1,534 matches
-
Baconsky, Ion Vinea, Adrian Maniu ș.a. În aceeași manieră sunt trasate și portretele din Caligrafie și culori (1984), unde unele titluri - Lui Anghel Dumbrăveanu cu dragoste, O lalea imperială pentru prieteni, O laudă care se cuvine - vorbesc de la sine. Lipsind distanțarea necesară, portretele morale și critice ale autorului sunt adesea neconvingătoare; ele interesează însă tocmai prin fervoarea evocării și prin ingeniozitatea proiecției ficționale. În schimb, Viața mea la țară (1988) e un document autobiografic veritabil, în care se amestecă notații anodine
STOICA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289952_a_291281]
-
pentru a permite o schimbare esențială a criteriilor de evaluare a tranzițiilor. Ceea ce merită subliniat este că acum evaluăm postcomunismul de până la noi după un alt model științific decât cel utilizat la începuturile acestuia. Acum 15 ani îl evaluam după distanțarea de comunism. După 15 ani însă, când teama de revenirea sau menținerea comunismului în forme oculte - „neocomunism” sau „criptocomunism” etc. - s-a diminuat considerabil, îl putem evalua în funcție de rezultatele obținute în procesul de dezvoltare umană. Căci dezvoltarea umană, mai complexă
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
întârzierii cu care s-a realizat privatizarea capitalului de stat. S-a discutat mult despre „lentoarea” reformelor în România, despre lipsa de „voință politică” pentru privatizare, despre „mentalitățile neocomuniste” ale liderilor politici ai perioadei etc. Din perspectiva unui deceniu de distanțare de încărcătura politică și emoțională a acelei perioade, acum putem înțelege că întârzierea răspuns unei condiții necesare. Problema trebuie pusă în termenii paradoxali în care trebuiau să răspundă la ea politicienii perioadei. Și, chiar dacă teoretic ei erau puși în fața nevoii
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
plus, instituțiile arătau mai degrabă ca niște spitale (medicalizarea instituțiilor), ca niște internate de tip cămine școlare (cu activități exclusiv pedagogice) sau chiar cazarme (unde predomina izolarea și lipsa de comunicare socială). Inexistența asistenților sociali a fost o cauză a distanțări instituțiilor pentru copii de viața lor socială reală, cotidiană. Copiii din instituții au fost afectați de izolarea cronică față de comunitate. A continuat să se simtă lipsa unei concepții moderne de organizare a instituțiilor. Sub influența experienței aduse de unele ONG
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
va rămâne o temă pură și exclusiv medicală. Ea va constitui un subiect de reflecție continuă pentru morală și filozofie, inseparabilă de sfera culturii. Boala mintală, pentru G. Gusford, este percepută sau trăită, ca o stare de alienație, ca o distanțare în raport cu norma socială, ea fiind mai mult o „patologie de cultură” decât o „patologie naturală”. Acceptarea ideii de boală psihică este direct condiționată de natura spațiului mintal care derivă din modelul socio-cultural. Pentru G. Gusdorf „spațiul mintal este domeniul în
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
medicina europeană, inițial de Paracelsus și, ulterior, de Sydenham. Dintre derivatele de opiu, cel mai cunoscut și folosit în medicină este morfina. Opiaceele produc o stare de liniște, sentimentul de „bine” general, fizic și psihic, desprinderea de realitate, destindere musculară, distanțare de orice fel de preocupări, tensiuni psihice emoționale, stări de transă onirică etc. Din America provine alcaloidul cocaina, extrasă din frunzele de coca, drogul sacru al incașilor, utilizat în Europa inițial de P. Mantegazza și, ulterior, și de S. Freud
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
reprezintă de fapt două categorii de forme, și anume: 1) Tipuri psihologice de contra-reacții, caracterizate prin manifestări de natură psihologică, cum ar fi următoarele: - conduite de refugiu, sau de retragere, - sentiment de culpabilitate în raport cu actul sau comportamentul consumat, - dorința de distanțare, de separare de actul reactiv petrecut, - o atitudine de angajare sau de coparticipare la acțiunea reactivă printr-un mecanism de inducție sugestivă, sau de reluare ori continuare a actului comis anterior, - dorința de a provoca și întreține o stare reactivă
