491 matches
-
aniversare. Învierea trecutului ! Nostalgiile sunt conciliante... fredonează din nou pisălogul. Nu mai avem însă mult, trenul tocmai părăsește ultima stație înaintea destinației. Garnitura se urnește greu, se leagănă pe tampoane, își adună puterile, balansează leneș pe stânga, pe dreapta, își dezmorțește articulațiile, a prins viteză. Se înșurubează, tot mai flămând, în aer, mușcă furios din arătarea de fum a amurgului... prin dreptul compartimentului, pe culoar, trece pelerina cenușie a unui domn scund, sub o pălărie cu mari boruri nocturne. Mă întorc
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
biroului. Ca și cum nimeni nu l-ar fi mișcat vreodată din loc ! Telefonul mort. Dispăruseră și sticla plată, căpăcelul metalic care luminase de-atâtea ori, în decursul nopții, ca un mic semn de viață, încăperea. Voia să-și întindă, să-și dezmorțească picioarele. Să se lase în uitarea și moliciunea unor perne groase. Renunță să ajungă la fotoliu. Se ghemuise, frântă, pe pervaz, rezemată în coate. Auzi, după multă vreme, ușa deschizându-se. Nu se clinti, n- aveau decât s-o târască
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
iubește pe Piero, dacă îl respinge, dacă îi e, pur și simplu, indiferent ; umerii săi înalți și înguști nu par să se miște. Nici mâinile pierdute în buzunarele mari ale hainei. A dat puțin capul pe spate, spre a se dezmorți, împinsese și umerii înapoi, îndreptându-și mijlocul, spre a face un sfert de pas înainte, cu stângul, aplecându-se, să vadă mai bine. Gulerul cămășii gălbui ieșise puțin peste haină. Talpa pantofilor s-a frecat, scârțâind, de parchetul lucios. A
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
clovnul candid, cu fruntea înaltă și sprâncele stufoase și privirea de copil, deslușesc prin ochiul zgâriat cu unghia în gheața geamului o gară ninsă și pitică, cearceaful fără sfârșit al câmpiei, ritmul vântului care o asediază. Trenul se urnește, își dezmorțește articulațiile, bătrânește, fără grabă. Ar trebui să încerc câțiva pași pe culoarul traversat acum de o largă pelerină pestriță. Lipesc palmele de sticla rece, îmi frec pleoapele cu palma, rotesc mâna, văd părul cânepiu, roșcat, negru, crescut în dezordine pe
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ca în copilărie, de ce, de ce. Banca pe care zăcuse atâta timp, în liniștea greoaie a duminicii, deveni neagră, ca și aleile și arborii eliberați de arșița de peste zi. Se ridică în picioare, scuturându-și brațele și umerii pentru a se dezmorți. ...Trupul ei părea că se pierde în îmbrățișare, topindu-se. Devine cu-adevărat nemaipomenită în participare... așa spusese Lucian, înainte de a se despărți. Se întorsese, dintr-odată, spre celălalt, pentru a-i mai relata încă un amănunt. Singura femeie cunoscută
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
s-a făcut Încă sulița care să-l poată doborî. Nu știu de ce, dar vorbele mele i-au Înveselit. A doua zi ne-am sculat obosiți și Înțepeniți de frig. Văzduhul era neclintit de acum. Soarele strălucea, dar abia dacă dezmorțea ierburile pline de brumă, culcate la pământ. Am Îmbucat ceva și ne-am pregătit de plecare. Norul acela uriaș parcă se mai apropiase, numai că acum părea să fi Înghețat. Prinsese o culoare argintie. Pândea. Era gata-gata să-și arate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
de pe mărginea drumului. Satul se pierduse în urmă, până la oraș era o distanță intangibilă... dealurile la orizont se unduiau prin parbriz, neclar, ca niște sâni și umpleau ținutul bântuit de furia vântului și bătut de ape; amețită începuse să se dezmorțească dându-și seama că existau numai ei doi, căzuți în balta universului; restul omenirii dispăruse în negurile cerului! Mașina porni din nou și femeia încurajată își scoase pardesiul contorsionându-se și icnind de efort în acel spațiu îngust, punându-și
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
mașinii din față semnala oprirea coloanei... Hopaaa! Asta nu-i treabă bună - a apreciat Toaibă, pipăindu-și automatul și sacul cu grenade. Într-adevăr, coloana de mașini s-a oprit. Ocupanții au început să coboare la repezeală, pentru a se dezmorți sau cine știe pentru ce alte nevoi... Dacă vreunul coboară rambleul, calcă pe capetele noastre sau ne trezim stropiți - a apreciat Trestie. Înapoi, până nu-i prea târziu! - a ordonat sublocotenentul. S-au târât vreo zece pași înapoi și au
