940 matches
-
iar unele titluri sunt în sine edificatoare (Vine lumina, A venit cuvântul, Semnele Tale, Vestirea). Mistica vizând marile chestiuni ontologice e dublată de o „mistică” a poemului, a captării inspirate a Cuvântului, poetul devenind, undeva, „aproape un cerc”. Fervoarea căutării epifaniei, comunicată de regulă într-un registru de un patetism sobru, se asociază cu o exuberanță de un dramatism stenic, uneori cu accente postmoderne de umor sau autoironie. SCRIERI: Norul de marmură, București, 1981; Alergarea copacului roșu, Iași, 1985; Semnele și
PANAITE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288648_a_289977]
-
de Blaga - Stănescu - Barbu postmodern transpare în poeme unde cuvinte tehnice, neologisme din sfera biologiei, fizicii, filosofiei etc., aluzii livrești, ironice, ludicul, toate se altoiesc pe un imaginar („înalt”) modernist, încercând să se articuleze într-o tramă pseudoepică, orientată spre epifania inefabilului: „Jucam cu iubita mea șah/ sub razele Roentgen: în întunericul lor anatomic/ organele noastre erau piesele șahului./ Mai ales serile mi-aduc aminte de mine. Cum spune Char:/ «frunza trece prin copac»./ Mă revedeam copil cum înțărcam vițeii/ punându
MIRCEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288169_a_289498]
-
toți esteticienii europeni. El realizează o sinteză complexă în care se pot recunoaște sugestii preluate de la Hartmann („caracterul ontologic al lucrurilor”), Dufrenne („obiectul estetic”) și, prin ei, tinzând spre o concepție care urcă de la Husserl la Hegel. Referindu-se la „epifania lumii reale în orizontul sublimului și al structurilor”, esteticianul face aluzie la ideile lui Worringer și, în primul rând, la conceptul de intropatie (Einfühlung), atât de fecund în arta și literatura secolului al XX-lea. Adoptarea unei asemenea perspective îi
MOCANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288197_a_289526]
-
cartea nașterii lui Iisus Hristos din „arborele lui Iesei” - a trădat mereu fascinația lumii vechi pentru Antichitate. La întretăierea marilor culturi și civilizații - cu precădere în bazinul mediteranean - tradițiile s-au disputat mereu cu vehemență. Nimeni nu credea într-o epifanie a adevărului pe un suport tabula rasa. În ceea ce privește creștinismul primar, apartenența la tradiția (parádosis) apostolică era un mod indispensabil de supraviețuire. Din primele sale decenii, tradiția a devenit pecetea identității ecleziale. Edificiu teandric în care memoria sfântă a comunității era
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
a ideii de întemeiere a valorilor printr-un recurs la o rațiune absolută, el sugerează o soluție teologico-politică. „Dumnezeu este Domnul” nu reprezintă o tautologie și nici doar o aluzie la faimosul text liturgic rostit înaintea sărbătorii Crăciunului și a Epifaniei: „Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă: bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului”. Domnia lui Dumnezeu - atribuită de Crezul nicean lui Hristos - indică sursa legitimă pe care orice autentică formă de exercițiu al autorității o poate
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Aceasta nu imită muțenia clocotitoare a stupefacției, ci se articulează ca fond de receptivitate pentru orice paradox. Mirarea, ca efect al unei spontane reducții fenomenologice, prin care orice neînțelegere e privată de conotații, nu împărtășește nimic din agresivitatea indignării. Ca epifanie a întâlnirii originare a sufletului cu ființa lumii, mirarea înviază făptura cu siguranța nevinovată a copilăriei. Stupefacția, în schimb, nutrește resentimentul și adumbrește răzbunarea. Celălalt sau tărâmul făgăduințeitc " Celălalt sau tărâmul făgăduinței" Există însă și o altfel de „neînțelegere”, consumată
