4,293 matches
-
din mormânt și ne-a deschis porțile Raiului. Apusul este, dimpotrivă, ținutul întunericului și al durerii, al morții, al locuințelor veșnice ale morților, care așteaptă învierea trupurilor și Judecata de Apoi. Mijlocul clădirii este Pământul. După Kosmas Indikopleustes, Pământul este dreptunghiular și mărginit de patru ziduri, deasupra cărora se află o boltă. Cele patru părți ale interiorului unei biserici reprezintă cele patru direcții cardinale.27 Ca imagine a Cosmosului, biserica bizantină reprezintă și totodată sfințește Lumea. Câteva concluzii N-am citat
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
noaptea când Însfârșit vechea lui cunoștință tânărul Lct.Maj.Voicu Ion Își făcu apariția și-l conduse În biroul Cercetări Penale. Nu mică Îi fu mirarea când intrînd În cameră observă o sumedenie de tineri ofițeri rânduiți la o masă dreptunghiulară care-l sfredeliră cu privirile lor pătrunzătoare, timorându-l. Cel care-l invitase părea a fi șeful ce prezida comisia și care Îi oferi un scaun poftindu-l să i’a loc. Tot el Îi puse prima Întrebare. “Cunoaște-ți
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
afaceri. Îmi convenea aspectul, deși mai avea el și inconveniente. Deodată mă izbi În față un vînt rece ca gheața. Mi-am mutat geamantanul În mîna mai apărată de vînt și, trecînd pe trotuar, mi-am Îndreptat pașii spre zona dreptunghiulară Întunecată, mărginită de streașinile clădirilor. Pașii mei răsunau pe scări ca zăngănitul unei cutii goale de conserve. CÎte opt cutiuțe poștale aranjate pe două rînduri orizontale. Sub numărul 12 - scris cu vopsea albă - numele lui Nemuro, pe o bucată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
de la colțul clădirii cu numărul 3. CÎnd mi-am ridicat privirile, am zărit șirul de lumini de stradă, ce păreau niște ochi artificiali care uitaseră să clipească, rînduite parcă În cinstea unui festival ce se lăsa mult așteptat. Luminile palide, dreptunghiulare, care se reflectau În ferestre, lăsau impresia că ar fi abandonat de mult ideea unor astfel de festivaluri. VÎntul mă sufla dintr-o parte, ca pe-o cîrpă udă. Mi-am ridicat gulerul paltonului și mi-am văzut de drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
bată joc de mine sau am dat din Îmtîmplare peste un neghiob ? Dar n-are importanță, esențialul este că invizibilul rămîne invizibil. Ceea ce am vrut să văd se și vedea. Continuam să mă concentrez asupra acelui punct. Lumina aceea pală, dreptunghiulară, fereastra lămîiatică, fereastra acelei camere pe care tocmai o părăsisem. Perdelele gălbui parcă rîdeau de mine, de mine care Înghețam În beznă și care, pentru ea Înfruntam cu vitejie invazia Întunericului. Dar, pînă la urmă tot am să-i vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
fost neplăcut impresionat de amorțeala dinăuntru. Altădată, la ora asta, erau mult mai mulți consumatori. Am schimbat la intrare patru sute de yeni În monede de cîte zece yeni. Pe peretele din față erau aliniate, una lîngă alta, opt cutii albe dreptunghiulare cu marginea roșie-stacojie care, dacă n-ar fi avut pe ele marca fabricii, ai fi zis că sînt pompele de benzină de la stație. Strecurîndu-mă printre mesele lungi și Înguste așezate În cinci rînduri paralele, m-am oprit În fața automatului din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
și draperia care mă despărțea de atelier, făcută dintr-un material mai gros, dar cu un imprimeu plin de gust: floricele maronii răspîndite pe un fond galben. Iluminarea simplă contribuia și ea la acest echilibru bine gîndit: corpuri de iluminat dreptunghiulare din sticlă de-a lungul pereților. Soția mea s-a sprijinit cu ambele mini de brațele fotoliului, stînd cu spatele la draperie. S-a uitat la mine și a zîmbit cam ciudat. În asemenea momente Îi indiviez pe cei care poartă ochelari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
și doi de pași... mi-am ridicat privirile... șirul de lumini - ochi de sticlă ce nu mai știau nici măcar să clipească - se succedau ca niște vrăji, invitînd parcă la o zi festivă ce avea să nu mai vină. Lumina palidă dreptunghiulară de la fereastră părea să se fi consolat de mult cu gîndul acesta... O rafală de vînt mi-a izbit obrazul ca o cîrpă udă și, ridicîndu-mi gulerul, am rămas pe loc. Mi se spusese că pe-aici pe undeva fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
