770 matches
-
le vrem binele, se vor speria de noi și nu vor îndrăzni să-și părăsească robia. Iar dacă ne vor vedea în luntre, deasupra lor, chiar dacă nu le-am spune nimic, tot zei ne vor socoti, însă zei răi, zei dușmani. Vârstnicul străin se însenină. - Ciudate făpturi! spuse el. Oare strămoșii noștri au fost tot așa? Apoi adăugă rîzînd: Bine, Auta, dacă vrei tu, vom fi zei buni. Mai ales că zeilor buni nu li se cere să omoare. Cuvântarea lui
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
o dată îndărăt, spre turnul argintiu, apoi zise: - Hor a văzut cu ocheanele lui că la poalele muntelui se adună mulțimi de soldați și fac tabără. Noi doi vom afla ce soldați sunt și ce caută aici unde nu e graniță dușmană. - Îndrăznesc să te mai întreb, spuse iarăși arcașul, de ce nu ne-am dus cu luntrea prin văzduh? - Ca să nu ne creadă zei. Văzîndu-ne oameni ca toți oamenii, așa cum suntem, nu se va feri nimeni. Asta-i tot! CAPITOLUL XXXII Pe
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
inamic (oricine ar fi dușmanul) are astfel o importanță majoră, și pentru a reuși acest lucru e bine să fim la curent cu agenții și sistemul inamic de spionaj. Informațiile asupra metodelor, a intențiilor inamicului și a agenților din organizațiile dușmane sînt vitale. Desigur, acestea nu pot fi obținute decît de agenții dubli! (Masterman 1972:34-35) Pe timp de război, fiecare participant presupune că inamicul va încerca să-l păcălească, și la rîndul său, consideră că are dreptul să înșele; totuși
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
otrava”. (Sf. Atanasie cel Mare, Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie, LXVII, în PSB, vol. 16, p. 231-232) „Să n-aveți nici o legătură cu schismaticii, nici cu arienii eretici. Căci știți cum iam făcut și eu de rușine pentru erezia lor dușmană lui Hristos și străină de dreapta credință. Siliți-vă mai degrabă să vă uniți mai întâi cu Hristos și apoi cu sfinții, ca după moarte să vă primească și ei în corturile veșnice, ca pe niște prieteni și cunoscuți 86
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
vreme încoace. Punctul de vedere pe care îl propun aici nu apare nici în scrierile lui Dumézil, nici în bibliografiile de sinteză publicate în urma lucrărilor sale sau ale altor cercetători ai domeniului grec. În ce privește situația respectivă a altor două tabere dușmane din Iliada, ultimul cuvânt al lui Dumézil este cel din L’ oubli de l’homme et l’honneur des dieux, pp. 18-19: „Troia, societate normală și completă, este cea care furnizează această triadă umană [«un suveran, un războinic, un voluptuos
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
în care omul pătimitor se privește pe sine dintr-o zonă supraordonată pătimirii. În al treilea cânt, bătrânii sfetnici ai Troiei stau pe parapetul din înaltul zidurilor și privesc spre câmpie, 58 unde, alături de armata lor, se află, desfășurată, armata dușmană, cea care, de zece ani, prefăcuse în suferință vechea și tihnita fericire a cetății lor. Era puțin după ce Paris propusese ca soarta războiului să fie hotărâtă de rezultatul unei lupte dintre el și Menelau. Luptătorii din cele două tabere vrăjmașe
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
clipe în care omul pătimitor se privește pe sine dintr-o zonă supraordonată pătimirii. În al treilea cânt, bătrânii sfetnici ai Troiei stau pe parapetul din înaltul zidurilor și privesc spre câmpie, unde, alături de armata lor, se află, desfășurată, armata dușmană, cea care, de zece ani, prefăcuse în suferință vechea și tihnita fericire a cetății lor. Era puțin după ce Paris propusese ca soarta războiului să fie hotărâtă de rezultatul unei lupte dintre el și Menelau. Luptătorii din cele două tabere vrăjmașe
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
a fost condamnat la o amendă de o mie de drahme pentru că a amintit despre nenorociri atât de apropiate și i-a fost interzis oricui ca pe viitor să reia această dramă". Din cauza acestei interdicții, Eschil situează Perșii în tabăra dușmană și nu la Atena. Piesa, creată în 472, evocă, la numai opt ani de la evenimente, victoria de la Salamina, scump câștigată, unde grecii i-au zdrobit pe perși. Așa cum va face mai târziu Racine, în Bajazet (Baiazid), Eschil oferă publicului său
