1,345 matches
-
distincțiile de care ne servim aici pentru a face puțină ordine în extrem de bogata sa producție au mai mult o valoare practică și nu respectă neapărat un criteriu literar riguros. a) Opere în proză Înainte de toate, să amintim bogatul său epistolar: e compus din 297 de epistole, scrise de Ennodius, cele mai multe, în perioada milaneză, înainte de a fi numit episcop de Pavia, și adresate unor personaje de vază din cercurile de la Roma cu care, evident, el avea strânse legături. Printre acestea pot
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
fost distribuite în nouă cărți, însă nu de către autorul lor și nici în vremea sa, ci de către primul editor al lui Ennodius, un iezuit din secolul al șaptesprezecelea, J. Sirmondi. Subiectele sunt variate, însă importanța lor e scăzută; și totuși epistolarul său, pentru care Ennodius a folosit ca reper scrisorile unui literat faimos din Antichitatea târzie, Quintus Aurelius Symmachus, senatorul cu care a polemizat Ambrozie (pp. 384 sq.), a fost considerat ulterior ca un model pentru acest gen din cauza multitudinii de
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
fost și evanghelizarea Angliei, inițiată tot de papa Grigorie. a) Administrarea Bisericii Energica și neprețuita activitate a papei, tradusă în modalități nenumărate, nu numai în plan politic ci și în viața Bisericii, este reflectată într-un bogat și foarte interesant Epistolar (Registrum epistolarum) un document de importanță majoră pentru istoria acelor vremuri: sunt 854 de scrisori împărțite în paisprezece cărți; împreună cu cele ale lui Grigorie, au fost adunate și alte epistole care aparțin predecesorului său, papa Pelagius al II-lea, chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
convertească la catolicism pe urmașul la tron, Sigismund, menținând tot timpul strânse raporturi cu papa. A condus un conciliu local organizat în Galia care, în 517, a consfințit convertirea burgunzilor. A murit la puțin timp după aceea, în 518. a) Epistolarul Așadar, așa cum era obiceiul în epoca dinainte, Avitus s-a dedicat genului epistolar și a scris 86 de scrisori pe care le-a trimis unor personaje ilustre din Galia, principalilor nobili franci și chiar regelui Clovis care chiar în acea
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
cu papa. A condus un conciliu local organizat în Galia care, în 517, a consfințit convertirea burgunzilor. A murit la puțin timp după aceea, în 518. a) Epistolarul Așadar, așa cum era obiceiul în epoca dinainte, Avitus s-a dedicat genului epistolar și a scris 86 de scrisori pe care le-a trimis unor personaje ilustre din Galia, principalilor nobili franci și chiar regelui Clovis care chiar în acea perioadă se converteau la catolicism; a mai scris unor senatori romani și împăratului
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
îl convertise; altele sunt adresate împăratului din Orient, Anastasius I sau regelui francilor, Clovis, ori senatorilor din Roma cu ocazia alegerii papei Symmachus, în 501, căruia Avitus îi acordă sprijinul său (cf. poziția lui Ennodius în această problemă, p. ???). Stilul epistolar al lui Avitus este declamator, pompos și prețios, asemănător cu cel al omiliilor sale, din care trei ne-au parvenit în totalitate, iar din celelalte (erau în total 34) numai fragmente. b) Poemele Mai cunoscută este opera sa poetică: în
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
prețuirea lui Isidor de Sevilia, însă nu pentru calitățile literare ci în virtutea conținutului său. Așadar, Avitus a fost un literat asemănător cu cei ce activau frecvent în Galia în secolul al cincilea; a fost comparat cu Sydonius Apolinarie și lectura epistolarului său întărește această impresie. Însă el e mânat de ambiții mult mai mari în raport cu Sydonius Apolinarie, chiar dacă orizontul său cultural se îngustează tot mai mult. BIBLIOGRAFIE Ediții: MGH, Auctores Antiquissimi 6,2 (R. Peiper). Studii: A. Roncoroni, L’epica biblica
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
treia cu sfaturi pentru o altă stareță. Cunoaștem și o Scrisoare către călugări, despre umilință (Epistula de humilitate ad monachos), o scurtă epistolă adresată lui Ruricius din Limoges, din 506, și o alta, la fel de scurtă, trimisă papei Symmachus, din 513. Epistolarul lui Cezar e lipsit de orice însemnătate particulară. c) Omiliile Însă operele sale cele mai vestite și mai importante sunt Omiliile (Sermones), printre cele autentice amestecându-se și multe false, cum se întâmpla de obicei cu predicatorii faimoși (de exemplu
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
