594 matches
-
de ani ai mei de viață individuală și fizică, ci mult mai mult de-atâta; mă apăsau veacuri de tradiție tăcută înghesuite în cel mai ascuns ungher al sufletului meu; mă apăsau aducerile-aminte inconștiente și inefabile de dinainte de leagăn. Căci deznădăjduita noastră speranță într-o viață personală dincolo de mormânt se alimentează și prosperă din acea vagă rememorare a înrădăcinării noastre în eternitatea istoriei. Ce dimineți ale singurătății mele pariziene! După ce citeam, ca de obicei, câte un capitol din Noul Testament, pe cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
prăvălia ecologistă. Cu altă prostie, în alt registru. M-am întins pe canapea la întoarcere să „procesez” starea în care mă aflu și am înțeles că fiecare cui se scoate cu alt cui. Sinegrafia era un jurnal al unei depresii deznădăjduite. Jurnalul american vrea să fie cronica unei singurătăți alese, adesea dorite, cea în care au pierit obligațiile instituționale, familia e departe, are dimensiune e-mailată, prietenii de acolo, la fel. Voi avea însă timp să mă întorc la toate. Intrarea mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
încocinit Păunescu. Se pune de o iarnă bloomingtoniană care ridică întrebarea: mai ajung eu la New York? Deocamdată, încerc să mai ajung la Kroger, căci, după cum se vede e cam groasă gluma cu mișcatul terestru. 8 februarie Odată, când eram tare deznădăjduită și mă întrebam de ce m-aș mai obosi să trăiesc, Mircea mi-a scris foarte imperativ: „Lângă tine, oamenii înțeleg mai multe și se simt mai buni. Iată sensul, Mihaela!”. Cred că a fost cel mai frumos și mai convingător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Crede-mă, dacă fortăreața lui ar fi poarta raiului, aș m-aș lipsi de rai! Nu voi pune niciodată piciorul În acea speluncă de cucernici prefăcuți! Vartan se așază, Își freacă apăsat ceafa, Înainte de a rosti, pe tonul cel mai deznădăjduit: — Pentru că acesta ți-e răspunsul, e vremea să-ți dezvălui o taină veche. Nu te-ai Întrebat niciodată de ce, când am fugit din Isfahan, soldații ne-au lăsat să spălăm putina cu atâta ușurință? — Lucrul acesta mi-a dat Întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
făcuse Ash între creatură și un păianjen. Oul crescând în vintrele păianjenului paralizat, conștient de ceea ce se întîmplă... Reuși ca prin minune să-și alunge acest oribil gând. ― Ce pot face? ― Să mă omori, zise aceeași voce agonizantă. Își privi deznădăjduită vechiul ei coleg, căpitanul ei. Acesta își coborî pleoapele. Buzele-i tremurară un moment de parcă se pregăteau să slobozească un strigăt de oroare și suferință. Nu ar fi avut curajul să-l suporte. Țeava lansatorului de flăcări își îndreptă gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
-o. Și uite, ce-ai făcut din bucuria noastră... Fărmăcata nici nu-l mai auzi. Începu să urle ca la mort. Ridică fata, o acoperi cu cearșaful, cu macatul, cu ce mai găsise pe pat și o zbugi afară. Țipa deznădăjduită: - Nu muri, prințesa mea! Nu mă lăsa chiar acușica, comoara vieții mele! Cum să mori, regino? Cum să ne lași, scumpetea scumpeților?! Nu vezi că e sărbătoare sfântă, cum să mori, chiparoasa mea?! Aooooleeeuuuu, săriți că mi se moare prințesa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
parcă țipătul zăpăcitului ăla care a dansat-o, „iubirea-i eternă, madam“, i-a dat puteri, uite iubirea m-a adus în halul ăsta Stelică, să umblu să te pedepsesc până și în mormânt... Începu să țipe îngrozită, un nu deznădăjduit, urlet al neputinței de a te mai opri din prăbușire, urletul groazei de a te vedea cum te cufunzi fără scăpare în bulboane de fum și pucioase, deznădejdea de a privi cum îngerul trimis spre tine își schimbă dintr-o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
copac, fie cum se prăbușeau în pătura zăpezii. Se auzi din nou bubuitura mai puternică și tirul din apropiere parcă se mai rărise. Împușcătura se auzi iarăși, mai aproape, mai tare! Se puteau auzi, pe aripile vântului, strigăte și urlete deznădăjduite. Erau ordine care nu puteau fi înfăptuite! Un zumzăit începu să se audă de pretutindeni. Se transformă rapid într-un țiuit gros care se subția pe măsură ce treceau secundele. Se opri! Vântul mai aduse la urechile lor niște țipete, apoi totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
