2,734 matches
-
Benedicti se va impune abia mai tîrziu. însă papa Benedict I (574-578) i-a cerut să părăsească mănăstirea și, într-o epocă în care călugării erau încă laici, l-a făcut diacon și l-a determinat să înceapă o carieră ecleziastică, iar succesorul lui Benedict, Pelagius al II-lea (578-590), l-a trimis ca nunțiu la curtea de la Constantinopol, între 579 și 585, pe lîngă împăratul Maurițiu. întors la Roma, Grigorie și-a reluat viața în mănăstire, la care a trebuit
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Din acest motiv, nu s-a mai orientat spre Orient și spre controversele dogmatice, așa cum făcuseră papii pînă atunci, ci spre Occident, fiind primul papă care a corespondat continuu cu conducătorii barbarilor, mai ales cu cei ai francilor. în mediul ecleziastic, Grigorie a întărit controlul papalității asupra diferitelor Biserici. A reușit să rezolve conflictele în urma cărora se desprinseseră de Roma episcopatele ce depindeau de Aquileia după schisma celor Trei Capitole. în 596 l-a trimis pe Augustin din Canterbury să organizeze
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
acest fapt, trebuie să observăm că atît Isidor, cît și sinodul de la Toledo adoptă o atitudine tolerantă față de iudei, afirmînd că nu se poate impune credința cu forța (Maxime II, 2, 4). în fine, Isidor se ocupă și de practica ecleziastică și compune o operă Despre datoriile privitoare la Biserică (De ecclesiasticis officiis); titlul Despre datorii ne trimite la Ambrozie și poate chiar la Cicero; e prezent în această scriere și Tertulian, ce pare să fi fost citit destul de mult în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
lăuda că asistase la lecțiile lui, afirmație respinsă de Ieronim însuși, conform căruia Teofil n-ar fi ținut lecții niciodată (Apologia contra lui Rufin III, 18). în rest, cea mai mare parte a informațiilor despre viața sa provin din istoriile ecleziastice scrise de Socrate, Sozomen, Teodoret și Nichifor Calist, ca și din Dialogul despre viața Sfîntului Ioan Gură de Aur al lui Palladius. Teofil trebuie să fi fost ales patriarh al Alexandriei de către episcopii reuniți pentru funeraliile predecesorului său, Timotei, între
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
legătura lor cu politica imperială, din cauza controlului pe care, începînd cu Constantin, împărații l-au exercitat, sau au încercat să-l exercite, în mod constant asupra Bisericii. E limpede așadar cît de folositoare pot fi unele referiri succinte la frămîntările ecleziastice și teologice care au avut loc între moartea lui Chiril (444) și al doilea conciliu de la Constantinopol (553) pentru încadrarea autorilor despre care vom vorbi în acest capitol. în cîțiva ani, patriarhii din marile orașe orientale care trăiseră criza nestoriană
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
calcedonieni. După începutul secolului al VI-lea, sub Anastasius și Iustin I și în mod „oficial” o dată cu Iustinian, se va dezvolta inițiativa „neocalcedonienilor”, care admiteau ambele formule, „două naturi” și „o singură natură” (cf. infra, p. 000). Pe planul disciplinei ecleziastice, conciliul l-a depus pe Dioscor, l-a reabilitat pe Flavian și i-a readus pe scaunul episcopal pe Teodoret (care, pînă la urmă, a fost nevoit să-l condamne pe Nestorie) și pe Iba, menținînd condamnarea lui Nestorie. A
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
devine foarte tehnic; retorica și, în special, dialectica cea mai subtilă sînt puse în slujba dezbaterii cristologice. Dintre formele literare, pe lîngă tratatul teologic, adesea polemic, sînt cultivate cele mai potrivite pentru dezvoltarea unor argumentări teologice în contextul unei politici ecleziastice dominat de definirea frontierelor și de căutarea de alianțe, și în primul rînd epistola, de la Chiril la Acaciu de Bereea, de la Ioan de Antiohia la Eutherius de Tyana, de la Efrem din Antiohia la Sever; scrisoarea devine un adevărat tratat, ca
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
adresat lui Leon un apel care a fost dus la Roma de Eusebiu din Dorileos. Flavian, asemenea predecesorului său Proclus, a încercat să găsească o cale de mediere între cristologia antiohiană și cea alexandrină, dar mai mult la nivelul politicii ecleziastice decît al elaborării teologice și mai ales sub forma unor concesii față de poziția alexandrină; astfel, mărturisirile sale de credință preiau de la alexandrini formulele „două naturi” și „un singur ipostas”, completîndu-le cu „un singur prosôpon”, termen favorit al antiohienilor, care însă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a treia sînt respinse decretele de la Calcedon. Respectînd practica recurgerii la autoritatea „Părinților”, stabilită încă din vremea lui Chiril, întreaga operă - ca, de altfel, și celelalte scrieri pe care le vom aminti în continuare - este înțesată de citate din autori ecleziastici. Istoria Bisericii, publicată în 569 și atribuită de obicei lui Zaharia Retorul (opera fiind scrisă în realitate de un călugăr anonim care a folosit textele lui Zaharia), compusă în greacă și păstrată în versiune siriacă, conține ample extrase din două
