964 matches
-
A.E. și I. S. (împreună cu Artur Enășescu), Ion Balica, Ianus, Polux și Castor (împreună cu Artur Enășescu). S.-G. devine cunoscut, mai întâi, ca poet și dramaturg. Primul său volum de versuri, Freamăt (1915), e străbătut de un discret ton elegiac. Scrise în manieră clasică, fluide și expresive, stihurile dau glas cu precădere melancoliei, singurătății și dorului de ființa dragă. În perioada primului război mondial S.-G. scrie o înflăcărată poezie patriotică - Ruguri (1918) -, mobilizatoare, de evocare a trecutului glorios și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289456_a_290785]
-
a lui Schiller, creației lui Hölderlin și „expresionismului dramatic”. După Lirica germană contimporană (1927), cuprinzând un studiu asupra câștigurilor modernității în poezia de expresie germană, va oferi altă imagine critică în Generația nouă în lirica germană (1931), insistând asupra poeziei elegiace a lui Jakob Haringer și a liricii de cabaret a lui Hermann Kästner. Cercetările comparatiste sunt inițiate cu lucrarea Mihail Eminescu și Goethe (1929), unde susține, între altele, că Luceafărul ar avea ca izvor și poemul Hochbild de Goethe. Aceleiași
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289456_a_290785]
-
1983, 9 martie; Cornel Ungureanu, Viața în Megalopolis, O, 1983, 3; Victor Felea, Ion Budescu, „Viața cu mine, viața fără de mine, TR, 1983, 46; Petru Poantă, Ion Budescu, „Viața cu mine, viața fără de mine, ST, 1983, 11; Ovidiu Ghidirmic, Un elegiac reflexiv, R, 1983, 12; Nicolae Manolescu, Doi poeți, RL, 1985, 46; Victor Felea, Ion Budescu, „Omul interior”, TR, 1985, 50; Al. Călinescu, Contraste, CRC, 1986, 27; Nicolae Manolescu, Doi poeți, RL, 1988, 11; Cornel Ungureanu, Miturile orașului, O, 1988, 13
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285911_a_287240]
-
a ajuns la stână nici acum. Încremenit sub gluga lui așteaptă / un semn divin cu magii austeri /, iar pe la spartul plaiului, pe toamnă, / pornește după steaua lui din cer”. Tonul jubilant și encomiastic, atitudinile euforice sunt contrapunctate intermitent de tonalități elegiace, cu vagi tente simboliste, pe alocuri date de terminologia neologistică: „Trec ființe morgane și tremură-n zare / schelete de berze muiate în clor, / mileniul a stat, nici un om nu mai moare”. Cuprinzând câteva zeci de poeme de dragoste, versurile din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290281_a_291610]
-
și imaginile de sursă simbolistă. Dar T. și-a adjudecat o notorietate inalienabilă ca autor al unui discurs poetic aliniat programului naționalist oficial din anii ’80 ai secolului trecut. Și aici trece cu ușurință de la elogiu la imprecație, de la stihuirea elegiacă la timbrul pamfletar vituperant. Asumându-și, programatic, statutul de poeta vates și uzând de o retorică tumultuoasă, el celebrează nu numai Miorița sau „mărețele umbre” (Decebal, Niceta Remesianul, Ștefan cel Mare, Horea, Tudor Vladimirescu, Avram Iancu ș.a.), ci și pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290281_a_291610]
-
întorci beat, târziu, sau în pivnița poliției le mângâi încet”. Spectrul morții (al războiului) domină un Carnet de campanie: „În evantalii de noroi, / moartea înșiră mărgele spre noi.” Bogat reprezentată este și erotica, pasional-carnală, dar și angelică, spiritualizată, în cheie elegiacă (Fecioară în negru). Întreagă această orientare lirică e deturnată după 1946, când D. devine unul dintre heralzii realismului socialist. Prima șarjă (1950) și celelalte volume, încununate cu mari premii oficiale, cântă retoric revoluțiile, comunismul, pacea, asaltul cosmosului (succesele sovieticilor), figuri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286855_a_288184]
-
