80,209 matches
-
în considerare calitățile estetice ale operei, fără a elimina însă din ecuație prestația etică a scriitorului (artistului) în discuție. Jurnalele Doamnei Monica Lovinescu sînt documente istorice de importanță majoră. Aflată mereu în centrul evenimentelor, atentă la tot ce o înconjoară, Doamna Monica Lovinescu își notează cu scrupulozitate ceea ce vede și aude. O activitate anostă și obositoare, aparent inutilă (comoditatea ne face să ne imaginăm că vom reține evenimentele importante care ne-au marcat într-un fel sau altul viața), ale cărei
Lecția de demnitate by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13950_a_15275]
-
ne face să ne imaginăm că vom reține evenimentele importante care ne-au marcat într-un fel sau altul viața), ale cărei roade se văd mult mai tîrziu în timp. Ca și în celelalte volume ale însemnărilor sale zilnice, notațiile Doamnei Monica Lovinescu din Jurnal. 1985-1988 sunt orientate spre exterior, nu spre tribulațiile sinelui. Ele sînt indicatorul perfect pentru ceea ce s-ar putea numi l’air du temps. Privite post-factum notațiile jurnalistei de la „Europa Liberă" indică într-un fel semnele perioadei
Lecția de demnitate by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13950_a_15275]
-
occidentalilor). Din păcate însă nici reacțiile occidentalilor nu sînt cu mult mai coerente. La „Europa Liberă" trebuie pusă la punct o întreagă strategie pentru a se putea da pe post informații legate de situația dramatică din România. În anii ’80 Doamna Monica Lovinescu era știută ca una dintre vocile distincte ale postului de radio „Europa Liberă". Jurnalul demonstrează însă că activitatea ei nu s-a redus la denunțarea pe calea undelor a abuzurilor puterii comuniste și a imposturii culturale. Dacă a
Lecția de demnitate by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13950_a_15275]
-
postului de radio „Europa Liberă". Jurnalul demonstrează însă că activitatea ei nu s-a redus la denunțarea pe calea undelor a abuzurilor puterii comuniste și a imposturii culturale. Dacă a existat un război împotriva comunismului, atunci se poate spune că Doamna Monica Lovinescu s-a aflat în prima lui linie. Într-o vreme în care oficialitățile americane, din rațiuni diplomatice, au impus postului de radio „Europa Liberă" o oarecare moderație în criticarea „democrației originale" - marcă inconfundabilă a regimului Ceaușescu - în Franța
Lecția de demnitate by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13950_a_15275]
-
După care mai au îndrăzneala să scrie împotriva cenzurii din țară - chiar dacă nu e același lucru. Totuși, totuși - să cenzurezi Le Monde. Nu lupt pentru că nu e esențial. Și poate pentru că sînt într-o fază de saturație" (p. 216). Entuziasmul Doamnei Monica Lovinescu pare de nezdruncinat, chiar dacă șansele izbînzii nu se întrevăd încă. Puținele momente de ezitare sînt pricinuite de demisiile morale, inexplicabile ale unor conștiințe ce păreau impecabile (o mare deziluzie a fost angajarea lui Samuel Beckett în disputele electorale
Lecția de demnitate by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13950_a_15275]
-
m-a dezamăgit (încă unul!). (p. 278) Alta, conflictul dintre părintele Calciu și Dorin Tudoran (Tudoran l-ar fi denunțat pe părintele Calciu la niște senatori americani ca fascist; în replică acesta l-a făcut pe Tudoran agent comunist). Însemnările Doamnei Monica Lovinescu restituie memoriei noastre unele fapte și gesturi pe care, poate, le-am știut și le-am uitat, sau pe care le vedem astăzi, dată fiind evoluția ulterioară, în cu totul altă lumină: cine își mai amintește că 57
Lecția de demnitate by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13950_a_15275]
-
virtuali protestatari. Sau că pe lîngă dizidenții consacrați existau scriitori care ofereau informații Europei Libere, asumîndu-și riscuri deloc de neglijat, fără a beneficia de faima unor mari rezistenți ai regimului comunist: Augustin Buzura, Geta Dimisianu, Constantin Abăluță, Dan Hăulică. Jurnalul Doamnei Monica Lovinescu este lecție de deontologie profesională, demnitate, spirit civic, sacrificiu de sine în folosul comunității și (să nu ne ferim de cuvinte) dragoste de țară. În fața exemplarității unei vieți precum cea a Doamnei Monica Lovinescu suntem datori cu o
Lecția de demnitate by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13950_a_15275]
-
Dimisianu, Constantin Abăluță, Dan Hăulică. Jurnalul Doamnei Monica Lovinescu este lecție de deontologie profesională, demnitate, spirit civic, sacrificiu de sine în folosul comunității și (să nu ne ferim de cuvinte) dragoste de țară. În fața exemplarității unei vieți precum cea a Doamnei Monica Lovinescu suntem datori cu o reverență.
