1,134 matches
-
sale. Trecerea atât de abruptă de la fizica galileano-newtoniană la fizica relativistă a constituit un veritabil pons asinorum în dezbaterile epistemologilor contemporani. Mai mult decât cele două versiuni (restrânsă și generalizată) ale teoriei relativității, fizica cuantică a provocat școlile postbelice de epistemologie, furnizând imaginarului filozofic un spectaculos model holistic al realității. Ontologia cuantică este construită cu presupozițiile nonseparabilității elementelor constitutive ale lumii 1. Louis de Broglie avea deci dreptate să spună că mecanica cuantică a reușit să mute „linia de demarcație între
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
tolerante, pentru care raționamentele specifice cunoașterii «tari» sunt acum subordonate unei înțelegeri a complexității lumii, care este solidară mai degrabă cu criteriile «gândirii slabe»”2. Michael Polanyi (1891-1976)tc "Michael Polanyi (1891‑1976)" Una dintre cele mai remarcabile figuri ale epistemologiei secolului XX, a cărei relevanță pentru gândirea teologică a fost remarcată în mai multe rânduri 1, este gânditorul american de origine maghiară Michael Polanyi. Născut la Budapesta la sfârșitul secolului al XIX-lea, Polanyi și-a primit educația într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Datorită acestui raport de apartenență la o tradiție, cunoașterea nu poate primi niciodată o exhaustivă justificare dialectică. „Descoperirea științifică reduce conștiința focală a observațiilor noastre într-o conștiință subsidiară, deplasându-ne atenția către aspectul coerenței teoretice”1. Polanyi respinge optica epistemologiei iluministe, ancorată într-un optimism ilegitim și impersonal. Orice integrare a unei noi cunoașteri se face în cadrul (framework) nespecificabil al cunoașterii tacite, marcată de un set de opțiuni existențiale prealabile și de numeroase reflexe lingvistice, mediate cultural 2. Chiar un
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
R.A. McCleary. Altfel spus, conștiința nu supraveghează conștient actul învățării. Polanyi conchide, bazându-se pe corespondența dintre mecanismele descoperirii științifice și legile naturii: „dacă există învățare fără conștiență, trebuie să existe și descoperire fără conștiență”2. Un loc aparte în epistemologia lui Polanyi îl deține noțiunea de interiorizare a sensului. Pentru a vorbi despre o interiorizare a sensului, distinția între „exterior” și „interior” trebuie calificată într-un sens diferit de perspectiva carteziană asupra corporalității. Aici, similitudinile dintre gândirea lui Polanyi și
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
al teologiei. Desigur, identificarea prezenței incoative a unei tradiții culturale în actul interpretativ, redescoperirea istoricității pe fondul comunitar al oricărui angajament personal în actul de cunoaștere reprezintă decizii teoretice care îl pot apropia pe omul modern de realismul incarnațional al epistemologiei teologice. Cunoașterea lui Dumnezeu și interpretarea lumii sunt evenimente corelative pe care Biserica le găzduiește printr-un apel sistematic la sursele tradiției, la adevărul istoriei și paradoxul revelației. Cercul hermeneutic este înțeles aici nu ca viciu de comprehensiune, ci ca
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Tainei ne oferă o superbă lecție de modestie: excelența începe acolo unde începi să ai curajul de a te recunoaște înfrânt. Faptul de-a admite - împreună cu Părinții Capadocieni - condiționarea oricărui proiect gnoseologic poate avea un binefăcător efect tonic. Din agonia epistemologiilor recente reiese figura intelectuală a incertitudinii. Într-o generoasă panoramă a revelațiilor filozofice oferite de modernitatea târzie, Pr. Nicolae Steinhardt jubila în marginea acestei evidențe: „axiomele nu se pot demonstra, simultaneitate nu există, demonul lui Maxwell e o fantezie, principiul
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
deconstruiește raționalitatea iluministă și restaurează demnitatea conceptuală a tradiției, Andrew Louth evocă dimensiunea liturgică implicată în practicile cognitive ale comunității creștine originare. Biserica nu poate evoca credința ca simplă via regis, fără a discuta resursele de adevăr ale cunoașterii teologice. Epistemologia tradiției creștine este ghidată de un vector pneumatic unificator. Tradiția este operă a Duhului Sfânt predat apostolilor (In. 20,22) în pragul Învierii lui Iisus. Fără să concureze autoritatea Scripturilor, tradiția se prezintă ca mediu amniotic al comunității, în care
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
teologia politică, pe care autori ca Hugo Grotius (1583-1645), Thomas Hobbes (1588-1679) sau B. Spinoza (1632-1677) le-au conceput etsi Deus not daretur. Din această „reducție metodologică”, domeniul cunoașterii discursive avea să fie restrâns în limitele naturii empirice. Dacă orice epistemologie trasează limite ontologiei, atunci conceptul nou creat de Hobbes este cel de „suveranitate”. Mai întâi suveranitatea omului față de el însuși, a omului asupra naturii și, în cele din urmă, a omului asupra divinului. Fenomenologia acestei transgresiuni este prea subtilă pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
