962 matches
-
prin Macedonski, s-a aflat pe o poziție negativistă (explicabilă, în parte, prin eforturile de a impune o poezie pe care gustul epocii încă nu o accepta, dar agravată de patimă și de invidie). Constantă, structurală, rămâne opoziția față de intimismul elegiac și față de tradiționalism. Excesele moderniste sub semnul cărora a fost așezată revista sunt totuși rare. Poezia parnasiană, picturală și obiectivistă, este respinsă pentru lipsa „simțământului” (Bonifaciu Florescu, Despre poezia descriptivă). Articolele lui Macedonski Poezia viitorului (1892) și În pragul secolului
LITERATORUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287826_a_289155]
-
natale, natura, istoria neamului sunt teme frecvente mai cu seamă în primele volume, teme tratate într-o manieră destul de convențională, în ciuda eforturilor poetului de a compensa, prin cizelarea versului și metafore șocante, modestia elanului liric. Livrescă și cerebrală, mai rar elegiacă, lirica lui L. îmbină un neotradiționalism emfatic, retoric, cu unele îndrăzneli moderniste, vizibile încă din Lăcuste și aeroporturi (1972), pentru a se accentua în Aerul de sub fluturi (1974; Premiul Asociației Scriitorilor din București), cartea cea mai bine primită de critică
LOTREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287851_a_289180]
-
n-au alt gând decât/ Să-și îndoape rânza până-n gât,/ Și-ngropat de-oi fi sunt hotărât/ Să le umplu cu țărână râtul” (Ostrovul meu). În ultimul volum de versuri antum, Țărmurile clipei (1983), poetul atinge coardele unei lirici elegiace a amintirilor, dominată însă obsedant de aceeași viziune a neîmplinirii, de aceeași dorință de a se bucura de lumină, de soare, de liniște: „Precum, de treci prin inima acestei vaste bruse,/ Dai de păduri de pini cât vezi în zări
FRUNZETTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287105_a_288434]
-
au alimentat-o. Poetul nu se va despărți de tradiționalismul în formula promovată la „Gândirea”. Pictura de gen din Troița și Hora continuă în Timp sonor, odată cu regăsirea satului natal și a icoanelor copilăriei. Versurile din Acolo sus, steaua celebrează elegiac iubirea dintotdeauna pentru Domnița, soția sa, lângă care a trăit patruzeci de ani. G.-V. a tradus din Carducci (Boul) și D’Annunzio (Secerișul), dar și din Baudelaire, Verlaine, Valéry. SCRIERI: Drum lung, Craiova, 1928; Amvonul de azur, București, 1933
GHERGHINESCU-VANIA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287247_a_288576]
-
ele subliniază opoziția sat-oraș, ieri-azi, bătrâni-tineri. Este descifrabil aici mesajul unui om însetat de absolut, dar care are parte numai de aparențe. În Conversația (1981), poetul desenează și mai apăsat stările sugerate în Evenimente - pesimismul, frustrarea, deprimarea, urâtul, spleen-ul elegiac, stârnite de simulacrul de confort. Contemporan cu începuturile optzecismului, poemul Cifrul este cel mai reprezentativ pentru acest volum ce adună chintesențele poeziei lui G. În 1998 publică noi poeme, sub semnul „timpului uitat”, ce vor fi adunate după moartea lui
GHELMEZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287228_a_288557]
-
pentru viitor sau ca o „stea în bezne”, poartă spre libertate și nemărginire. Metafora „vâlvătăii” cu care își desemnează harul poetic sugerează caracterul paradoxal al stării de creație - ardere și luminare, agonie și extaz. Critica de întâmpinare a relevat caracterul elegiac, melancolic al acestei poezii izvorâte din durere, dintr-o tristețe organică, nedeterminată, sinceritatea și autenticitatea emoției, sensibilitatea, delicatețea trăirilor, precum și simplitatea clasică a formei, plasticitatea, virtuozitatea prozodică. I s-au reproșat însă exprimarea prea directă, chiar naivă, prea psihologică și
DUMITRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286908_a_288237]
-