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
semnificației paradoxurilor” în paradigma curriculară postmodernă. După el, paradoxurile postmodernismului sunt provocate mai ales de atenția acordată de cercetători separării arbitrare a subiectului de obiect în metafizica modernă carteziană. În planul curriculumului, separarea carteziană a luat forma despărțirii și a distanțării dintre educator și educat. Doll jr. crede că este sarcina curriculumului să refacă simbioza subiect/obiect în procesul educațional și să reintegreze educatorul și educatul în experiența de învățare și transformare a personalității. Cum? El consideră că dialogul, negocierea și
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
cognitive de categorisire și la apartenența socială. Operațiunea de categorisire semnifică ordonarea mediului în categorii, dar și situarea individului însuși în această ordine, (auto)plasarea în cutare sau cutare categorie (grup), în funcție de obiectivele sale. Aceasta presupune și diferențiere și/sau distanțare de unele categorii, precum și accentuarea apartenenței sale la un grup ales - desigur, o sistematizare simplificatoare, o stereotipizare, absolut necesară însă pentru a se situa, plasa, integra. Operația presupune și atribuirea unor trăsături de personalitate celorlalți, împărțirea acestora în buni, dezirabili
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
etapa eului public și e legată de socializare, manifestându-se prin conformarea la normele interne ale grupului (adesea obținută prin recompense și pedepse). Eul colectiv se afirmă prin sentimentul de apartenență, prin efortul cognitiv de internalizare a normelor grupului și distanțarea de alții, prin afirmarea spiritului de „Noi”, diferit de „Alții”. A patra etapă este afirmarea unui sine social conceptual, probat prin capacitatea de a realiza categorizări sociale bazate pe criterii abstracte, construcții cognitive independente de frontierele grupului. Când ajunge la
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
sociali: șoimii patriei. Exista o producție interesantă privind practicile ideologice, pe care în comunism nu le-am perceput în dimensiunea lor de delir grotesc sau care astăzi ni se par în toată patologia lor. Psihologic vorbind, evocările memoriei au răgazul distanțării. Kundera exprimă prea bine acest lucru: „Nu există nici un mijloc de a vedea care decizie este bună, căci nu există nici o comparație. Totul se petrece imediat pentru prima dată și fără pregătire. Ca și cum un actor intră pe scenă fără să
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
întâmplă în toate țările”. Mai târziu, în liceu, locuind în oraș, la o rudă, trece prin experiența „beznei, frigului și a cozilor interminabile”, începe să privească critic „activitățile” UTC („plictisitoare și penibile”), învață jocul duplicitar al ședințelor aranjate, descoperă posibilitatea distanțării prin angajarea unui comportament zeflemitor față de „materialele” care descriau vizite, rapoarte la conferințe, planuri de producție, constată, în fine, că trăia într-un univers caracterizat prin „constrângerea de a minți pentru a nu avea probleme”. Am numit această biografie „normală
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
cititorului. Formula este, în general, aceea a postmodernismului, cultivat cu nonșalanță, în orice caz fără fanatism. Paginile, vii și pline de culoare, configurate ca un puzzle, sunt străbătute de ironie, de umor burlesc sau grotesc, adică de ceea ce trimite la distanțarea de lumea contemplată și reconfigurată în text, cu care scriitorul nu vrea ori ezită să se identifice. Personajele, sumar creionate, însă memorabile prin destin, limbaj și comportament, își trăiesc, cu resemnare uneori, cu exasperare alteori, existența desfășurată între estetism și
PORA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288975_a_290304]
