513 matches
-
modernă, a adăugat esteticii clasice dimensiunea dionisiacului artei și gândirii vechii Grecii, oferindu-ne astfel, nouă, „figura plenară” nu numai a omului, a artistului antic, dar și a celui etern, în creație, prin Metaforă, prin „fanta” sau „calea” iraționalului, a „dionisiacului”, suntem capabili nu numai de o artă „plenară”, reprezentativă și înalt simbolică a umanului, dar și a Ființei, cea care stă în centrul artei noastre. Ea însăși, Ființa, evacuată cu o anume brutalitate din artele plastice, mai ales postbelice, dar
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
m-am format poet sub influența gândirii pesimiste a lui Eminescu, nu cred că poezia izvorăște din suferință. Ne poate însă elibera de suferință. Împărtășesc, așadar, o credință mai degrabă clasică decât romantică. Cred că substanța poeziei este trăirea, chiar dionisiacă, dar forma ei trebuie să fie apolinică. M-ar bucura să comunic cu cititorii mei în această dialectică propusă de Nietzsche. "Chinul" nașterii unei poezii se încheie întotdeauna cu o plăcere eliberatoare. E semn că poate fi trimisă cititorului. Chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
utilizează cu firescul mânuirii lor de către un deplin cunoscător al capacităților acestora de exprimare. Nu mai puțin supuse regulilor retoricii sunt articolele doctrinare aici analiza se face pe Icoane vechi și icoane nouă, în care "polemica împotriva liberalilor capătă accente dionisiace, ținând de hybris". Sunt urmărite, deci, strategiile satirice ironia, caricatura, șarja, agresiunea verbală ș.a. pentru a concluziona: "Valoarea satirei eminesciene rezidă în această forță demonică a deformării, într-o viziune personală, mutând accentul de la individual la universal, înfățișându-și epoca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
țap în locul corpului plin, de cal, al inorogului? Sau poate a prețuit gândirea filosofică elină, ce vedea în Dionysos, zeul țapului, pe cel de două ori născut întru nemurire, acceptând înțelept adevărul naturii duale a omului, în care apollinicul și dionisiacul conciliază? Pavel Chihaia identifică în stema pe care o analizăm un alt animal decât licorna - “un țap cu corn care învinge un balaur” , simbol biblic descoperit de autor în cartea lui Daniil (8,3-7) din Biblie, profetul care are o
Supoziţii pe colţul unui blazon. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Luminiţa Crihană () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1429]
-
revenit pe malul lacului. Să ne explicăm figurile lui El Greco, alungite ca o plantă suferind de heliotropism, prin boala de ochi a pictorului? De ce-am uita că și arta a ezitat Între Anteu și Icar? Van Gogh cu fervoarea dionisiacă a lanurilor sale patetice și-a Întors ochii tragici și plini de soare spre Anteu. Floarea soarelui pictată de el nu s-ar smulge niciodată din pămînt; e de un galben solar și teluric În același timp, pătrunzător, ca sîngele
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
s-o apropiu de buze. Rostesc deci numele lui Dionysos cu regretul de a nu-mi fi de ajuns. Apolo și Dionysos reprezintă, fiecare, eșecul celuilalt, dar și o altă speranță, căci fiecare promite ceea ce nu oferă celălalt. Apolinicul și dionisiacul se consolează astfel reciproc. A spune că sînt cele două fețe ale Greciei Înseamnă prea puțin. Numai această bipolaritate satisface spiritul elin. Icar și Anteu, Apolo și Dionysos. Singur numele lui Pan Înseamnă totul. Dar În legătură cu zeul pășunilor arcadiene lucrul
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