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
cine știe pe unde aleargă încă îngrozit? Cel mai tare îl durea faptul că nu-și va mai vedea căluțul niciodată. Sub apăsarea acestor gânduri își turna pahar după pahar. La o vreme, a ieșit până în prag, să se mai dezmorțească și să dea de mâncare orătăniilor care cârâiau și cotcodăceau de zor în cotețul rămas încă închis... Tocmai deschidea portița de la coteț când i s-a părut că aude sforăit de cal. A tresărit și a privit în jur clipind
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
și priveam în gol, fără voință, fără timp. Feciorul îmi aducea pe măsuță sticla de whisky și butelia cu soda, și beam rar, cu bărbia rezemată pe piept, în pijama, întins moale pe chaise-longue-ul portativ, până ce simțeam o căldură blândă dezmorțindu-mi trupul și, atunci, săream în sus, îmi strângeam tâmplele, mă îmbrăcam și plecam să mă plimb prin ploaie. Respirând văzduhul acela cu picături pulverizate și calde, tânjeam la o viață modestă și fericită, o fermă prin apropierea unui oraș
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
de vorbă. Parcă sunteți babele în țintirim. Măcar pe acelea le apucă bocitul și-i tot un drac...Dar spun totuși ceva. Da’ voi?... S-o umflat ovăzul în tine, Pâcule? Mai bine ai spune tu ceva vesel, să ne dezmorțim - i-a întâmpinat moș Dumitru vorbele. Câte nu aș spune eu, dacă aș avea oleacă de apă la moară...Așa, pe uscat, nu merge și pace - a ripostat Pâcu, întorcând demonstrativ ulcica goală cu gura în jos. Aici îi vinovat
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
creasta Ponoarelor și așteaptă să fie primită în triumf. Dar până atunci mai va...Moș Dumitru trebăluia prin curte sub mângâierea soarelui ce părea bucuros de reîntâlnirea cu satul din potcoava pădurii. Pâcu a ieșit pe uliță să-și mai dezmorțească oasele. „După o iarnă când și răsuflarea îți îngheța de ger, oleacă de soare parcă-i o mană cerească.” gândea el pufăind din lulea... „Am să trec pe la Dumitru, să văd cam pe când chitește el să pornim din nou la
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
trecută. Parcă văd: acum e soare, e cald, nu sunt nicăieri șoareci, voi vedea din nou capre negre, urși, ursuleți, tăuri, adică lacuri de munte, în care se reflectă cerul albastru, flori mândre și alte frumuseți. Viperele s-au mai dezmorțit și ele, probabil. Dar nu-mi iese din cap întâmplarea de acum, cu zmeii. Unde și cum au dispărut ei? N-am fost atent o clipă și i-am pierdut din ochi. Recapitulez: Deci ei și-au împărțit treburile. Dar
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
flămânzit, fiindcă asta Înseamnă lipsă de chibzuință. ― Apoi, mi se mai Întâmpla să uit de mâncare, dar am recuperat când mi-am adus aminte. ― Ei? Mergem la o vizită scurtă? ― De asta am și venit, domnule profesor. Să-mi mai dezmorțesc puțin mintea, că a intrat ca Într-un tunel. Numai teorii și definiții... ― Atunci, hai să ne Întindem picioarele la soare. Nu Înainte Însă de ați spune o poveste. ― Vă ascult, domnule profesor. ― Știi că Stăncuța a fost operată deja
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
da, România socialistă nu cunoștea tehnica xerox!" "... la Biblioteca Academiei. Pe un ger crîncen, înfășurați în fulare. Spre pauza de prînz, Petru Creția, învinețit și el de frig, ne lua la o vodcă mică, la Casa Scriitorilor, să ne mai dezmorțim degetele". Edițiile "familiale" ale Magdei U., făcute în colaborare cu Herr Professor, cum îi spun eu lui Petru U., îmi sînt cunoscute. Le am pe toate, cu autograful lor. Pînă-n februarie 2001, cînd am ieșit la pensie, le-am și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Pintea, văzând că soțul ei se întinde la conversație cu Miron Iuga și cu Titu, trebui să fie energică: ― Aidem să plecăm, Alexandre dragă, altfel ne apucă aici a doua noapte! Nadina, ca să ia nițel aer și să se mai dezmorțească, îi însoți până la Lespezi. Se întoarse târziu, tocmai la masă. După programul stabilit, ziua a doua de Crăciun urmau să o petreacă toți la Gogu. Bătrânul Iuga avea să rămâie singur; el nu-și schimbă obiceiurile de-a nu se
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
