635 matches
-
de a rămâne aici pentru totdeauna o despărțea de bărbatul ei și o lega și mai strâns de casa de pe fostul deal acoperit cu vii. W. stătea acolo, cu lumina bătând din geam pe fața lui, cu ochii îngroziți și dilatați, avea, ca în tot timpul acela, un colț de cearceaf în gură, mesteca și mușca din el, ajungând să găurească în felul ăsta toată dota - țesută la „Bumbacul“ în București - și Ruth recunoștea în gestul ăsta o neajutorare copilărească. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
vânătăi și julituri pe umeri și pe genunchi și, după spusele lui Nat, spatele meu era un apus de Turner. Nici unul din noi nu își pierduse cunoștința. Nu auzeam nici un țiuit în urechi, iar pupilele noastre nu erau neobișnuit de dilatate. Nu eram zdruncinați. Asta însemna că nu aveam nevoie să mergem la spital. Nici măcar nu ne-am sinchisit să vorbim despre poliție. Eu nu voiam și din fericire nici Nat nu era genul de persoană care să se amestece în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
zvon de pași de dorobanți. Atât. Zamfira oftă. — Mă gândeam să plec în lume, că așa nebună cum sunt fac de râs casa din care am fost slobozită. Cât îmi dai să mă duc? Lumânarea se reflecta roșie în pupilele dilatate ale femeii de pe dușumea. Doamna se ridică din jilț și se îndreptă spre fereastră. Dădu la o parte brocardul greu și privi în întunericul de afară. Ninge, ninge tare, unde să pleci pe o vreme ca asta? — Ce-ți pasă
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
l-a semănat în mințile barbarilor cu iatagane, să schimbe veșmântul alb al fecioriei copilelor într-un veșmânt al rușinii....” Aici Maiota a tras aer în piept și s-a uitat la spudeii care începuseră să asculte atenți, cu ochii dilatați. Își aducea acum aminte Ștefan că povestirea devenise atât de patetică, încât el nici nu mai auzea glasul pițigăiat al profesorului, ci vedea copilele albe cu trandafiri roșii în mâini urcând treptele spre protectoarea lor, Sfânta Teodosia. „S-au repezit
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Ba trebuia să iei aminte foarte atent să-ți dai seama că sunt frați. Părul ei șaten, bătând spre roșu, se regăsea la Rafael, lunecând într-o nuanță nisipie. Aveau aceleași priviri adânci și duse, dar a lui era mai dilatată și mai risipită, ca și cum văzuse mai multe în același interval de timp, și aceeași paloare argiloasă, la Rafael de o asprime sporită, imprimată de cicatricele vechi de vărsat. Și mâinile cu degete subțiri și lungi, cum au cei infirmi din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
a simțului pentru comic, ea se amuza mai mult decât noi, neastâmpărată pe scaunul ei, râzând cu lacrimi, dar fără glas, cu ochii strălucitori, sufocată parcă de o pasiune, cu capul pe spate, cu gura închisă, aspirând aerul pe nările dilatate. (Temperamentul fundamental se vădește în toate reacțiile unui om: diagnoza mea este justă!) Pe când ne aminteam cu Timotin de profesorul de matematici, "dascălul de răcan", care explica trei luni în șir la tablă, fără să se întoarcă spre noi o
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Bobby îi apucă cu ambele mâini, sugându-le sfârcurile. Mă ghemuiesc între picioarele lui Bobby, care sunt între picioarele lui Jamie și îi desfac fesele și încep să-i bag degetul în gaura curului, care e împinsă în afară și dilatată din cauză că pula mare a lui Bobby e în ea. Mă las pe călcâie, erecția îmi zvâcnește și când îi desfac fesele lui Jamie mai larg ea își ridică șoldurile, făcând ca pula lui Bobby să alunece din ea până când capul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2172_a_3497]
-
cât de fraged este cotletul sau cât de pufos piureul, noi nu le putem băga la ghiozdan decât cu pâine și, neapărat, cu murături de la mama de-acasă. Pita nu poate lipsi, că nu ne simțim sătui, stomacurile noastre mereu dilatate își cer holdele, de suntem în stare să ne săturăm numai din pâine și să uităm de carne. Tâmpit obicei, întâlnit din păcate la mulți cunoscuți. Cu murăturile e altceva. Nu îngrașă, însă fac parte din conștiința noastră națională. Pusul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2190_a_3515]
-
se prăvăli la podea Împreuna cu câteva farfurii și pahare cari se făcură țăndări...! „Afurisitul...! - se văietă Carla. Farfuriile mele de porțelan... Ei bine, lasă, stai puțin...Îți arăt arăt eu ție...” Peștelui Însă Îi ardea de glumă. Având pupilele dilatate, privea la femeie În mod agresiv...! Făcu unele mișcări ondulatorii alunecând din mâinile fetei, proiectându-se pe podea cu zgomot și furișindu-se printre obiectele de bucătărie. Nervoasă, Carla mai Încercă, dar, cu acelaș rezultat. In cele din urmă, se adresă
