î]i votăm apanaj. Dar a murit un Eliad în mizerie, un Bolintineanu în spital, un Negri în uitare și sărăcie, respingând cu dezgust nu recompense, ci ceea ce i se cuvenea, dar a rămas copii orfani și văduve în urma celor căzuți în război, dar o cărare nu duce la mormântul unui Mihai Vodă sau unui Matei Basarab, dar toți oamenii cari au avut dragoste
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
și prin vânzarea căciulelor și mantalelor din magaziile Ministerului de Război. Restul listei e: Dabija, Lucrări Publice. Dim. Sturza, Finanțe (locțiitor Cîmpineanu). Boerescu, Externe. I. Brătianu, prezident al Consiliului, la Interne. Cititorii vor îngădui într-adevăr ca să nu avem decât dezgust de toate aceste lupte între nulități absolute de-a ajunge la rangurile supreme ale statului, fie pentru împăcarea unor ambiții nejustificate din nici un punt de vedere, fie pentru interese meschine, fie în sfârșit pentru reasigurarea majorității votatorilor. D. I. Brătianu însuși
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
pare rău că partidul roșu și organele lui dau dovezi de o așa meschină înjosire de caracter, că se dezmint într-un mod atât de crud, atât de barbar, încît nu pot inspira nobilului purtător al coroanei lui Mircea decât dezgust, pentru a întrebuința o espresie cât se poate de eufemistică. Aceiași oameni care-l numeau pe M. Sa un agent, un pion al d-lui de Bismarck, se topesc azi în lingușiri și laude și se simt de mii de
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
capul locului, că partidul guvernant va pune toate resorturile în mișcare spre a da alegerilor pentru consiliile județene o nuanță politică pronunțată. Deși, mai mult decât oricând, țara are nevoie de nepărtinire și corectitudine în administrație, deși simte un adevărat dezgust pentru această transplantare a esclusivismului de partid până și în îngustele cercuri ale județului și comunei, deși, în fine, prin manoperele atotputerniciei guvernamentale se trage până și acest teren de activitate publică de sub picioarele majorităților locale pentru a-l supune
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
sau chiar de-a face altfel, și lumea a început să vadă că toți oamenii lor politici nu sânt decât niște bărbați plini de pasiuni și de ură (vorba prințului Ghica). Timpul este mai aproape decât se crede ca un dezgust general să se ridice în toate părțile țării noastre și să-i înlăture de la putere. Din magistrați visează și tind a face niște funcționari devotați urelor și pasiunilor lor; din armată ar voi să facă niște instrumente docile ale lor
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
prin imposibilitatea de-a se mișca în afară, și daca am zis că "cît despre țară, ar putea sta mult și bine la putere" noi n-am făcut nimic alt decât a spune un adevăr. {EminescuOpXI 228} Ce dispreț, ce dezgust e-n aceste cuvinte! " zice "Romînul". Nici una, nici alta. E adevărul și nimic mai mult. E un adevăr trist, dureros pentru noi și pentru orice român cugetător, dar așa este. Aceeași țară care-a produs pe un Mircea Basarab sau
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
pentru țări cât se poate de depărtate, când binele e atât de aproape, era un problem psicologic demn de luare-aminte. Întâi ni se păru că, după tonul atât de amar cu care organul ieșan criticase actele guvernului Brătianu, îl apucase dezgustul deplin de cele ce se petrec în țară, încît căuta un refugiu în zone mai depărtate, presupuse mai fericite. Astfel Bullațiu, un amic al seninului Horaț, sătul de imperialismul din Roma, căuta mângâiere în Chio, în Samosul cel elegant, în
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
256} 10. Editorialul REVOLUȚIA ȘI REVOLUȚIONARII reprodus în "Democrația națională", 20 iulie 1880. iluștrii concetățeni mânuiesc pana sau pun la cale afaceri de milioane, desigur că nația e înjosită în ochii lumii și ai ei proprii, că cel mai adânc dezgust trebuie să roază orice suflet onest față c-o asemenea stare de lucruri. Dar la urma urmelor câți oameni fără de merit nu ajung, prin acea ironică întîmplare ce pare a stăpâni universul, acolo unde nu li se cuvine? Oamenii, cu
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
treizeci și șase de Consilii de Miniștri, dezordinea și anarhia adusă prin aceasta în toate serviciile publice și esploatarea tutulor organelor și resurselor statului numai pentru scopuri electorale cată să inspire cetățeanului onest, la noi ca și în America, un dezgust pronunțat pentru formele goale ale instituțiilor al căror miez e cumulul, pensia reversibilă, direcțiile de bancă și de drum de fier ș. a. m. d. În realitate nu i-a mai rămas țării nici un mijloc legal de control și de apărare