a modernității din perspectiva întrebării „ce se pierde atunci când ceva se cîștigă”, Editura Humanitas, București, 2001. Păcurariu, Mircea, Dicționarul teologilor români, Editura Enciclopedică, București, 2002. Păcurariu, Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Romane, 1-3 vol., EIBMBOR, București, 1994. Pârvu, Ilie, Introducere în epistemologie, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1984. Pelikan, Jaroslav, Christianity and Classical Culture. The Metamorphosis of Natural Theology in Encounter with Hellenism, Yale University Press, New Haven, 1993. Pelikan, Jaroslav, Credo. Historical and Theological Guide to Creeds and Confessions of Faith
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
discriminărilor sociale, pentru că nu toți americanii, italienii și românii sunt la fel sau se pot regăsi într-o tipologie unică a personalității. Generalizarea trăsăturilor unui grup social la nivelul întregii populații unei națiuni este greșită din punct de vedere al epistemologiei sociale și al metodologiei sociologice, dar este o practică obișnuită la nivelul simțului comun. Românii sunt numiți "țigani" în Italia și Spania, existând un curent de opinie foarte puternic, conform căruia românii sunt percepuți ca fiind "infractori" și "cerșetori". În
by Constantin Crăiţoiu [Corola-publishinghouse/Science/1063_a_2571]
-
valoarea apare ca urmare a acțiunii exercitate de spiritul uman asupra universului entropic ce ne Înconjoară, organizându-l, dându-i o anume logică și coerență, acțiune care nu se poate materializa decât Într-o arie circumscrisă. Nu poți organiza infinitul ! Epistemologia Învățământului este și ea formată esențial din valori. Ar fi dificil să se imagineze, de exemplu, nerecunoașterea de către cineva a principiilor, teoriilor, conceptelor etc. ca valori ale gândirii umane. Valorile sunt induse În conștiința individului prin educație. Ele reflectă, de
Managementul calității În Învățământul superior by Valentin Ambăruş, Ciprian Rezuş, Gabriel Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Science/1697_a_2974]
-
conștiința individului prin educație. Ele reflectă, de regulă, o datină, o tradiție, adică o relație pioasă cu trecutul. Fidelitatea față de cutumele comunității reprezintă o valoare de conduită. Dar nu mereu și nu În toate cazurile.. Mai mult chiar, toate componentele epistemologiei Învățământului reprezintă valorile fundamentale ale instrucției și educației și se plasează la valorile teoretice. Compatibilizarea structurală și de conținut a Învățământului românesc cu cel din Uniunea Europeană. Spațiul European de Învățământ Superior cuprinde 45 de țări care participă la Procesul Bologna
Managementul calității În Învățământul superior by Valentin Ambăruş, Ciprian Rezuş, Gabriel Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Science/1697_a_2974]
-
a informațiilor despre obiecte, pe când cei din cealaltă tabăra înțeleg cunoașterea că pe un proces indirect. Acesta este contextul din care se naște demersul expus în cartea de față, a cărui sarcina clară și exactă este aceea de a analiza epistemologia dezvoltată de Toma din Aquino și de a oferi un raspuns inedit următoarei întrebări: „Ce rol joacă entitățile intermediare în procesul cunoașterii umane?“ Am ales să analizez problemă enunțata plasându mă în mijlocul disputei contemporane iscate cu privire la epis temologia tomista, si
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
dintre disputele medievale în care a fost prins Toma însuși, deoarece am dorit să înfățișez o pers pec tiva proaspătă asupra operei tomiste. Una din tre mizele controversei contemporane este aceea de a da seama de mă niera în care epistemologia construită de Toma ni se adresează nouă astăzi, chestionând măsură în care textele sale mai au sau nu, pentru noi, aceeași coerentă pe care au avut-o în perioada istorică în care au fost elaborate. Alegând ca spațiu de joc
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
entitățile intermediare o joacă în cadrul procesului de cunoaștere. Datorită atenției sporite pe care exegeza contem porana a oferit-o nivelului intelectiv al cunoașterii, o sarcină aparte a acestui capitol este reprezentată de topografierea diverselor tipuri de interpretări actuale dedi câte epistemologiei tomiste. Rolul acestei topografieri este acela de a ma ghida în încercarea de a propune o nouă interpretare a procesului cunoașterii umane descris de Toma din Aquino. Cel de-al treilea capitol pune laolaltă răspunsurile obținute în cel de-al
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
nivel, duelul este câștigat de interpretarea reprezentationalista. Consider că interpretarea hibrida pe care o propun ca alternativă de răspuns la întrebarea directoare, „Ce rol joacă entitățile intermediare în procesul cunoașterii umane?“, reușește să surprindă într-o manieră mai adecvată esență epistemologiei lui Toma din Aquino decât reușesc interpretările contemporane, realismul și reprezentationalismul. Pe parcursul întregii cărți am incercat sa stau cât mai aproape de sursele primare. Din acest motiv, am optat pentru citarea bilingva a pasajelor extrase din operele lui Toma din Aquino
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