bilete. Avură noroc. Când porni trenul, își făcură cruce toți deodată. În vagon era cald. Călători multișori și mai ales țărani, care de prin Ialomița, care de prin Muscel, care din Teleorman ori mai de departe. La căldură limbile se dezmorțiră. Cei șapte de la Amara, însă, strânși într-un colț, mocneau și numai arar își aruncau cîte-o vorbă. Doar Lupu Chirițoiu se plângea că au cheltuit atâția bani degeaba. Luca recunoscu și înghiți în sec. Încetul cu încetul, dezmeticindu-se parcă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
fierbinte. Cravașa maiorului se înălță iarăși în aer, glasul lui tăios se sfredeli iar printre sunetele trâmbiței, armele făcură iarăși câteva mișcări scurte și împușcăturile trosniră cu același pârâit prelung. ― Domnule maior, domnule maior! strigă prefectul fără să-și poată dezmorți picioarele. Baia de sânge... Se opri amărât că iar i-a venit sângele pe limbă. Ba acuma parcă și mirosul îi gâdila nările. Tănăsescu întoarse capul spre el, dar nu răspunse decât printr-o privire disprețuitoare. În schimb rosti câteva
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
milă de acele cărți pe care nu le citea nimeni. I se părea că se sufocă de-a binelea dacă filele nu le sunt răsfoite, ca o casă ce trebuie aerisită. Le deschidea, pe rând, să le ajute să se dezmorțească. Apoi începea să citească, pe sărite, e drept, ca totdeauna când vrei să ajungi iute de pe un mal pe altul. Află astfel că există un fel de cod al făuritorilor de statui. Și anume al celor ce înfățișează călăreți împlătoșați
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Ce fel de revoluție o fi fost, dacă nici țuică nu mai avem... — Nu-i mare brânză. Fandarac era mai bătrân, văzuse multe la viața lui : Așa face lumea, din când în când, revoluții. Nu de alta, să se mai dezmorțească... — La fel zice și maică-mea... Petrache se îndreptă din spinare, să-i facă loc lui Șofronică să șteargă masa și să-i pună halba în față. — Măi, să fie ! se minună el. Cum ai știut că vreau bere, încă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mijloc genunea. Când lumina fu destul de puternică încât trupul lui să lase umbră, Petrache se trezi din visare, fără să- și amintească altceva decât moleșeala fermecată ce-l năpădise. Se săltă în picioare pe creasta zidului, ridică brațele, ca să le dezmorțească, dar și ca să dea binețe soarelui și propriei lui umbre. Care mai rămase sus o bucată de vreme, înainte de a-l însoți în atriu, acolo unde întunericul avea să mai adaste. Petrache trecuse așadar dintr-o lume în alta, de la
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
rămâne nemișcat și absent. Apoi, exact așa cum începuse, respirația se domolește și buzele se închid. Astfel, întorcându-se, după regresiile sale, pe pământ, ascultă sufletul casei. Simte adierile cum se opresc în geamuri, cum respiră prin streșini, cum grinzile se dezmorțesc precum pereții inimii. Cum gângăniile își desfac pânzele prin cotloane, iar țevile se umplu de gâlgâielile ce vin din marile conducte de sub caldarâm. Dacă ar fi iarnă, tăcerea ar fi și mai bogată, sporită de aburii ce ies prin porii
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
camera cealaltă, unde era patul lui, cât un așternut de copil. Trebuia să adoarmă cu fața în sus și nu se putea mișca în somn. De aceea visa mai mult ca alți oameni. Visul era felul lui de a se dezmorți. — La urma urmei, spuse Ologu, scuturându-și farfuria de tablă, nici nu știu dacă ăsta e cel mai bun loc. Arătă cu cârja în spate, spre magazinul Cocor. Cică, dacă e scump, vine lume cu bani. Dar eu zic că
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
stânjeneala lui și îi aruncă portocala care venea tot mai încet, ca și cum s-ar fi rostogolit pe nisip, tot mai încet și mai aproape, până când se opri. Apoi începu să plutească, privind cu nesaț către lumea care începea să se dezmorțească și, mai ales, privind de sus către sine. Dintr-odată însă strigătul disperat al Melaniei rupse vraja. Ea rămase împietrită în ușă, uitându-se la fratele ei cum zace, cu capul căzut peste paginile mototolite, cu ochii larg deschiși, dar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în piept, ține-l până te cercetează cu de-amănuntul și dă-i drumul încet. Să vezi ce galben o să iasă. — M-am lăsat de fumat de trei luni, se apără Maestrul păpușilor. — Degeaba, spuse Tili, întinzându-se să se dezmorțească. Fumul care-ți îneacă mințile nu vine de acolo. Poate că ar trebui să mă las de meseria asta... medită Maestrul păpușilor, privindu-și cu tristețe cutiile. — Eu zic să nu-ți pară chiar așa rău, îl bătu Tili pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]