726 matches
-
poate relata decît gesturi, că nu pătrunde în sinea personajului decît prin inferențe. Acumularea de verbe la perfect simplu înainte și după [e7b] întărește de altfel impresia de narațiune exterioară cu o foarte slabă sau chiar lipsă totală de asumare enunțiativă a enunțurilor (enunțare istorică exemplară). Vedem așadar cum întreaga povestire se caracterizată totodată prin incertitudine și printr-un cadru mediator continuu care nu se schimbă decît în ultima frază. Schimbarea este marcată prin modalizarea epistemică a vrea să știe și
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
supra-compus, V = viitor, VA = viitor anterior, CO = condițional optativ, CP = condițional perfect, CONJ = conjunctiv, IMPER = imperativ. Formele perifrastice, infinitiv etc., vor fi desemnate complet. 2 17 3 18 4 19 5 20 6 21 Pentru o exemplificare a acestor variațiuni enunțiative, trimit la două lucrări despre A. Camus: Adam și Lugrin 2000, Adam 1997, cap. 7. Paginile 233-254 din Texte narratif (1994) revin asupra timpurilor narațiunii, iar cap. 8 din Adam 1997 asupra timpurilor ficțiunii. 7 22 223Apărută în colecția "L
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
103 2.1. Aspectul / 104 2.2. Perfectul compus și perfectul simplu / 106 2.3. Cele două sisteme / 108 2.4. Planul ambreiat și planul non-ambreiat / 112 2.5. Mărci de subiectivitate și substantive de calitate / 114 2.6. Eterogenitatea enunțiativă / 117 2.7. Dubla temporalitate narativă / 119 2.8. Eul din "povestire" / 121 2.9. Perfectul simplu și înlănțuirea narativă / 123 2.10. Tentative de depășire / 125 2.11. Prezentul narațiunii / 129 Lecturi recomandate / 136 Exerciții / 137 Capitolul 3. "Scoaterea
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
sau limitată. În sens restrâns, strict lingvistic, este vorba despre "cercetarea procedeelor lingvistice (deictice, modalizatori, termeni evaluatori etc) prin care locutorul își imprimă marca în enunț, se înscrie în mesaj (implicit sau explicit) și se situează în raport cu el (problema distanței enunțiative). Este o tentativă de reperare și de descriere a unităților de orice natură sau nivel -, a înscrierii lor în enunț ca indici ai subiectului enunțării"5. În sens larg, lingvistica enunțării are drept scop descrierea "relațiilor care se țes între
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
de descriere a unităților de orice natură sau nivel -, a înscrierii lor în enunț ca indici ai subiectului enunțării"5. În sens larg, lingvistica enunțării are drept scop descrierea "relațiilor care se țes între enunț și diferitele elemente ale cadrului enunțiativ, precum: protagoniștii discursului (emițător și destinatar (i)); situația de comunicare; circumstanțele spațio-temporale; condițiile generale ale producerii / receptării mesajului: natura canalului, contextul socio-istoric, constrângerile universului discursului etc."6 Din perspectiva analizei discursului (înțeles ca rezultat al unui act de comunicare determinat
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
condițiile generale ale producerii / receptării mesajului: natura canalului, contextul socio-istoric, constrângerile universului discursului etc."6 Din perspectiva analizei discursului (înțeles ca rezultat al unui act de comunicare determinat din punct de vedere socio-economic), au fost studiate diferite tipuri de fenomene enunțiative, îndeosebi deicticele personale și spațio-temporale (Guespin, 1976), discursul raportat, polifonia, ghilimelele (Authier, 1981), în așa măsură încât au devenit unele dintre caracteristicile francofone ale analizei discursului. Mai precis, problematica legată de enunțare s-a organizat pe nouă nivele ce interacționează
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
de alternanța perfectului simplu cu imperfectul. Criterii lingvistice precise, datorate unei observații celebre, a nu mai puțin celebrului lingvist Emile Benveniste, ne ajută acum să înțelegem în ce mod funcționează indicativul. În limba franceză contemporană, cu ajutorul indicativului funcționează două sisteme enunțiative, în raport de complementaritate: narațiunea (histoire, récit) și discursul. Narațiunea se construiește pe baza unei triple relații temporale: aorist, imperfect, mai mult ca perfect.16 Discursul implică ambreiere, fiind legat de situația de enunțare (eu tu, aici, acum); registrul verbal
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
autorul folosește cele două forme de viitor: "Voi lua autobuzul la ora două și voi sosi în cursul după-amiezii. Astfel voi putea sta de priveghi și mă voi întoarce mâine seara."19 În acest caz, se vede îndepărtarea de situația enunțiativă inițială și "necesitatea de a trece peste un obstacol, de a umple golul dintre situația prezentă și realizarea sa", valori semantice atribuite de lingvistică acestui viitor simplu. Viitorul perifrastic presupune contiguitate, continuitate, certitudine: "VP presupune contiguitatea, iar VS ruptura cu
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
