4,758 matches
-
spre căpitan. Englezii fuseseră bine Îngrijiți și Își reveniseră după călătoria și atacul nocturn. Hainele lor erau periate și rezonabil de curate, iar cel mai tânăr avea o amplă legătură În jurul gâtului, susținându-i brațul cu rana de la subsuoară. Celălalt englez, cel identificat ca fiind Buckingham de către Álvaro de la Marca, recăpătase o aroganță pe care Alatriste nu-și amintea s-o fi văzut la el În timpul Înfruntării de pe drumeag. La vremea aceea, George Villiers, marchiz de Buckingham, era deja mare amiral
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
a lui fray Emilio Bocanegra și a celor doi mascați n-avea să doarmă el În noaptea aceea, și tare se temea că și-n alte nopți. — Aproape că ne-ați omorât azi domnia voastră, pe stradă, zise cu mare seninătate englezul În spaniola lui cu puternic accent străin, adresându-i-se parcă mai mult lui Guadalmedina decât căpitanului. — Îmi pare rău, răspunse Alatriste liniștit, Înclinându-și ușor capul. Nu Întotdeauna suntem stăpâni pe loviturile noastre de spadă. Englezul Îl mai privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
cu mare seninătate englezul În spaniola lui cu puternic accent străin, adresându-i-se parcă mai mult lui Guadalmedina decât căpitanului. — Îmi pare rău, răspunse Alatriste liniștit, Înclinându-și ușor capul. Nu Întotdeauna suntem stăpâni pe loviturile noastre de spadă. Englezul Îl mai privi țintă câteva clipe. În ochii lui albaștri, un aer disprețuitor luase locul spontaneității surprinse din primele momente de după lupta din fundătură. Avusese timp să rememoreze, și ideea că fusese la cheremul unui spadasin necunoscut Îi rănea amorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
la cheremul unui spadasin necunoscut Îi rănea amorul propriu. De aici acea recentă aroganță pe care Alatriste nu i-o văzuse deloc atunci când, la lumina fanarului, Își Încrucișau spadele. Cred că nu mai avem nimic de Împărțit, spuse În sfârșit englezul. Și, Întorcându-se brusc cu spatele, Începu să-și pună mănușile. Alături de el, englezul mai tânăr, așa-zisul John Smith, rămase tăcut. Avea o frunte Înaltă, albă și nobilă, iar trăsăturile Îi erau fine, mâinile delicate și atitudinea elegantă. Toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
pe care Alatriste nu i-o văzuse deloc atunci când, la lumina fanarului, Își Încrucișau spadele. Cred că nu mai avem nimic de Împărțit, spuse În sfârșit englezul. Și, Întorcându-se brusc cu spatele, Începu să-și pună mănușile. Alături de el, englezul mai tânăr, așa-zisul John Smith, rămase tăcut. Avea o frunte Înaltă, albă și nobilă, iar trăsăturile Îi erau fine, mâinile delicate și atitudinea elegantă. Toate acestea la un loc, În pofida costumului de călătorie, Îl trădau de la o leghe pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
de familie foarte bună. Căpitanul Întrezări un zâmbet ușor pe sub mustăcioara-i blondă, Încă mătăsoasă. Se pregătea să-și Încline Încă o dată capul și să se retragă, când tânărul rosti niște cuvinte În limba lui care Îl făcură pe celălalt englez să se Întoarcă mirat. Cu coada ochiului, Alatriste Îl văzu zâmbind pe Guadalmedina, care În afară de franceză și latină vorbea și limba ereticilor. — Prietenul meu spune că vă datorează viața, George Villiers părea puțin stingherit, ca și cum din partea-i ar fi preferat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
traducea de voie, de nevoie cuvintele celui mai tânăr. Că ultima lovitură dată lui de omul În negru era mortală. — E posibil, Alatriste Își permise și el un vag surâs. Toți am avut noroc În noaptea asta, pare-mi-se. Englezul Își trase mănușile până la capăt, pe când asculta cu atenție spusele Însoțitorului său. — Prietenul meu Întreabă ce v-a făcut să vă schimbați brusc tabăra sau ideile. — Nu mi-am schimbat tabăra, zise Alatriste. Eu sunt mereu doar de partea mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
o mână pe crosa pistolului și cu spada lângă cealaltă, Într-o cameră de serviciu a contelui de Guadalmedina. Cât despre Charles Stuart și Buckingham, ei au fost găzduiți cu mai mult confort și cu toate onorurile În casa ambasadorului englez; iar a doua zi În zori, când știrea se răspândise și consilierii regelui, stăpânul nostru, cu contele de Olivares În frunte, dădeau din colț În colț Încercând să găsească o ieșire din asemenea Încurcătură diplomatică, locuitorii Madridului au dat năvală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