păgânilor” se rostogolește impetuos imprecația, vigoarea lexicală anticipând sonorități argheziene. Sunt conjurate, spre pieirea „ticăițească” a vrăjmașilor, inutilitatea apei vărsate, slăbiciunea arcului „moale”, focul ce „topește” ceara, soarele ce arde culbecii, vântul care „seacă” păduceii. Într-o altă tonalitate, profund elegiacă, precum într-o recunoaștere a mitului, presimțind întoarcerea celui „risipitor”, se rememorează blestemul abătut asupra fiilor „streinatici”: „Să li să vechească haine-n căi departe / Și să șchiopeteze cu călcâie sparte”. Tălmăcind, D. regândește poetic temele și motivele cântării dintâi
DOSOFTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
abordează teme și motive preferate: problema creației și a creatorului, misiunea artei, omul și războiul, dragostea și fericirea, binele și frumosul. Narațiunile au o structură geometrizată, cu frecvente digresiuni și cu o puternică undă de lirism, dominată fie de tonalități elegiace, fie de accente dramatice. Dramaturgia lui M. evocă personalități din lumea artei, ca în drama-eseu Floarea soarelui. Vernisaj, despre creația lui Van Gogh și a lui Paul Gauguin, sau satirizează cusururi omenești, inadecvarea vorbelor cu fapta, ca în Rața și
MENIUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288089_a_289418]
-
de metafore” - o „adâncă concepție asupra destinului uman integrat în complexul de taine” ale naturii. Cam în același fel este admirat Ion Pillat, a cărui poezie, de o „elevată atmosferă sufletească”, plină de muzicalitate, limpezime, puritate, frăgezime, are o esență elegiacă, o „fină tristețe, ce dă relief inspirației”. La mare cinste se află și Elena Farago, a cărei discreție filtrează zbaterile și tristețile sufletești, turnându-le în „minunate podoabe artistice”. Dintre debutanți, cel mai apreciat este Emil Botta, care, cu o
MIHAESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288113_a_289442]
-
de obsesia eului și a „soartei”. Amară în fulgerările ei satirice, atrasă de mitul trecutului paradisiac și de un naturism păgân, tonifiant, ispitită și de spațiile imaginarului exotic, ea se distanțează de tiparele romantismului prin absența aproape totală a strunei elegiace, prin intuiția sugestiei muzical-simboliste, prin „magia” senzitivă și vocația stilizării parnasiene. În reușitele sale M. este marele poet al epocii, alături de Eminescu, de care se distinge fundamental prin fondul tonic, de „încredere în absolut”, și prin sinteza dintre romantism și
MACEDONSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
tematică analoagă are poemul atribuit lui Prosperus și dedicat Soției sale (Poema coniugis ad uxorem). Aici, poetul, după ce descrie în hexametri un tablou apocaliptic al nenorocirilor care loviseră Galia răvășită de invaziile barbarilor, trece la exortația propriu-zisă și, folosind distihul elegiac, o îndeamnă pe femeie să renunțe la toate deșertăciunile lumii și să se dăruiască lui Dumnezeu, practicând abstinența împreună cu soțul său. Poemul are o tonalitate gravă și senină și e străbătut de o autentică forță sufletească. c) Cronica Complexa activitate
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
un lucru nepotrivit cu divertismentul poetic centrat pe motive păgâne și mitologice tradiționale. b) Poemele creștine Ne-am referit deja la motivațiile și la situația istorică ce au dus la scrierea lor. Cântecul de dezvinovățire (Satisfactio) e scris în distihuri elegiace; „dezvinovățirea” de care vorbește poetul este aceea prin care el încearcă să șteargă ofensa adusă regelui; dar, în realitate, în afară de Guntamundus, Draconțiu i se adresează și lui Dumnezeu, iar poemul său e un poem de pocăință creștină: poetul propune regelui
