524 matches
-
acela de fier, foarte lung, foarte mare și se Întreba: Cine-l trage pe șarpele ăsta mare cât drumu’ de la Fântâna moșneagului?! N-am văzut nici cai nici boi! Apoi, luminat de o mare descoperire, se lovi cu palma sa dolofană peste frunte și rosti În sinea sa, Încercând să-l imite cât mai bine pe Ionel când după căutări care-l nădușeau găsea cele mai bune soluții pentru minunile sale: Ptiu! Că tont mai sunt! Unde-ai văzut tu copchile
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
și eu, se agăță nevasta de vorbele lui. - Adică pentru ce? - Parcă dumneata nu știi? Ai sau n-ai fată de măritat? Se lăsă o tăcere stânjenitoare. Muierea tot cu privirile pe lucrurile gospodarului. Socoti pe furiș așternuturile și pernele dolofane, cântări velintele și lucrurile din jur. N-o mințiseră cumetrele, oameni la locul lor, ce mai vorbă... - Cum s-ar zice, ai venit în petit? întrebă în cele din urmă gazda, cu voce stinsă. Meșterul se înseninase puțin. Își netezea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu ferestre multe și late. Coborâră. În fața galantarului se opriră. În geamuri, văzură fotografiile. Pe bucăți mici de carton subțire erau chipuri necunoscute: negustori grași, în haine croite bine, neveste cu pălării înalte, copii pe blăni de urs, goi și dolofani, ofițeri cu șepci și decorații, țărani în cămăși lungi, cu chimire, precupeți mândri, ceferiști și tramvaiști. Caii băteau nerăbdători din copite pe pietre. Intrară. Întâi nașul, care cunoștea pe neamț, nașa, ajutînd-o pe Lina să urce scările, și ginerele. Fotograful
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
bărbații se dădeau mai la soare. Ieșiseră în haine, să sperie iarna. Se uitau în sus, bine era, da mugurul. Și cerul se spălase tot ca un geam. Unuia i se păru că vede rândunelele. Da de unde! Erau tot brabetii dolofani ai Cuțaridei - când se lăsau pe maidan, ziceai că aruncă cineva cu bolovani. A dat Dumnezeu de s-a ivit Mielu. Copiii -lau întîmpinat ca de obicei cu strigăte: - Vine căruța cu pîine! Vine căruța cu pune! Au ieșit și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și își spălau copiii pe cap. După ce le frecau buricul cu untdelemn, îi înveleau în țoale, punîndu-i să se închine și să pupe icoanele cu margini de lemn în care mișunau cariile. Schimbau apoi așternuturile pline de petice și pernele dolofane. După asta, femeile goleau căldările și se primeneau. Aveau fuste albe și ciorapi de bumbac cum e rugina. Se legau cu panglici roșii luate de la încuietorile șifonierelor și își ungeau părul cu gaz. Erau frumoase nevestele lucrătorilor sâmbătă seara, cu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
a obrajilor buhăiți. Are curajul să Îl persifleze În fața asistenței, comparându-l cu portarul de la Carlton House, de o corpolență monstruoasă, poreclit Big-Ben, sau rostind În plin Hyde Park: „Cine-i bărbatul ăla gras?”. Bărbatul care tocmai trece, adevărat, destul de dolofan, nu e altul decât Alteța Sa. De la suita aceasta de zeflemele scăpate de sub control i se vor trage, În fapt, lui Brummell dizgrația și mai apoi exilul. Dandylogul Barbey d’Aurevilly se dovedește a fi nu doar teoreticianul dietelor aspre, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
mai spune Călătorul că Sărmanul Sclav avea o gură până la urechi, sprâncene negre, era lat În spate și Înzestrat cu o mare forță fizică. Soția lui era o femeie arsă de soare, dar cu trăsături frumoase; iar micuții, goi și dolofani, Înfulecau ca niște lupi. Nici o aluzie sau observație privind doctrinele sau preceptele lor Filosofice sau Religioase. Iar acum, În al doilea rând, despre Gospodăria Filfizonului; În care locuiește Însuși Mistagogul și inspiratul Slujitor al Penei atât de des menționat: Gospodăria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
dar Matthew zise, plin de sine: —Păi, George Bradley n-a putut să ajungă pentru că filmează săptămâna asta. —Norocosul de George! se auzi o voce. —Nu-i mare brânză, doar The Bill, observă Hugo. E omul potrivit pentru rolul inspectorului dolofan din Hicksville-in-the-Marsh. —Și nici Violet Tranter nu-i aici. Nu știu de ce. — La dracu cu Violet, spuse MM liniștită. Și să nu te-aud că vii cu vreo replică deșteaptă, Hugo. Matthew, sun-o. Dacă nu dai de ea, sună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