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
uitat...? Nu, nu se poate. El are o memorie excelentă. Trebue să-și amintească... A, desigur - „Seceră vântul sălbatec”, Își reaminti el, Încercând să-i numere capetele. Nu mică Îi fu groaza când obsevă reptila privind la el cu ohii dilatați, În timp ce el Îngrozit, nu facea nimic În apărarea sa. În secunda următoare monstrul din ochii căreia țâșneau flăcări și Îl priveau dușmănos, făcu un spectaculos salt, se năpustindu-se cu toate tenctaculele Îndreptate asupra lui, hotărât să-l lichideze...!! Scoțând
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
scaun fantomatic, În aplauzele altor specii de reptile cu capete diforme care valsau În jurul său În acordurile unei alte melodii plăcute și totuși iritante...! Apoi, programul de virtuozitate fiind terminat, reptilele făcură o pauză privindu-l cu ochii lor puternic dilatați, Îngrozitor de congestionați după care dispăreau În abisul Întunecos...! Era sigur, acest spectacol Îi este cunoscut și, privind la o altă sumedenie de reptile ce se succedau Într-un tempo amețitor, forță memoria pentru a-și aduce aminte. Nu reuși. Cum
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Pavone nu realiză adevăratul sens al cuvintelor spuse de Maior Însă, când acesta Îi atrase din nou atenția se trezi la realitate. “Întoarce capul...!” - mai zise Maiorul. Se răsuci mașinal, Încremenind. Iluzie ori realitate...? Atena Îl privea consternată cu pupilele dilatate, apoi izbugnind În lacrimi, pronunță. “Nu se poate...! Nu pot crede, tu ești Întradevăr...? Tu, medaliat cu medalia “Muncii” pentru munca ta numai cu bune rezultate, să te țină arestat ca pe un borfași de rând...?! Ce timpuri trăim, domnule
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
mototolit, pătat cu pete de grăsime ori de altă natură, gulerele cămășii șifonate, fixate asimetric În jurul gătului, În timp ce cravata nu făcea notă discordntă În asamblu. Fizionomia feței Îți creia repulsie În timp ce ochii, te apuca frica...! Un verde spălăcit cu pupilele dilatate aruncând priviri comparative cu a unei flămânde hiene adulmecând prada...! Iar când rostea cuvintele, trebuia neapărat să Întorci capul de jenă, observând dantura galbenă de fumatul excesiv, cariată și cu resturi de mâncare dela dejunul anterior ce continua cu extremitatea
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
zis Relu a căzut secerat de căldură în drum spre piață. Câțiva puradei l-au ajutat să scape de sacoșă și de cei 20 de roni pe care și-i alocase ca buget de salată. Cu ochii mari și pupilele dilatate, privea inert spre cer, de parcă ar fi vrut să-și pună o vorbă bună Bunului spre a veni mai repede ambulanța. Ambulanța nu a ajuns decât peste o oră, timp berechet pentru ca Panțiru Aurel zis Relu să moară nederanjat de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2170_a_3495]
-
pregătită, Doamne, Inima mea e pregătită de drum!“. Simțise în coșul pieptului cum inima se forța să-i ajungă în gât și apoi în cap, transformată într-o curgătoare lumină albă, apoi într-un șuvoi exploziv care tâșnea prin crăpăturile dilatate ale craniului, pe urmele gemene ale celei care murise înaintea lui. Era ca o eliberare dintr-un pământ care nu dăduse roade, înflorind doar pentru plăcerea nu știu cui, cineva ascuns în toate, care făcea risipă de forțe și mister. În spatele vieții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
mișcările pieptului din timpul respirației, îi dau atunci aspectul unei ființe în comă, al unui suflet care își vede, își aude, își simte moartea. M-am aplecat deasupra Ginei și m-am privit în ochii ei, care aveau pupilele enorm dilatate, încadrate doar de un foarte subțire inel de culoarea mierii. Dar, în loc să văd chipul meu în pupilele întunecate, l-am văzut pe al ei . N-am reușit să-mi iau stiloul cu mine și, în consecință, a trebuit să cer
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
pârâiaș trăiește proteul orb, cu mânuțe de om. Iar acolo, în centru, înfășurată în noapte ca într-o gogoașă de mătase, ești Tu, așa cum nu te știe nimeni, tu cu fălcile pline de colți strâmbi și curbați, tu cu nările dilatate, aruncând jerbe de flacără, tu cu solzii tăi de jad mistuitor, cu aripi de diavol, cu coadă de anacondă. Tu, înfășurată în duhoarea ta de sulf, tu printre ciolane și tigve... Tu, în tăcerea ta de femeie, în necomunicarea ta