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Oriențiu din Auch. În Cântul de învățătură scris de el apar frecvente referiri la invaziile barbarilor ceea ce îl plasează în primele decenii ale secolului al cincilea. Cântul de învățătură (Commonitorium) e format din două cărți și e compus în distihuri elegiace, un metru potrivit pentru meditație și exortația morală. Poetul vrea să arate căile ce trebuie urmate pentru a merita viața eternă de care nenorocirile din prezent ar trebui să-l apropie tot mai mult pe creștin: de aceea, întregul poem
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
se divide în două perioade. În prima, el s-a dedicat exclusiv compunerii de opere profane: douăzeci și patru de Poezii (Carmina), din care primele opt sunt panegirice, scrise în hexametri, care conțin prefețe și alte poezii legate de panegirice, în distihuri elegiace. În aceste scrieri, Sidonius imită maniera celuilalt mare poet de curte de la sfârșitul secolului precedent, adică a lui Claudian, care a trăit la curtea lui Honorius și a lui Stilicon. Așadar, panegiricele sunt închinate împăraților numiți mai sus: lui Avitus
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
en Gaule aux derniers jours de l’Empire, Les Belles Lettres, Paris, 1943; C.E. Stevens, Sidonius Apollinaris and his Age, Clarendon Press, Oxford, 1933; I. Gualandri, Furtiva lectio. Studi su Sidonio Apollinare, Cisalpino, Varese, 1977; Idem, Elegi acuti: il distico elegiaco in Sidonio Apollinare, în La poesia cristiana latina in distici elegiaci, Atti del Convegno internazionale, Accad. Properziana del Subasio, Assisi, 1993, pp. 191-216; F.E. Consolino, Codice retorico e manierismo stilistico nella poetica di Sidonio Apollinare, „Ann. Scuola Norm. Sup. Pisa
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Paris, 1943; C.E. Stevens, Sidonius Apollinaris and his Age, Clarendon Press, Oxford, 1933; I. Gualandri, Furtiva lectio. Studi su Sidonio Apollinare, Cisalpino, Varese, 1977; Idem, Elegi acuti: il distico elegiaco in Sidonio Apollinare, în La poesia cristiana latina in distici elegiaci, Atti del Convegno internazionale, Accad. Properziana del Subasio, Assisi, 1993, pp. 191-216; F.E. Consolino, Codice retorico e manierismo stilistico nella poetica di Sidonio Apollinare, „Ann. Scuola Norm. Sup. Pisa”, 4 (1974), 423-460. V. Scriitori italici Dacă Africa și Galia au
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Paschale) care glorifică în cinci cărți destul de scurte, în hexametri, minunile lui Cristos. Într-adevăr, Paștele nu e doar solemnitatea festivă, ci Cristos însuși, identificat cu Paștele prin faimoasa afirmație din 1 Cor. 5,7. După o prefață în distihuri elegiace, prin care cititorul este invitat la banchetul pascal, în prima carte sunt povestite, ca un fel de introducere, unele miracole din Vechiul Testament, în timp ce miracolele din Noul Testament sunt expuse în cele patru cărți care urmează; nu e vorba însă de o
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
poezie creștină. Opera în proză respectă cu fidelitate împărțirea în cărți a celei poetice, însă, după cum spune Sedulius însuși în prefață, adaugă ceva ce acolo fusese omis din necesități metrice. Sedulius a scris și două imnuri. Primul, compus în distihuri elegiace (este intitulat și Elegia) e o laudă adusă Domnului, iar în final conține unele paralele între Vechiul și Noul Testament în privința istoriei mântuirii. Mult mai interesant din punct de vedere poetic este al doilea care e alcătuit dintr-o serie de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
a face aici, cum observă Fontaine, cu un respect exagerat pentru reguli care devine aproape represiv. În sfârșit, ne-au mai rămas de la Isidor unsprezece scrisori și douăzeci și șapte de tituli, adică scurte inscripții versificate, aproape toate în distihuri elegiace, destinate, așa cum se obișnuia în poezia creștină încă din vremea lui Prudențiu, descrierii unor locuri care aveau o semnificație religioasă particulară; așa cum se întâmpla deja de două secole, cunoștințele prozodice ale lui Isidor sunt destul de reduse, iar producția sa în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
