901 matches
-
o formă de cooperare între discipline diferite cu privire la o problematică, a cărei complexitate nu poate fi surprinsă decât printr-o convergență și o combinare prudentă a mai multor puncte de vedere.” Interdisciplinaritatea derivă din spațiul cercetării științifice, iar ca demers epistemic, în domeniul educației, poate fi sesizat sub două aspecte: 1. concentrarea conținuturilor în perspectiva interdisciplinară precum și 2. proiectarea și organizarea proceselor didactice în viziune interdisciplinară. Conexiunea disciplinară cunoaște patru niveluri de concretizare: multidisciplinaritatea, pluridisciplinaritatea, interdisciplinaritatea și transdisciplinaritatea. Multidisciplinaritatea vizează juxtapunerea
SIMPOZIONUL NAŢIONAL „BRÂNCUŞI – SPIRIT ŞI CREAŢIE” ediţia a II-a by Iuliana-Elena State () [Corola-publishinghouse/Science/569_a_903]
-
O deformare în sensul unei fenomenologii a excesului la Jean Baudrillard în Strategiile fatale ar trebui să conducă la aflarea răspunsului la între- barea : ce este mai contemporan decât contemporanul ? Răspunsul a fost dezvoltat pe un teren de vastă cuprindere epistemică de către Horia-Roman Patapievici și poartă numele de „omul recent” . Cu o evidentă întrebuințare peiorativă, omul recent reprezintă un om decuplat de la întregul capital de cunoaștere al antecesorilor săi, capital care nu poate fi numaidecât echivalat mecanic tradiției. Un al doilea
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
marginea lui de către Spencer și Haeckel, ultimul reproiectându-l într-o viziune de reflex milenaristo-distopic. Sub pretextul că dorește să rezolve un paradox al societății moderne, „de ce oamenii trăiesc mai puțin, dar în număr tot mai mare ?”, Caragiale convoacă diverse instanțe epistemice, dar nu de maniera unui real colocviu științific - este vorba de un articol de ziar - , ci prin vulgatele lor, prin literatura de popularizare științifică, demnă de multe ori de a prefața intrarea într-un cabinet de curiozități. Dacă citim în
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
cel la medicină din nuvela O făclie de Paște, sesizăm tonul comun, aerul de familie al discursului. „Apoi ... mașinismul, capita lis- mul, alcoolismul etc. Degenerescența ! strigă alții.” Iată ce spune medicinistul din O făclie de Paște, într-un elocvent rapel epistemic : „Atavismul... Alcoolismul cu urmările-i patologice... Vițiul de concepție... Deformarea... Palu dis- mul... Apoi nevroza ! - Atâtea și atâtea cuceriri ale științei moderne... Dar cazul de reversie ! Darwin... Haeckel... Lom- broso..”. Aceeași lapidară listare a noxelor modernității, a acutelor progresului, cuvinte-
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
o paranteză pentru că aici comentariile naratorului dezvăluie prezența în fundal a scriitorului și a strategiilor sale. Avem un plonjeu în epistema de secol XIX, temele puse în discuție sunt teme de manual pentru medicina de sfârșit de secol. În rama epistemică, ucigașul dobândește un chip generic, cel descris de Lombroso în Homo criminale, matoidul sau cazul de reversie. În discursul celor doi tineri studenți se află circumscris și cazul lui Leiba Zibal : „Paludismul... Apoi nevroza”. Patologia finiseculară are propria sa galerie
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
a lumii.” (trad. mea, A.M.) Reflecția lui Jean Clair este prudentă, teoria sa mi se pare interesantă. Marșul Istoriei care corespunde celor două sisteme dictatoriale este unul omologat științific, astfel încât toate procedeele de a modela un om nou sunt confirmate epistemic. Giganții benefici, așa cum îi interpretează Bernard de Chartres pe cei vechi ăantiquiă în economia alegoriei, capitalizează secole de cul- tură și civilizație, implicit de cunoaștere. Ei sunt cei care prin forța lor îi susțineau pe o bază solidă pe modernii
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