ce implică înlănțuirea lor logică. Optând pentru perfectul compus, Camus nu mai integrează faptele personajului unui șir de cauze și efecte; ideea de absurd este susținută astfel și prin această opțiune gramaticală cu certe valențe stilistice. Desigur, cele două planuri enunțiative pot alterna într-un același text cu efecte stilistice diverse: evenimentul povestit devine contemporan cu momentul lecturii, se obține un "efect de natural", autorul și personajul par a împărtăși același punct de vedere; se combină un tip de enunțare literară
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
un simplu locutor. De pildă, un rol important îi revine modului în care intonează și expresiei chipului în momentul în care vrea să dea o turnură ironică unei replici. Din punctul de vedere al pragmaticii, ironia implică o anume postură enunțiativă față de un context precis, trimite la un anume comportament ambiguu, la o anume stare de spirit. Este interesant de amintit că, în teatrul comic al lui Aristofan, eirôn-ul era mincinosul, construit în opoziție cu lăudărosul. În fabulele grecești, eirôn-ul nu
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
de suspensie, semnul exclamării) în scris, o formulare exagerată, adverbe și expresii (de tipul firește, desigur, după cum se știe) sunt indici facultativi ai prezenței ironiei. Sensul implicit este evident, adevăratul sens. Dan Sperber și Deidre Wilson analizând modalizarea autonimică (decalajul enunțiativ ce se produce atunci când enunțarea presupune și un comentariu asupra enunțului) au ajuns la concluzia că ironia funcționează asemeni unui ecou (Echoïc mention), mai mult sau mai puțin îndepărtat, al unor gânduri sau vorbe reale, sau imaginare, atribuite unor indivizi
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
locutorul se disociază de acele gânduri sau vorbe. Chiar dacă teoriile lui Sperber și Wilson au fost contestate, ele au avut meritul semnalării prezenței celuilalt în discursul eului. Și alți cercetători au analizat ironia ca pe un fenomen privilegiat de polifonie enunțiativă. Dominique Maingueneau observă că acest fenomen este posibil datorită specificității limbilor naturale ce amestecă continuu discursul și metadiscursul. Categorii privilegiate de manifestare a subiectivității, adjectivele, adverbele, anumite întrebuințări stilistice ale substantivului au ocazionat apariția distincției pertinente dintre clasificare și non-clasificare
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
nu mai este îndeajuns: din acest moment, analistul este constrâns să se sprijine pe o teorie a enunțării literare ale cărei categorii nu sunt reductibile nici la cele ale gramaticii, nici la cele din retorica tradițională. 1.2. Enunțarea Dimensiunea enunțiativă a limbajului a fost mult timp neglijată de curentele dominante din lingvistica structurală. Ea a fost abordată în perioada interbelică de către lingviști precum Ch. Bally sau G. Guillaume; în anii '50, lucrările lui R. Jakobson 44 și în special cele
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
acestui enunț în singularitatea lui, în încercarea de a stabili circumstanțele și motivele care stau la baza producerii sale, le revine istoricilor. Teoriile lingvistice referitoare la enunțare resping tocmai diferențierea dintre lingvistică și "extralingvistică". Ele disting două aspecte în evenimentul enunțiativ: pe de o parte, ceea ce este specific fiecărei enunțări, ceea ce rămâne exterior câmpului de investigație al lingvisticii; pe de altă parte, schema generală a enunțării, regulile care permit existența, în sistemul limbii, a unor acte de enunțare întotdeauna unice, și
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
și eul nu sunt decât fenomene marginale și că, în esență, limbajul trebuie analizat independent de faptul că le permite subiecților să producă acte de enunțare particulare. Desigur, este posibilă o dezbatere pentru determinarea unei limite a legitimității folosirii perspectivei enunțiative, însă toate teoriile întemeiate pe o perspectivă enunțiativă postulează faptul că nu ar exista o concepție adecvată privind structura limbajului dacă nu admitem că ea este menită să facă posibil actul enunțării. 1.3. Situația de enunțare Noțiunea de situație
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
că, în esență, limbajul trebuie analizat independent de faptul că le permite subiecților să producă acte de enunțare particulare. Desigur, este posibilă o dezbatere pentru determinarea unei limite a legitimității folosirii perspectivei enunțiative, însă toate teoriile întemeiate pe o perspectivă enunțiativă postulează faptul că nu ar exista o concepție adecvată privind structura limbajului dacă nu admitem că ea este menită să facă posibil actul enunțării. 1.3. Situația de enunțare Noțiunea de situație de enunțare se află în centrul oricărei reflecții
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
construiască orice enunțare: și înainte de toate, nu există enunțare fără determinare personală și temporală. În acest cadru, categoriei persoanei îi sunt atribuite trei poziții: de enunțător, de co-enunțător și de non-persoană: * poziția de enunțător este punctul de origine al coordonatelor enunțiative. În franceză, marca sa este pronumele JE (EU); * între enunțător și co-enunțătorul său (marcat prin TU (TU), există o relație de "diferență", de alteritate: enunțătorul și co-enunțătorul sunt atât solidari, cât și opuși. Termenul de "co-enunțător" nu este totuși lipsit
