704 matches
-
și bătrânul apăru în niște nădragi largi de stambă colorată, legați jos, în lipsa șireturilor rupte, cu bucăți de sfoară. - Poftim, observă Aglae, cu reproș, uite ce-nseamnă săn-ai o femeie de ispravă în casă! Așa te îmbrăcai tu altădată? Otilia dibuise în dormitor și găsise o cămașă de noapte, de pânză țărănească grea, afară din cale de lungă, în care, vârât, chelul moș Costache semăna cu un faraon înfășurat în pânze de in. I se aduse și o plapumă, și Aglae
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
știe ce - și le schimba pe țigări și pe ce mai primea alții pachete. Mai îi trimitea și Moapsa, și el așa zice, c-a dus-o bine. Da p-ormă a mai intrat odată, tot p-asta ; l-a dibuit comuniștii, târziu, da’ l-a dibuit, și a tăiat la stuf o vreme... Ș atunci, a doua oară, a fost mai rău, așa zice... — Da, a pățit-o multă lume. Chiar și nevinovată... Chiar Margot, sunt convinsă că l-a
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
țigări și pe ce mai primea alții pachete. Mai îi trimitea și Moapsa, și el așa zice, c-a dus-o bine. Da p-ormă a mai intrat odată, tot p-asta ; l-a dibuit comuniștii, târziu, da’ l-a dibuit, și a tăiat la stuf o vreme... Ș atunci, a doua oară, a fost mai rău, așa zice... — Da, a pățit-o multă lume. Chiar și nevinovată... Chiar Margot, sunt convinsă că l-a ascuns pe domnul Ialomițeanu numai pentru că
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
o făcuse pe Delphine să spună: „După ce l-ai văzut, Îți vine să-i Împuști pe bărbați“. Acum erau la Roma, unde aveau de gînd să stea vreo cincisprezece zile. După aceea, habar n-aveau. Vor improviza. Vor Încerca să dibuie mai spre sud o plajă care să nu fie poluată, dacă nu cumva vor da o raită prin Grecia, luînd feribotul de la Brindisi. Visul lui François era să-și fi isprăvit cartea cînd se va Întoarce Delphine. Chiar dacă va fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
femei care Îi spuneau fiecare pe rînd că va avea timp să-și scrie cartea cînd va fi În Franța. Avea de gînd să se Întoarcă la Paris Împreună cu Delphine. Ghidat de cele două note ale soneriei - kâtsu, tôtsu - François dibui În cele din urmă În fundul patului micul obiect negru cu cadran rotund ca un ochi de rechin. N-ar mai fi putut suporta mult timp soneria aia care Îi tot repeta „ce ți se Întîmplă e cumplit“, „ce ți se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
erau niște aruncătoare de flăcări. Am fost mulțumit să pot sublinia aici o hiperbolă și l-am lăudat pe Daniel-Rops pentru că scrisese că ochii aruncau flăcări, nu fulgere. În acel caiet de lectură, pornesc vitejește În căutarea figurilor de stil, dibuiesc o hipalagă, scot la lumină o zeugmă, mă bucur de un paradox. Chateaubriand a fost furnizorul meu de etopei. În trimestrul al doilea, am izbutit să detectez un anacolut la Montherlant. Iată comentariul domnului Laloux: „Caut În zadar anacolutul În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
tocmai faci ceva. Mi-am instalat trepiedul și camera În fața moșului care nu și-a dat seama de nimic și am turnat un plan fix de trei minute. La Înapoiere, tata a spus pe cînd eram la masă: „François a dibuit la piață un moșulică care făcea cît toți amatorii din filmele lui Vittorio de Sica“, iar la montaj acest plan a fost pur și simplu cel mai bun din tot filmul. După voiajul la Aix, m-am hotărît să termin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
ar înțepeni în lume, fiindcă ne-ar descoperi nemilos un loc de care greu ne-am putea mândri, așa încît sîntem pierduți fiindcă nu ne știm marginile - și-am fi poate și mai mult, dacă le-am ști. Omul își dibuiește soarta, mândru și trist de a nu o găsi. Numai dezastrul dezvăluie micimea individuației: căci în el încerci nemîngîierea de a vedea că te mărginești cu toate și în primul rând cu tine. Gânditorii care n-au meditat asupra omului
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
l-a redus cât de cât. Pe acesta însă refuză să-l ia în considerație și cu fiecare an somptuozitatea și voga jocurilor crește, în loc să se diminueze. O undă de mulțumire îl îmbărbătează totuși. Cu viclenia-i caracteristică, principele a dibuit cum să-i silească pe alții să se scormo nească adânc în pungă, în timp ce el dă numai cu țârâita... Augustus îl întreabă pe un ton bănuitor: — La ce te gândești...? Lasă întrebarea în aer căci, pe nesimțite, privirea i se