cum ar fi putut fi altfel? O singură obligație fusese omisă din conținutul jurământului: să fiu uman, de aceea, sub cristalul de pe birou, aici ca și la fosta judecătorie de unde veneam, îmi pusesem, pe lângă unele ilustrate, un mic carton alb, dreptunghiular, pe care scrisesem: „Judecătorul este obligat să se supună legii, dar el trebuie să fie mai drept decât legea”. Era vorba de imposibilitatea obiectivă a perfecțiunii legilor, care nu pot și nu vor putea niciodată să se muleze pe întreaga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
târziu, poate era în vis, sau în vis și trezie - e greu de precizat - îmbrăcată într-o crinolină albă, dansând pe scena unei opere, luminată de reflectoare puternice în aplauzele unei asistențe elegante, în moda secolului XIX, apoi în fața oglinzii dreptunghiulare de pe ușa șifonierului sărăcăcios așezat la picioarele patului de acasă, unde dormeam cu mama, dar eu cred totuși, că era în vis, căci niciodată ea nu mi-a spus că arăt superb, în malacoful acela alb. Sau poate mama era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
de ce, părea că asist, dimpotrivă - contradictorii stări ale spiritului -, la o comprimare a timpului, când, după un sfert de oră, în care eu însumi mă înveselisem, uitând de toate, tata deschise poarta, îl văzui prin geam, înainta prin prundișul curții dreptunghiulare, până în fața micii marchize, apoi intră în hol și de-aici în camera în care ne aflam, deschizând-o zâmbind. Apoi ceru Marcelei un rând de cafele. Se-nveselise văzându-și fiul. Frații mei lipseau. Pe peretele îngust (cât rămăsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
în curând, desigur, rearanjată de primăria ce din lipsă de fonduri întârzia să-și facă datoria. Avocatul, întocmitor al actului, fu cel care ne conduse. Era o casă cu trei-patru odăi, ferestrele, în afară de cea dinspre stradă, dădeau în curtea lungă, dreptunghiulară, poarta era de lemn, vopsită cărămiziu, hârșită de timp. Clădirea, puțin joasă, cu multele-i ferestre, părea un șir de case lipite una de alta, cum se puteau vedea în alte cartiere, de obicei mărginașe. Soarele bătea călduț în dimineața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
în dimineața de primăvară. Avusesem impresia că răsărise special pentru mine, pentru revigorarea trupului acesta ieșit cu abia o lună în urmă din iarnă. Avocatul bătu la ușă, o femeie de statură mijlocie, puțin grasă, ne deschise, intrarăm în antreul dreptunghiular, cu un scaun și un bufet, iar pe dușumea un covor oarecare, se vedea: „casă de oameni săraci”, apoi furăm poftiți - deschise ușa aceeași femeie - în odaia din stângă. Era o cameră luminoasă, soarele pătrundea prin două ferestre cu lemnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
cu majuscule: KETI, iar mai jos: 1924 - 1941. Mâna de oameni care însoțise sicriul începu să părăsească locul îngropării, iar eu mă atașai doamnei, care, acum la întoarcere îmi spuse că va comanda un mic monument de marmură, de formă dreptunghiulară, la mijloc încrustată o cruce și numele celor trei în ordinea morții, cu datele lor. La poarta cimitirului ne despărțirăm explicând insistențelor ei că nu pot veni la masa de pomenire, dar că voi mai trece pe la dânsa - se legase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
o lume parcă de mult cunoscută, mi se dezvăluia într-o concretețe misterioasă, sigur de prezența ei ce nu mi se părea absurdă; mă uitam la patul acela simplu, după moda anilor ’20, era patul în care murise, la oglinda dreptunghiulară prinsă de partea exterioară a șifonierului, după moda aceluiași timp, în care se privise abia în urmă cu șapte ani, unde se visase alături de mine, cum îmi spusese odată, unde vremea își topise puterea. Voisem s-o întreb pe doamna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
cu o cuvertură maro plușată, cumpărată de la oraș, trei perne, două simple, pufoase, albastre, și una lucrată la gherghef, în galben, o mare oglindă ovală, părând venețiană, prinsă de peretele dinspre canapea, un taburet pirogravat, o toaletă cu oglindă mică, dreptunghiulară, pe care se afla o sticlă lată cu parfum - etichetă străină, pe un macrameu cu împletitură savantă. Când deschisei ușa mânerul scrâșni; Ana aștepta în picioare, tăcută, fixă, îmbrăcată într-o rochie mov a cărei culoare se distingea molatic în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
