742 matches
-
volum al lucrării lui Hans Jonas, Gnoza și spiritul Antichității tîrzii (1934), de a fi orientat dezbaterea spre o anumită coerență. Potrivit lui Jonas, elementele constitutive ale sistemelor gnostice sînt anticosmismul și ideea devoluției, adică a fracturii catastrofale ce Întrerupe evoluția eonilor. Pentru Jonas, Hegel este reprezentantul unei perspective absolut opuse celei a gnozei: o perspectivă evolutivă și procosmică. Dovedind ambiții de ordin filozofic mai mari, Eschatologia occidentală (1947) a lui Jacob Taubes abordează spinoasa chestiune a destinului civilizației occidentale, de care
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
dincolo de care sînt arimaneenii. La nord de maniheeni sînt sciții și hyperboreenii, cărora le este Îngăduit, ca șamani, să-și găsească locul pe planeta dualiștilor. Peste civilizația subterană din Siniavis domnește Saklas, Demiurgul cu cei șapte Arhonți ai săi. Olam, eonul pleromei de nord, care pătrunsese cîndva În mărul mîncat de Adam, Îi poartă pe Seth Valentinus cel lipsit ce memorie și pe puternicul Protoantrop Thomas Prescors spre planeta Lucifer, printr-un Încîlcit labirint de găuri negre. Pe Lucifer, Prescors este
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
primordial; ca la alți romantici, sublimitățile lui se concretizează în auroral și celest. Variațiuni pe tema poeziei se succed în Alte 11 chipuri de a vorbi tăcerea (din Marea înfățișare, 1977): "Poezie, memoria pietrei"; "Poezie, hohotul marelui Logos"; "Săgeată străpungând eonul, imensă piatră, Diamantul"... Apăsătorul Veac de fier (la Blaga, cenușia Vârstă de fier) eșuează în antipoezie. Puncte de vedere pertinente vizând o artă poetică proprie figurează în Ironia ontologică, inteligent grupaj de eseuri; fundamentală e pledoaria pentru Poesia perennis creație
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
în același ritm cu noi, cu deosebirea terminologică și anume că același lucru pe care noi îl numim teologic, el îl numește filosofic. După convingerea noastră, aportul cel mai prețios al filosofiei lui e teoria intelectului ecstatic dezvoltată în volumul Eonul dogmatic, teorie ce se învecinește atât de mult cu cunoașterea mistică ortodoxă. Și de un preț nu mai mic este acea magistrală definiție a culturii ortodoxe în distincția ei fundamentală față de cea catolică și de cea protestantă. Nu e locul
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
Basarab Nicolescu, Noi, particula și lumea, traducere din limba franceză de Vasile Sporici, Iași, Editura Polirom. 2002b Basarab Nicolescu, Nivelurile de realitate și sacrul, în Știință și religie antagonism sau complementaritate (volum colectiv editori Basarab Nicolescu, Magda Stavinschi), București, Editura Eonul Dogmatic. 2004 Basarab Nicolescu și Michel Camus, Rădăcinile libertății, traducere de Carmen Lucaci, București, Editura Curtea Veche. 2006 Basarab Nicolescu, în dialog cu reprezentanții Phantasma (Centrul de Cercetare a Imaginarului, Cluj), în http://www.phantasma.ro/dezbateri/masa/masa14.html
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
noua „viață” se impune prin bogăția și acuratețea documentației. Autorul a investigat exhaustiv manuscrisele și publicistica poetului, arhiva Junimii, mărturiile din epocă, contribuțiile predecesorilor în eminescologie, lucrarea urmând riguros și amănunțit cronologia. Traiectul existențial al poetului ar fi supus dialecticii „eonilor” „htonic” și „astral” („contemplativ”, al „nemarginilor de gândire”). Acestei perspective de sus i se subsumează o serie de (re)interpretări ale unor fapte biografice: relația cu tatăl, pe care M. îl percepe ca pe un „romantic” (imagine opusă celei acreditate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288294_a_289623]
-