Și pentru acest fapt aceste două simțuri sunt cele mai spirituale și singurele disciplinabile. Immutatio, trecerea de la un mod de a fi la alt mod de a fi, schimbarea modului în care o formă poate exista, este un concept-cheie al epistemologiei tomiste, fiind, așa cum am putut observa în primul capitol, unul dintre determinările importante ale criteriului cognitiv, daca nu chiar cea mai importantă. Din acest motiv, trebuie analizat atent atât felul în care este utilizat termenul, cât și contextele în care
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
in simțuri? Se mai susține această teza după ce am aflat că orice cunoaștere necesită o schimbare imateriala, ca în senzații, indiferent cărui simt îi aparțin acestea, nu este suficientă o schimbare materială? Răspunsul e simplu, și ține nu doar de epistemologie, ci și de fizica. În Quaestiones disputatae de veritate, Toma din Aquino spune că între simt și obiectul sensibil este necesară o distanta, un mediu care să facă posibilă senzația: (I.1.13) Praeterea, sicut se habet sensus ad sensibile
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
conduce la o colorare a mediului traver sat. Dar ce se întâmplă în cazul mirosului? Un trandafir care emană parfum devine, la un moment dat, inodor, evident exceptând cazul în care se ofilește? Nu este nevoie să cu noastem mecanismele epistemologiei tomiste pentru a putea spune, fără urmă de îndoială, ca trandafirul, în starea lui normală, nu-și pierde parfumul emanându-l prin aer și că obiectele nu devin incolore atunci cand traversează aerul sau apă. Obiectele nu-și pierd formele accidentale
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
naștere, la rândul lor, unor serii de interpretări care i-a împărțit pe exegeții contemporani în două mari tabere: realismul direct și reprezentationalismul. Când spun „realism direct“ și „reprezentationalism“ îi am în vedere pe acei interpreți contemporani care au citit epistemologia lui Toma din Aquino fie prin grila realismului, fie prin cea a reprezentationalismului. Adepții realismului direct consideră că gândurile noastre se referă la obiecte din lumea reală, la care avem un acces direct prin asimilarea entităților interme diare, care determină
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
înțelese mai bine. Termenul latin phantasma este un împrumut din limba greacă, unde termenul phántasma era un derivat din phantázein a a face prezent, a apărea a, și înseamnă, literalmente, ceea ce se arătă pe șine, ceea ce apare. Revenind la contextul epistemologiei lui Toma, ceea ce apare este, în fond, o sumă de specii sensibile percepute de toate cele cinci simțuri externe cu care este înzestrata ființă umană. De exemplu, ima ginea unei fripturi implică nu doar informațiile de factură vizuală, nu doar
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
așa cum voi arăta, la un moment dat Toma din Aquino însuși schimba strategia de lucru și face apel la un alt tip de argumente decât cele la care făcuse apel la nivelurile inferioare ale cunoașterii. Totodată, disputa contemporană de pe marginea epistemologiei lui Toma gravitează, în special, în jurul etapei inte lective a cunoașterii, fapt care impune o survolare a modurilor în care contemporanii îl citesc pe Toma. Această survolare îmi va fi utilă în construirea propriei interpretări. Teoria cunoașterii umane oferită de
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
de Toma din Aquino, voi descrie mai întâi, în linii mari, argumentele fiecăreia. Voi începe cu interpretarea realistă, printre ai cărei adepți se numără John Haldane, Norman Kretzmann, Eleonore Stump sau Dominik Perler, deoarece este considerată interpretarea că nonica a epistemologiei lui Toma. Pentru a analiza mai eficient interpretarea realistă, voi recurge la un exemplu. Simplă acțiune de a vedea un obiect, acțiune care, în mod normal, nu durează mai mult de câteva milisecunde, are în spate o serie întreagă de
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
sunt id quo-ul cunoașterii, asadar nu pot avea statutul de primum cognitum; 3. între concept și forma esențială a obiectului din lumea înconjurătoare este o relație de asemănare (similitudo) înțeleasă că împărtășire sau asimilare formală. 8. Punctul de cotitură al epistemologiei tomiste: conceptul Cu toate ca interpretarea realistă a conceptului poate fi recunoscută în câteva din scrierile timpurii ale lui Toma din Aquino, cum ar fi I Scriptum super Sententiis (d. 27, q. 2, a. 2, qc. 1, co.), ea pare, totuși, a
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
identificate mai curând cu supra-in terpretari de text a, pentru a înțelege speciile inteligibile asemenea conceptului, ca entități cognitive. Tocmai din acest motiv, în ultimul subcapitol, intitulat Inconsistenta lui Toma din Aquino, (III.2.), voi propune o nouă interpretare a epistemologiei tomiste, una care combină resursele realismului și reprezentationalismului. După ce voi pune cap la cap răspunsurile pe care le-am oferit, având în atenție fiecare dintre nivelurile cunoașterii, întrebării directoare a demersului meu, „Ce rol joacă entitățile intermediare în procesul cunoașterii
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]