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
sclipire în ochi o fac să vadă și să simtă ceea ce alții nu văd și nu simt. Își răsucește absentă inelul pe deget, cu toate fibrele corpului în alertă. Primejdia este aici. Organismul ei o percepe. Dacă ar putea-o dibui îndeajuns de repede, poate ar ști cum să se apere. Își lasă abătută bărbia în piept. De obicei se dumirește când e deja prea târziu. Cu un efort de voință, încrucișează mâinile pe piept și încearcă să-și potolească bătăile
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
că, tot datorită lui Cornelius, Gal lus își permite în continuare să facă presiuni asupra principelui. Ca atunci când l-a convins să i-l propună ei ca soț. Adevărul l-a bănuit de mult, dar tot nu reușește să-l dibuie pe de-a-ntregul. Ce pot avea în comun Cornelius Pollio cu Scribonius Libo și maică-sa? Scribonia a fost prima soție a lui August, de care s-a despărțit doar silit de circumstanțe. Și bunicul, și tatăl ei, Marcus Agrippa
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ceri pe ei? întreabă cu jumătate de gură. Neguțătorul se plesnește zgomotos cu palmele peste coapse. — O nimica toată, stăpâne! Două sute de sesterți. — Două sute!? izbucnește Gallus. Își controlează tonul. Trebuie să se stăpânească. Nemernicul s-ar putea să-i fi dibuit intenția. Șuieră cu greutate printre dinții încleștați: — Ai înnebunit? Instantaneu, Toranius schimbă tactica. Se ploconește cu umi lință: — Ce-s două sute de sesterți pentru tine, Preabunule? Își împreunează două degete: — O pișcătură de purice, nimic mai mult. Îi înghiontește de la
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
clipă stătură amîndoi Îmbujorați, fără să scoată o vorbă. Apoi ea Își schimbă postura, pregătindu-se să plece, vîrÎndu-și mîinile În haină. În buzunare avea bilete folosite de autobuz, diverse monede și ambalaje din hîrtie - dar apoi degetele Îi dibuiră altceva - acel mic pachețel din pînză, cu o verighetă grea din aur Înăuntru. Inima Îi tresări. Se ridică brusc. — Trebuie să plec, zise. Îmi pare rău, domnule Fraser. — Robert, o corectă el ridicîndu-se În picioare. Îmi pare rău, Robert. — În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
spaimă. Ce-i spusese lui Fraser nu era adevărat. Nu avea nici o Întîlnire. O căuta pe Kay, asta-i tot. Era a cincea sau a șasea oară cînd venea aici În ultimele două săptămîni. Spera să o vadă, să o dibuie prin mulțime... Se apropie de cinematograful Tivoli, ținîndu-se pe partea de nord a străzii, unde unghiul era mai larg. Își Încetini pasul, se dădu la o parte și intră Într-un cadru de ușă. Probabil că, dacă ar fi privit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
În care s-o pună și, În cele din urmă, o lăsă să cadă În cutia de conserve printre mucurile de țigară. Dar stătea acolo strălucind prin mușuroiul de scrum; Îi atrăgea În continuare privirea, și după o clipă o dibui, o scoase din nou și-o șterse. Și-o puse pe degetul subțire și-și strînse pumnul pentru a n-o lăsa să lunece. Casa era cuprinsă de nemișcare. Toată Londra părea așa. Numai că, de Îndată, din camera de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
pff. Duncan Își lăsă pătura și ajunse cu capul lîngă marginea pernii. Îi plăcea clipa cînd se Întrerupea curentul. Se bucura să vadă becul În tavan. Pentru că lumina dispărea Încet, și, dacă o urmăreai două sau trei secunde, puteai să dibui filamentul În sticlă, un fir răsucit care trecea de la alb la un galben violent, apoi la roșu aprins, la roz delicat, și, la urmă, cînd celula era În Întuneric puteai vedea galbenul difuz În ochi. Cineva fluieră ușor. Altcineva Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
și al lui Duncan, Începu să simtă că Fraser era mai aproape decît ar fi trebuit să fie, și era foarte conștient de propriul trup ca de un fel de dublu sau ecou al celui de sus... CÎnd degetele Îi dibuiră plasa de sîrmă de sub patul lui Fraser, nu și le desprinse de acolo. — Nu te mai gîndi la asta. Culcă-te, Îi spuse el. — Nu, dar, pe bune, continuă Fraser, știi ce-aș face? Aș poseda-o așa cum e, Îmbrăcată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