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de Racine (Inconștientul în viața și opera lui Racine). "O supraevaluare a relațiilor de rudenie", ca să reluăm termenii lui Lévi-Strauss, se află la originea conflictului care opune personajele raciniene. Dacă Racine își începe ucenicia în teatru cu Tebaida sau Frații dușmani (La Thébaïde ou Les Frères ennemis), asta se datorează faptului că, în imaginarul colectiv, începând din Antichitate, familia Labdacizilor ilustrează transgresarea interdicției incestului. În Prefață, Racine explică faptul că nu poate să existe loc pentru relația amoroasă în această piesă
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
despre emanciparea culturii naționale etc., inoculând românilor din Ardeal această veșnică preocupare pentru "marea trăncăneală" muntenească, urmărind în realitate sensibilizarea financiară prin sponsorizări ale diverselor "inițiative frumoase și naționale în acest colț al țării care a suferit atâtea veacuri jugul dușman și unde e nevoe de toate sforțările cinstite spre a putea recâștiga supremația românească..."96. Prin dexteritatea de care dă dovadă pentru a-i manevra pe cei din jur: prieteni, subordonați, pe Coca amanta care l-a propulsat în lumea
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
vorbind, ca variație. — Cine ar fi putut să știe că ea ținea bijuteriile În seif? l-am Întrebat. — Eu, zise Six. Grete nu ar fi spus nimănui. Nu știu dacă Paul n-o fi spus. — Și avea vreunul dintre ei dușmani? — Nu pot da un răspuns În ce-l privește pe Paul, dar sunt sigur că Grete nu avea nici un dușman pe lumea asta. Deși puteam accepta posibilitatea ca fetița lu’ tăticu’ să se fi spălat Întotdeauna pe dinți și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
avea să fie mai bine. Copilul făcu un pas; pielea scârțâia. Dar cuiele din talpă se înfipseră în pământ și simți cum, după un salt, rămânea pe loc, în picioare, fără să alunece, asemenea soldaților care se cățărau pe zidurile dușmane. O porni în sus pe Cardo, strada principală din castrum; soldații se adunau râzând, în timp ce meșterul sutor îl urma la oarecare distanță, iar el se îndrepta către praetorium. În prag se ivi tatăl său, tânărul dux, și fiindcă - așa cum spusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
suflat în pânzele voastre ca să ne aducă în locul ăsta. Nu băgară de seamă că băiatul, palid, rămăsese neclintit, privind. Și Germanicus privi golful și spuse, cu autoironie: — Aici, și de o parte, și de alta, în vinele mele curge sângele dușman. Râse. Fiul său tresări auzind râsul acela, dar toți fură cuprinși de stânjeneală și nimeni nu răspunse. În tăcerea aceea, Germanicus îi ceru căpitanului flotei, magister navis, să-i arate locul precis al faimoasei bătălii. Căpitanul arătă cu degetul spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
lui însuși. La acele cuvinte, vântul risipi ceața și dădu la iveală, pe deal, un edificiu solemn, terasat, din marmură albă. Pe prima terasă se aflau greoaiele rostra - pintenii de metal cu trei vârfuri folosiți pentru a sparge chila corăbiilor dușmane - de pe cele treizeci și șase de navae rostratae pierdute de Marcus Antonius. Erau zdrobite, făcute așchii; puterea lor de distrugere nu salvase corăbiile de la înfrângere. Pe a doua terasă era sculptată în marmură o procesiune a zeilor, care susținea statuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pentru a scrie cărți; vor să cunoască zeii celorlalte popoare și să-și atragă bunăvoința lor ca să le dea victoria. Pesemne că trăise cu tristețe toate zilele războiului, dar spunea adevărul: Roma primea printre ai săi innumerabiles dei divinitățile popoarelor dușmane sau învinse, iar un rit arhaic, apărut în timpul luptelor grele ce se dăduseră la porțile ei, evocatio, trebuia să le convingă, prin ofrande și sacrificii bogate, să-i părăsească pe protejații lor nenorociți și să se alăture puternicei armate romane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
o încăpere oarecare, deloc mare, cu o singură fereastră ce dădea spre o curte interioară, asemenea unei închisori, cu mobile vechi și banale și pereții văruiți, îi aduseră sarcinae, bagajele lui, care fuseseră adunate dezordonat și verificate de niște mâini dușmane. Din fundul unuia se ivi codexul despre călătoria în Aegyptus, pe care cenzorii îl consideraseră probabil un joc de copii. Apoi, într-o cutie plină de medalii vechi văzu inelul sigillarius al tatălui său și observă că mâna îi devenise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
că înăbușă un strigăt colectiv. Din instinct, el îi salută așa cum făcea tatăl său. Era prima oară când brațul lui se ridica, liber, într-un asemenea gest. Iar ei răspunseră într-un glas, cum făceau înaintea unui atac împotriva corăbiilor dușmane. — Să mergem, spuse el, și ieși din vilă împreună cu ei. Toate interdicțiile erau încălcate. Nimeni nu spuse nimic. Ceilalți îl salutau cu o complicitate plină de orgoliu și îl priveau trecând. „Totul se schimbă“, se gândi el. „Nimeni nu înțelege
