776 matches
-
proletarul făuritor de opere memorabile, în lihnitul care umblă cu capodopera în țoașcă și nu se poate afirma deoarece îmbuibații nu-l recunosc. Eram convins că arta este o expresie a luptei de clasă. Târziu, când am început să mă dezmeticesc, am constatat cu stupoare că nu era deloc așa. Acum, când din ușa crâșmei privesc forfota din „Gambrinus“, ezitând dacă să scriu că am intrat în sală, îndreptându-mă spre masa mea cu cei doi orbi, sau încă să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
două seri mai înainte. Mă gândeam să-l citesc la petrecerea aceea de la J.J. Nu am mai apucat. Întâlnisem acolo o femeie de care fusesem îndrăgostit în studenție și mă pierdusem cu totul în neprevăzutul întâmplării. Privind forfoteala din crâșmă, dezmeticindu-mă încet--încet din duhul beției de peste noapte, năuc, simțeam că pierdusem poate însăși puterea mea de a scrie, atâta câtă mi-o știusem. Mă gândeam, posac, de parcă dintr-odată îmi văzusem tot viitorul, că atunci, în noaptea aceea, odată cu povestirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
malul Dunării. Să ajung pe o șosea uitată între ape clipocind, cu sălcii de-o parte și de alta, cu cioturi de munți într-o zare albăstrie. A trebuit să merg pe șoseaua aceea pustie dintre ape spre a mă dezmetici, spre a mă trezi iarăși în text. Undeva, departe, în stânga mea, la poalele unei sălcii cu mlădițele revărsate peste un ochi de apă, un bărbat, bătrân părea, cânta din muzicuță. Era singur, nu-mi dădeam seama ce făcea acolo. Avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
dricul acela motorizat. Canapele și o măsuță chiar, într-un interior de reclamă auto. Nedumerit priveam când spre popă, când spre blondă, „Ketty“, surâse ea, când la decorul din mașină. — Stai s-o trag colea, la ăsta rustic’ și te dezmeticesc mintenaș, a hohotit popa. Am intrat în restaurantul rustic de la cealaltă intersecție. Pe vremuri fusese acolo o grădină, tot „Trocadero“, apoi un bufet popular, iar după ce afacerile luaseră avânt, îl transformaseră într-un fel de local cu circuit închis, decorat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
molcom de a nu mă lăsa de capul meu, de a-mi suporta fantasmele și încrâncenările. Durea fără ea și trupul. Dureau și gesturile părăsite. Durea renunțarea. Dar mai mult, mai adânc decât toate acestea, durea frica în care mă dezmeticisem. Mă pomenisem singur, rătăcind fără însoțitor, fără sfătuitor, fără alinător trupului meu prăbușit în fel de fel de spaime. Dintr-odată, discuțiile cu Trombă, mărturisirile lui mi-au dezvăluit că același text poate zidi și poate dărâma. Nu literatura, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Iese). CORTINA ACTUL II (Sala tronului în castelul Împăratului. Împăratul moțăie pe tron, cu o coroană mare pe cap. În dreapta și în stânga stau cei doi slujitori.) Cotoșman: (Apare în scenă. Se înclină adânc și zice: Să trăiești, Răsluminăția Ta! Împăratul: (Dezmeticindu-se din moțăială) Care ești acolo, mă? Cotoșman: Aici sunt eu, cavalerul Cotoșman, zis Motanul Încălțat! Împăratul: Bravo ție...Și ce vrei? Cotoșman: Sunt trimisul stăpânului meu, Voievodul Ionică de Dragodana. Împăratul: Și de ce te-a trimis? Cotoșman: Ca să-ți
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
se aplecă deasupra ei și Începu să o mângâie. Nu știa exact ce e mai bine de făcut În astfel de momente, dar Își zise că cel mai bine e s-o facă să vorbească. Până la urmă, tot ea se dezmetici prima. Sări În picioare, Își trase o pereche de pantaloni și o bluză direct pe piele, puse altă apă pe reșou pentru cafea (cea de mai Înainte se evaporase) zâmbi și se Întoarse cu spatele pentru că ghicise că lui Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Mă sufocam, atâta perfecțiune nu mai întâlnisem. Nu-mi puteam desprinde privirea de la acei sâni parcă încorporați în acel trup desăvârșit și mi-am spus: - Dacă îi sărut, sunt sigur că am înfăptuit un lucru grozav! Am înghițit în sec, dezmeticindu-mă! Eram băț! Nu înțelegeam de ce nu ești lângă mine. Simțeam că te aflai totuși în preajma mea, dar nu vroiai să te arăți. Întărâtat, prelungindu-mi starea, te doream furibund, însă bruneta sau mai bine zis sânii ei mă obsedau
?edin?a by Aurel Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83735_a_85060]
-
pe hangiu încă amețit de lovitura primită... Când a deschis ușa, hangiul s-a foit gemând... Lotrul a aprins felinarul și, punându i-l în ochi, l-a cercetat cu atenție. „Da. Am ajuns taman când trebuia. Când s-a dezmetici, o să-l am în mână ca pe o păpușă. Va face ce am să-i spun eu!” - gândea lotrul, așezându-și pistoalele și durda la îndemână. Nu după multă vreme, hangiul a deschis ochii. Cerceta cu surprindere încăperea străină... I-
