1,129 matches
-
un principiu rău, părtaș la veșnicie cu Dumnezeu. În ciuda atît de coloratului mit al creației, bogomilismul se află la mare depărtare de aceste forme vechi de dualism. Ar putea deriva bogomilismul din paulicianism? Și acest lucru pare imposibil. Paulicianismul profesează dualismul radical a doi Dumnezei și a două lumi, ca și Marcion; În mod destul de ironic, acest lucru nu atrage și dispreț manifest pentru trup. În concluzie, bogomilismul pare a fi original, nu dualist. CÎnd se ajunge Însă la trupul omenesc
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
O biserică, cea din „Sclavonia”, a rămas credincioasă vechii doctrine moderate sau pseudodualiste; a apărut Însă Încă o biserică, suficient de puternică pentru a-și impune dogma asupra catharismului provensal și asupra unei părți a catharismului lombard, care profesa un dualism radical. Centrul noii biserici era o localitate numită probabil Dragovița, care nu figurează pe harta regiunii balcanice 1. Pe la 1190 bogomilii moderați Își reluaseră ofensiva În Lombardia, Însă Provența le-a rămas inaccesibilă În totalitate, pînă cînd Cruciada și războiul
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Își reluaseră ofensiva În Lombardia, Însă Provența le-a rămas inaccesibilă În totalitate, pînă cînd Cruciada și războiul care a dus la căderea fortăreței Montségur n-au dat naștere unei confuzii generale În rîndul albigenzilor rămași. Pare relativ sigur că dualismul radical a fost exportat În Provența din Imperiul Bizantin, unde originea lui era pur intelectuală (a fost născocit, probabil, Într-un centru mînăstiresc, de către călugări care aveau o intensă nostalgie a origenismului). Însă nu este nicidecum sigur că erezia radicală
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
maior al episcopului Garattus din Concorezzo, iar același Nazarie, aflat Încă În viață În 1250, nu putea fi născut Înainte de 1165-1170. De haeresi menționează trei biserici cathare În Italia; una la Desenzano, pe Lacul Garda (În apropiere de Verona), profesînd dualismul radical al bisericii din Drugunthia; o a doua - a episcopului Caloiannes din Mantova, derivată din biserica din Sclavonia (Dalmația); și a treia - a episcopului Garattus din Concorezzo, provenită din Bulgaria. Sub Nazarie, urmașul lui Garattus, biserica din Concorezzo a profesat
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
surselor ereziologice, doctrinele celor trei principale biserici din nordul Italiei ne sînt suficient de bine cunoscute. Două dintre ele profesau un pseudodualism derivat direct din bogomilism; cea de a treia, desprinsă din trunchiul unei misterioase biserici din Dragovița, profesa un dualism radical ale cărui elemente proveneau, după cum vom vedea În curînd, din origenism. 2. Pseudodualiștii Doctrina rezumată de Bonacursus În Manifestatio este cea a catharilor monarhieni sau moderați, care credeau că Diavolul este autorul trupului omenesc, În care a Întemnițat, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
concluzie: catharii monarhieni din Lombardia sînt pseudodualiști, aderînd la o etică bogomilă și la o doctrină care derivă direct din Interrogatio. Ereziologii semnalează cîteva inovații În raport cu acest text: - mitul Spiritului Rău ascuns În străfundul universului, care substituie pseudodualismului bogomil un dualism radical; - mitul Împreunării Soarelui cu Luna, lipsit de consecințe doctrinale; - realismul cristologic al lui Desiderius și doctrina unui Paradis intermediar, care ia locul fantaziasmului bogomil „ortodox” al lui Nazarie; - doctrina origenistă a preexistentei sufletului, care se opune traducianismului bogomil. În ciuda
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
pondere doctrinală decisivă, catharismul moderat nu este decît bogomilism În stare pură, antrenat Într-un proces de amestec cu doctrina radicală, a cărei proveniență este complet diferită. 3. Catharii radicali Tratatul De heresi catharorum le atribuie catharilor din Desenzano un dualism radical. Ei cred În doi Dumnezei, unul În Întregime bun, celălalt În Întregime rău, fiecare dintre ei creator de Îngeri. Lucifer este Fiul Domnului Întunericului. El se transfigurează Într-un Înger de Lumină pentru a urca la cerul Dumnezeului bun
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
există. CÎnd toate sufletele angelice se vor fi reîntors În lumea lui Dumnezeu și Își vor fi recăpătat trupurile și spiritele celeste, Îngerii Răului vor porni iarăși un război Împotriva lor. Acesta pare să fie unul dintre rarele exemple de dualism dialectic, circular, care ajunge din nou În punctul de plecare. Moneta da Cremona mai cunoaște și alte detalii. Diavolul, părtaș cu Dumnezeu la veșnicie, a creat toate lucrurile vizibile, inclusiv stelele. El este divinitatea din Vechiul Testament, pe care albigenzii Îl