poză cu Snorter jucând pocher! Toată lumea s-a îngrămădit înnebunită ca să se uite. Se pare că a luat-o de la capăt, a zis Mike trist. — N-a rezistat prea mult, așa-i? a spus Oliver. Toți au dat din cap deznădăjduiți și păreau foarte, foarte supărați. Am crezut c-o să fie bine, a murmurat Barry. Zisese că de data asta chiar o să încerce, a spus Misty. Presupun că în branșa lui - fane, cocaină, Jack Daniels..., a zis Fergus nostalgic. La ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
fi putut să devii preot, aproape c-am spus eu, și-aveai de unde să-ți alegi băieții. —Ai șaizeci și șase de ani, a zis Josephine. Ce viață singuratică trebuie să fi dus până acum. John Joe părea epuizat și deznădăjduit. A cam venit timpul să începi să-ți trăiești viața cinstit și așa cum trebuie, a continuat ea. —E prea târziu, a răspuns el cu greutate. —Nu, nu e prea târziu. Mie începuse să-mi joace în fața ochilor imaginea lui John
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
uimirea lui Vincent, Stalin știa răspunsurile la toate întrebările de la Urmărire fără importanță. —Cum se poate? se lamenta Vincent fără încetare. Cum se poate? —Habar n-am, a spus Stalin ridicând din umeri. Am citit ziarele. — Dar..., a zis Vincent deznădăjduit. Se vedea că-i stătea pe limbă să spună: „Dar tu faci parte din clasa muncitorilor, se presupune că nu știi care e capitala Uzbekistanului“. însă Vincent încetase să se mai comporte așa. în seara aia, mersul la culcare a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
mai mari, tot mai adânci... întregul ei chip, mișcându-se în diverse poziții, ca într-un joc și totodată cu gravitatea unui ritual... 17", 16"... era ca și cum o și vedea dincolo de o apă neagră, de netrecut... 13", 12"... Nu! gemu, deznădăjduit. Nu se poate! I se părea că unul dintre ei moare pentru celălalt... 9", 8"... Barbara, vino înapoi! zbieră, deși el era cel ce plecase... 5", 4"... Dar el era de pe acum neant și numai formidabila inerție a dorinței lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85062_a_85849]
-
Hriscu. M-am întors din război! Măi omule, vorbește mai încet! Știu cine ești, dar n-am ce-ți face! spuse, cu fereală, inginerul Ionescu. Fata-i la mine, dar nu ți-o pot da! Dar e fata mea! rosti deznădăjduit Gheorghe. Uite ce-i, nu fi obraznic! porunci inginerul. Tu mai ai acasă trei băieți, ești încă tânăr, poți să-ți mai aduci altă nevastă. Fata trăiește bine la mine, voi avea grijă de ea! Cum aș putea să mă
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
în Domnul, și care vă sfătuiesc. 13. Să-i prețuiți foarte mult, în dragoste, din pricina lucrării lor. Trăiți în pace între voi. 14. Vă rugăm de asemenea, fraților, să mustrați pe cei ce trăiesc în neorînduială; să îmbărbătați pe cei deznădăjduiți; să sprijiniți pe cei slabi, să fiți răbdători cu toți. 15. Luați seama ca nimeni să nu întoarcă altuia rău pentru rău; ci căutați totdeauna să faceți ce este bine atît între voi, cît și față de toți. 16. Bucurați-vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85042_a_85829]
-
nu trebuia să mă mint și chiar de atunci am început să îmi ascund sentimentele față de ea. Am luat un carnețel din valiză și scriind în el tot ce simțeam, am priceput că istoria avea să se repete. Trist și deznădăjduit am adormit îmbrăcat, ascunzându-mi printre așternuturi primele lacrimi. M-a trezit Marius clătinându-mă de umăr ușor. Mai e până la noapte...hai, scoală că te așteaptă Creața să mergeți împreună la masă! Mi-era greu să înțeleg de ce mă
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
mă mulțumesc cu niște gemete înfundate, pentru că genunchiul drept începe să mă doară. Iar în clipa când dau să mă scarpin la ochi și simt că n-am ochelari, fără să mă mai pot controla, încep să scot niște scheunături deznădăjduite. Chiar atunci se aud de undeva din față niște pași și tocănituri pe asfalt. Strig e cineva acolo și o voce de bărbat spune doamnă fiți atentă să nu cădeți dobitocii ăștia n-au pus nimic și-i un șanț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
care n-o iubește și n-o ajută nimeni. Mi se umplu ochii de lacrimi. Scot un fel de scâncet, apoi un scheunat tot mai jalnic. E clar că o să izbucnesc în hohote de plâns, fiindcă mă simt singură și deznădăjduită. Las oiștea din mâini și vreau să-mi dau vreascurile jos din cârcă, dar o creangă se agață în păr. Încerc s-o desprind. Nimic. Se mai încâlcesc și altele. Îmi vâr amândouă mâinile în coamă, trag tot mai tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