nu întâmpină nici o rezistență, draperiile timpului căzură peste noi. 27. Eram acum singur. Trecuseră câteva luni; mă plimbam cu mâinile la spate în camera în care ferestrele - era o oră de după-amiază - nu aduceau nici un zgomot. Mă aflam în fața oglinzii dreptunghiulare, care-mi reflecta docilă prezența. Pentru cine și de ce? Eram tânăr, bărbat la intersecția decadelor de vârste, ce se refuzau neantului devorator ce începuse și continua... În 1945 încetase războiul, dar cu un an înainte, în august 1944, în noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Anii nu stinseră cu totul sindrofiile doamnei Pavel. Doamnele de altădată, femeile acelea multicolor îmbrăcate, care-i umpleau cu zgomotul prezenței lor sufrageria încăpătoare, mobilată cu canapeaua de la peretele dinspre nord, cu cele două fotolii, cu bufetul-vitrină, cu masa grea, dreptunghiulară, de stejar și caldul covoarelor lânoase, doamnele acelea se răriseră, e adevărat, două din ele închiseseră ochii definitiv, iar celelalte nu mai erau în puterea sănătății de atunci și veneau mai rar, un fel de părăsire, se bucurau că trăiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
malului înalt ce domina fluviul ce curgea în vale cu puținele ambarcațiuni locale și un șlep sub pavilion egiptean - înainte de război era o nebunie, acum luminat în înserarea crescândă de câteva becuri singuratice. Toți cinci ne aflam la o masă dreptunghiulară (rezultat a două mese pătrate puse una în prelungirea celeilalte, anume pentru noi) de către unul din cei doi băieți care efectuau diverse servicii pentru clientela veselă a serii, ei erau îmbrăcați în costum negru, cămăși albe și papion, mândri când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
o clădire din lut, aproape de a ei, încă și mai strâmtă. — Nu e palat, dar aici o să fiți la adăpost și n-o să vă trezească nimeni. Dacă aveți nevoie de mine, strigați-mă pe fereastră. Nu era decât o încăpere dreptunghiulară, luminată de o făclie gata să se stingă. O ușoară aromă de tămâie stăruia în jurul nostru. Prin fereastra fără oblon ajungea până la noi mugetul prelung al unui bivol. Circaziana mea trase zăvorul și se rezemă de ușă. Pletele ei desfăcute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
în spatele celor trei linii ale frontului principal... În fundul pâlniei, pricepi? Vor tăia în două rândurile dușmanilor, care vor fi lungi. Îi vom învinge pe quazi chiar la ieslea găinilor. Iar acum, fii atent... Șaizeci de oameni vor avea scuturile obișnuite, dreptunghiulare, care le vor îngădui să oprească dușmanul asemenea zidurilor unei fortificații. Mai mult, formând din scuturi o testudo, genierii vor putea să înainteze, apărându-se de darde și lănci, și să atace inamicii de aproape. — Dar scuturile ovale? Am încărcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
-l strâns de braț pe gladiator. Iar cele două sunete scurte sunt T... Le-ai auzit? Antonius a dat adtentio! Signifer-ul primi semnalul și ridică repede signum manipularis. Urmărind mișcările mâinii argintii înconjurate de lauri, șaizeci de genieri ridicară scuturile dreptunghiulare și se așezară repede într-un dispozitiv care se termina la extremitățile celor două șanțuri. Rapid, se formară trei linii de câte douăzeci de oameni. Strânseră la piept scuturile, alcătuind un zid a cărui culoare - un ocru intens, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
deplasau și nu riscau să ajungă singuri în fața dușmanului. Armele quazilor se îndreptau cu un zgomot teribil spre singura parte expusă a soldaților, capul, protejat de cassis, deoarece trupurile erau apărate de formația strânsă a scuturilor. Soldații ridicau vertical scutul dreptunghiular, care îi depășea în înălțime pe giganții germani. Când securile loveau marginea superioară a scuturilor, acestea se roteau, sprijinindu-se pe coifuri, iar soldații, apărați ca de un acoperiș, se trezeau în fața unui soi de coridor ce ducea direct spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
până la genunchi de o bucată de bronz de sub care se ivea o bucată de lână. Tunica albastră, care în față se termina în colț, era mai scurtă pe părți, dezvelindu-i picioarele musculoase, dar zvelte. Brațul stâng susținea un scut dreptunghiular, convergent, de culoarea purpurei, în centrul căruia era o cunună rotundă de laur, galben-ocru. În mâna dreaptă își ținea coiful. Se opri și se întoarse. — Vezi? - grăsanul îl prinse iar de braț pe Valerius. Vezi cum își arată chipul mulțimii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
zăreau mici păduri, ce coborau până la mare. Un zid alb, nu mai înalt de zece picioare, înconjura palestra. Antonius legă calul, luă sacul de medic al lui Valerius și trecu pe sub bolta de la intrare cu pași repezi. Văzu un portic dreptunghiular, umbros, dincolo de care se întindea o grădină cu o piscină în centru. În jurul ei, mai multe bazine circulare fuseseră umplute cu nisip roșiatic, adus cu siguranță din deșertul african. De-a lungul porticului se ridicau niște coloane cu partea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]