explozie devine expresia unei agresivități care se află în discurs, generează și un efect retoric. Caragiale vizează acest efect care va fi asociat violenței cu care limbajul se încarcă atunci când este instrumentat politic în discursurile patriotarde. Într-un alt context epistemic, întrebarea este reluată de Horia-Roman Patapievici în articolul „Ce este «Poporul» ?”. Eseistul convine asupra faptului că o identificare culturală cu termenul de altfel destul de difuz de „spiritualitate” este valabilă numai la preterit, acordul cu prezentul al noțiunii de popor generând
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
diferitele laturi ale personalității în formare a copilului preșcolar: * educația intelectuală coordonata cognitiv-lingvistică; * educația fizică coordonata psihomotorie și a dezvoltării armonioase; * educarea afectivității prin prisma socializării; * educația estetică și cultivarea creativității; * educația pentru societate 120. ,,deschiderea orizontului cultural"; ,,stimularea curiozității epistemice"121 etc., finalități trimițând în măsură diferită, de la caz la caz, către activitățile desfășurate la nivelul I/II al preșcolarității. 4.2. Finalități specifice pentru activitățile de educare a limbajului 4.2.1. Obiectivele cadru sunt ,,obiective cu un grad
Elemente de didactică a activităţilor de educare a limbajului: (etapa preşcolarităţii) by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Administrative/1425_a_2667]
-
stăpânul nostru! Pentru ca profesioniștii să fie responsabili, trebuie să fie liberi din punct de vedere moral (autonomi). Ei trebuie să acționeze în limite legal permise și moral corecte, nicicum doar ca simplii executanți ai ordinelor clienților. Au expertiză, au autoritate epistemică, discernământ profesional. Nu sunt „soldați” la ordin. Cu anumite excepții, un profesionist își poate refuza clientul. Profesionistul acționează pentru scopurile clientului, are autoritate profesională. De regulă, clientul nu este suficient informat, nu are experiență și nu poate decide în deplină
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
În deceniile VII-VIII ale secolului XX, tematica feministăxe "„feministă" a fost preluată de către mediul academic din America de Nord, Europa de Vest, Australia și Noua Zeelandă. Aceasta a însemnat accesul la cunoaștere și la teoretizare înaltă, la metodologii științifice de cercetare, dobândirea unei substanțiale autorități epistemice a cercetării și teoriei feministexe "„feminist", posibilitatea de legitimare științifică a politicilor feministexe "„feminist". În estul și centrul Europei, procesul este mai lent, în primul rând pentru că până în 1989 nu a putut exista o ofertă pluralistă de educație și nu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1944_a_3269]
-
educație universitară exprimă o permanentă contraofensivă la adresa educării fetelor spre autoafirmare și competiție. Mollerxe "„Moller,Carol" (2002, pp. 161-167) remarca, de exemplu, faptul că studentelor li se cere să povestească lucruri factuale, și studenților, să le interpreteze, menținând o diviziune epistemică a muncii, astfel încât fetele să se adapteze faptului că propria lor autoritate epistemică este mult redusă în raport cu cea a băieților. Chiar și în mass-mediaxe "„mass-media" acest comportament care exprimă contraofensiva împotriva feminismului se manifestă, atunci când nu poate să o facă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1944_a_3269]
-
Mollerxe "„Moller,Carol" (2002, pp. 161-167) remarca, de exemplu, faptul că studentelor li se cere să povestească lucruri factuale, și studenților, să le interpreteze, menținând o diviziune epistemică a muncii, astfel încât fetele să se adapteze faptului că propria lor autoritate epistemică este mult redusă în raport cu cea a băieților. Chiar și în mass-mediaxe "„mass-media" acest comportament care exprimă contraofensiva împotriva feminismului se manifestă, atunci când nu poate să o facă direct, în moduri indirecte. Femeilor li se cere să spună povești, eventual foarte
[Corola-publishinghouse/Administrative/1944_a_3269]
-