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
o rutină impusă scriitorilor (tragedia în secolul al XVII-lea, de exemplu), altele le lasă acestora o importantă marjă de libertate: calificând un text narativ drept o "povestire", și nu un "roman" sau o "poveste", autorul contribuie la definirea scenei enunțiative a textului său. Întâlnim aici problematica "claselor genealogice" de la Jean-Marie Schaeffer 48, care insistă asupra faptului că, în literatură, etichetele generice sunt adesea menite să introducă textul într-o genealogie bazată pe un text "prototip", în virtutea unei asemănări stabilite doar
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
elemente numite ambreiori de către R. Jakobson (traducere din engleză pentru shifter) sau, cu un termen tot mai întâlnit astăzi, deictice, a căror funcție constă tocmai în articularea unui enunț pe situația lui de enunțare, proces cunoscut sub denumirea de ambreiere enunțiativă. Pentru a înțelege mai bine ce este un deictic, trebuie să explicăm mai întâi deosebirea dintre enunțultip și enunțul-ocurență. Noțiunea de "enunț" doar pare a fi clarificată. De altfel, există două definiții diferite, în funcție de cum considerăm enunțul: "tip" sau "ocurență
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
un vicleșug tăcut, Că dragoste-mi purtați, v-ați prefăcut. BAJAZET: Cine? eu, Doamnă? ROXANE: Da, chiar tu. Și ai voință Să negi disprețul de n-aș avea știință ? Simpla trecere de la dumneavoastră la tu realizează o schimbare de spațiu enunțiativ, însă fără a afirma explicit acest lucru; Roxane nu-i declară lui Bajazet că a ajuns la capătul puterilor, i-o arată însă, abandonându-l pe dumneavoastră pentru tu. Ea îl lasă să înțeleagă astfel că s-a schimbat cadrul
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
povestește aventurile altora și nu pe ale lui). Lecturi recomandate BENVENISTE É., 1966 Problèmes de linguistique générale, Gallimard, Paris, cap. XVIII și XX (Probleme de lingvistică generală, trad. de Lucia Magdalena Dumitru, Teora, București, 2000). (Texte de referință pentru reflectarea enunțiativă asupra persoanelor. Textele se opresc asupra diferențierii între "persoană" și "non-persoană".) GOUVARD J.-M., 1998 La pragmatique. Outils pour l'analyse littéraire, A. Colin, Paris, 1998, I parte. (O analiză detaliată a referinței deictice în textele literare.) KERBRAT-ORECCHIONI C., 1980
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
RIVARA R., 2000 La langue du récit. Introduction à la narratologie énonciative, l'Harmattan, Paris. (O încercare de sinteză personală a diferitor problematici de analiză narativă bazate pe teoriile enunțării.) Exerciții 1.1. Analizați din punctul de vedere al ambreierii enunțiative elementele subliniate în următoarele două texte. Țineți seama de constrângerile impuse de genul teatral și de narațiune (fragmentul din Maupassant constituie începutul unei nuvele): (Soții Potard, proaspăt îmbogățiți, țin un magazin și cer să li se vorbească cu "Baronul" și
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
prezentului, perfectul compus ar fi devenit între timp o formă perfectivă a trecutului, fiind în concurență cu perfectul simplu, pe care l-ar fi redus la rolul de arhaism. Acestei analize Benveniste îi opune o alta, întemeiată pe conștientizarea dimensiunii enunțiative: în limba franceză contemporană, nu există concurență între două "timpuri", ci complementaritate între două sisteme de enunțare, discursul (le discours) și istoria (l'histoire). Perfectul simplu este segmentul de bază al "povestirii", iar perfectul compus trecutul perfectiv al "discursului"91
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
un caz special al unui fenomen mult mai general: posibilitatea pe care o are locutorul de a produce enunțuri care nu conțin mărci menite să trimită la situația lor de enunțare. Există într-adevăr numeroase genuri de enunțuri fără ambreiere enunțiativă care nu sunt narațiuni: este cazul proverbelor, al cuvintelor din dicționar, al teoremelor matematice etc. În aceste condiții, unii lingviști au fost obligați să folosească termenul de "povestire" într-un sens foarte larg, definindu-l ca orice enunț narativ sau
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
referință deictică; un text care ține de planul ambreiat este interpretat în raport cu situația sa de enunțare. Planul enunțării non-ambreiat ambreiat ("discurs") "povestire" proverb etc. (narațiune) Acest lucru nu înseamnă că toate textele care țin de planul non-ambreiat au aceeași funcționare enunțiativă. În timp ce în narațiunea non-ambreiată, de exemplu, enunțurile se sprijină într-un fel unele pe altele, într-un proverb avem de-a face mai degrabă cu un autoreperaj al enunțului față de el însuși, consecință a valorii sale generice: "Mai binele e
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]