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
intensă îmi umple gura de salivă. Observând că Nelly mă privește plină de interes, m-am străduit să nu mă strâmb. Ochii ei de un albastru murdar erau acum negri, doar o bandă îngustă albastră înconjura pupila lor neagră, îngrozitor de dilatată. Ca și Mik, își mișca buzele continuu, lingându-și-le. Am vrut să întreb ce tot sug ei acolo, dar, exact în momentul când m-am hotărât s-o fac, după ce-i plasă periuța lui Mik și după ce aranja praful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
lungi, nenumărate coridoare. „Acesta, de aproape, li s a părut un perete drept și aproape nesfârșit, din cărămidă netencuită, puțin mai înalt decât un om. Dunraven îi spuse că avea formă de cerc, dar că suprafața lui era atât de dilatată, încât nu se distingea curbura. Unwin își aminti de Nicolaus de Cusa, pentru care orice linie dreaptă este un arc de cerc infinit.“<ref id="23">Jorge Luís Borges, Moartea și busola, ed. cit., p. 294.</ref> Cum oamenii nu
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
lumii sensibile sunt excedate, ajung să se confunde unele cu altele. Edificiul ridicat de maur pare de aproape un perete drept și nesfârșit, ca apoi să capete formă de cerc, însă nu unul obișnuit, căci „suprafața lui era atât de dilatată, încât nu se distingea curbura“. Categoriile lumii sensibile suportă o profundă alterare. Este îndreptățit Nietzsche să spună că unele experiențe scot omul de sub orice măsură, aruncândul în confruntarea cu o făptură teribilă, monstruoasă. Iar întro astfel de confrun tare nonsensul
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
conduse de supercomputere care sunt conectate în rețea laolaltă într-o rețea globală interconectată, posibilitatea emergenței acestui fenomen se apropie tot mai mult de realitate. Combinația puterii nelimitate a atâtor de multe inteligențe de computere și rețele este o realitate dilatată a infinitelor posibilități - una dintre ele fiind viața artificială. Nu numai că lucrurile vor deveni într-o mai mare măsură conectate, dar și mai inteligente și extrem de puternice. Această conștientizare de sine ar putea fi dincolo de puterea de înțelegere omenească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]
-
medicale pe unitate de timp cresc permanent. În al doilea rând, în logica de mai sus, cred că se mai poate imagina un al patrulea scenariu, care mi se pare mai plauzibil decât cel optimist - scenariul trei: 4. Scenariul morbidității dilatate, care s-ar plasa undeva între scenariile unu și doi, în sensul că avem de-a face cu un orizont al bolilor care se retrage, dar nu în măsura în care evoluează durata bătrâneții; câștigul de viață la 60 de ani, să zicem
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
fratele Mariamnei, împărtășește cu sora lui mai mare aceeași piele de o albeață neobișnuită pentru rasa lor, luminată de ochi negri, strălucitori ca focul. Numai trăsăturile îi sunt mai rigide, în ciuda frunții bombate, iar nasul, un pic coroiat, cu nări dilatate. Îl îmbrățișează cu efuziune. — Locul are potențial turistic, aidoma Piramidelor din Egipt, insistă afaceristul. Multiplică plecăciunile și la adresa lui Herodes: — Cu un capital minim, am putea scoate un profit înzecit, ce zic eu, însutit chiar... Iulius Agrippa îl trage iute de
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
părea deloc important să observ cine este în cofetărie. Deci, cine fusese? Ritmul întrebărilor, se întețea, era clar, începea din nou tangajul. Vâltoarea indignării îi luă din nou suflul. Cu ce drept o chestiona? El o privea intens, cu nările dilatate. Cu degetele bătea darabana pe marginea fotoliului. Cred că fuseseră doi liceeni la o masă, spre mijloc, da. Imposibil, la ora patru, când ieși tu de la birou nu aveau ce căuta liceenii acolo, nu-i văd eu purtând uniformele încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
aia de piatră, mușcând cu dinții direct din felia de pepene. O contemplă cum ședea goală, pasivă în fața lui, cu ceafa rezemată de speteaza fotoliului, așa, fără apărare. Fizionomia toată i se schimba subit, o observă pe îndelete, cu nările dilatate, cu porii aprinși, deschiși și ei pe urmă o apucă în brațe și o trase cu forța jos pe covor. Ea lăsă să-i scape un strigăt de surprindere, de parcă nu știa dacă trebuia să se apere sau nu. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]