care M. îl percepe ca pe un „romantic” (imagine opusă celei acreditate, de ins pozitiv și mărginit), experiența erotică originară (pentru copila de la Ipotești), relația formativă cu Mihail Pascaly, boala și „pariul cu existența” pe care suferința îl provoacă, stimulând eonul contemplativ, episoadele pedagogului care descoperă, catalizează și îndrumă talente („vânătoarea de oameni”) ș.a. Discutabilă este - cum au observat toți comentatorii cărții - interpretarea relației poetului cu Titu Maiorescu, nu o dată ironizat de biograf. Lucrarea a obținut sufragiile entuziaste ale lui Mircea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288294_a_289623]
-
Astfel, timpul izvorăște din veșnicie, iar veșnicia în lume este eonică, arheală. Veșnicia lui Dumnezeu este, desigur, necreată, pe când veșnicia în lume este creată, adică, eonică. Viziunea pădurii din ghinda arheică eminesciană este astfel exprimată de Părintele Stăniloae: Există un eon final, în care se adună tot timpul, precum există un eon inițial care cuprinde în Dumnezeu posibilitățile gândite ale tuturor celor ce se vor dezvolta în timp. Acel <<deodată>> potențial al primei zile devine <<deodată>> plin al zilei a opta
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
arheală. Veșnicia lui Dumnezeu este, desigur, necreată, pe când veșnicia în lume este creată, adică, eonică. Viziunea pădurii din ghinda arheică eminesciană este astfel exprimată de Părintele Stăniloae: Există un eon final, în care se adună tot timpul, precum există un eon inițial care cuprinde în Dumnezeu posibilitățile gândite ale tuturor celor ce se vor dezvolta în timp. Acel <<deodată>> potențial al primei zile devine <<deodată>> plin al zilei a opta fără de sfârșit; ieșirea din eternitate prin creațiune sfârșește cu intrarea în
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
celor ce se vor dezvolta în timp. Acel <<deodată>> potențial al primei zile devine <<deodată>> plin al zilei a opta fără de sfârșit; ieșirea din eternitate prin creațiune sfârșește cu intrarea în eternitate prin înviere, după mișcarea prin timp"19. La eonul necreat, accesul nostru este apofatic, căci lumea e rațională în plan material și suprarațională în logosul divin, cea din urmă fiind o "raționalitate tainică" iar nu una manifestă ca în cunoașterea fenomenologică. Paradoxul cunoașterii apofatice: "în această experiență apofatică sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
în eternitate, căci lumea e timp. Sau în cuvintele Părintelui Dumitru: "Eternitatea de dinainte și cea de după timp este altceva decât timpul. Dar eternitatea explică timpul, care din ea vine și în ea se sfârșește. A fost în ea ca eon virtual și sfârșește ca eon actualizat și eternizat cu toate realitățile trăite ca timp desfășurat. Și ea e baza lui"35. S-ar putea spune că eternitatea este timp înfășurat, iar timpul este eternitate desfășurată în eonul actualizat. Spre a
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
timp. Sau în cuvintele Părintelui Dumitru: "Eternitatea de dinainte și cea de după timp este altceva decât timpul. Dar eternitatea explică timpul, care din ea vine și în ea se sfârșește. A fost în ea ca eon virtual și sfârșește ca eon actualizat și eternizat cu toate realitățile trăite ca timp desfășurat. Și ea e baza lui"35. S-ar putea spune că eternitatea este timp înfășurat, iar timpul este eternitate desfășurată în eonul actualizat. Spre a nu aluneca în panteism, Părintele
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
în ea ca eon virtual și sfârșește ca eon actualizat și eternizat cu toate realitățile trăite ca timp desfășurat. Și ea e baza lui"35. S-ar putea spune că eternitatea este timp înfășurat, iar timpul este eternitate desfășurată în eonul actualizat. Spre a nu aluneca în panteism, Părintele Stăniloae imaginează desfășurarea ca pe o scară. Urcușul pe această scară a fost numit de Eminescu încercare, căci scara aceasta urcă, într-adevăr, în cerc. Și e mișcare. Michel Foucault, și cu