păstrat doar fragmente în greacă sau în versiuni siriene sau armene (mai ales în scrieri ale lui Sever din Antiohia și ale lui Timotei Eluros). Însă trei dintre ele au fost traduse în latină de Ieronim și au supraviețuit în epistolarul acestuia sub forma epistolelor cu numerele 96 (scrisoarea festivă din 401), 98 (din 402) și 100 (din 404). Teofil combate aici unele opinii pe care i le atribuie lui Origen: astfel, potrivit epistolei 96, Origen ar fi afirmat, bazându-se
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
e de natură divină (98, 16). De fapt, tezele condamnate de Teofil ori n-au fost susținute niciodată de Origen, ori reprezintă deformări absurde ale teologiei acestuia și e greu de spus că au fost făcute cu bună credință. În epistolarul lui Ieronim s-au păstrat în latină și alte scrisori ale lui Teofil referitoare tot la controversa origenistă; e vorba de epistolele 87, 89, trimise lui Ieronim în 400; 90 (adresată lui Epifanie în același an); Teofil îi informează despre
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
la controversa origenistă; e vorba de epistolele 87, 89, trimise lui Ieronim în 400; 90 (adresată lui Epifanie în același an); Teofil îi informează despre măsurile pe care le-a luat contra călugărilor origeniști din pustia Nitriei. Scrisoarea 92 din epistolarul lui Ieronim este o versiune a epistolei sinodale emise în 400 și trimise episopilor din Palestina și din Cipru: aici, sunt condamnați Origen și susținătorii săi din mănăstiri și apar multe din temele la care ne-am referit când am
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de omilii (65-68); ibidem, 197-200 - apoftegmele care îi sunt atribuite de tradiția greacă (pentru apoftegmele în latină, de altfel nu întotdeauna similare, cf. PL 73, 771. 801. 858 - 61. 872. 957. 961). Scrisorile traduse de Ieronim pot fi găsite în epistolarul acestuia (cf. aici, p. ???). Însă pentru indicații mai precise privind edițiile de texte și fragmente trebuie consultat CPG II, nr. 2580-2684, adus la zi la rândul său de H. Crouzel în Théophile d’Alexandrie, DSp XV, 1990, 524-530. Alte studii
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
folosit deseori de Sfinții Părinți și foarte potrivit pentru a desemna nașterea mântuitoare a lui Cristos din Fecioară. Dintre scrisorile trimise lui Chiril, amintim un bilet scris înainte de sosirea la Efes în 431 pentru a justifica întârzierea (epistola 22 din epistolarul lui Chiril) și mai cu seamă cele în care discută și până la urmă acceptă, cu unele precizări, formula de conciliere (38 și 47 din epistolarul chirilian, prima păstrată și în latină, siriană, etiopiană; și alte două păstrate în Actele de la
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
bilet scris înainte de sosirea la Efes în 431 pentru a justifica întârzierea (epistola 22 din epistolarul lui Chiril) și mai cu seamă cele în care discută și până la urmă acceptă, cu unele precizări, formula de conciliere (38 și 47 din epistolarul chirilian, prima păstrată și în latină, siriană, etiopiană; și alte două păstrate în Actele de la Efes), ca și scrisoarea care ne-a parvenit doar în latină sub formă de extrase în care îl apără pe defunctul Teodor din Mopsuestia. Au
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
formă de extrase în care îl apără pe defunctul Teodor din Mopsuestia. Au rămas și fragmente dintr-o predică împotriva lui Chiril rostită de Ioan la Calcedon în 431. Bibliografie. Textele se găsesc în ACO I (sunt depășite edițiile din epistolarele diverselor personaje din PG, mai ales în volumele 77, 83, 84); indicații complete în CPG III, n. 6301-6360 unde există și scrisorile episcopilor orientali trimise la Efes, semnate în primul rând de Ioan. 4. Firmus din Cezareea E suficientă o
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
carnea și spiritul, unindu-se, formează unica natură umană, deși fiecare își păstrează, fără a putea fi confundate, proprietățile lor naturale. Insistența cu care Sergius își susține propria poziție și faptul că el cere explicații ulterioare duc la prelungirea schimbului epistolar până la un total de patru scrisori trimise de Sergius și trei răspunsuri din partea lui Sever. În ultima, Sergius, după ce citează diverse pasaje din epistolele lui Sever, declară că aderă la poziția sa care corespunde învățăturii Părinților Bisericii. Tot în traducere
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
e puțin probabil să se fi născut mult după 360. Faptul că era presbiter și stareț la Pelusium este confirmat în Synodicon contra Tragediei lui Irineu care conține câteva din scrisorile lui în versiune latină. Lipsa unei ediții critice a epistolarului lui Isidor face încă dificilă utilizarea acestuia. La început, pare să fi existat o culegere realizată în secolul al V-lea în mănăstirea Acemeților din Constantinopol care cuprindea 2000 de scrisori distribuite în mod egal în patru volume. Ediția care