natură"-culturăxe "„cultură", publicxe "„public"-privatxe "„privat"), și-au pierdut relevanța în favoarea contextualizării și întrupării. Feminismul de acum este unul al identităților multiple. Modul standard de analiză condusese la întărirea separațiilor caracteristice gândirii dihotomice, cel puțin din punct de vedere epistemic. Vechile cadre conceptuale devin nesatisfăcătoare. Elizabeth Groszxe "„Grosz,Elisabeth" consideră că această etapă este un „feminism al autonomieixe "„feminismalautonomiei"”, care se distanțează de feminismele clasice cantonate în problema dominației paradigmelor masculinexe "„masculin" (Groszxe "„Grosz,Elisabeth", 1988). Acest feminism pleacă mai
[Corola-publishinghouse/Administrative/1944_a_3269]
-
de ceea ce numeam „feminism misoginxe "„feminismmisogin"”. Cu alte cuvinte, chiar dacă putem admite că experiențele suplimentare naturale ale femeilor au fost tratate clasic drept argumente în favoarea poziției lor inferioare, nu putem admite că ele nu pot fi tratate actualmente ca „privilegii epistemice”. Femeile cu experiența sarcinii pot înțelege viul ca pe o percepție interioară. Ecofeminismulxe "„ecofeminism" se dovedește deosebit de creativ teoretic și are un impact ridicat în activismul feminist și ecologic. 3. Feminismul comunitariantc " 3. Feminismul comunitarian" 3.1. Caracteristici generale ale
[Corola-publishinghouse/Administrative/1944_a_3269]
-
MANAGEMENTUL CLASEI DE ELEVI Cuprinstc "Cuprins" Capitolul 1 Preliminarii 9 1.1. Didactica între clasic și modern 9 1.2. „Managementul clasei” - o alternativă sau un complement necesar 14 1.2.1. Argumente organizaționale 18 1.2.2. Argumente epistemice 22 1.2.3. Argumente istorice 25 1.2.4. Argumente sociologice 27 1.2.5. Argumente psihologice 29 1.2.6. Argumente manageriale 31 1.3. Paradigme explicativ conceptuale ale studiului managementului clasei de elevi 36 1.4. Paradigme
[Corola-publishinghouse/Science/2057_a_3382]
-
atunci însă, în perspectivă conclusivă, vom înainta punctul de vedere, perceptibil deja, conform căruia relevanța analizei managementului clasei își găsește originea și în determinantele organizaționale ale „unității școlare”, denumită tradițional clasă. 1.2.2. Argumente epistemicetc " 1.2.2. Argumente epistemice" Modificările radicale survenite în interpretarea fenomenului gândirii umane, apariția mediului inteligent, prezența sa provocatoare, intersecția de natură cognitivă dintre trăsăturile mediului natural și cele ale mediului informațional au determinat formularea unor noi ipoteze de redefinire a epistemologiei pedagogice contemporane. Cunoștințele
[Corola-publishinghouse/Science/2057_a_3382]
-
noi ipoteze de redefinire a epistemologiei pedagogice contemporane. Cunoștințele umane nu se mai integrează numai procesului de obiectivare acțională în mediul natural, ci participă și la momentele obiectivării prin cunoaștere-comunicare ale gândirii umane. „Imperialismul științelor”, idee care a marcat conștiința epistemică a perioadelor istorice ale științei formale pure a Antichității, ale mecanicii clasice, ale experimentalismului secolului al XVII-lea și ale pozitivismului, a fost transgresat prin descoperirile fizicii contemporane. Trei dintre acestea au afectat tabuurile pozitiviste, cu precădere problemele cauzalității, măsurătorii
[Corola-publishinghouse/Science/2057_a_3382]
-
integrate...” (Pavel, A., Educația și pedagogia în perspectivă operațională, E.D.P., București, 1969, p. 35). Dificultățile care apar în stabilirea conturului propriu al managementului clasei în raport cu didactica sunt, desigur, reale. De altfel, așa cum s-a observat și din argumentele cu caracter epistemic, dezvăluirea interacțiunilor și deosebirilor dintre diverse discipline devine din ce în ce mai grea în condițiile paradigmelor de abordare interdisciplinară, multidisciplinară și transdisciplinară din științele contemporane. Chiar dacă este vorba despre o discuție din perspectiva intradisciplinarității (atât didactica, cât și managementul clasei fiind discipline circumscrise
[Corola-publishinghouse/Science/2057_a_3382]
-
mod obișnuit, cultivă o distanță socio-afectivă semnificativă între el și elevi, va avea efecte minore, posibil negative; aceeași pedeaspă utilizată de un profesor care se impune în fața elevilor prin respect, pregătire profesională și atașament pentru clasa respectivă (posesor al autorității epistemice, în sens bochenskian) are șanse de a se solda cu efecte pozitive mai mari și va fi benefică pe o perioadă mare de timp. „Greșeala” - standarde psihopedagogice în managementul clasei de elevi Greșeala, indiferent de spațiul educațional unde este detectată
