518 matches
-
dintre manifestările sinelui, care traversează continuu, îngemănate, scrisul lui Liviu Ioan Stoiciu. Ca și alți poeți de orientare postmodernistă, reliefând, paradoxal, frumosul escamotat în pântecul diform al realității, prin urâtul omniprezent, eul liric își trădează, printr-un imaginar hiperbolic, lăuntrul dionisiac, al cărui organ este ochiul-larvă-de-foc alnebuniei, care îi face tot mai incomod lanțul din dreptul gâtului, riscând / tinzând să-i aneantizeze centrul atenției, îndreptate spre tot ce alcătuiește trecutul personal, cel al timpului pe care îl străbate alături și împreună cu
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
un imaginar poetic bogat, în care tradiționalismul (mai ales în poeme din primele volume) și livrescul alcătuiesc o poezie de multe ori descriptivă, în care trecerea de la apolinic (unde eul e receptiv, îndeosebi, la partea excesiv estetică a lumii) la dionisiac se face - în ambele sensuri - frecvent: La polul nord orchestrele sub pleoape / ales au țipetele aurale / vedere fără pată. Reci spirale / ca norii urca lumea să te-ngroape ori: apleacă magii fețele deodată / versetele asudă și izvorul / mirării se mărește
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
Aceste așa-zise instincte își ridică deci capul și-l obligă pe individ să reintre în matca vieții de zi cu zi și a plictisului. Astfel s-ar explica ciclul căruia îi sînt supuse mulțimile naturale. Acestea trec de la exaltarea dionisiacă la liniștea apollinică. Ciclul se repetă la fel de regulat ca fluxul și refluxul: zilele luminoase, inundate de strălucirea soarelui, alternează cu zile mohorîte, înecate în burniță, ilustrînd mișcarea de du-te-vino a umorilor colective. Am comite însă o greșeală de neiertat dacă
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
autoare din care am citat fragmente exemplare pentru ceea ce consider a Însemna autoficțiune sînt Christine Angot (Sujet Angot, Fayard, 1998) și Elena Vlădăreanu (Pagini, Timpul, 2002). Nu-i așa că amîndouă scriu de parcă s-ar fi vorbit? IV. 3.3. Autoficțiuni dionisiace Nu toate autoficțiunile sînt crude, violente, subîntinse de un mesaj social, de revolte ale memoriei, de travalii de doliu neîncheiate, dominate de pulsiuni blocate. Nu toate autoficțiunile sînt terapeutice. Pe celelalte le numim apolinice, moștenitoarele ficțiunilor de dragoste În care
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
față de ei din realitate În ficțiune: la Lydie Salvayre (În Compania spectrelor) bărbații sunt demonizați, iar la Amélie Nothomb personajul-narator din romanul Attentat este un Quasimodo modern. Excelent dotată tehnic, scriitura Lydiei Salvayre este una a rupturilor, a paradoxalului, a dionisiacului dar și, mărturie a energiei dezvoltate, minată de patetism. Un amestec de ironie și voracitate - un hybris dezvoltat În discursuri lungi, suspendate din ce În ce mai Înalt deasupra realității, care traduc atât o desprindere a personajelor cât și mai vechea obsesie a diferenței
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
teme promovate oficial dau sentimentul unei poezii "făcute" într-o imagistică comuna. Destul de frecvent simțim la acest poet, în volumul de debut, lipsa de cutezanță sau a harului. Cu volumul următor, "Vis planetar" (1964), asistăm la o dezmărginire calmă, nu dionisiacă, precum la Lucian Blaga, ci, într-o lumină de oglinzi ce răsfrâng apropieri și depărtări într-un zbor amăgitor. "Tu ești un astru plutitor/ Spre care/ tot alerg și nu vin" ("Vis planetar", 1964). Răsfrângerile 1 sunt, firește, niște oglinzi
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