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
că ceea ce s-a putut izbândi În vremea lui Ștefan voievod va putea fi izbândit și În viitor. Ca să nu cadă În foamete, țara avea nevoie de recoltele acestei veri. - Măria ta... se auzi glasul căpitanului Pietro. Mesajul... Ștefan se dezmetici din gânduri și aruncă o privire scurtei scrisori, iar Alexandru, aflat În dreapta domnitorului, observă că mâna Îi tremură ușor. Ștefănești pe Prut. Spătarul Mihail ucis În luptă. O treime din cavalerie pierdută. Bătălia continuă. Dumnezeu să ne ajute. Oană. De pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
fost teamă că totul e doar o iluzie și că făptura aceea de fum, Umbra, se va risipi. - Fratele meu... auzi la ureche șoapta Înecată a lui Ștefănel. În apropierea lor se auziră tropote și zgomot de arme. Alexandru se dezmetici și privi chipul fratelui său. Care zâmbea parcă cu tristețe. - Sunt prieteni... șopti Ștefănel, fără a-și lua ochii de la Alexandru. În privirea aceea liniștită și albastră, Alexandru descoperi deodată un lucru pe care Îl simțise demult. Ștefănel moștenise darul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
petrecem noaptea sub cerul liber, chinuiți de căldură și țânțari. Eu și frații mei auzim cum ne chiorăie mațele. Mă trezesc în zori și aud în depărtare tropotul unor copite de cal. Mă gândesc că visez. Însă nici nu mă dezmeticesc bine, că în fața mea se ivește un călăreț. Mă simt amețită din cauza oboselii și a foamei. Omul descalecă și se îndreaptă direct spre mine. Fără să spună o vorbă, îmi înmânează un pachet legat cu panglică. Zice că e de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
în fața lui, Mitsuhide păru luat prin susprindere. — Toshimitsu? Nu te-am văzut. Ai avut bunătatea de a fi îngrijorat de întârzierea mea. Iartă-mă. Azi am băut cam mult, așa că intenționat am venit pe jos spre casă, încercând să mă dezmeticesc. Nu fi îngrijorat de paloarea mea. Acum mă simt mult mai bine. Toshimitsu vedea că stăpânul său trecuse printr-o întâmplare nefericită. De mai mulți ani, era slujitorul apropiat al lui Mitsuhide, așa că, era improbabil ca un asemenea lucru să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
avea chef să observe, în liniște, pe țiitoarele soțului ei, care stăteau așezate ici și colo, înconjurate de cameriste. Cât timp locuiseră încă la Nagahama, Hideyoshi avusese doar două țiitoare, dar, după ce se mutaseră în Castelul Osaka, până să se dezmeticească ea, Hideyoshi avea una și în fortăreața a doua și alta în a treia. Era greu de crezut, dar Hideyoshi, la înapoierea sa triumfală din asediul de la miazănoapte, le adusese pe cele trei fiice orfane ale lui Asai Nagamasa și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
produc nu mai e nici pe departe la fel de amuzant. Ba chiar, e foarte greu. Hideyoshi venise în spatele mamei sale și al lui Nene. Părăsise scena abia în urmă c-un moment, în aplauzele spectatorilor, și părea să nu se fi dezmeticit încă din emoția rolului. — Nene, continuă el, hai să petrecem o noapte liniștită în camera noastră, astă seară. Vrei să pregătești un banchet? Când spectacolul luă sfârșit, lumina puternică a lămpilor inundă zona, iar oaspeții porniră spre fortărețele a doua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Damian, murmură repede, aproape ininteligibil. Brusc, tot aerul din Încăpere păru să dispară. Am inspirat cu greu. ― E imposibil. ― Nimic nu e imposibil, mă corectă o siluetă Întunecată de la capătul culoarului. Bianca dispăru de lângă mine Înainte să apuc să mă dezmeticesc. Creierul Încă Îmi spunea că totul nu era decât un vis ciudat, dar ochii mei vedeau limpede. Era cu adevărat el. Era Îmbrăcat exclusiv În negru, singura pată de culoare fiind trandafirul roșu pe care Îl ținea În mână. Se
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
se punea, nu-i așa...? Doctorul Billings a scris ceva pe fișa mea și a spus privindu-mă cu atenție: — E interesant că ai ales tocmai cuvântul „barbar“, Rachel. De ce ai spus „barbar“? Aha, mă gândeam eu începând să mă dezmeticesc și pregătindu-mă să evit, cu șiretenie, capcana din întrebarea lui. Mă pricep de minune la trucurile tale psihanalitice! Nu sunt o idioată! Doar am trăit în New York - al doilea oraș, după San Francisco, în materie de psihanaliști! Probabil că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