putem zice nimic. Lennox ne vorbește ceva de genul pretinzând că totu-i pentru binele nostru și nu În beneficiul lui, chestie care-l face să se bucure răutăcios. — Tu mi-ai spus-o Bruce. Ți-amintești ciai zis: Tresă dibuiești care-s textele grupului șapoi să reciți scenariul. — Mda, mi-amintesc, Îi spunem noi. Deși vezi tu Bruce, tresă Înveți un nou scenariu. E ca și cu porcăria aia de oportunități egale: Împroașcă-i cu asta pe puțoi și fă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
ca să scape de front, se convinsese că serviciul lui va hotărî soarta războiului. Se temea cumplit de moarte și bubuitul tunurilor îl îngrozea, încît își astupa urechile. Veșnic i se părea că e prea aproape de front reședința cartierului și își dibuia beciuri speciale unde să se ascundă de aeroplanele vrăjmașe. Se credea totuși erou și avea un dispreț aproape curajos față de barbarii din tranșee. Acuma, văzând la spatele lui Bologa pe plutonierul cu fața cenușie și deoarece Bologa examina casele și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nevăzute. Drumul șerpuia cenușiu în beznă. În pârâu, din când în când, fulgera cîte-o lucire argintie. Deși n-a umblat pe aici decât o singură dată, Apostol avea impresia că merge pe o cărare bătătorită de mii de ori. Nu dibuia deloc. Pășea prin întuneric ca pe trotuar ziua în amiaza mare. Nu era obosit. În inimă simțea, ca o înțepătură, dorința de-a ajunge mai degrabă. Dar niciodată nu-i apăru în creieri întrebarea "unde", ca și cum nu l-ar fi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
degrabă. Drumul însă începuse iarăși să urce, mai greu. Apostol își șterse de două ori, în mers, sudoarea de pe obraji. In sfârșit, sosi într-o poiană, unde cărarea se pierdea. " Mi se pare că aici se împart căile", socoti Bologa, dibuind zadarnic să regăsească drumul. Vârfurile brazilor se conturau mai negru pe cerul mohorât, descriind cu o linie tremurată marginile poienii. Apostol porni spre punctul cel mai jos, unde trebuia să înceapă altă vale. Și cum intră iar în pădure, simți
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
lui Broanteș. Ce vede el? Peste spatele spătarului vede năsucul poznaș al Cosettei, mai departe bărbia dublă odată cu trecerea anilor a lui Barzovie-Vodă, mai încolo zidul de lut nears al colibei susținut de o grindă orizontală groasă în interiorul căreia privirea dibuie un cariu mic și stahanovist, apoi privirea iese afară, se strecoară printre foșnitoare pâlcuri de trestii, lunecă precum o fregată pe apă, pe mare, galopează spre Stambul stârnind praful, iese prin Dardanele, zigzaghează printre insulițele Egeei, se coboară în Mediterana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Serbiei, nisipurile fine ale Adriaticei și în fine mirosul dulceag de mucegai al falnicei Veneții. Fornăind ca un armăsar tânăr, Iovănuț zvârlea cu clăbuci în toate părțile, în vreme ce mult mai liniștit, cu mișcări măsurate, Metodiu își masa ceafa roză, rotofeie, dibuind după ureche și niscaiva colb de Herțegovina. Apoi moldovenii noștri își scoaseră din boccele sutane curate, le neteziră, le îmbrăcară, azvârliră apa leșioasă în canaleto și coborâră la masă. în sala de mese așteptau apariția signorei și pesemne a mâncării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
lor, descălecând de pe căluț. Veni iute spre stejar, vârî brațul în scorbură, încercând să-l găbuiască, dar micul Metodiu se mistui în cotloanele copacului. Deodată, mâna păroasă a tătarului sau a cazacului sau a ce-o fi fost el îl dibui, îl apucă de după ceafă și... — Preacuvioase! Preacuvioase! — Ce-i? - sări Metodiu în capul oaselor. — Preacuvioase - șopti Iovănuț cu ochii umflați de nesomn - rogu-te, întoarce-te pe cealaltă parte, că faci tare urât! — Cum am făcut? - glăsui Metodiu. — Iac-așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
prea Întunecată. Cu puțină vreme În urmă fusese chiar prea albă, legată parcă de cerul alburiu, dar acum se cufundase În Întuneric, pe fundalul unui cer presărat cu lumini de stradă. Am măsurat zece pași de la stîlp și Încercam să dibuiesc cu vîrful pantofului capacul gurii de canal, exact locul unde EL dispăruse... Pensula Întunericului trecu peste femeile care-și făcuseră cumpărăturile, peste căruciorul cel roșu și băiatul cu bicicleta, peste muncitorii care s-au Întors direct acasă de la lucru rînduindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]