cu ochii de Stroeve. Am zâmbit, căci înfățișarea lui atât de rotundă și totuși atât de speriată era imposibil să nu-ți stârnească un zâmbet. Dar apoi, când m-am apropiat am observat că are un aer ciudat: jalnic și deznădăjduit. Părea doborât de tristețe și totuși ridicol, ca un om care a căzut în apă așa îmbrăcat cum era și fiind salvat de la moarte, măcar că e groaznic de speriat, simte că s-a făcut de râs, că e obiectul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
plajele unui han nenorocit de pe lângă Rue Bouterie, ținut de un chinez chior, la care cu șase centime puteai să dormi pe un prici - sau cu trei centime pe podea. Aici s-au împrietenit cu alții aflați într-o situație la fel de deznădăjduită ca și ei și, când au rămas fără nici un bănuț și noaptea era îngrozitor de friguroasă, erau bucuroși să poată împrumuta măcar prețul unui acoperiș deasupra capetelor de la oricine câștigase un franc în cursul zilei. Nu erau zgârciți, vagabonzii ăștia, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
avut în ultimii treizeci de ani." (Odinioară îmi mai spusese asta de două sau de trei ori.) M-a descusut ce-i cu mine? Mă frământă probleme atât de grave și de nerezolvat încît trebuie să (recurg la un act deznădăjduit? Dar ― conchidea ― e o nebunie să mă sinucid în primăvara vieții? (Avea expresii de-astea, uzate). Se sinucide cineva ajuns în vârful piramidei sociale după oe a găsit cheia care descuie ușa tuturor demnităților și onorurilor? Nu, niciodată! Ce face
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
în joc. Trebuia, pentru liniștea lui sufletească, să se încredințeze dacă într-adevăr toate femeile sânt cârnățărese. Și tânărul frământat ide adevăr începe o furibundă luptă de cuceriri. Una după alta femeile îi cedează, învinse de puterea supranaturală a acestui deznădăjduit. Și tocmai când e pe cale să aibă confirmarea, intervine ceva neașteptat care-i răstoarnă, din temelie, credința. Soția unui proaspăt cunoscut îi rezistă cu o dârzenie pe care numai virtutea poate s-o dea. Dar pentru Manaru nu există obstacole
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
gând de a te înșela. Să nu-ți închipui că încerc să mă dezvinovățesc. La ce bun? În fața veșniciei, omul leapădă masca minciunii și ipocriziei și simte nevoia unei purificări desăvârșite, pe care nu ți-o dă decât spovedania sinceră, deznădăjduită. E ceea ce se întîmplă cu mine, acum ― în pragul unei lumi necunoscute. Dar s-o iau de la început. Nu, nu pot începe mai înainte de a-ți spune încă o dată că te-am iubit, cum n-am iubit pe nimeni. Adică
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
niciodată seama că există câtă vreme ai fostul soțul meu: că te iubeam. Nu ridica din umeri; nu te mint, nu te-am mințit niciodată. Și mai ales în clipele acestea. Te-am iubit și te iubesc cu atât mai deznădăjduit, cu cât știu că de-acum n-ai să mai fii niciodată al meu. Ce s-a întîmplat cu mine, ce pânză mi s-a pus dinaintea ochilor încît n-am reușit să te văd așa cum erai în realitate? Cum
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
a pleca, cum te-ai gândit să facem, Plimbăreț? Așa să facem și în cazul acesta, le-a propus tatăl. -Rugăm regele nostru să ne ajute, a fost de părere Visător. -Până ajungem la regele nostru, ne mănâncă omul, răspunse deznădăjduită mama. Întreaga familie Pește-gri, a amuțit de îngrijorare, după care fiecare a început a-și face de lucru prin iaz. Văzând că tăcerea este pe cât de profundă pe atât de generală, tatăl s-a gândit că tot el trebuie să
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
mult decât atât, nici nu întrevedea ceva de nădejde către viitor, iar asta îi năștea stări sufletești dintre cele mai jalnice, mai ales că se simțea și aproape de tot nevrednică, spre a se împotrivi lor. Iar neputința aceasta a ei deznădăjduită izvora tocmai din însuși sâmburele delicat al ființei sale, căci toate noile ei suferințe și contradicții se clădeau neobosit pe un fond intim dintre cele mai fragile! Era nefericită. Cel mai potrivit moment al vieții, în care omul poate și
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]