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
domnișoara Rafaela, însă, spre ghinionul său, Lampi (sau, dacă vreți, J.J.) era bâlbâit, iar domnișoarei Rafaela nu-i plăceau bâlbâiții. În rest, nu i-ar fi fost nici ei indiferent Lampi, însă pur și simplu nu a putut trece peste dezgustul ei față de bâlbâiți; Pe de altă parte, J.J. a trimis la editura AGORA primul său roman, "Învingătorul molimei", o frescă realistă a unei situații simbolice de război, dar redacția i-a răspuns că nu publică romane istorice; nici editura PANTHEON
[Corola-publishinghouse/Science/1520_a_2818]
-
un principiu", înfundîndu-se în teancuri de hîrțoage, esgte oare numitul Ilie doar un slujbaș muncit, devorat de ambiții? Ce se ascunde îndărătul acestei încrîncenări? Terfeloage peste terfeloage, dar nu tu o tresărire de bucurie, nici măcar un palpit de suferință numai dezgust. Și o crescîndă amăgire de sine. Prins în roțile unui mecanism implacabil, uniformizator, amploaiatul de al asigurări sociale s-a birocratizat pînă la autoanulare, conformismul care zăcea într-unul ieșind fatalmente al suprafață. Căutând să se sustragă unui climat irespirabil
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
că și realitatea pe care o exprimă are o particularitate covârșitoare, de neimitat. Deși (dacă e să facem un bilanț) Franța etalează o impresionantă galerie de dandy, toți aceștia nu sunt decât palide copii, reflexe mult diminuate ale modelului: „Oricât dezgust ar afișa, oricât s-ar Înmănușa cu alb până la coate, patria lui Richelieu nu va naște nici un Brummell”, decretează Barbey. Chiar dacă nu e istoric de meserie, el Încearcă să explice cu o bună intuiție ceea ce vor desluși mai apoi investigatorii
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
cuiva nefericit și bolnav, destul de neîngrijit, cu unghiile lungi, cu barba lăsată să crească aiurea, cu pletele În vânt, cu o privire adâncă, sublimă, rătăcită, fatală, cu buzele strânse a dispreț pentru Întreaga seminție, cu sufletul obosit, byronian, Înecat În dezgust și În misterul ființei”. Poate că Chateaubriand exagerează, poate că nu vede, așa cum o va face Barbey d’Aurevilly, originalitatea de substanță a stilului dandy. Oricum, el nu e singurul care percepe fenomenul doar prin ceea ce dandysmul are mai ostentativ
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
1. Nici unul dintre marii dandy nu va scrie rânduri atât de necruțătoare, dar mai toți vor gândi la fel și se vor comporta În consecință. Dacă nu misogini până la capăt, mai toți sunt spernogini. Disprețuiesc, adică, femeia. Din oroarea/spaima/dezgustul față de feminin decurge, cel mai adesea, refuzul căsătoriei și al procreării. Celibatul ar fi idealul unui dandy autentic. Unii se căsătoresc totuși, dar căsătoriile lor sunt formale. Este mai mult decât notoriu, de pildă, mariajul contelui d’Orsay cu fiica
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
mai nedumeriți, dar și mai necruțători, cei ai fraților Goncourt. Într-un fragment de jurnal din 2 aprilie 1886 ei notează că, spre marea lor uluire, tineretul a ajuns să accepte pederastia: „Chestia asta nu mai stârnește indignare și nici măcar dezgust!”. În saloane și cluburi, „bărbații-femei” Încep să aibă curaj și să se prezinte, să te invite la un pahar, la o conversație. Cel mai vizat e Loti, machiat ca o cocotă, cu privirea languroasă și vocea insinuantă, care Îl cucerește
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
purtat chiar pentru cei hotărâți să conspire Împotriva dandysmului, dacă ar fi cazul. Cu atât mai mult pentru drăgălașii noștri tineri. Plictisul pe care Îl inspiră și expiră nu Îi face să fie decât un palid reflex al dandysmului. Oricât dezgust ar afișa, oricât s-ar Înmănușa cu alb până la coate, patria lui Richelieu nu va naște nici un Brummell. III Cei doi vanitoși celebri pot fi asemănați prin trufia comună, universală, atât de omenească; dar ei se deosebesc prin fiziologia unei
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
la Londra? Dar a doua zi, niște depeșe l-au silit pe George să devanseze ora plecării, astfel că Brummell fu cu totul uitat. Puțina curtenie a acestuia era pe măsura indiferenței prințului. Firește că era o greșeală acest indolent dezgust al lui Brummell față de orice avans al regelui Angliei, dacă ne gândim la ceea ce s-ar numi o politică a vieții. Dacă nu s-ar fi comportat astfel, Brummell nu ar mai fi fost el1. De atunci, George al IV
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]