hulit, / și mi-am sculptat din clipă zei, / voi știți mai bine ce-am iubit, / prieteni, prietenii mei” (versuri apărute postum). Din mormanul de discursivități teziste se salvează imaginile terifiante din poemul Războiul (1954), poemele finale din Vis planetar și elegiacele versuri din Șarpele fantastic (1965), poezia locurilor natale din Poveștile bălții (1959), ca și un număr remarcabil de erotice, cutreierate de himera Neranțulei și a Chirei Chiralina - figuri ale mitologiei brăilene ce se aștern peste propria aventură a iubirii. Conformarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286855_a_288184]
-
luminii și a apei - să recompună un „vechi suflet din Răsărit”: „bolta bizantină” este metafora acelui orizont spiritual. Dincolo de tușe ce trimit la modernism (fluidizarea senzațiilor, dominanta muzicală), tonalitatea generală a ciclului se înscrie în linia unui romantism minor, discret elegiac. Nici cele douăsprezece poeme din Zenit, cu lirismul lor sublimat, alunecând spre un ermetism orfic, nici echivalențele emoțiilor generate de muzică din Mirajul sunetelor nu conduc către experiențe esențiale ale sufletului, însă mențin poezia într-un climat rafinat. H. a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287474_a_288803]
-
de obsesia eului și a „soartei”. Amară în fulgerările ei satirice, atrasă de mitul trecutului paradisiac și de un naturism păgân, tonifiant, ispitită și de spațiile imaginarului exotic, ea se distanțează de tiparele romantismului prin absența aproape totală a strunei elegiace, prin intuiția sugestiei muzical-simboliste, prin „magia” senzitivă și vocația stilizării parnasiene. În reușitele sale M. este marele poet al epocii, alături de Eminescu, de care se distinge fundamental prin fondul tonic, de „încredere în absolut”, și prin sinteza dintre romantism și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
pentru viitor sau ca o „stea în bezne”, poartă spre libertate și nemărginire. Metafora „vâlvătăii” cu care își desemnează harul poetic sugerează caracterul paradoxal al stării de creație - ardere și luminare, agonie și extaz. Critica de întâmpinare a relevat caracterul elegiac, melancolic al acestei poezii izvorâte din durere, dintr-o tristețe organică, nedeterminată, sinceritatea și autenticitatea emoției, sensibilitatea, delicatețea trăirilor, precum și simplitatea clasică a formei, plasticitatea, virtuozitatea prozodică. I s-au reproșat însă exprimarea prea directă, chiar naivă, prea psihologică și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286908_a_288237]
-
poet, în sensul unei anumite discursivități combinatorice, pare mai percutantă decât poezia în sine. Scrierea principală a lui S. e ciclul de poeme Către Sing, răsfirat, începând din 1995, de-a lungul mai multor volume. Aici autorul apare ca un elegiac cu manifestare epistolară. Textele întocmesc un jurnal al unor dispoziții și situații diverse, trecând de la cotidianul trivial la corespondența dintr-un aerostat sentențios. Epistolele sunt, în fond, cărți poștale ilustrate cu figura expeditorului. SCRIERI: Dezvăluiri, București, 1989; Către Sing, Oradea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289656_a_290985]
-
o tehnică ce mizează pe contrapunct, contrast și sincopă. În spațiul lor alternează spiritul ludic și gravitatea, notația seacă, reportericească și expresia rafinată, atent cizelată. Pe de altă parte, „edificiul amintirilor prețioase” se armonizează cu fascinația civilizației moderne, tonul dominant elegiac este uneori disimulat în grațioase caligrafii mizând pe forța de sugestie a dicțiunii studiat-arhaizate (Reverență silențioasă), iar alteori este redus la condiția eliptică a „lipsei de cuvinte”, care devine elocventă prin contrastul provocat de sentința din finalul poemului: „la 26
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288131_a_289460]
-