să alunece în inimile oamenilor și în natura terestră, care devine astfel „cuib de soare” (ca în volumul cu titlu emblematic Soare în muguri, 1985). Starea definitorie a poetei este macedonskiana perihelie. Paralel, evocări învăluite de nostalgie dovedesc că registrul elegiac nu îi este străin. În momentele sale bune G. comunică, în cuvinte simple, sugestia inefabilului și indeterminatului ca în acest poem ungarettian: „Garoafe, / petalele cad ca niște silabe, / pe masă mai tremură / versul neterminat.” Adesea alunecă însă în aglomerări metaforice
GHIŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287273_a_288602]
-
stejari,/ Ploile fug pe străzi cu pași mari, / Găleata soarelui se ciocnește de turn” - Câmpul. În Semne pe scut vara devine, prin imaginea razei transformate în pulbere, „un anotimp pierdut”, asemeni anilor tinereții. Odată cu instalarea sentimentului de singurătate, apar accente elegiace și modificări perceptibile la nivelul structurilor vizuale, încă destul de luminoase și de văratice un timp, dar marcate acum de tristețe, reflectând apropierea de apusul existenței: „Doar o statuie-n ceață a mâhnirii, / Nimic alt nu va rămâne-n urmă” - Elegie
GIURGIUCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287288_a_288617]
-
într-o continuă căutare a purității și a liniștii spirituale. În Alb pelerin, „poetul timid al lirei tandre” cântă în manieră vag simbolistă trecerea domoală a vieții. Cel de-al doilea volum, Efebul din lumină (1979), cuprinde o lirică meditativă, elegiacă, organizată după un principiu muzical, poetul încercând să devină un fel de glas firesc „precum pământul / care rostește frunzei”. Cu Limuzina de ceață (1982) se intră într-o altă etapă de creație: o poezie discursivă, nu totdeauna convingătoare, își face
GOGA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287304_a_288633]
-
de versuri, Brazde păgâne (1935), este întâmpinat favorabil de critica vremii. Stihurile „bolovănoase” ale lui G., cu accente de duioasă melancolie și susținute de un angrenaj imagistic bogat, au fost alăturate direcțiilor moderniste, mai ales datorită stilului. Lirismul sentimental, tonul elegiac și motivele, între care domină nostalgia locurilor natale, îl plasează printre tradiționaliștii moderați, postsămănătoriști: „Luna-și despletește peste zări argintul / inima mi-e-n noaptea asta iască / cerul somnoros o geană-și / unde a-nceput să crape, greu, pământul” (Luna, peste zări
GROZDAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287374_a_288703]
-
ucis și mamă a lui Constantin Brâncoveanu, ceea ce înseamnă că traducerea e făcută până în 1699, căci în februarie 1699 Stanca răposa. „Pedepsit” în carte elinească, G. găsește nu fără oarecari opinteli o haină românească stihului lung, iambic, grecesc și ritmului elegiac, știind să păstreze numărul de silabe (14-16) și să așeze bine cezurile. Și-a imprimat și el textul cândva, între 1696 și 1699, poate la Snagov - o spune Dumitru Logofătul sin Anastase Șufariul: „Însă scoasă după tipar și scrisă cu
GRECEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287348_a_288677]
-
luminii și a apei - să recompună un „vechi suflet din Răsărit”: „bolta bizantină” este metafora acelui orizont spiritual. Dincolo de tușe ce trimit la modernism (fluidizarea senzațiilor, dominanta muzicală), tonalitatea generală a ciclului se înscrie în linia unui romantism minor, discret elegiac. Nici cele douăsprezece poeme din Zenit, cu lirismul lor sublimat, alunecând spre un ermetism orfic, nici echivalențele emoțiilor generate de muzică din Mirajul sunetelor nu conduc către experiențe esențiale ale sufletului, însă mențin poezia într-un climat rafinat. H. a
HUZUM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287474_a_288803]