Lecția de demnitate by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13950_a_15275]
-
lui Valeriu Moisescu, de la U.N.A.T.C. își încheie studiile anul acesta. Gianina Cărbunariu a prezentat pe scena Casandrei spectacolul ei de absolvență: Mă cheamă Isbjörg. Sunt o leoaică. de Havar Sigurjonsson, după un roman de Vigdis Grimsdottir. Traducerea îi aparține doamnei Carmen Vioreanu. Nu cunosc nici romanul autoarei islandeze, nici scenariul, dar alegerea Gianinei Cărbunariu nu a fost deloc una simplă. Ea nu a bifat o acțiune, ci a propus un lucru extrem de serios, cum n-am văzut de mult la
Faptul divers by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13937_a_15262]
-
o trecem. Așa a fost să fie. Poate altădată să ne înșelăm mai puțin grav. P.S. Pentru că tot suntem la capitolul artă, mă simt dator cu o completare la un alt subiect, cel al bustului lui Eminescu de la Vevey, al doamnei Bove. S-a scris mult, aproape orice, numai esențialul nu s-a spus niciodată. De ce? Pentru că toți cei care au atacat subiectul nu erau competenți să o facă. Dl Sergentu a spus că Eminescu nu are ce căuta la Vevey
Falși ambasadori by Georges Tzipoia () [Corola-journal/Journalistic/13938_a_15263]
-
uitat la acel ochi, el te urmărea, te zărea, te fixa. "Cine e Ambrosius?" - am întrebat-o în șoaptă pe Matata. N-a avut timp să-mi răspundă sau poate nici nu mă auzise, căci ușa se deschidea și o doamnă cu părul alb, cu ochi mari albaștri din care șiroiau lacrimile se arunca în brațele ei, cu mici țipete bucuroase de fetiță. Îmbrățișate, cele două doamne râdeau și plângeau în același timp. Rămăsesem pe prag, în urma lor. De acolo am
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
-mi răspundă sau poate nici nu mă auzise, căci ușa se deschidea și o doamnă cu părul alb, cu ochi mari albaștri din care șiroiau lacrimile se arunca în brațele ei, cu mici țipete bucuroase de fetiță. Îmbrățișate, cele două doamne râdeau și plângeau în același timp. Rămăsesem pe prag, în urma lor. De acolo am zărit în penumbra holului, coborând treptele unei scări interioare de lemn, o fată îmbrăcată ca și Gretel din povestea cu cei doi copii pierduți în pădure
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
o fată îmbrăcată ca și Gretel din povestea cu cei doi copii pierduți în pădure și atrași de zgribțuroaică în cursa căsuței de turtă dulce. Deși mai întâlnisem în orașul acela, unde se vorbea mai ales nemțește pe străzi, destule doamne îmbrăcate altfel decât în orașul meu, purtând un mic șorț alb pe fusta înflorată, pentru întâia oară vedeam o fată ieșind dintr-o poveste și nu doar dintr-una, ci parcă din toate poveștile fraților Grimm. Așa erau îmbrăcate, așa
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
sărută. Eram atât de fâstâcit încât abia izbuteam să rostesc, șoptind și eu, ca de la gură la gură, doar: "Ja, ich bin...". Cât de rău mi-a părut când momentul acela de vrajă a fost brusc întrerupt de cele două doamne. După ce s-au îmbrățișat râzând și plângând, aducându-și probabil aminte de mine s-au precipitat asupra mea. Începea corvoada copilului bine crescut de o bunică nemțoaică. Trebuia să răspundă la întrebările întotdeauna aceleași, să se poarte cuviincios, să mulțumească
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
de mult negru încât din cele două chipuri, al bărbatului încruntat și al femeii sfrijite și triste, nu izbutea să zărească, oricât și-ar fi strâns ochii, decât tocmai și numai încruntarea mânioasă a domnului și zbârciturile obrazului chinuit al doamnei. "Mein Grossvater; er war Pastor" - îl lămurea prietena bunicii, observând privirea sa ațintită asupra portretului. "Und die ist meine Grossmutter". Copilul înțelegea că fiorosul domn în haine negre cu un mic guler alb era un păstor, dintre cei ce conduc
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
să tragă cu urechea la spusele celor mari, dar de astă dată nu pricepea nimic. Ceea ce-l mâhnea însă atât de rău încât, de nu i-ar fi fost rușine, de n-ar fi fost lacrimile prea abundente ale bătrânelor doamne, mai că și-ar fi dat și el drumul, ceea ce-l făcea să se simtă părăsit, lepădat, fusese dispariția fetei din basmele lui Grimm. Abia se așezaseră pe fotoliile de pluș din salonul întunecat, când apăruse o subretă într-o
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
Doktor o solicită în cabinet. Iar fata, scuzându-se, spunând că merge să-i dea o mână de ajutor soțului ei, se ridicase și, fără să arunce către el vreo privire, se făcuse nevăzută. Nu mai înțelegea nimic. După cum bătrâna doamnă cu părul alb și ochii șiroind într-una, de parcă ar fi vorbit și râs printr-o perdea de lacrimi, nu se potrivea cu imaginea Dittei Vogelsang, prietena poznașă din povestirile bunicii, tot astfel nu pricepea cum de fata atât de