înviorări în zburdălnicia gândurilor, în neastâmpărul aripilor întinse spre viață”, în timp ce Perpessicius găsea că „mai emoționante tocmai prin penumbra în care plutesc toate peisajele și notațiile sunt acele poeme [...] în cari amintirile fantomatice prind viață, coboară din cadre” sau versurile elegiace, „de preludiu funebru”. Volumul postum Însemnări din zilele de luptă (1921) conține, în prima parte, stricte consemnări ale unor fapte. Cel care își făcuse „un ideal din splendidele abstracțiuni ale minții omenești” și se apropiase de frumusețea culturii antice se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289959_a_291288]
-
colective sau dureri intime (La sfințirea temeliei Academiei Moldovei, Vocea patriei, inspirată de înființarea școlii din Fălticeni, Liberarea sclavilor în Moldova la 1856, La unirea românilor, La moartea fratelui meu Gavriil Scriban ș.a.), precum și câteva compuneri de tinerețe cu caracter elegiac și meditativ (Lumea, Cătră cel mâhnit, Norocul, Exilul meu în pustie, la 1840, la mănăstirea Neamț, Salutare Sucevei, vechea capitală a Moldovei), ce eșuează, toate, în prozaism, ca și mai târziile stihuri din Plângerile unui sihastru pentru România (1875), cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289574_a_290903]
-
Măgura cu mii de ugere de struguri tămâioși - / ca să-mi duceți la măcinat tot ce-mi mai rămăsese / din grâul zilelor mele-mpuținate”. Un plop revăzut după treizeci de ani, în jurul căruia se juca la vârsta inocenței, îi inspiră o odă elegiacă: „Salve, populus tremula! / Aici te pomenisem / și-acum trei decenii - / Cine știe, poate suntem chiar de-o vârstă / și de-o seamă... / Dar precum văd, încă și azi, / ești un falnic semn al exclamării - / ești un mesaj mândru / al acestei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289707_a_291036]
-
sufletul țipă sub tristețe ca lemnul sub ferăstrău”, „era o tristețe în noi ca o luntre în trestii”. Cu cel de-al doilea volum, Colomba, V. se detașează de modele, construindu-și o personalitate poetică integral proprie. Fondul său prim, elegiac, e luat în stăpânire autoritar, adeseori chiar strangulat (în Invitație la bal, spre exemplu) de inteligența estetică. Poetul se autoconstruiește în limbaj prin destructurarea discursului. În izbitoare contradicție cu propriile pledoarii patetice pentru constructivism și integralism, pentru „ordinea sinteză, ordinea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290646_a_291975]
-
Damian Ureche, LCF, 1966, 6; Ion Cocora, „Invitație la vis”, ST, 1967, 10; Dumitru Micu, „Viori fără amurg”, RL, 1969, 32; Anghel Dumbrăveanu, „Viori fără amurg”, O, 1969, 8; Haralambie Țugui, „Viori fără amurg”, IL, 1969, 12; Geo Găletaru, Nuanțe elegiace ale lirismului în poezia lui Damian Ureche, O, 1970, 5; Cornel Ungureanu, „Prințul marelui puțin”, O, 1971, 4; Alex. Ștefănescu, „Prințul marelui puțin”, LCF, 1971, 19; Mircea Constantinescu, „Prințul marelui puțin”, VR, 1971, 8; Dan Cristea, „Elegie cu Francesca da
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290372_a_291701]
-
Antichitate. Autorul încearcă să descifreze mesajul profund uman al unei opere-efigie pentru noua sensibilitate născută în Roma secolului I d.Hr. și îl invită pe cititor să participe la lectura poeziei lui Ovidiu. Confirmând interesul pentru cunoașterea și buna receptare a elegiacului latin, L. realizează antologia de evocări literare ale poetului antic în spațiul românesc intitulată Lui Ovidiu (1977), mergând de la piese folclorice până la creațiile unor autori consacrați, ca Gh. Asachi, V. Alecsandri, Ștefan Aug. Doinaș, Cezar Baltag ș.a. Prin lucrarea Clasicii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287750_a_289079]
-
C. Bolliac, D. Bolintineanu, G. Crețeanu și St. C. Michăilescu. Apar și câteva traduceri din V. Hugo (de I. Cătina) și Ch.-H. Millevoye (de M. Cristescu), acestea din urmă însoțite de un articol în care era discutată influență poeziei elegiace a acestui precursor al romanticilor asupra lui Lamartine. Heliade murind la câteva zile după apariția primului număr din A.r., în următoarele s-au publicat discursurile funebre rostite de B. P. Hașdeu, V. A. Urechia și C. Esarcu, precum și o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285445_a_286774]