-
tatălui etc., cu o detașare de-a dreptul terifiantă pe alocuri. Dedramatizarea existenței, bagatelizarea solemnității, a tragicului chiar, ating în scurte texte culmi încă necercetate până acum de poeții români. Dar toată această licitație a marilor sentimente nu sfârșește în distanțare ironică și sarcasm, ci într-o reasumare. De aceea efectele comice, strălucite altfel, sunt pasagere. Tragicul existenței este reasumat împreună cu comicul ei inerent. [...] Disocierea ironică, spectaculoasă, sfârșește într-o îmbrățișare sentimentală. MIRCEA MARTIN SCRIERI: Familia Popescu, București, 1987; Cuvânt înainte
POPESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288926_a_290255]
-
și de dramaturgie, scriind, în colaborare cu Tiberiu Vornic, piesa Împărătița lui Machidon (1955). În epoca dominată de realismul socialist, a plătit și ea tribut tezismului ideologic în romanele Pădurea Poenari (1953), Orașul minunilor (1957), Frank and Smith Company (1982). Distanțarea de coercițiile ideologice se observă în scrierile pentru copii - Șerfi (1958), Toate au pornit de la... păpușă (1972; Premiul Asociației Scriitorilor din Brașov), Ce ne povestesc Milena și Crina (1982) -, ca și în memorialistica autobiografică și de călătorie - Roată gândului, roată
POSTELNICU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288984_a_290313]
-
detectabile motivele proprii simbolismului, cât și influența, între alții, a lui Albert Samain, al cărui poem, Polyphème, îl tradusese mai înainte, în 1911. Prin binoclul întors, ciclul final al volumului, surprinde trăirea celui ce privește tulburat, dar și cu intermitentă distanțare, reminiscențe ale copilăriei (Vedenii). Cărțile ulterioare, Orașele dezamăgite (1914), Neliniști (1927), Renunțările luminoase (1939), părăsesc într-o măsură recuzita simbolistă, poemele proiectând un peisaj sufletesc conturat de neliniști și aduceri-aminte, tristeți și contemplație. Într-un registru nedramatic, imaginația substituie banalului
RASCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289142_a_290471]
-
dezinvoltă a gesturilor și vorbirii se îmbină în chip firesc cu tentația senzaționalului, fantasticului și abisalului psihologic. Definitorie rămâne însă perspectiva moralistului și a umoristului, care uzează de o gamă largă de mijloace, de la zâmbetul îngăduitor, solidar cu duioșia, până la distanțarea sarcastică. Sub camuflajul ironiei și al jovialității sudice, cu tentă caragialescă (s-a vorbit de „miticismul” naratorului și al eroilor săi), se ascunde un liric și un sentimental care râde ca să nu plângă, dotat cu înțelepciunea celui ce privește viața
RADULESCU-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289105_a_290434]
-
și sofisticarea tehnicii (dublate însă de refuzul fetișizării performanței tehnice, de tip modernist, în detrimentul conținutului, și întoarcerea la conținuturi, la atracțiozitatea și savoarea povestirii, la vigoarea narațiunii), intertextualitatea, recursul la pastișă și parodie, revizitarea deliberată a trecutului (adică utilizarea, cu distanțare ironică, dar cu îndemânare tehnică, a unor procedări literare proprii unor epoci anterioare), ficționalizarea istoriei și - în subtext, pe planul filosofiei implicite - refuzul oricărei „mari narațiuni totalizatoare”, al oricărui discurs legitimator, al vreunei realități transcendente și al vreunui adevăr obiectiv
POSTMODERNISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288986_a_290315]
-
Procust este un roman criticist în sens kantian, o înlănțuire savantă de „teze și antiteze” narative, și, în același timp, un roman al scrierii romanului - cu deosebirea că, în vreme ce forța motrice a modernismului literar occidental este dedublarea autoreflexivă, manifestată ca distanțare și ironie, P. re-pornește, adamic, din momentul imediat anterior turnurii „greșite” adoptate de realism - de la romanul epistolar al secolului al XVIII-lea. Respingând principial omnisciența și obiectivismul, desfășurarea epică din Patul lui Procust este rezultatul unui subtil și spectaculos joc
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