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în aceeași scriere s-a păstrat și o petiție a lui Timotei înaintată împăratului Leon; pentru a respinge acuzațiile aduse de acesta într-o scrisoare din 17 august 458, Timotei își declară adeziunea la Crezul de la Niceea și la tradiția ecleziastică și-și justifică opoziția față de Calcedon, care ar fi introdus teza celor două naturi ale Fiului lui Dumnezeu. Un manuscris de la British Library (Add. 12156, sec. VI) conține, pe lîngă cele două scrisori menționate, extrase din alte epistole anticalcedoniene ale
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a compus o istorie a crizei nestoriene care conținea un bogat material de arhivă; Nestorie era descris ca un apărător al adevăratei credințe, persecutat pe nedrept. Citată de siriacul Ebed Jesu (mort în 1318) cu titlul Cinci cărți de istorie ecleziastică despre persecuția Sfîntului Nestorie, opera este menționată în Synodicon (cf. infra) ca Tragedia, așadar cu același titlu ca și autoapologia scrisă de Nestorie (cf. p. 000) și folosită de Irineu. Era compusă din trei părți, ultima consacrată tratativelor de pace
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
întoarcerii la Constantinopol, după exil. Puține epistole s-au păstrat în coptă și în arabă. Catenariile ne-au restituit însă numeroase fragmente în greacă. Destinatarii și conținuturile scrisorilor sînt foarte diverse; ele constituie o sursă importantă de informații despre viața ecleziastică și controversele teologice din acea perioadă. Dacă scrisorile din cartea a șaptea din Eklogai se referă mai cu seamă la chestiuni bisericești, printre celelalte se găsesc numeroase expuneri doctrinare. Așa sînt (pentru a nu menționa decît foarte puține exemple) cele
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
pentru a ajunge la eliberarea de patimi, care ar fi făcut păcatul imposibil) nu ne ajută prea mult; e adevărat că messalienii, cunoscuți începînd din 360 în Mesopotamia, s-au răspîndit foarte mult și au fost ținta a numeroase condamnări ecleziastice în deceniile ce au urmat, pînă la conciliul din Efes și după aceea, însă au continuat să stîrnească polemici pînă în secolul al VI-lea. Polemica explicită a lui Marcu împotriva celor care îl identifică în Melchisedec (Fac. 14, 18-20
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de apoftegme care aparțin unui nou gen, al cărui scop nu mai e transmiterea unor învățăminte, ci combaterea conciliului de la Calcedon și a apărătorilor acestuia”. Dincolo de elementul miraculos, opera conține numeroase detalii istorice și geografice foarte utile pentru cunoașterea istoriei ecleziastice din secolul al VI-lea. Scrisă în grecește, a fost tradusă în siriacă și s-a păstrat doar în această limbă, în două manuscrise. A fost utilizată apoi de diverși autori siriaci monofiziți, și o regăsim și în Cronica lui
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
care este supus Isaia de către un serafim (Isaia 6) și imaginile și simbolurile prin care sînt indicate în Scripturi puterile cerești. Procesele descendente (purificare, iluminare, desăvîrșire) și ascendente (apropierea de Dumnezeu) care se desfășoară în virtutea ierarhiei cerești continuă în Ierarhia ecleziastică, expusă într-un tratat special alcătuit din 7 capitole; aici însă, spre deosebire de cea precedentă, asemenea procese nu se declanșează prin intermediul simplei intuiții intelectuale, ci printr-o mare varietate de imagini și simboluri sensibile. întîi sînt explicate simbolurile privitoare la riturile
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și simboluri sensibile. întîi sînt explicate simbolurile privitoare la riturile inițierii creștine (iluminarea, adică botezul), la sinaxă (slujba și euharistia), la miruirea cu ulei sfințit, la hirotonirea episcopilor, a preoților și a ajutoarelor lor. în acest context este expusă ierarhia ecleziastică, repartizată în șase ordine și două grade. Primul grad este acela al inițiatorilor și se compune, în ordine descendentă, din episcopi (hierarchai), care desăvîrșesc, iluminează și purifică; din preoți (hiereis), care iluminează și purifică; și din ajutoare (leitourgoi), care purifică
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
al inițiatorilor, se compune din slujitori (therapeutai), adică din călugări; din iluminați, adică poporul sfînt, capabil să contemple anumite taine; din purificați, adică din catehumenii și din botezații care au păcătuit din nou. Ultimul capitol, în care continuă explicarea riturilor ecleziastice, e consacrat riturilor funerare. Cele zece scrisori ce completează corpusul reiau în general temele din tratate, cum sînt raportul de identitate dintre cunoașterea și necunoașterea lui Dumnezeu (1), întunericul divin (5), ierarhia Bisericii (8), simbolurile din Scripturi (9). Cea de-