lasă să-ți dezleg albastra bantă./ Veștmântul ce ți-l leagă sixofantă,/ Și mai luând din coșul cu smochine,/ În văzul lumii, să fac dragoste cu tine." Leonid Dimov este un poet original și unic în contextul poeziei anilor 1960-1975; dionisiac și apolinic, pictural și mozaical, el suprapune în poezia sa prin asimilare organică pe unii dintre poeții pe care i-am mai citat: Ion Barbu, Mallarmé, dar și Macedonski, într-o viziune inedită, turnată într-un limbaj pur, într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
o pecete de ceară, sonetele aeriene s-au scris pe vânt, miresele de zăpadă au vălul stelar, răsăritul lor este sonor și ele iradiază în gong, aripile nălucite se sparg în soare. În sonetele și pastelurile marine, muzica este barbiană: dionisiacă, înflăcărată, solară, dar și cu fierberi lăuntrice. Când cele două laturi ale poeziei se întâlnesc într-un poem, poezia devine profundă și sentimentul este discret. Nostalgic, poetul regretă că nu s-a născut și nu a murit pe mare. "Exaltă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
sărbătoare/ Bun este-acolo un pahar cu vin/ și bine-i să râzi câteodată/ c-un bun prieten să povestești/ Despre iubirile de altădată" ("Cântec de primăvara"). Această întoarcere la un principiu vitalist nu se face cu entuziasmul acela dezmărginit, dionisiac, din poemele de tinerețe ale lui Lucian Blaga, nici cu gingășia miniaturală a panteismului arghezian. Tentativa ridicării la cer e intuită de Ioan Alexandru ca și de T. Arghezi ("Cărticica de seară"), în principiul formativ al individuațiilor din toate regnurile
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
sexuale. Modul de manifestare este reprezentat prin dansuri cu ritmuri stereotipe, dezordonate sau sincronizate, agitație colectivă de tipul unor stări de transă generală, care imită sau chiar reproduc conduite care mimează violența. Ca exemple pot fi amintite bacanalele sau serbările dionisiace din Antichitatea clasică elenă, posesiunile demonice din Europa medievală, precum și megafestivalurile de muzică modernă (Pop, Rock etc.Ă din zilele noastre ș.a. Bucuria și starea de beatitudine, de fericire sufletească și moral spirituală are, la rândul ei, ritualuri de manifestare
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
de reflecție critică pentru Maine de Biran, Schopenhauer, Bichat, Cabanis, Comte. Secolul al XIX-lea aduce din nou În atenție problema tipurilor umane, după criteriul valorilor culturale pe care le exprimă. În sensul acesta, Nietzsche descrie tipul apolinic și tipul dionisiac, la care, O. Spengler va adăuga ulterior tipul faustic. Th. Carlyle idealizează aceste tipuri umane după criterii pur valorice, descriind „tipologiile eroice”. În psihanaliză, C.G. Jung face o sinteză a datelor oferite de valorile culturale și pulsiunile individuale, izolând tipul
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
reprezentative pentru civilizațiile date. Fr. Nietzsche distinge, În spațiul culturii clasice elene, două tipuri fundamentale care ilustrează și două atitudini față de viață, două mentalități și două modele umane: tipul apolinic, spiritul luminii, al rațiunii clare și al ordinii și tipul dionisiac, spiritul tenebros al beției orgiastice, al visului, dansului și al senzualității dezlănțuite. Primul este emblematic ca reprezentare pentru supraeul moral, iar al doilea pentru inconștientul primar pulsional. La tipurile deja menționate, O. Spengler adaugă un al treilea tip fausticul, al
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
iubind ordinea și echilibrul (metriotes kai symetriaă, dar și ordinea exprimată prin bine și frumos (kalos kai agathosă. Este tipul creator artistic și intelectual prin excelență, cel care a creat ordinea spirituală și morală. El reunește două tipuri: apolinicul și dionisiacul. Tipul latin Caracteristice pentru acest tip uman sunt atitudinea de deschidere, inteligența superioară, expansivitatea și creativitatea. Raționalist, iubește ordinea și gândirea clară, exactă. Manifestă o mare nevoie de libertate, de dominanță, iubește puterea, este activ și caută să impună celorlalți