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
de eternitate). Dar omul e mereu în pericol de a rata ora de iubire. De aceea, femeia din Pe lângă plopii fără soț... nu face ca lumea să fie lumen, ca să se aprindă pe boltă o stea, semn al eternității în eon. Eșecul iubirii eminesciene are aceeași pricină ca în Așteptându-l pe Godot. E grăitor că, în finalul Luceafărului, fata fericită alături de iubitul ei descoperă că numai ei doi, fără lumina divină, hyperionică, nu-și poate găsi cu adevărat norocul, ora
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
-ul, Sandra Brown și coca-cola, într-un hedonism global, dar fără Shakespeare, Kant și poeții blestemați, căci aceștia n-au cunoscut fericirea. Dacă în primul luminism, cel al ascensiunii burgheze, îndemnul era: Enrichessez-vous!, în cel postmodernist devine: Amusez-vous!73 Este eonul ridicării oricărei distracții la demnitate culturală: "nici o valoare transcendentă nu trebuie să frâneze sau să condiționeze exploatarea plăcerilor și dezvoltarea consumației"74. Spre a nu se cădea în elitism, mass-media a decretat vremea show-bussiness-lui, a publicității, a filmului american contra
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Georgescu-Roegen, aflat în Statele Unite, iar în 1981 de psihologia lui D. S. Ogodescu (Persoană și Lume, Ed. Albatros, București, 1981) și, în același an, de apariția capodoperei lui Noica, Devenirea întru ființă. La acestea, s-au adăugat transfinitul lui Cantor, filosofia eonului dogmatic a lui Blaga, pe fondul recuperării religiosului din perspectiva ortodoxiei patristice. Aici introduce Constantin Virgil Negoiță cea de a doua formă de postmodernism, care, prin întâietatea configurării, ar trebui să fie prima. Dar nu aceasta s-a impus, ci
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
ce e rău și ce e bine". Și, ca să nu mai lungesc vorba, deși ar fi multe de spus (incitați de inteligența sclipitoare a lui Constantin Virgil Negoiță), ajungem la concluzia inevitabilă că autorul româno-american este un minunat întemeietor al eonului transmodern, având, nu înțeleg de ce, eronata convingere că vorbește despre postmodernism. Poate fiindcă logica fuzzy e în stare să înglobeze și postmodernismul în conceptul vag de transmodernism. XI. TEMELIILE TRANSMODERNISMULUI 1. Cadre generale. Am văzut cum conceptul de transmodernism pare
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
depăși canonul cultural postmodernist. Larga deschidere a lui Eliade către toate culturile și religiile, cu o pătrunzătoare abordare a sacrului, se înscrie perfect în sinteza transmodernă. 2. Gnoza de la Princeton. Se pune întrebarea în ce măsură așa-numita gnoză de la Princeton prefigurează eonul transmodern? Mișcarea s-a născut în 1969, la Princeton (universitatea unde lucrase Einstein), la Pasadena și la Mont Palomar. În scurt timp, au aderat mii de savanți, constituindu-se un fel de francmasonerie "fără înscăunări, fără rituri"262, un aristocratism
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
de Inchiziție, în virtutea cruzimii bărbaților în contra feminității. În locul ei, va veni crucea pașnică, pătrată, roșie, cu toate brațele egale, adică, nu alta decât cea a Cavalerilor Templieri, de regăsit și pe drapelul unor state ca Elveția. New Age va fi eonul păcii, al frăției universale, o perfectă echilibrare a lui yin și yang sub întronizarea Mariei Magdalena drept cap al Bisericii. Această perfectă echilibrare a femininului cu masculinul este simbolizată de Steaua lui David: "Steaua lui David... uniunea perfectă a femininului