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
explicit că a aplicat la unirea celor două naturi în Cristos ceea ce unii platonicieni spuseseră despre unirea dintre suflet (de origine divină) și trupul material. Descendența ființei din Dumnezeu capătă o expresie precisă în ierarhia ordinelor îngerești și a ordinelor ecleziastice, care au ca finalitate unirea tuturor creaturilor cu Dumnezeu. Lumina dumnezeiască este transmisă celui mai înalt grad al ierarhiei angelice, adică serafimilor, care o transmit nivelurilor inferioare: fiecare o primește după capacitatea sa, direct proporțională cu gradul său ierarhic. Nu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a unor imnuri anonime de-a lungul secolelor, din cînd în cînd renunța la imnurile din epocile mai vechi sau nu le înregistra în scris, astfel încît acestea n-au mai ajuns pînă la noi. în plus, nu întotdeuna ierarhia ecleziastică a considerat că e bine să accepte în cadrul liturghiei imnuri care nu erau decît invenții personale ale unor indivizi izolați și al căror conținut nu fusese aprobat anterior după toate regulile. în această privință, Biserica a oscilat mereu între toleranță
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
adresează istoricii din această perioadă este format din cercurile cele mai restrînse și mai elitiste ale societății bizantine, spre deosebire de cel vizat de literatura hagiografică din aceeași epocă. Autorii sînt în general persoane cultivate sau juriști, care au legături cu ierarhia ecleziastică și curtea imperială; cititorii lor, la fel de cultivați, sînt interesați de istoria ideilor creștine, precum și de evenimentele care au zguduit Biserica în secolele al IV-lea și al V-lea; acestea trebuie să devină subiectul unor reflecții cu caracter religios și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ar fi găsit acesta, chiar și (și mai ales) în cadrul religiei. Deși e pasionat de miracol, este oricum un public cultivat, așa cum am avut ocazia să subliniem; un public care știe să prețuiască revenirea de la o istoriografie cu caracter strict ecleziastic, cum fusese cea a lui Socrate, la o istoriografie care să refacă legătura cu tradiția clasică, prezentată în istoria lui Sozomen. Povestind istoria Bisericii, Sozomen nu e în largul său cînd abordează chestiuni teologice, pe care trebuie să le prezinte
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
anumită utilitate. Alții, în schimb, bănuiesc că Gelasie ar fi falsificat chiar unele documente. Bibliografie. Ediție: GCS 28, 1918 (G. Loeschke și M. Heinemann). Studii: O. Bardenhewer, op. cit., pp. 145-148. 7. Zaharia Retorul După perioada de mare înflorire a istoriografiei ecleziastice din vremea lui Theodosius al II-lea, timp de mai bine de un secol producția de opere istorice încetează; în primele secole ale epocii bizantine se înregistrează - în interiorul lumii creștine - transformarea sau extincția acestui gen literar, în accepția sa clasică
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
frații" buni ai Românilor. Ceea ce istoricii numesc �imaginarul național românesc modern" era, în bună parte, construit. Unitatea �Romano-Moldo-Vlahilor" înscrisă pe �hronicul" lui Dimitrie Cantemir se realiza, istoric (�vechimea") și geografic. XI. La această nouă situație ideologică, reacțiile politice ale autorităților ecleziastice și culturale grecești nu au întârziat să se facă simțite. Anateme ortodoxe (împotriva lui M. Boiagi), acuzații de �atentat" la �cauza națională grecească" nu au mai putut avea efect: comunitățile românofone erau legate, prin ereditatea latino-romanică, cu un stat numit
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]
-
traducătorilor. Ea a fost încheiată de continuatori ai acestora către sfârșitul secolului al III-lea, după opiniile unor cercetători chiar ceva mai târziu. Fiind o transpunere într-o limbă de cultură universală, larg cunoscută de-a lungul vremurilor în mediile ecleziastice și intelectuale în general, Septuaginta este până astăzi, pentru teologi și filologi, o versiune fundamentală a Vechiului Testament. În afară de această transpunere, s-au mai făcut și alte traduceri din ebraică în greacă. Ultima dintre cele ce ar putea fi numite
BIBLIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285725_a_287054]
-
Popovici), preot. Își începe învățătura la Oravița sau la Vârșeț, trecând apoi la Gimnaziul Piarist din Timișoara. După studii, neterminate, la Seminarul Teologic din Vârșeț, urmează filosofia la Seghedin (1822-1823) și dreptul la Oradea (1824-1826) și Pesta (1826-1829). O carieră ecleziastică fiindu-i refuzată de episcopul sârb Ștefan Stratimirovici, se dedică activității culturale și publicistice. A colaborat, în 1830, împreună cu Moise Nicoară, la „Calendar românesc”, scos la Buda de Ștefan P. Niagoe, iar în 1829-1830 a fost redactorul publicației lui Zaharia
BOJINCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285799_a_287128]