aș face o lungă călătorie, foarte departe... Și, orice ai ști sau bănui, n-o spune nici În confesional. Dacă află un preot toate astea, Își anină sutana În cui, vinde secretul și se Îmbogățește. Dar ce se-aude cu englezul?... E salvat? Guadalmedina Îl asigură că da, bineînțeles. Cu toată Europa la curent, englezul se putea considera la fel de bine adăpostit ca În blestematul lui de Turn al Angliei. Una era să-l duci cu vorba (Olivares și regele erau dispuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
o spune nici În confesional. Dacă află un preot toate astea, Își anină sutana În cui, vinde secretul și se Îmbogățește. Dar ce se-aude cu englezul?... E salvat? Guadalmedina Îl asigură că da, bineînțeles. Cu toată Europa la curent, englezul se putea considera la fel de bine adăpostit ca În blestematul lui de Turn al Angliei. Una era să-l duci cu vorba (Olivares și regele erau dispuși să continue a-l ține pe jeratic, copleșindu-l cu atenții și amăgindu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
și organiză o plimbare cu caleștile la care luă parte tot ce Însemna ceva la Curte; iar populația Madridului rămase cu gura căscată, entuziasmată de acea exhibiție cavalerească măgulind atât de mult orgoliul național și care, fără doar și poate, englezilor li se păru uluitoare, incredibilă. Fără Îndoială, când viitorul Charles I s-a interesat de posibilitatea de a-și saluta viitoarea logodnică, chiar și cu un simplu bună seara, contele de Olivares și restul consilierilor spanioli s-au privit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
de brocart sclipitor, legată la braț cu o panglică albastră, așa cum se convenise dinainte pentru a putea fi recunoscută de pretendentul ei. Parcurgând dus-Întors Strada Mare și Prado, caleașca a trecut de trei ori În seara aceea pe lângă cea a englezilor; și deși prințul n-a putut zări decât niște ochi albaștri și un păr auriu Împodobit cu pene și pietre scumpe, zice-se că s-ar fi Îndrăgostit lulea de infanta noastră. Și așa o fi fost, probabil, fiindcă În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
regele Îl cinstea ca pe un frate, iar contele de Olivares Îl tot amâna și-l ducea cu zăhărelul, cu cea mai aleasă diplomație din câte se pot Închipui. Partea bună a fost că, atâta timp cât au existat speranțe de nuntă, englezii au aplicat un fel de armistițiu În Îndeletnicirea lor de căpetenie: aceea de a ne scoate din minți atacându-ne galioanele din Indii, cu pirații, corsarii, amicii lor olandezi și mama dracului care i-a fătat; așa că la ceva tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Wales, căpitanul a apărut și el plimbându-se chiar prin fața Casei cu Șapte Hornuri; ba mai mult, am avut ocazia să-l Întâlnesc În mulțimea de pe Strada Mare cu ocazia celebrei rúa din duminica aceea, uitându-se gânditor la caleașca englezilor. E adevărat Însă că Își lăsase mult borul pălăriei peste ochi și se Înfofolise bine În capă mascându-și chipul. Pe cât era de politicos și de viteaz, pe atât știa să fie discret cu acele Însușiri. Deși nu-mi pomenise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Alatriste făcuseră parte din fericiții care au apucat să vadă Înserarea acelei zile cumplite; ceea ce nu se poate spune despre cei 5000 de compatrioți ai noștri, inclusiv 150 de șefi și căpitani, care și-au vândut scump pielea În fața olandezilor, englezilor și francezilor. Aceștia, deși obișnuiau să se bată și Între ei, nu pierdeau nici o ocazie să se alieze când era vorba să ne-o tragă bine. La Nieuport, treaba le-a ieșit de minune: murise generalul don Gaspar Zapena și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
și nu omorât ca un câine și aruncat pe un morman de gunoi. Ceea ce Îi preocupa Îndeosebi pe anchetatorii lui era ce anume povestise el și cui. Multe Întrebări se Învârteau În jurul rolului jucat de Guadalmedina În noaptea celor doi englezi și ținteau să scoată la lumină cum de fusese implicat contele și cât știa din desfășurarea faptelor. Inchizitorii demonstrară de asemenea un interes special În a afla dacă mai era cineva la curent și numele celor care ar putea deține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