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Concorezzo și cei radicali din Desenzano, nu ne sînt de real folos pentru clasarea doctrinei proprii lui Ioan de Lugio cu maximă certitudine. În acest scop va trebui să recurgem din nou la Sacconni. Ioan de Lugio adoptă și adaptează dualismul celor două Principii, iar argumentele sale trebuie să fi fost din categoria celor dezvoltate pe parcursul celei mai valoroase scrieri cuprinse În Cartea celor două Principii, De libero arbitrio, care debutează cu un nemilos rechizitoriu al teodiceei moniste. Trebuie să existe
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
și adevăr, În care vă veți putea mîntui»”76. Învățătura propovăduită de Pierre și de Jacques Authié, În măsura În care o putem reconstitui după mărturiile unor oameni cărora nu trebuie să le fi Încredințat ei prea multe, nu conține nici un element de dualism radical, ca să nu mai vorbim de măreția sumbră a subtilităților speculației lui Ioan de Lugio. Cei doi Authié nu sînt defel moștenitorii Înaintașilor lor provensali, albigenzii, ci ai Învățăturilor unei biserici lombarde de la sfîrșitul secolului al XIII-lea, În care
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
din istorisirile unui țăran din Languedoc, care ne-ar relata conținutul predicii duminicale a parohului său. Nu se poate nega Însă că școlile monarhiene nu păcătuiesc nici ele prin exces de intelectualism, acesta fiind apanajul aproape exclusiv al radicalilor. 6. Dualismul cathar Al cincilea dintre tratatele cuprinse În Cartea celor două Principii, culegerea de scrieri a bisericii albigenzilor radicali, poartă titlul Contra Garattenses (Împotriva discipolilor lui Garattus), Garattus fiind episcopul catharilor monarhieni din Concorezzo, oponenții ireductibili ai facțiunii din Desenzano. Aș
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
o problemă care a fost rulată, de atunci Încolo, prin miliarde și miliarde de minți omenești. Nici nu e de mirare că, În zilele noastre, ea ne apare atît de complexă și de absconsă Încît nu reușim să Înțelegem Însemnătatea dualismului și Îl așezăm printre ciudățeniile istoriei. În realitate, dualismul a fost ca o partidă de șah nedusă pînă la capăt, dacă ținem să persistăm În această analogie. N-a fost o partidă prost jucată, ci una pur și simplu Întreruptă
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
prin miliarde și miliarde de minți omenești. Nici nu e de mirare că, În zilele noastre, ea ne apare atît de complexă și de absconsă Încît nu reușim să Înțelegem Însemnătatea dualismului și Îl așezăm printre ciudățeniile istoriei. În realitate, dualismul a fost ca o partidă de șah nedusă pînă la capăt, dacă ținem să persistăm În această analogie. N-a fost o partidă prost jucată, ci una pur și simplu Întreruptă cu forța. Miza aflată În joc era semnificativă, Însă
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
un alt motiv. Vechile curente dualiste au făcut parte dintr-un proces de explorare mentală, atunci cînd din religii și din filozofii mai vechi au trebuit să fie formulate cele mai multe soluții la Întrebările ridicate de apariția unei noi religii. Morfogeneza dualismului poate fi urmărită pas cu pas și Înțeleasă În termenii jocului logic desfășurat În curs de aproximativ trei secole, mai Înainte să devină creștinismul religie de stat În Imperiul Roman. O dată ce s-a petrecut acest lucru, soluțiile cu bătaie lungă
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
lucru, soluțiile cu bătaie lungă au fost respinse, iar regulile jocului au devenit mai stricte. Gnosticilor le trecuse vremea; acum eșichierul jocului aparținea În Întregime creștinismului oficial, ale cărui virtuți persuasive nu țineau de logică, ci de putere. Dar sistemul dualismului nu era nici pe departe epuizat. Această carte Își propune să analizeze În continuare cîteva dintre manifestările lui diacronice, mergînd pînă În ziua de azi. Capitolul XI Nihilismul modern Unde nu-s zei, domnesc stafiile Novalis 1. Nașterea nihilismului Nu
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
și atitudinea care urmărește transcendența pentru a o „construi distrugînd-o”, atunci este Îndreptățită observația că gnosticismul este reversul nihilismului, Întrucît este campionul transcendenței. S-a văzut că una dintre cele mai relevante caracteristici ale gnosticismului și ale celorlalte curente ale dualismului occidental este afirmarea extremă și extremistă a transcendenței În dauna lumii materiale. Dacă vom stărui să numim aceste curente nihiliste, va trebui să definim nihilismul lor ca pe cel mai puternic nihilism metafizic din istoria ideilor occidentale. Nihilismul modern este
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
modern de gnosticism și le face să se asemene puternic Între ele: faptul că, În scopuri diametral opuse, ambele „deconstruiesc” aceeași transcendență, și anume transcendența iudeo-platonică, așa cum și-a găsit ea Întruparea pe parcursul a aproape două milenii de creștinism. Pentru dualismul occidental, aceasta este falsa transcendență care trebuie să fie demascată și demolată pentru a se proclama adevărata transcendență; pentru nihilismul modern și această transcendență este tot falsă, fiind un construct mental la adăpostul căruia am ignorat, mai bine de două