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în mod egal în patru volume. Ediția care se folosește acum, publicată la Paris de Morel în 1638 și reprodusă în PG 78, conține 2012 epistole repartizate în cinci cărți (numerotarea lor nu e lipsită de probleme). Starea actuală a epistolarului este rezultată în urma unei munci de editare prin care unele scrisori au fost împărțite în una sau mai multe epistole diferite, iar din altele s-au păstrat doar extrase. Unele nu sunt scrisori adevărate, ci doar exerciții de stil (de
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Isidor un model (kanôn) nu numai de viață ascetică și sacerdotală, ci și de stil, și compara scrisorile lui cu cele ale lui Vasile cel Mare și Grigorie de Nazianz (Epist. 2, 44). Într-adevăr, Isidor scrie foarte îngrijit și epistolarul e plin de citate din clasici, în primul rând din Demostene, dar și din Homer, Platon și Aristotel, și el însuși teoretizează, recurgând la des folosita comparație cu albina, necesitatea de a culege din înțelepciunea păgână ceea ce e util și
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
îi reproșează lui Quirinus, prefectul Egiptului, abuzurile comise (I, 174, 175) și îi cere lui Rufin să intervină împotriva lui (I, 178). Cele două opere ale lui Isidor despre care vorbește Sever de Antiohia și care sunt menționate și în epistolar (Contra grecilor, II, 137, 228; Scurt discurs despre inexistența destinului: III, 253), sunt probabil tot scrisori, prima neidentificată sau pierdută, iar a doua identică poate cu III, 154 (către sofistul Harpocrates). În seria alfabetică a apoftegmelor se găsesc șase sentințe
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
inexistența destinului: III, 253), sunt probabil tot scrisori, prima neidentificată sau pierdută, iar a doua identică poate cu III, 154 (către sofistul Harpocrates). În seria alfabetică a apoftegmelor se găsesc șase sentințe ale lui Isidor extrase din scrisorile sale. Bibliografie. Epistolarul în PG 78. Studii: A.M. Ritter, Isidore de Péluse, DSp VII/2, col. 2097-2103; A. Schmid, Die Christologie Isidors von Pelusium, Paulusverlag, Freiburg in d. Schweitz 1948. D) Palladius. Istoria călugărilor din Egipt Istoria Lausiană se numește astfel pentru că este
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
bătrân” (Ho megas gerên) și 446 ale lui Ioan („celălalt bătrân”): e vorba de răspunsuri la întrebări puse de diverse personaje, în general călugări, uneori episcopi sau preoți, în câteva cazuri laici; extrase din scrisorile acestora sunt așezate înaintea răspunsurilor. Epistolarul se deschide cu 54 de scrisori ale lui Varsanufie și cu una a lui Ioan adresate unui călugăr, Ioan din Bersabea; epistolele vorbesc despre mutarea acestuia de la Bersabea la Thavata și despre progresele pe care le face în viața de
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în care îi cere sfaturi pentru a rezolva problemele născute în urma legilor lui Justinian din 529 care impuneau catehizarea și botezarea unui mare număr de păgâni. Laicii pun întrebări extrem de variate privind raportul dintre credința religioasă și circumstanțele vieții practice. Epistolarul e de mare ajutor pentru cunoașterea vieții spirituale din deșert sub toate aspectele sale, în raport cu problemele concrete ale indivizilor. Varsanufie declară că omul trebuie să trăiască sub domnia hanului și nu sub domnia Legii; dar nu refuză să dea instrucțiuni
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
scrisori sunt evidente anacronisme pentru că nu sunt atestate înainte de secolul al VI-lea. Astfel de observații l-au făcut pe A. Cameron să conchidă că această culegere trebuie să fi fost alcătuită în secolul al VI-lea, pe baza unui epistolar în esență autentic, căruia i-au fost adăugate unele falsuri, și, mai cu seamă, i-au fost multiplicate scrisorile prin fragmentare și prin adăugiri de nume și titluri de destinatari, în special generali, prefecți și viri illustres. De fapt, cu excepția
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
sub numele destul de obscurului Nilus (cf. aici, mai jos), identitatea literară a acestuia a început să se înnobileze, și de aceea e posibil ca în a doua jumătate a secolului al VI-lea un monah din Ancyra să fi refăcut epistolarul acestuia pentru a crea imaginea unei autorități spirituale consultate de foarte multe persoane (peste 600 de corespondenți); în realitate, tăcerea contemporanilor în privința lui Nilus dovedește că în timpul vieții sale s-a bucurat de o faină destul de limitată. Dintre tratatele care
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]