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
lumi noi. El cultivă valorile morale și imaginea unui nou tip uman, supraomul. La Socrate este cultivată Înțelepciunea, pe când la Zarathustra puterea. Ambii se raportează la niște modele, veritabile simboluri arhetipale cultural-morale. Socrate este identificat cu apolinicul, pe când Zarathustra cu dionisiacul. Socrate este un spirit liniștit, pe când Zarathustra este spiritul neliniștit, deși amândoi caută să impună ordinea. Socrate recurge la logica rațiunii care fascinează și atrage prin exercițiul gândirii creatoare a individului ce descoperă adevărul. Zarathustra caută să convingă prin persuasiune
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
său mesajul grec. Hölderlin retraduce Œdip Rege și Antigona, îi celebrează în mod sublim pe Dionysos și Herakles, glorifică lupta grecilor pentru libertate (Hyperion, Moartea lui Empedocle). Mai tîrziu, Nietzsche va descoperi dialogica profundă, pînă atunci ignorată, dintre apolinic și dionisiac; în sfîrșit, Heidegger va redeschide chestiunea primordială a Ființei, întorcîndu-se la Aristotel, Platon și presocratici. Reviviscenței grecești, mereu reînnoite, îi răspunde reviviscența iudeo-creștină, și ea mereu reînnoită. Pascal a fost primul gînditor creștin cu adevărat modern. El pleacă de la neputința
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
prin diferențierea formală a textului, în două strofe inegale cu tipar prozodic diferit. Apoi, opoziția oamenii comuni/poetul este sem nalată prin contrastul pluralitate unicitate și prin simboluri poetice ale condiției existen țiale diferite: efemer/etern, limitat/ilimitat, devenire/nemurire, dionisiac/apolinic. Item 2: prezentarea a două imagini/idei poetice relevante pentru tema și viziunea despre lume din textul poetic studiat Toate aceste perechi contrastive determină structurarea viziunii artistice pe două planuri ale imaginarului poetic. Prima strofă concretizează condiția existențială a
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
ritatea miilor de unde și sânul mării infinit, exprimând ideea că oamenilor le este hărăzită doar clipa cea repede din infinitul vieții fără de sfârșit. În același timp, refe rirea la sufletul ce le pătrunde asociază existența umană cu afectele și instinctele (dionisiacul). Item 3: ilustrarea a patru elemente de compoziție și de limbaj ale textului poetic studiat, semnificative pentru ilustrarea temei și a viziunii despre lume Secvența a doua se află întro relație de opoziție cu imaginea dezolantă a lumii trecătoare, fiindcă
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
patra (strofele 86- 98) reunește pastelul, idila și meditația. Cadrul silvestru nocturn și idila celor doi îndrăgostiți sunt contemplate cu tulburare de către Hyperion, care șia reluat locul lui menit din cer. Monologul lui Cătălin exprimă nostalgia omului devorat de trăiri dionisiace, care însetează acum după seninătatea apolinică a ființei supe rioare: Revarsă liniște de veci / Pe noaptea mea de patemi. Și deasupra mea rămâi / Durerea de mio curmă, / Căci ești iubirea mea dentâi / Și visul meu din urmă. Cea dea treia
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
treilea arhetip, Soarele, reprezintă conștiința universală, „Unul divin“ al cunoașterii absolute. Poezia își structurează astfel viziunea pe trei planuri simbolice. Planul inferior, al unei lumi vegetative, biologice, este reprezentat prin Crypto, mirele poienii, structurat pe principiul „pământ“, definit prin cunoaștere dionisiacă, prin Eros. Planul median, al unei lumi ordonate prin puterea rațiunii, lume de o coerență și transparență cristalină, este figurată prin ținutul boreal, mitica Hiperboreea. Lumea din care preacumintea Enigel își începe călătoria spre Soare este definită prin cunoaștere rațională