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
prietena poznașă din povestirile bunicii, tot astfel nu pricepea cum de fata atât de asemănătoare cu Gretel, care se aplecase gingaș spre el, îi prinsese obrajii între mâinile ei delicate și-i dăduse o sărutare atât de parfumată, putea fi Doamna Sibyle, soția la care apelase Herr Doktor din cabinetul său. Terminase demult prăjitura, mulțumise frumos refuzând alta, cum fusese învățat, se juca într-o doară cu degetele, încovoind și numărând pe rând falangele, joc de mare plictiseală, când bunica se
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
-mă de astă dată: "Was machst du, Nikolaus? " M-am întors brusc și am văzut-o îmbrăcată într-un halat alb, ca o infirmieră. Nu mai arăta ca fetele din Pădurea neagră a basmelor germane, ci era într-adevăr o "doamnă", soția unui medic. Zărind nedumerirea din ochii mei, se grăbi să mă liniștească: "Stai, să nu crezi că vreau să-ți fac vreo injecție", și își scoase râzând halatul. Peste câteva clipe, urcam, sărind din două în două trepte, de
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
pipăia pleoapa apăsându-i dureros ochiul. "Șaloziom" - decreta el sec, la care bunica, îngrijorată, întreba: "E grav? Ce trebuie făcut?". "Cuțit!" - riposta scurt medicul, adăugând ironic spre copil: "Ești brav, mein Junge, îți dai ochiul pe mâna mea, nicht wahr? ". Doamna Sibyle îl strânse ocrotitor la piept șoptindu-i: Doctorul glumește, e o nimica toată, crede-mă, nu te doare deloc". Coborâseră în salonul întunecos, unde se aprinseseră lumânările electrice dintr-un candelabru așezat pe lacul negru al pianului. La lumina
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
Pastorul din portret îl fixa cu o și mai mare severitate. Încerca să nu se uite spre el, dar privirile îi erau irezistibil atrase de fiorosul personaj. Exclamă aproape fericit atunci când bunica lui decretă plecarea. Despărțirea dintre cele două bătrâne doamne fu tot atât de abundent stropită cu lacrimi ca și revederea. Ca să se consoleze, își promiteau să se revadă peste trei zile, când ginerele-oftalmolog fixase - după ce-și consultase agenda - o oră de consultație pentru operarea șaloziomului. Se însera atunci când debarcau din
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
plimbam prin preajma morii, mergeam pe drumul ce duce prin pădure, spre munte, mă pierdeam undeva, înainte de a ajunge la stânci... Deschizând ochii, am văzut la ceasul din tablou ora șapte. Nu peste mult ne luam rămas bun de la cele două doamne în holul întunecos unde le întâlnisem pentru întâia oară. Sibyle s-a aplecat din nou spre mine ca și atunci, și de astă dată mi-a șoptit: "Lebe’wohl Nikolaus, mein lieber Freund". Îi simțeam tot ca atunci suflarea parfumată
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
ce mi s-a părut foarte lung, s-a întors de-acolo nespus de tulburată. "Dragul meu, schimbare de program. Ditta nu se simte bine; trebuie să mă duc să o văd. - Și eu? - Tu rămâi aici. Am vorbit cu doamna Stolz, soția directorului; o știi, e foarte drăguță. Te va duce la bazinul de apă caldă. De altfel, se strică vremea. Nu se va putea face baie afară". Din balcon, am văzut-o plecând. I-am făcut semne cu mâna
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
amărât la hotel. Nu insistam să plec și eu cu ea. Știam că ar fi în zadar. Vremea se înrăutățise, într-adevăr. Soția directorului venea și mă lua la băile termale, unde mă scăldam cu ea în bazinul cald al doamnelor, care erau foarte drăguțe cu mine. Toate erau bătrâne și grase; mi-era rușine să mă uit la goliciunea lor. "Mă miram în zilele acelea" - va spune bunica peste ani - "că nu mă întrebi, că nu spui nimic despre Sibyle
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
cercurilor de potentați vestea despre doctorul miraculos care, în misteriosul său sanatoriu, le redase vlaga cine știe cărui dictator sud-american, vreunui tycoon japonez, unui rege al industriei constructoare de mașini din America sau Germania, vreunui prinț arab sau cine știe cărui cineast italian, vreunei doamne din decadenta aristocrație engleză, ca să nu mai vorbim de vetustele personaje ce conduc lumea socialistă; și așa au devenit cunoscute faptele care, neîndoios, reprezentau o binecuvîntare destinată muritorilor de rînd și nu aveau să rămînă privilegiul unor happy fews, al
Calea vieții noastre (fragmente) by Ilinca Taranu () [Corola-journal/Journalistic/13966_a_15291]