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
nici faptul că lectura, În cheie pozitivă, a lui Iuda, realizată de specialiștii National Geografic, va fi fost influențată și de mărturiile Antichității. Într-adevăr, despre o Evanghelie a lui Iuda amintesc Irineu al Lyonului (sec. al II-lea) și Epifanie al Salaminei (sec. al IV-lea), doi dintre cei mai importanți ereziologi creștini din primele veacuri. Primul notează, În Adversus haereses I,31,1: „Unii afirmă că [și] Cain a ieșit din Puterea supremă, și că Esau, Core și Sodomiții
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
era singurul dintre ucenici care să dețină cunoașterea adevărului (solum prae caeteris cognoscentem veritatem) și a săvârșit taina trădării (prodotionis mysterium). [...] Ei arată, În acest sens, o scriere fabricată de ei, pe care o numesc Evanghelia lui Iuda”. Cât despre Epifanie, el Îl preia și rezumă pe Irineu. Ereticii vorbesc despre Iuda ca despre un „instrument al mântuirii”, care L-ar fi predat pe Isus kata ten epouranon gnosin (conform gnozei supracerești) și ar fi Îndeplinit agathon ergon eis sotherian (un
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
na Vizantija, partea I, ed. 5, Sofia, 1973, partea II, ed. 2, Sofia, 1974, partea III, ed. 5, Sofia 1976; A. Gouillou, La Civilisation byzantine, Paris, 1974; D. S. Lihaciov, Prerenașterea rusă. Cultura Rusiei în vremea lui Rubliov și a lui Epifanie Preaînțeleptul, tr. Corneliu Golopenția, îngr. și pref. Dan Zamfirescu, București, 1975; G. M. Cantacuzino, Izvoare și popasuri, îngr. și introd. Adrian Anghelescu, București, 1977, 251-255; Donald M. Nicol, Church and Society in the Last Centuries of Byzantium, Cambridge, 1979; Donald
BIZANTINISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285753_a_287082]
-
Pronume-Zamenice”, R, 1983, 3; Tartler, Melopoetica, 74-77; Roșu, Dicț. lit. Iugoslavia, 61-62; Nicolae Coande, Profil liric: Petru Cârdu. Lupta omului cu șobolanul, R, 1991, 5-6; Dușan Baiski, La Vârșeț, de vorbă cu Petru Cârdu, R, 1991, 10-11; Virgil Mihaiu, Sumbrele epifanii ale lui Petru Cârdu, APF, 1993, 3-4; Marcel Tolcea, Războiul în biserica Troia, O, 1993, 4; Ștefan Aug. Doinaș, Poezia lui Petru Cârdu, RL, 1993, 18; Bogdan Dumitrescu, Sincronizări, RL, 1993, 23; Popa, Lit. rom. Voivodina, 295-311. D.B.-D.
CARDU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286106_a_287435]
-
facilitează perceperea de către mentalul receptiv. Integrându-se în casta giganților, alături de tovarășii săi, portretul lui Ochilă dispune de o serie de caracteristici insolite, de origini mitologice, întâlnite și la personaje legendare din scrierile antice. Ochilă constituie, la nivel unitar, o epifanie, ce proliferează din haosul protagonistului, Harap Alb, sub aparenta mască a adjuvantului cu capacități supranaturale. El se identifică cu un catalizator ce se dovedește a fi în final efemer, întrucât acționează doar atunci când presiunea exterioară împiedică îmdeplinerea unor queste, ca
Convertirea grotescului în comic la Ion Creangă. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Amalia Bartha, Ilinca Busuioc, Ana-Maria Dogaru, Anca-Ioana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_948]
-
Bennie pe canapeaua psihiatrului pentru a-și rezolva problemele cu mânia, dezamăgirea și criticile celorlalți la adresa lui. „Moartea tatălui meu a echivalat cu o respingere totală.“ Spunea asta sau ceva asemănător la fiecare ședință, iar de fiecare dată suna ca o epifanie spontană. Bennie primise camera mea la Vila cu vedere superbă, vizavi de camera Verei, la capătul culoarului. Hotelul avea această politică de a-i mulțumi pe conducătorii grupurilor de turiști și le dădeau camere cu vedere spre munte, În cazul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