precisă. Orice marcă emoțională a dispărut. Brusc, Poltronul a devenit un executant cu „sânge rece”, prestația sa s-a redus la lovitură. Apariția figurii de bacantă a mamei lui Mitică, nebunia convulsivă, mimată sau nu, fac parte din recuzita sărbătorii dionisiace. Mitică pare să fie un Brighella, iar vorbitorul un Arle- chino, o altă figură încărcată de ambiguitate, vesel și trist deopotrivă, așa cum alternează tactic momentele emoțio- nale pe care le interpretează acest amic. Monstruosul stă aici în tabloul morbid pe
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
colț ; acu d-abia s-a spart cheful. Adineaori a trecut p- aici vreo câțiva, se duceau acasă pe două cărări ; era și Nae Ipingescu, ipistatul, beat frânt ; chiuia și trăgea la pistoale... obicei mitocănesc.” În sfera sărbătorii cu profil dionisiac, o sărbătoare care funcționează în regimul excesi- vului, se află închisă acumularea unor energii debordante care poartă semnalmentele unei violențe potențiale. Iar cei doi burghezi interpretează acest tumult care ajunge la ei prin intermediul auzului drept un moment revoluționar sangvinolent, un
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
intuiție inițială, anume aprehendarea vizionară a unui univers subiacent, larvar, a unei infralumi pe care o numește plutonică, în opoziție cu neptunicul, care reprezintă claritatea discursului „conceptual”. Această dihotomie s-ar putea pune în analogie cu a lui Nietzsche, apolinic/dionisiac, sau cu cea obișnuită, clasicism/ romantism. I. Negoițescu îl vede pe Eminescu sub semnul romantismului, ceea ce e un loc comun, dar el deosebește „marele romantism”, întemeiat pe o mistică a universului, de romantismul elocvent, precum și de cel minor, sentimental-depresiv, în
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
când torsul său alb îndoit înainte/ încremenește înghețat/ în curba argintie și hipnotică a dorinței sale,/ când timpul trece/ peste orologiul florilor nisipului din propria sa carne,// Narcis se pierde în vertijul cosmic/ în adâncul căruia/ cântă/ sirena rece și dionisiacă a propriei sale imagini./ Trupul lui Narcis se golește și se pierde/ în abisul reflectării sale,/ precum clepsidra pe care n-o va mai întoarce nimeni" (Dalí 2005g: 294). Poemul Metamorfoza lui Narcis urmărește aceeași desfășurare a tramei. Imaginea latentă
Paranoia: diacronie, sincronie, metodă by Remus Bejan, Bogdan C. S. Pîrvu () [Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
expansiunea statornică a insularilor spre coasta Pontului Euxin. Dealtfel mitologia noastră religioasă întemeiată pe cultul lui Zamolxe, care, așa nebuloasă cum este, stă alături de marile religii străvechi a Olimpului și a Valhallei, atestă înrudirea oficială cu lumea elină prin elementul dionisiac și pitagoreic. Toate rasele mari se caracterizează printr-o adâncă noțiune a eternității și prin punerea vieții terestre în dependență de absolut. În vreme ce popoarele barbare sunt superstițioase și tranzacționează cu demonii, geții, înfigîndu-se în suliță, consultau divinitatea de-a dreptul
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
o sută de mii de cadavre de cai intrate în descompunere"), sunt imagini afară din comun. Cartea Oltului face monografia unui râu uriaș himeric în stil cam bombastic. ION BARBU Ion Barbu a început prin poezii de stil parnasian, glorificând dionisiac marile forțe geologice, lava, munții, banchizele, natura inertă: De-a lungul nepăsării acestei reci naturi, Spre nevăzutul unde arpegii de fanfare Desfac în flori sonore o limpede chemare Vom merge în armură de fier, întinși și duri. După aceea se
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
apropierii de estetica urâtului: „Vreau inimii văpaia de sânge în nămol...” (Surdină). Textele din Cântece de galeră (1946) vor miza tocmai pe dezlănțuirea forțelor fruste, stihiale, din adâncuri, pe cufundarea în „nămolurile” colcăitoare, roditoare, ale ființei. Poezia seamănă unor ritualuri dionisiace: „Dă vieții, irozii / Subtilei beții; Să bântuie, vii / Veninuri, prin bozii... Mai lasă vioară // Și-arcuș - pentru îngeri./ Urechea-ți coboară/ Vulcanicei plângeri...” (Îndemn). Frecvent simbolismul cedează locul unor aluzii sociale mai precise, cum ar fi în Jurnal 1941: „Cea
THEODORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290159_a_291488]
-
țărancă. După căsătorie, din motive diferite, soțul este ucis și apoi prohodit parodic de un „preot”, iar sceneta se încheie cu învierea celui mort. Cucilor li se atribuie o origine tracă, fiind posibilă, apoi, o suprapunere de elemente grecești antice (dionisiace) sau de elemente slave (cultul zeului Cupala). Din spectacol păgân, ce însoțea solstițiul de iarnă, Cucii devine un joc semireligios ce se practică la lăsatul secului (echinocțiul de primăvară). Actualmente spectacolul s-a laicizat, devenind un alai popular. Principalele tipuri
TEATRU POPULAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290104_a_291433]
-
brusc, rezonanța unor pași pe culoarul perpendicular, pașii unui necunoscut care deveniseră, dintr-o dată, ai unei mulțimi, o coloană În marș. A Înțeles, atunci, beția abandonării de sine, plăcerea vertiginoasă de a te pierde În mase, ceea ce Nietzsche numise „extazul dionisiac”. Se lipise de zid, rezistând cu toate forțele atracției pe care „orice artist o Încearcă uneori” și optând definitiv pentru solitudine. Mulți scriitori est-europeni ai generației noastre și-ar regăsi, cred, propriile gânduri În cuvintele lui Kertész despre socialism, căruia
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
autoare din care am citat fragmente exemplare pentru ceea ce consider a Însemna autoficțiune sînt Christine Angot (Sujet Angot, Fayard, 1998) și Elena Vlădăreanu (Pagini, Timpul, 2002). Nu-i așa că amîndouă scriu de parcă s-ar fi vorbit? IV. 3.3. Autoficțiuni dionisiace Nu toate autoficțiunile sînt crude, violente, subîntinse de un mesaj social, de revolte ale memoriei, de travalii de doliu neîncheiate, dominate de pulsiuni blocate. Nu toate autoficțiunile sînt terapeutice. Pe celelalte le numim apolinice, moștenitoarele ficțiunilor de dragoste În care
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
față de ei din realitate În ficțiune: la Lydie Salvayre (În Compania spectrelor) bărbații sunt demonizați, iar la Amélie Nothomb personajul-narator din romanul Attentat este un Quasimodo modern. Excelent dotată tehnic, scriitura Lydiei Salvayre este una a rupturilor, a paradoxalului, a dionisiacului dar și, mărturie a energiei dezvoltate, minată de patetism. Un amestec de ironie și voracitate - un hybris dezvoltat În discursuri lungi, suspendate din ce În ce mai Înalt deasupra realității, care traduc atât o desprindere a personajelor cât și mai vechea obsesie a diferenței
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
norilor: Petru Creția, ST, 1980, 9; Al. Piru, Marginalia, București, 1980, 85-90; Nicolae Manolescu, Studii clasice, RL, 1981, 47; Mircea Ivănescu, „Epos și logos”, T, 1981, 12; Mihai Zamfir, Poemul românesc în proză, București, 1981, 433-434; Mihai Zamfir, Apolinic și dionisiac în exegeza clasicistă, RL, 1982, 2; Gheorghiu, Reflexe, 15-18; Emil Nicolae, „Poezia”, CL, 1984, 4; Artur Silvestri, „Poezia”, LCF, 1984, 45; Braga, Sensul, 168-172; Grigurcu, Existența, 158-162; Cristian Bădiliță, Logos și contemplație, RL, 1991, 26; Ulici, Prima verba, III, 243-244
CREŢIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286486_a_287815]
-
apuci / Ca niște aur ferecat și nevăzut / De descântat, de otrăvit și de vândut/ Ca niște bani, ca niște foc, ca niște cruci”. Originalitatea lui C., „aristocratică și lunară peniță”, (Camil Baltazar), neschimbată până la ultimele poeme, stă în îngemănarea febrei dionisiace și a unei candori care e măsura irealului. Astfel, Polca pe furate, primul său roman - în fapt o suită de scrisori -, a surprins nu numai prin părăsirea tărâmului liricii, cât, mai ales, prin dominanta lui de observație realistă și ironică
CELARIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286158_a_287487]
-
a talentului de romancier, C. o dă în Femeia sângelui meu. Aici, veridicitatea împrejurărilor-cadru (Parisul, în cutremurul - bine prins - al primelor luni de război) și cea a personajului (evocat prin intermediul jurnalului intim) sunt puse în umbră de pulsația unui ritm dionisiac, care e și al lumii, însă, în primul rând, el se revelă prin intermediul neostoitei febre erotice în care trăiește eroul cărții, scriitorul Emanoil Glineanu. Iar C. este, în același timp, poetul evocator și analistul lucid al acestui tumult. Pentru că ceea ce
CELARIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286158_a_287487]
-
sora Herminei, încă un copil, sau Paulina, mătușa lor, femeia-fecioară; incestuoasă, când intră în joc mama fetelor; provocator-scandaloasă, căci posedarea mamei are loc în prezența Virginiei adormite), în fapt, sunt experiențe „la marginea morții”, în atracția fatală exercitată de indistinctul dionisiac (Nietzsche figura între lecturile preferate ale lui C.) Obsesiile mistuitoare ale lui Emanoil, pentru care femeia e vis, poezie trăită, halucinată, pentru că în voluptate este presimțită amenințarea primejdiei de dezindividualizare și moartea („Nu mai exist!”), au rezultate remarcabile în planul
CELARIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286158_a_287487]
-
o outsider. În ce mă privește, astfel am judecat-o întotdeauna pe Medeea: ea reprezintă un tip de femeie care nu mai există astăzi, pentru că nu mai există iubirea-ură, dar și pentru că dragostea și-a pierdut intensitatea orgiastică a senzualității dionisiace. Nu-i vorbă, nici bărbații care să mai stârnească (și să mențină) astfel de pasiuni incendiare constante nu prea mai există! ENȚICLOPEDIA ENCARTA Luiza VASILIU Somn Scriam cu ceva vreme în urmă, lăudând ultimul film al lui Gondry, despre plăcerile
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2168_a_3493]
-
de străluciri avide, Zbucnesc din somnorosul noian originar."</poem> Poezia "Umanizare" scoate în evidență un conflict dramatic al ființei umane, care, în aspirația ei spre absolut, trebuie să opteze între două principii: intelectual și senzual, între contemplația " apolinică" și trăirea "dionisiacă". Poezia, declara Ion Barbu, le împacă pe amândouă într-un proces unic, într-o sinteză în care Gândirea se transfigurează luând forme concrete de " sunet, linie, culoare ". Ideea devine "muzică a formei în zbor, Euritmie", deci intuiție a esenței lumii
Ion Barbu () [Corola-website/Science/296811_a_298140]
-
cei mai de seamă și mai înțelepți pe care i-a învățat teologia, i-a sfătuit să cinstească anumite divinități și sanctuare, făcându-i preoți și dându-le numele de pileați"" (Getica;XI,71) Deceneu a înlăturat cultul bahic sau dionisiac asociat cu cultura viței de vie și cu orgii. El este cel dintâi care s-a opus viguros pătrunderii în Dacia a cultelor străine. De aceea nu este întâmplător că a determinat autoritatea regală să dispună distrugerea viței de vie
Deceneu () [Corola-website/Science/301063_a_302392]
-
ritualurile șamanice de sorginte scitică. Cercetătorii datează răspândirea unei mișcări orfice în secolul al V-lea î.Hr. Deși Orfeu este văzut în mitologia elenă clasică, datorită originii sale apolinice, în opoziție cu adepții lui Dionysos, mitul său a influențat misterele dionisiace, în care zeul este dezmembrat, pentru a învia ulterior. Sectanții orfici l-au văzut de fapt pe Orfeu ca preot și inițiator al cultului lui Dionysos Zagreus și nu în postura de cântăreț. Orfismul a dat naștere multor opere lirice
Orfeu () [Corola-website/Science/300204_a_301533]