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
calea regală a Soarelui care dăruiește nemargini lumii ei: Din umbra deasă desfăcută / Mănchin la soarele nțelept. Ultimele două versuri surprind metaforic depășirea existenței telurice prin cultul valorilor spirituale, prin conștientizarea esenței solare a ființei umane, semnificând triumful apolinicului asupra dionisiacului. Depășind momentul dilematic cu omenești ezitări (Plângi, preacuminte Enigel!...), Enigel intră definitiv sub semnul Soarelui. Pentru regele ciupercilor însă, întâlnirea cu aprinsul inel al soarelui (punctul culminant al narațiunii alegorice) este distructivă: Crypto se transformă în ciupercă otrăvitoare. Deznodământul poveștii
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
nu făcea decât să traducă pe măsura secolului speranțele vechilor greci, așa cum le-a dat chip Platon, de pildă. În fapt, mitul sufletului înaripat din Phaidros dă glas speranței că educația (paideia) va ajuta rațiunea să poată controla partea afectivă (dionisiacă) din om: "La începutul povestirii noastre (spune Socrate n.a.) am văzut că trei părți intră în alcătuirea fiecărui suflet: două din ele au chip de cal, iar cea de-a treia întruchipează un vizitiu. Să păstrăm pe mai departe imaginea
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
iar acest lucru se poate realiza prin conlucrarea dintre rațiune și voință; mai mult, lumina cunoașterii, oarecum ca în faimosul mit al peșterii din Republica, alungă de la sine întunericul instinctelor și al lipsei de control. Pentru această concepție, care omoară dionisiacul în numele apolinicului, l-a criticat Nietzsche pe Socrate, cel care l-a ajutat pe Euripide să distrugă tragedia (ca act al înfruntării perpetue dintre rațiune și instincte): "Să elimine din tragedie elementul dionisiac, originar și atotputernic, să înalțe o tragedie
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
de control. Pentru această concepție, care omoară dionisiacul în numele apolinicului, l-a criticat Nietzsche pe Socrate, cel care l-a ajutat pe Euripide să distrugă tragedia (ca act al înfruntării perpetue dintre rațiune și instincte): "Să elimine din tragedie elementul dionisiac, originar și atotputernic, să înalțe o tragedie nouă pe baza unei arte, a unei morale și a unei concepții despre lume ne-dionisiace iată țelul spre care tindea Euripide, și care ni se dezvăluie acum în plină lumină". (Nietzsche, 1992
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
să distrugă tragedia (ca act al înfruntării perpetue dintre rațiune și instincte): "Să elimine din tragedie elementul dionisiac, originar și atotputernic, să înalțe o tragedie nouă pe baza unei arte, a unei morale și a unei concepții despre lume ne-dionisiace iată țelul spre care tindea Euripide, și care ni se dezvăluie acum în plină lumină". (Nietzsche, 1992, p. 60) Critica ditirambică (și pe alocuri nedreaptă) a lui Nietzsche scoate în evidență și acest aspect marginalizat sub impactul aseptic al Luminilor
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
norilor: Petru Creția, ST, 1980, 9; Al. Piru, Marginalia, București, 1980, 85-90; Nicolae Manolescu, Studii clasice, RL, 1981, 47; Mircea Ivănescu, „Epos și logos”, T, 1981, 12; Mihai Zamfir, Poemul românesc în proză, București, 1981, 433-434; Mihai Zamfir, Apolinic și dionisiac în exegeza clasicistă, RL, 1982, 2; Gheorghiu, Reflexe, 15-18; Emil Nicolae, „Poezia”, CL, 1984, 4; Artur Silvestri, „Poezia”, LCF, 1984, 45; Braga, Sensul, 168-172; Grigurcu, Existența, 158-162; Cristian Bădiliță, Logos și contemplație, RL, 1991, 26; Ulici, Prima verba, III, 243-244
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286486_a_287815]