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Nu mai există, astfel, riscul închiderii în ideologie (comunismul și nazismul, care reduceau lumea la materia macrofizică) sau al închiderii în concret (postmodernismul, care restrânge lumea la nivelul biologic de unde se nutrește filosofia simulacrelor). Iată de ce transdisciplinaritatea marchează un nou eon în istoria culturii și civilizației. Deschide, de aceea, și o nouă perspectivă asupra religiei, politicii, filosofiei, artei, educației și vieții sociale. Toate acestea sunt de deconstruit și de reconstruit, printr-o recuperare amplă a tot ce nu obstaculează deschiderea ethosului
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
lui Cezar Ivănescu, sintagma fiind un substitut pentru poezia ca artă transmodernă. În fine, în spiritul marii triade transdisciplinare, putem conchide, împreună cu părintele termenului de transmodernism, Paul H. Ray, că istoria accesibilă a umanității pare destinată să treacă prin trei eoni, trei paradigme, corespunzând, poate, celor trei materii lupasciene: tradiția, modernitatea și transmodernitatea. Paradoxul e că "sinteza" lor și desfășurarea lor se află deja în primul eon, în tradiție, in potentia, aidoma pădurii de stejari în ghindă, imagine eminesciană validată și
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Paul H. Ray, că istoria accesibilă a umanității pare destinată să treacă prin trei eoni, trei paradigme, corespunzând, poate, celor trei materii lupasciene: tradiția, modernitatea și transmodernitatea. Paradoxul e că "sinteza" lor și desfășurarea lor se află deja în primul eon, în tradiție, in potentia, aidoma pădurii de stejari în ghindă, imagine eminesciană validată și de Ștefan Lupașcu, dar și de teologia creației, așa cum am întâlnit-o la Părintele Stăniloae. Istoria umanității e un tot și trebuie să ne-o asumăm
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
spre a întrezări poezia. Și Bahtin considera poezia ca venind de dincolo de cuvinte, ca supralingvistică, depășind școala formalistă rusă. Așadar, prin Nichita Stănescu, geniul eminescian își lua, după un secol, o captivantă revanșă. Iar în plan cultural prefigura un alt eon spiritual decât cel modernist. XIII. POETICA TRANSPARENȚEI În varii împrejurări, cu discreția care-l caracterizează, C. D. Zeletin a încercat să atragă atenția cititorilor asupra condiției sale de poet, pusă mai totdeauna în plan secund comparativ cu aceea de traducător
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Pann), Ionel Jianu (Note asupra clasicismului). Camil Petrescu publică eseul Poezia pură și un fragment din drama Danton. Perpessicius, Scarlat Struțeanu, Mihail Ilovici, Gh. H. Popa, Vl. Corbasca și Carol Drimer comentează cărți de Ion Barbu (Joc secund), Lucian Blaga (Eonul dogmatic), Ionel Teodoreanu (Fata din Zlataust), Ion Călugăru (Omul de după ușă), Tudor Arghezi (Cartea cu jucării), Cezar Petrescu (Întunecare), Ion Agârbiceanu (Arhanghelii), Mateiu I. Caragiale (Craii de Curtea-Veche), Mihail Sadoveanu (Zodia Cancerului). La „Cronica teatrală”, Camil Petrescu semnează articolul Producțiile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287810_a_289139]
-
și unor fapte de creație artistică realizate în tot cursul istoriei noastre, începând de la daci. Construcțiile geto-dace (din care s-au păstrat, desigur, doar fragmente) s-ar încadra tipologic în stilul baroc etern și universal (Eugenio d’Ors vorbește de „eonul baroc”), prezentând asemănări cu Machu Picchu, enigmatica așezare incașă din Peru. Eclipsat timp de peste un mileniu, după cucerirea romană, b. reapare în spațiul românesc, avant la lettre, în secolul al XVI-lea, materializat mai ales în arhitectură (biserica de la Curtea de Argeș
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285653_a_286982]