pomenești?... Pentru voi, o viață nici nu contează. Căpitanul Îi primi cuvintele dure În tăcere și abia către sfârșit dădu ușor din umeri. — Aveți, fără Îndoială, dreptate, spuse. Dar sunt lucruri greu de explicat. Eram gata să-l omor pe englezul acela. Și aș fi făcut-o, dacă s-ar fi apărat sau ar fi cerut Îndurare pentru sine... Însă, când s-a rugat de milă a fost pentru celălalt. Mascatul cu capul rotund rămase iar cu pana În aer. — Au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Domnului sunt scoase pe tarabă și vândute celui ce oferă mai mult. Dacă după răspunsul acesta se aștepta la comentarii, nu avu parte de ele. Mascatul se mulțumi să-l privească la fel de fix. — Acuma, desigur, știi cine sunt cei doi englezi. Alatriste rămase puțin tăcut, apoi lăsă să-i scape un scurt suspin. Dacă aș nega, m-ați crede?... De ieri o știe tot Madridul. Se uită În mod semnificativ Întâi la dominican, apoi la mascat. Și mă bucur că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
mă depășește și regret că s-a Întâmplat așa. Acum nu vreau decât să scap teafăr de-aici. — Prea târziu, făcu dominicanul, pe un ton atât de coborât Încât Îi sugeră căpitanului șuieratul unui șarpe. — Întorcându-ne la cei doi englezi ai noștri, reluă mascatul. Poate Îți vei fi amintind domnia ta că, după plecarea celuilalt cavaler, ai primit de la Sfinția Sa fray Emilio și de la mine cu totul alte instrucțiuni... Țin minte. Dar Îmi amintesc și că domnia voastră Înșivă păreați a fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
a plecat și când a apărut din spatele covorului Sfinția... - Alatriste Îl privi cu coada ochiului pe inchizitor, care stătea impasibil de parcă nu de el era vorba - Sa. Poate că și asta mi-a influențat hotărârea de a le cruța viața englezilor. — Primiseși bani buni ca să nu le-o cruți. — Așa-i. Căpitanul duse mâna la centură. Iată-i. Monedele de aur se rostogoliră pe masă și rămaseră să lucească În lumina candelabrului. Fray Emilio Bocanegra nici nu se uită la ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
acela, și Îi luci pe față scânteierea albă a unui surâs. Dar nici nu-și terminase spusele când lansă o lovitură joasă și rapidă, tot atât de fulgerătoare ca atacul unei năpârci. Căpitanul, care Îi studiase bine tehnica În noaptea celor doi englezi și se aștepta la așa ceva, sări Într-o parte și Întinse mâna stângă ca să pareze lovitura, astfel că oțelul inamic se Înfipse În gol; cu toate acestea, dând Înapoi, simți o tăietură de pumnal pe dosul mâinii. Sperând că italianul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
vă mai spun la ce afronturi avea să se dedea cu timpul, la el În țară, Buckingham; fapt este că, la noi, numai ospitalitatea și buna creștere a gentilomilor noștri au evitat, nu o dată, ca vreo mănușă să brăzdeze fața englezului ca răspuns la o insolență, Înainte ca problema să fie rezolvată la modul cel mai potrivit, cu martori și cu spada În mână, În zorii zilei, la Prado de los Jerónimos sau la Puerta de la Vega. În ce-l privește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
În timp, când așa-zisa logodnă n-a mai fost decât o amintire, urmări funeste pentru interesele Spaniei. Acum, când anii au trecut, mă Întreb dacă n-ar fi fost mai bine ca Diego Alatriste să-i fi găurit pielea englezului În noaptea cea de pomină, În pofida scrupulelor lui și a bărbăției și devotamentului dovedite de blestematul de eretic. Dar cine ar fi crezut că lucrurile se vor petrece așa? Oricum, cineva tot l-a mătrășit pe amicul Villiers, ceva mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
balustrada treptelor dând În Strada Mare. Comentau de zor ultima impertinență a lui Buckingham, care, lucru știut din surse sigure, Îndrăznea să-i facă curte soției contelui de Olivares. — Perfidul Albion - mârâia Licențiatul Calzas, care nu-i putea suferi pe englezi de când, cu niște ani În urmă, Întorcându-se din Indii, fusese cât pe ce să fie capturat de Walter Raleigh, un corsar care le dărâmase un catarg și omorâse cincisprezece oameni. — Mână de fier, sugera Vicuña, strângându-și unicul pumn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
socotise de cuviință, deși păstrând anonimatul oficial - toți aveau pălăria pe cap, ca și când regele n-ar fi fost de față -, să-i invite la spectacol. Grava sobrietate a spaniolilor contrasta cu penele, panglicile, fundele și bijuteriile purtate de cei doi englezi, a căror Înfățișare plăcută și tinerească fu foarte pe placul publicului care umplea până la refuz corralul de comedii și stârni o sumedenie de suspine, fluturări de evantaie și ocheade devastatoare În locul rezervat femeilor. Începu actul al doilea, pe care l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]