În perspectivă istorico-literară, conceptul construit de P. comportă două aspecte majore. Întâi, autenticitatea, așa cum o demonstrează fără echivoc radicalismul ideatic din Noua structură..., este actul asumat, a cărui reușită nu mai trebuie argumentată, al despărțirii de modelul tradițional al literaturii - distanțare a cărei limpezime principială și luciditate creatoare fac din P. cel mai de seamă romancier modernist român și, în rivalitate declarată cu E. Lovinescu, teoreticianul sincronizării literaturii noastre cu spațiul spiritual occidental. Egal semnificativă, apoi, este accepția autenticității ca denunțare
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
într-o simetrie negativă desăvârșită cu „poruncile” întemeietoare ale junimismului, un eseu „în contra direcției” literare estetizante, labirintice și autotelice, a sfârșitului de secol XIX. Frumusețea unei opere de artă - polemizează P. - nu constă în gradul ei de refracție (literaturizare) și distanțare față de concretețea (mediocritatea) mundană, ci în proprietatea termenilor, în coincidența „substanțială” dintre „valoarea verbală” (semnificantă) și „valoarea conținutului” (semnificată), care, exprimând „cu exactitate” voința autorului, conferă scrisului o impresie de trăire (referențialitate) originară, nemediată. Puse alături de Amintirile... lui Grigore Lăcusteanu
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
dacă se va deschide o ușă, „cine va veni către noi?” Retorica lui „la ce bun?” domină maturitatea și setea de amurguri a acestei poezii. Odată cu Viața obligatorie și Spectacol amânat, detașarea lucidă de care vorbea Gheorghe Grigurcu, ironia și distanțarea postmodernă formează „o speță de malefic minor, o descompunere asimilabilă, pe alocuri suavă”: după incendiile discursive ale începutului și combustia interogativă de mai târziu, ceea ce rămâne în final este tocmai „fumul mic al ironiei”. Totul e punctat de vocabulele miniaturalului
MUGUR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288267_a_289596]
-
versul tensionat, eliptic, de o concentrare studiată, încât de multe ori poemele au fie dimensiunea unui haiku, fie se coagulează ca suită mozaicată de imagini. Coerența de suprafață a poemului este ignorată, efectul imediat al acestui fragmentarism fiind impresia de distanțare contemplativă, de sublimare a trăitului în „peisaje” nu o dată ermetice, în scene construite cu migală artizanală. Poemele, purtând conotații ludice, ironice, livrești, „reprezintă aluzii la o inhibiție a ființei” (Gheorghe Grigurcu), disimulând tensiunea existențială echivalată în tensiunea expresiei. Obsedat de
MURESAN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288307_a_289636]
-
prin forța și rigoarea elegantă a rostirii, legitimat de angajarea existențială puternică, armonios conjugată cu rafinamentul adus de cultură. Individualitatea poetei se definește prin ardență glacială, inteligență și cerebralitate, printr-o anumită „virilitate” (termen utilizat de critică pentru a semnala distanțarea de o viziune considerată, convențional, a fi proprie poeziei feminine), căci N. nu privilegiază temele intimității, erotica, maternitatea, universul casnic etc., ci atacă pieptiș marile teme ontologice și morale, presupus apanaj al liricii masculine. O caracterizează, de asemenea, propensiunea către
NEGREANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288406_a_289735]
-
nostru” din Bârlad, în 1925. Publică versuri și epigrame în „Revista literară a Liceului «Sf. Sava»” (1928, 1929), colaborează la „Bilete de papagal”, perioadă care îi va marca personalitatea literară. Prezența relativ constantă în paginile „Jurnalului literar” (1938-1939) determină o distanțare de afinitățile cu poetica argheziană, concretizată în prima carte, Pasărea paradisului (1939), culegere de versuri care inaugurează o colecție îngrijită de G. Călinescu, se bucură de aprecierile criticii și reprezintă, poate, vârful valoric al scrisului lui P. Vocația lirică e
PAVELESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288738_a_290067]