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
mai tîrziu, că nu există valoare dacă nu există un metasistem În cadrul căruia să se definească valoarea. Aceasta este experiența trăită de filozofii existențialiști și ea este, din nou, echivalentul specular al experienței dualiste, căci ambele recunosc necesitatea transcendenței; Însă dualismul o afirmă, iar existențialismul se plînge de totala ei absență. Un scriitor ca Albert Camus a utilizat În mod constant metafore dualiste gnostice În titlul operelor sale importante: Exilul și Împărăția, Străinul, Căderea. Vom analiza, În cele ce urmează, fără
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
inferior valentinian (psyche). „Împărăția Fiului Lumii” se va sfîrși prin dialectica „negare a negației”, un „proces de reconciliere” (der Prozess der Versöhnung) În care Spiritul absolut se recunoaște pe sine drept ceea ce este13. Baur nu sesizează anticosmisnul gnostic (poate nici dualismul), pus În lumină abia de către Hans Jonas, În 1934. Prin urmare, interpretarea dată de el gnozei se aplică nu numai lui Hegel, ci și, la fel de bine, creștinismului și platonismului. În știința și În hermeneutica modernă există considerabile variații În privința Înțelesului
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
și Într-Însa Poate să facă Cer din Iad și Iad din Ceruri. Milton, Paradisul pierdut Concluziile cărții de față depășesc cu mult acel interes de amatori de anticariat cu care privim, majoritatea dintre noi, gnosticismul și celelalte curente ale dualismului occidental. Am arătat În Introducere că principalele dezbateri teologice care au dus la stabilirea doctrinei creștine sînt jocuri ale minții pe care oamenii le-au practicat vreme de secole, jocuri nu mult diferite de șah (poate doar ceva mai puțin
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
care nu le putea cîștiga de fapt nimeni, căci, spre deosebire de șah, ele nu prevedeau o regulă de șah-mat. Cu toate acestea Însă, ele au dus la distrugerea fizică și morală a multor oameni și au fost cîștigate prin exercițiul puterii. Dualismul occidental a fost și el un joc al minții, care s-a suprapus* peste cel creștin, făcînd uz de multe din elementele (și din personajele) acestuia pentru a se implementa. Ar fi putut fi un joc fără consecințe externe, deoarece
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
putut fi un joc fără consecințe externe, deoarece exista În propria sa dimensiune logică. Și totuși, vreme de mai bine de un mileniu și-a condamnat la pieire jucătorii, dîndu-i pe mîna celor aflați la putere. Teologia creștină timpurie și dualismul occidental au fost „obiecte ideale”, adică sisteme funcționînd Într-o dimensiune logică, fără să aibă nimic intrinsec În comun cu jocurile de putere ce se jucau În numele lor și care aparțineau unor alte dimensiuni ale realității. Cum s-a petrecut
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Il Dualismo religioso: Saggio storico ed etnologico, L’Erma di Brettschneider, Roma, 1958. —, ed., The Origins of Gnosticism, Brill, Leiden, 1967. —, Prometeo Orfeo Adamo: Tematiche religiose sul destino, il male, la salvezza, Ateneo & Bizzarri, Rome, 1976. —, Selected Essays on Gnosticism, Dualism and Mysteriosophy, Brill, Leiden, 1978. U. Bianchi și H. Crouzel (ed.) Arché e Telos: L’Antropologia di Origene e di Gregorio di Nissa, Vita e Pensiero, Milan, 1981. Bibliothèque Copte de Nag Hammadi: Series published by the Univ. of Laval
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Rapids, MI, 1983). Frances Young, From Nicaea to Chalcedon: A Guide to the Literature and Its Background, Fortress Press, Philadelphia, 1983. R.C. Zaehner, Zurvan: A Zoroastrian Dilemma, Clarendon Press, Oxford, 1955. CUPRINS - Cuvînt Înainte - Cuvînt de mulțumire - Introducere Capitolul I: Dualismul: o cronologie Capitolul II: Mituri despre gnosticism: o introducere Capitolul III: Mitul gnostic 1: Înțelepciunea căzută Capitolul IV: Mitul gnostic 2: Demiurgul ignorant Capitolul V: Abolirea Legii și a Tatălui real: Marcion din Sinope Capitolul VI: Mitul maniheist Capitolul VII
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
latent între sate și majoritatea dinamică a citadinilor reîntorși. Nu putem să nu facem o paralelă între această luptă împotriva stabilirii unor raporturi comerciale și sistemul economic de ansamblu în care este prins Okelataka. Avem de-a face cu un dualism comercial simplist: vânzarea de produse agricole de export (altădată uleiul de palmier, acum cafeaua); consumul de produse de import de origine europeană. Local, acest circuit se concretizează în două manifestări: piața produselor și buticul CHFBC. Piața produselor nu este piață
by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]