pe MM. Chiar eu i-am instruit. O să facă treabă bună. Fără încurcături! După câteva secunde, ne-am prins că făcuse o glumă. Ne-am simțit cu toții datori să râdem. Sophie l-a bătut chiar ușor pe mâna albă și dolofană. Mi-am dat seama că era mai bine că Hugo nu venise cu noi. *** —Tot nu ți-a răspuns Violet? îl întrebă MM pe Matthew pe când urcam dealul înapoi, ghiftuiți cu omletă și ciuperci. Cu pâine prăjită, bineînțeles. Acum că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
dinari de aur prețul tăcerii sale în privința fraudelor neguțătorilor; nu cred că încercase să se îmbogățească, însă poziția pe care o deținea îndepărta cu totul de el și de rudele lui spectrul foametei. — Erai pe atunci un băiețel atât de dolofan, îmi spunea mama, că nu îndrăzneam să te plimb pe uliță, de teamă să nu atrag deochiul asupra ta; dar și ca să nu trădez relativa noastră opulență. În grija lui de a nu-și îndepărta vecinii cei mai încercați, tatăl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
alungând parcă o muscă stăruitoare. — Cere-mi mai degrabă noutăți despre fiica ta. Chipul i s-a luminat. Al meu așijderea. — Așteptam să-mi vorbești tu despre ea. Nu îndrăzneam să te întreb. Am părăsit-o atât de tânără! — E dolofană și obraznică. Se află acum la Sara, care o ia uneori acasă la ea ca să se joace cu nepoții ei. Au venit amândouă un ceas mai târziu. Contrar așteptărilor mele, Bălțata a fost cea care mi-a sărit de gât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
moașă din vecini, care n-a fost de acord să se deplaseze decât după un ceas de implorări și plătită cu bani grei: doi dinari dacă e fată, patru dacă e băiat. Când a văzut fragila brazdă trandafirie dintre coapsele dolofane ale pruncului, mi-a strigat foarte înciudată: — Doi dinari! La care i-am răspuns: — Dacă totul se termină cu bine, o să capeți totuși patru! Copleșită de atâta mărinimie, a făgăduit să se întoarcă peste câteva zile pentru excizie, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
știu... ești așa de găinar, așa de găinar... MACABEUS (Dulce.): Hai, gura! PARASCHIV: Parcă aș vrea să dorm... MACABEUS (Exasperat.): Da’ dormi odată! PARASCHIV: Da’ mi-e frică... MACABEUS: Dormi... Te păzesc eu... PARASCHIV: Da’ mi-e frică... MACABEUS: Dormi, dolofanule, dormi... PARASCHIV: Te-am făcut vreodată broscoi râios? MACABEUS: Nu. PARASCHIV: Da’ rânză cleioasă? MACABEUS: Nu, nu cred... PARASCHIV: Da burdihan stricat, verde, cârâit și colcăit, te-am făcut? MACABEUS: Se poate... PARASCHIV: Pe toate astea voiam să ți le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
dracu’ vi se întâmplă vouă, că muriți așa, ca ciupercile... Da’ cel puțin muriți frumos. Ce-i al vostru e al vostru... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Și înaintea mea? Cine a fost înaintea mea? HAMALUL: Înaintea dumneavoastră? Păi, a fost un dolofan, un bărbat așa gras și rotund... nici nu-ți venea să crezi că e călător prin ploaie. Când a venit și ne-a spus că e călător prin ploaie ne-a venit să râdem. Era gras și tăcut, tăcea tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
fost surprins În timp ce mângâia cu piciorul gol (imitând o mână de stafie) chipul blând și Încrezător al Împărătesei Eugénie. Pe promenada de lângă Cazino, o florăreasă bătrâioară, cu sprâncene desenate cu cărbune și un zâmbet vopsit, a strecurat cu agerime receptaculul dolofan al unei garoafe roșii În butoniera unui bărbat acostat de ea În timp ce acesta se plimba agale și a cărui falncă și-a accentuat cuta regală când și-a coborât privirea Într-o parte, spre sfioasa inserare a florii. Multicolorii fluturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
atingea molatic motivele florale ale covorului. Când am ieșit din transă, flora verzuie era la locul ei, brațul Îmi atârna Încă, dar acum stăteam culcat pe marginea unui ponton șubred și nuferii pe care-i atingeam erau reali, iar umbrele dolofane, unduitoare, ale frunzișului de arin pe apă - pete de cerneală apoteozate, ameobe supradimensionate - palpitau ritmic, extinzându-se și retrăgându-se ca niște pseudopode Întunecate, care, atunci când se contractau, Își zdrențuiau marginile rotunjite, devenind niște pete fluide și evazive și acestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
după perdea și s-a întors cu o hârtie de douăzeci și cinci. Mi-a întins-o, oftând încurcată. — Tot ce am. Ți-aduc și votca. Și o savarină? Știa că-mi plăceau savarinele. Fără savarină, am gemut. Simpla rostire a numelui dolofanei prăjituri, cu moțul ei de frișcă, mi-a întors stomacul pe dos. Într-o străfulgerare de amintire am văzut cum, pe la miezul nopții, la petrecere, intrase în sufragerie ochelarista pirpirie cu tortul de frișcă. — Mai bine două votci, am icnit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