să-i cunoști viața și visele ca și cum ar fi fost ale tale. Trebuia să simți disperarea de a-ți dori să rămâi În viață. Cartea a fost mai greu de scris decât se așteptase ea. Vârtejul de idei esențiale și epifanii puternice apărea minimalizat pe hârtie. Se transformaseră În cuvinte fixe și nu mai reprezentau o dezbatere interioară vie. Totuși, a terminat-o și era entuziasmată și emoționată să afle ce vor crede oamenii, felul În care munca ei le-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
directă maniera în care Kierkegaard înțelege paradoxul absolut cu un vechi fragment din Tertulian. Cred mai curând că are loc o întâlnire fericită a celor două moduri de înțelegere. Pentru gânditorul danez, știm bine, nimic nu se compară cu evenimentul epifaniei christice, acest scandal nesfârșit pentru orice gândire. Căci te lasă a vedea cum însuși Fiul Omului vine în existență („adevărul etern a coborât în existență, în timp“, spune în Postscriptum). Se face cunoscut ca atare în lume, deși nu este
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
directă maniera în care Kierkegaard înțelege paradoxul absolut cu un vechi fragment din Tertulian. Cred mai curând că are loc o întâlnire fericită a celor două moduri de înțelegere. Pentru gânditorul danez, știm bine, nimic nu se compară cu evenimentul epifaniei christice, acest scandal nesfârșit pentru orice gândire. Căci te lasă a vedea cum însuși Fiul Omului vine în existență („adevărul etern a coborât în existență, în timp“, spune în Postscriptum). Se face cunoscut ca atare în lume, deși nu este
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
a făurit o realitate și în care această realitate s-a manifestat pe deplin, pentru prima oară, omul se va strădui periodic că ajungă din nou în acest Timp originar. Pe această reactualizare rituală a lui illud tempus al primei epifanii a unei realități se bazează toate calendarele sacre: sărbătoarea nu este "comemorarea" unui eveniment mitic (și deci religios), ci reactualizarea acestuia. Timpul originii este prin excelență Timpul cosmogoniei, clipa în care a apărut realitatea cea mai cuprinzătoare, adică Lumea. Cum
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
jucat un rol de seamă în Istorie. Numele mongol al Zeului suprem este tengri, care înseamnă "Cer". La chinezi, T'ien înseamnă în același timp "Cer" și "Zeu al Cerului". Termenul sumerian pentru divinitate, dingir, avea drept semnificație primitivă o epifanie cerească: "limpede, strălucitor". La babilonieni, Anu înseamnă de asemenea "Cer". Zeul suprem indo-european poartă numele de Dieus, care desemnează deopotrivă epifania cerească și sacrul (cf. skr. div., "a străluci", "zi"; dyaus, "cer", "zi" - Dyaus, zeu al Cerului la indieni). Zeus
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
înseamnă în același timp "Cer" și "Zeu al Cerului". Termenul sumerian pentru divinitate, dingir, avea drept semnificație primitivă o epifanie cerească: "limpede, strălucitor". La babilonieni, Anu înseamnă de asemenea "Cer". Zeul suprem indo-european poartă numele de Dieus, care desemnează deopotrivă epifania cerească și sacrul (cf. skr. div., "a străluci", "zi"; dyaus, "cer", "zi" - Dyaus, zeu al Cerului la indieni). Zeus, Jupiter mai păstrează, în numele lor, amintirea sacralității cerești. Celticul Taranis (de la taran, "tunet"), balticul Perkunas ("fulger"), protoslavul Perun (cf. piorun, "fulger
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
naturism". Zeul ceresc nu este identificat cu Cerul, deoarece Zeul însuși, creator al întregului Cosmos, a făcut și Cerul, și de aceea se numește "Creator", "Atotputernic", "Stăpîn", "Domn", "Tată" și așa mai departe. Zeul ceresc este o persoană, nu o epifanie uraniană. Doar că locuiește în Cer și se înfățișează prin fenomene meteorologice: tunet, trăsnet, furtună, meteoriți etc. Unele structuri privilegiate ale Cosmosului - Cerul, atmosfera - alcătuiesc așadar epifaniile favorite ale Ființei supreme, care-și dezvăluie prezența prin ceea ce-i este propriu