te dezlipești de el. Vii aici în fiecare seară și spui: „încercăm să luăm o pauză de-o noapte“, apoi la nouă fără cinci îl suni. Asta dacă nu te-a sunat el înainte. Apoi, înainte s-apuc să mă dezmeticesc, ți-ai și pus periuța de dinți și-o pereche de chiloți curați în geantă și dai fuga în apartamentul lui, ca un iepure scăpat din capcană. Nu încerca să-mi spui că nu ești îndrăgostită de el. Brigit a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Privește înapoi, să revadă fantoma. Da, vedenia persistă: un bărbat gol, pe pragul ușii. Chiar domnul Dominic, aiuritul ăla de la hotelul TRANZIT!... cum să nu-l recunoști. Apariția zgomotosului vehicul nu îl tulburase. Șoferul frânează, oprește, stinge farurile, să se dezmeticească. Strada dispare. Tăcerea aceeași, fără sfârșit. Învârte din nou cheia de contact, motorul pornește, lumina pornește. Hodoroaga pornește, șoferul își freacă, nervos, sprânceana, negul de la coada sprâncenei. Trosnesc pârghii gheare șuruburi, pocnesc bășici alămuri arcuri. Dinozaurul se târăște îndărăt, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
totul, foamea, bolile, ura de după război, toate ne-au legat, până s-a întâmplat cu arestarea aceea, până ne-au luat băieții, atunci, dintr-odată, s-a surpat, un munte de om, micșorat, așa, nici n-ai timp să te dezmeticești și nici nu mai am minte, nu mai pot judeca, domn’ doctor, nu mai pot sta locului. Și: uriașul blajin și glumeț, fără memorie,fără sentimente, care traversează, voios, intangibil, străzile, parcurile, vespasienele, risipind anecdote, întrebări, hohote mari de râs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
indică și afișul atârnat de gât, cu litere roșii ale diagnosticului: EUFORIE CU TENDINȚĂ SPRE CALAMBUR. În sfârșit, fantoma ultimului pacient: adolescentul pierdut între cărți, sfios, delicat, copia perfectă a liceanului Tolea, din urmă cu un mileniu. Nu se poate dezmetici din accidentul cu bicicleta și din accidentul dispariției filozofului vânzător de vinuri Marcu Vancea și din procesul cu bătrâna lovita de bicileta și din excluderea din învățământ care, când cum de ce, vârstele prea repezi amestecă, instantaneu, procesele, pedepsele, plictiselile. Iată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
văzut ridul de la ochi? Făcutul cu ochiul! Cumetria șmecheroasă. Cicatricea, zic. Un mic semn lângă sprânceană. Ți-ai recunoscut semnul, nea Gică? Ai pipăit vreodată cu degetul semnul acela aproape invizibil?“ Nea Gică, amuțit, nu avu timp nici să se dezmeticească, vorbele o și zbughiseră, în altă direcție. Agitat, iritat peste măsură, vorbitorul. „Unde-i Vasilica?De trei zile o caut. Adică, nu pe ea. Punga mea de cafea o caut. N-o mai interesează, te pomenești, bacșișul. Nu-și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
să-i vadă brațele, bustul, gâtul, dar nu i se oferă decât acest medalion irizat, halucinație. Uită să coboare, se lasă strâns, strivit, dus oriunde, anihilat în marele trup comun, din care se trezește, cândva, aruncat, năuc, pe trotuar. Se dezmeticește, caută chipul adolescentei. Nu vede decât pălării mototolite, sacoșe rupte, ciorchini de nasturi împrăștiați pe caldarâm. De ce evit închisoarea, de ce n-am curajul să fiu închis, de ce nu avem puterea de a umple, dintr-odată, închisorile, toți, toți, suprapopularea închisorilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
semnalul. Telefonul o fi sau soneria sau ceasul deșteptător. Vecinii, poștașul, administratorul. Reîncepea, așadar, începutul, vocea altei zile. Doar un pas îi despărțea, dar pierduse Giganta. Nu se mai poate face nimic, ziua îl trăgea spre țărmul ei colțuros. Se dezmeticea, nu mai era scăpare. „Colaboratoarea noastră“ așa o prezentase slujbașul Toma. O va regăsi, așadar. Îi va regăsi pe toți, pe toți, doar să fie atent, să-i recunoască la timp cicatricea masluirilor. A zâmbit, gata pentru reîntâlnire. Oho, bieții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
pe care nu mai are timp s-o livreze, s-o elibereze. O glumă din care nu mai rămâne decât un zâmbet rânjet plânset, un surâs angelic, tembel, stingher, pe chipul în transă. Mâinile bâjbâie în întuneric, tremurând. Când se dezmeticește, bărbatul se află din nou în același loc, în fața ei. Nu se privesc, privesc craterul negru al cafelei, adâncul de zaț, himera. — E o capcană, anotimpul? Dacă am schimba termenii, dacă am inversa? Ce zici, dacă am inversa? Nu anotimpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]