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pentru a-și consolida puterea personală, însă o mascase sub blânda iluzie a alegerilor frecvente efectuate de către senatori. Curând, toate acestea se transformaseră, pentru el și pentru Tiberius, într-un fel de monarhie. În ziua aceea, cele două facțiuni senatoriale dușmane puseră la punct - fiecare fără știrea celeilalte - aceeași strategie împotriva grupului advers: acordarea formală a unei mari puteri „blândului și naivului“ Gajus Caesar, astfel încât, prin manevre ingenioase, să poată obține din partea lui prevederi care, dacă ar fi fost dezbătute de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și mândri, populares: „În sfârșit, se face dreptate memoriei acelor morți“. Iar el, cu aceeași privire pierdută ca și tatăl său, Germanicus, când, pe marea aceea, spunea: „Aici, și de o parte, și de alta, prin vinele mele curge sângele dușman“, puse capăt discuțiilor declarând: — A fost o bătălie a romanilor împotriva romanilor. Nu-i nimic de sărbătorit în toată vărsarea aceea de sânge. Apoi se gândi că, în urmă cu multe decenii, din iubirea lui Julius Caesar și a Cleopatrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
acestea. De multă vreme nu-l mai pomenise cineva pe Tiberius, și cei aflați în apropiere deveniră atenți. El continuă: — Nimeni nu se gândește că toate țesăturile și parfumurile acestea trimit corăbii pline de bani spre niște popoare străine și dușmane. Un mic grup de senatori se adună în jurul lui, deoarece comentariile sale, întotdeauna tragice, erau sarea și piperul bârfelor. Însă fiul unui senator sever îi răspunse cu un entuziasm necontrolat, alarmându-i pe prietenii tatălui său: — În sfârșit, Roma trăiește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
decât tratatele cu pretenții științifice. Visul e invocat pe toate palierele existenței, în raporturile dintre oameni și istorie, ca ramă a visului colectiv, în relațiile dintre autor și personaje și, mai cu seamă, între ființele umane și Dumnezeu. Dacă rațiunea, „dușmană a vieții“, după vitalistul Unamuno, periclitează și chiar distruge viața, imaginația, dimpotrivă, produce viață, viață capabilă de a visa și de a fi visată, trezirea din visul nocturn nu înseamnă decât reînceperea căutării unui tărâm în care visul să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
nu este un exemplu de egoism, ci de noi-ism. Legenda mea! Romanul meu! Adică legenda, romanul meu, despre Miguel de Unamuno, cel pe care îl numim așa, cel pe care l-am făcut împreună eul meu prieten și eul meu dușman. Și iată de ce nu mă pot privi o clipă în oglindă, pentru că numaidecât ochii îmi fug îndărătul ochilor mei, îndărătul portretului lor, și de îndată ce-mi privesc privirea, simt că mă golesc de mine însumi, că-mi pierd istoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
trecut, la nimic. Ca și cum viitorul n-ar fi și el nimic! Și totuși viitorul e totalitatea noastră. Romanul meu! Legenda mea! Unamuno-ul legendei mele, al romanului meu, cel pe care l-am făcut împreună, eul meu prieten și eul meu dușman, și ceilalți, prietenii mei și dușmanii mei, acest Unamuno îmi dă viață și moarte, mă creează și mă distruge, mă susține și mă înăbușă. Este agonia mea. Sunt oare cum mă cred eu sau cum mă cred ceilalți? Și iată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Încet și rar, iar dangătul lui răsuna peste văile ascunse vederii. Nu se zărea nici țipenie de om În preajmă. Nici un semn al vreunei așezări omenești. Ne-au prins cu garda jos și de data asta. Un convoi de tancuri dușmane se apropia de o trecătoare Îngustă printre munți, un fel de defileu pe care Fima Îl zări la Începutul dealurilor abrupte. Își dădu seama că aerul devenise cenușiu din cauza prafului care se ridica de pe șenile. Începu să audă vag, dincolo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
urmă ne-au luat în serios. Șase guri de foc, dispozitivul de comandă, trebuiau îndreptate spre țintă. Instruiți corespunzător pe aparatură militară puteam să fim utili și - dacă avea să se ajungă acolo - să apărăm orașul și portul împotriva atacurilor dușmane: la alarmele de probă, fiecare își găsea în câteva secunde postul de luptă. Obuzele noastre de 8,8 au ajuns să fie folosite practic numai de două sau trei ori, atunci când câteva bombardiere inamice au fost observate noaptea în spațiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]