avânturi. Nici măcar nu sufăr. Să duc - așa cum am auzit, sau am văzut, sau am citit - o luptă teribilă cu mine însumi. Să am coșmaruri, halucinații, să fiu în stare de orice pentru un strop de băutură. Visez, e drept, câteodată dolofane sticle de whisky, printre care mă plimb țanțoș, alegând câte una ca și cum aș rupe minunate flori din cine știe ce mirifică grădină. Visez bodegi - culmea, nici una dintre cele pe care le frecventam! - în care lâncezesc fără nici un gând, fără nici o dorință. Doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
rămas undeva în hău de timp, în acea noapte pierdută. Poate încă nici nu s-a ridicat de la masa petrecerii, urmărind absent cum pirpiria ochelaristă înaintează cu tortul în brațe. Poate cel care mă narează așteaptă ca Veturia să taie dolofana felie de tort și el, puțin absent, să-și înfigă lingurița și să se lase dus de plăcerea siropoasei prăjituri. Urmărește poate cum femeia de până atunci, femeia unor ani tineri, întâlnită întâmplător în acea seară, îl privește din chenarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în timp ce golea coșul. Avea o conservă de fasole, două pachete de pâine feliată, patru iaurturi, puse laolaltă într-o folie vesel colorată, și două sticle mari de Cola. Ajunse în apropierea casei de marcat, au fost apucate de brațul deosebit de dolofan al fetei de la casă, apoi vânturate rapid prin fața scannerului piuitor. M-am aplecat să văd mai bine. Brațul era mai mult decât dolofan. Chiar părea surprinzător de mare. Iar degetele de la capătul său erau ca niște... cârnați. Descrierea-clișeu mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
două sticle mari de Cola. Ajunse în apropierea casei de marcat, au fost apucate de brațul deosebit de dolofan al fetei de la casă, apoi vânturate rapid prin fața scannerului piuitor. M-am aplecat să văd mai bine. Brațul era mai mult decât dolofan. Chiar părea surprinzător de mare. Iar degetele de la capătul său erau ca niște... cârnați. Descrierea-clișeu mi se ivise brusc în minte și era realmente perfectă pentru ele, potrivindu-se cu rotunjimea lor rozalie în formă de T - aparent deosebit de compatibilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
zâmbetul acela o produsese pe fața fetei: da, norii se risipiseră, soarele ieșise - se întâmplase totul, și chiar mai mult. O făcea să arate extraordinar de drăguță- moliciunea feței sale rotunde, durdulii devenise într-o clipă mai degrabă încântătoare decât dolofană, iar ochii, luminați de atingerea căldurii, erau acum aurii, mai uimitori ca niciodată. Eram disperat să pot pune la socoteală acest moment de reușită și, sub impulsul momentului, m-am aplecat peste banda casei de marcat și i-am luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
sarcastică mi-a oferit imaginea unei ființe cu mult mai egoiste decât cea pe care crezusem că o cunosc până atunci. Am pornit motorul și apoi am privit-o din nou. Încă se mai uita la mine, cu obrajii ei dolofani și cu vârful nasului rece din cauza frigului, și cu ochișorii strălucitori din spatele ochelarilor. Spre uluirea mea, îmi zâmbi brusc puțin, iar pomeții obrajilor ei îmbujorați se ridicară ca niște dealuri gemene peste care ochii îi străluceau ca niște sori ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
frumoși, deși e ciudat să zici așa despre bărbați. Unu’ era un negru înalt și suplu, cu păru’ prins în coadă de cal și c-o haină superbă de piele pe el, iar celălalt era blond și un pic mai dolofan. Tipu’ negru mi-a zâmbit și ochii-i străluceau și erau luminoși - se dăduse cu dermatograf pe la ei cum fac cântăreții ăia și-am văzut c-avea și fard de obraji dat. A pus o mână pe mine, da’ m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
Aduni toate țoalele după tine. Ce Dumnezeu! Nu te fă mai bătrân decât ești. Intră în sufragerie cu un teanc de farfurii. Șerban Miga clipi confuz. ― Dar Florence... Nici n-am fost la bucătărie. Un val de roșeață năpădise figura dolofană până la rădăcina părului alb. Rotunjimile și trăsăturile moi îl făceau să semene cu o femeie. Nevastă-sa își strâmbă gura botoasă. Avea nasul cârn, ochi mici albaștri, puțin oblici și un păr argintiu foarte des, retezat scurt legat cu o
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]