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Domn", "Tată" și așa mai departe. Zeul ceresc este o persoană, nu o epifanie uraniană. Doar că locuiește în Cer și se înfățișează prin fenomene meteorologice: tunet, trăsnet, furtună, meteoriți etc. Unele structuri privilegiate ale Cosmosului - Cerul, atmosfera - alcătuiesc așadar epifaniile favorite ale Ființei supreme, care-și dezvăluie prezența prin ceea ce-i este propriu: măreția (majestas) imensității cerești, vuietul înfricoșător (tremendum) al furtunii. Zeul de departe Istoria Ființelor supreme de structură cerească are o importanță capitală pentru cine dorește să înțeleagă
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
divinității, ca în mitologiile lunare, ci simbolizează tot ceea ce Zeul nu este, adică Adversarul prin excelență. Întunericul nu mai este valorizat ca o etapă necesară a Vieții cosmice; văzut prin prisma religiei solare, el se opune Vieții, formelor și inteligenței. Epifaniile luminoase ale zeilor solari devin în unele culturi semne ale inteligenței. În cele din urmă, Soarele va fi asimilat inteligenței într-o asemenea măsură încît teologiile solare și sincretiste de la sfârșitul Antichității devin filozofii raționaliste: Soarele este proclamat inteligența Lumii
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
perle și nestemate. Până și Raffaello din Urbino, divinul Rafael, cum îl numeau admiratorii artei sale, era acolo, nepărând deloc slăbit de pe urma bolii care avea să-l răpună trei luni mai târziu. Papa triumfa sub tiară: — În această zi de Epifanie, în care sărbătorim botezul lui Hristos săvârșit cu mâinile lui Ioan Botezătorul, în care-i celebrăm de asemenea, potrivit Tradiției, pe cei trei magi veniți din Arabia spre a se închina Domnului Nostru, ce fericire poate fi mai mare pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
XXV-lea al arhipăstoriei Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Pimen Georgescu. Drept care s-a încheiat prezentul act de sfințire în trei exemplare semnat de cei de față. +PIMEN Mitropolit + NICODIM Stareț Egumen; PR. C. Nonea Consilier Referent; Arhinandrit Ilarion Bălăniță; Arhimandrit Epifanie Dumitrescu; Arhidiacon Partenie Ciopron; Arhimandrit Teoctist Stupcanu primul stareț al Mănăstirii Cetățuia. În acest paraclis sau făcut slujbele de fiecare zi și în special în timpul iernii”<footnote Theofil S. Niculescu, op. cit., p. 103 footnote> până în 1966, când palatul a intrat
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
urgent încât tipa să trebuiască să dea buzna peste tine în ziua nunții? E o nebunie! De ce-ți face chestia asta? De ce face Vivian tot ceea ce face? Reflectez la întrebarea asta. — Pentru că poate, îi răspund lui Bea. Am o epifanie care-mi dă fiori: cu toate că e ridicol că șefa mea nu mă lasă în pace în ziua nunții, o parte din mine e recunoscătoare că a intervenit ceva care să-mi ia gândurile de la iminentul eveniment. Pentru încă vreo câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
în transă. Dar despre tristețea aceea specială nu vorbise cu nimeni. Nici măcar cu unchiul său Nicolae. Era o tristețe mândră, pe care o îndura cu toată demnitatea. Considera că trăise ceva esențial pentru existența lui, chiar dacă acum plătea cam scump epifania acelor nopți de iubire. Incidentul cu generalul Kutuzov din seara reprezentației ocupa un loc marginal, neînsemnat. De fapt, Iancu îl și uitase cu totul. Și, în dimineața Sfinților Mucenici, atunci când primise ucazul, își reamintise de el ca de o întâmplare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]