[Corola-publishinghouse/Science/2057_a_3382]
-
precum cele de autoritate, legitimitate sau suveranitate , Relațiile Internaționale se subsumează domeniului mai larg al Științei Politice. Definind aria de studiu ca fiind cea a raporturilor dintre actori internaționali, domeniul își afirmă specificitatea, aceste raporturi de putere având o realitate epistemică aparte. Cu alte cuvinte, nu putem asimila analiza puterii în Relațiile Internaționale cu celelalte abordări din Știința Politică, respectiv cu cercetarea raporturilor de putere dintre forțele politice interne. Manifestarea cea mai vizibilă și mai plină de consecințe a puterii este
RELATII INTERNATIONALE by ANDREI MIROIU, RADU-SEBASTIAN UNGUREANU () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1504]
-
cititorului modern. Rețin atenția prin ingeniozitatea construcției teoretice și a aplicării la textele literare (unele binecunoscute, altele aparținând zonei de umbra) cele trei reguli - de validare, de sinceritate și regulă conținutului propozițional. Această din urmă da seama de problemele competențelor epistemice ale autorului/cititorului din epoca Luminilor, din perspectiva adoptării uneia din cele două paradigme dominante - în optică lui Ț. - în cultura vremii: newtoniana și leibniziană. Următoarele cărți, Pour Cocon Idiotiseanul ou Ce qu’îl est raisonnable de dire de la littérature
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290215_a_291544]
-
l'analyse des discours politiques, Armând Colin, Paris, 1989. 46 Într-o lucrare de admirabila claritate (Ce este autoritatea? Introducere în logica autorității, traducere din germană de Thomas Kleininger, Ed. Humanitas, București, 2006), J. M. Bochenski face distinția între autoritate epistemică și autoritate deontica. Această distincție ne ajută să înțelegem trecerile nelegitime de la un tip de autoritate la altul și, astfel, să percepem incorectitudinea unor manipulări ale autorității. 47 V. de exemplu, Pierre Bourdieu, Despre televiziune urmat de Dominația jurnalismului, traducere
by Răzvan Enache [Corola-publishinghouse/Science/1038_a_2546]
-
creații sunt știința, etica și dreptul. 7 Nevoia de a accepta ambele tipuri de utilizări se ivește atunci când se analizează adevărurile științifice sau etice. Jean Piaget a făcut distincția Între un subiect psihologic (eu Îl numesc privat) și un subiect epistemic (pe care Îl numesc public). El scria: „Subiectul epistemic (prin opoziție cu subiectul psihologic) reprezintă ceea ce au În comun toate subiectele, deoarece coordonările generale ale acțiunilor implică un element universal, specific organizării biologice”. Piaget nu avea Întru totul dreptate; el
[Corola-publishinghouse/Science/2016_a_3341]
-
a accepta ambele tipuri de utilizări se ivește atunci când se analizează adevărurile științifice sau etice. Jean Piaget a făcut distincția Între un subiect psihologic (eu Îl numesc privat) și un subiect epistemic (pe care Îl numesc public). El scria: „Subiectul epistemic (prin opoziție cu subiectul psihologic) reprezintă ceea ce au În comun toate subiectele, deoarece coordonările generale ale acțiunilor implică un element universal, specific organizării biologice”. Piaget nu avea Întru totul dreptate; el doar definește inteligența structurală comună tuturor oamenilor. Mecanismele percepției
[Corola-publishinghouse/Science/2016_a_3341]
-
pe cel de „utilizare” pentru punerea În practică a acestor capacități Într-un proiect. Dacă vă mai amintiți din ce ați Învățat la filosofie, filosofii au trebuit să inventeze un „subiect etic”, capabil să descopere normele la fel cum „subiectul epistemic” descoperea adevărurile. Acest subiect etic a fost caracterizat În mai multe feluri: observatorul imparțial, universalitatea, vălul ignoranței. Teoria observatorului imparțial propune o folosire a inteligenței „imparțiale, lipsite de interese și egoism, ce cântărește toate implicațiile”. Promotorul a fost Adam Smith
[Corola-publishinghouse/Science/2016_a_3341]