-
Ion Pillat și Lucian Blaga, după cum o dovedește antologia Salcâm uituc (1973), care sintetizează aproape o jumătate de veac de experiențe lirice. Cu toate acestea, nici chiar piesele cele mai reușite nu îl scot pe U. din sfera unui romantism elegiac minor, care i-a atras calificativul de „poet întârziat, chiar vetust, al caducității lucrurilor omenești” (Al. Piru): „Frunzele de aur peste noi, de plouă,/ Vor rodi pământul vechilor dureri./ Cum să plec aiurea, către nicăieri,/ Când mai am o floare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290388_a_291717]
-
tradiției anonime) și secvențele versificate cu cele de poem în proză, totul sub semnul asfințitului unei lumi cu care poetul se identifică total și definitiv. Dindărătul imageriei ceremonioase și muzicale se înalță - în întreaga poezie a lui C. - un aer elegiac și o atracție către zonele eterice ale sensibilității: un macedonskian „perihelic”, trecut prin amurgurile lui Mateiu I. Caragiale. SCRIERI: Curtea Veche, București, 1974; Serbări, București, 1975; Duminica pe drumuri, București, 1977; Bacovii, București, 1982; Cartea cu dragoste, București, 1985; Urmările
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286415_a_287744]
-
Luceafărul”, „România literară”, „Ramuri”, „Familia”, „Tomis”, „Teleormanul”, „Tribuna Teleormanului” ș.a. Redactor la „Pagini teleormănene” (1988-1989), redactor-șef la „Carul solar” (1991) și la „Curierul de Teleorman” (1992-1993), a condus și cenaclul „Gala Galaction” din Roșiori de Vede (1978-1984). De la pastelul elegiac la cenușiurile plictisului provincial și de la incandescențele imnice la fantasticul macabru, L. rămâne un virtuoz al imaginii. Cu toată diversitatea genurilor, stilurilor și registrelor abordate, care prin receptivitatea la influențe de tot felul trădează o voință de disciplinare „literară” a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287934_a_289263]
-
Convorbiri critice”, „Falanga”, „Țara nouă”, „Flacăra”, „Ilustrațiunea națională”, „Tribuna”, „Românul”, „Luceafărul”, „Cosinzeana”, „Universul”, „Naționalul”, „Epoca”, „România”, „România nouă”, „Mișcarea”. Editorial, debutează în 1907, cu volumul de poezii Flăcări. Culegere de „poezii erotice”, în realitate conținând și versuri de caracter contemplativ, elegiac, prima carte a lui M., și în măsură sporită cele următoare, procură bucurie estetică mai ales prin proiecția iconografică. Declamațiile de orice fel, patriotice, morale, filosofice, erotice, sunt aproape comune în pofida versificației impecabile, în schimb memoria reține „tablouri” ca acela
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288229_a_289558]
-
omului și a naturii: „Vei pune-n sobă vreascul din pădure / care-a băut cu noi odată soare / și-n flacăra ce va zvoni ușure / vom auzi și ploile pe mare / și vântul cald care suia pe șure.” Același timbru elegiac, aceeași propensiune spre linia melodică a spunerii și spre concentrarea discursului sunt vizibile în Rondeluri (1980), carte care definește întru totul un tip de sensibilitate poetică. SCRIERI: Argintatul pește și alte poezii, BUCUREȘTI, 1970; 41 de sonete, București, 1975; Rondeluri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287483_a_288812]
-
obsesiile bacoviene, încifrările discursului metaforic sunt menite să țină sub control fracturile de adâncime dintre ființa materială și aspirația comunicării cu transcendentul, acutizarea spaimei sau a culpabilității. Atunci când i se acordă spațiu, confesiunea ia aspecte oraculare sau magic-incantatorii, capătă inflexiuni elegiace sau se lasă transpusă în viziuni halucinante, coșmarești. Aceasta în special în Moralizând fără glorie (1970), carte în care profilul poetei apare deplin cristalizat. Viziunea personală îndrăzneață - alimentată, probabil, în parte și de o deschidere a imaginarului în anii debutului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287923_a_289252]