KorAP: Find »[drukola/base=eretic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...18 19 20 ...46 >

1,127 matches

Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399

și Noul Testament deopotrivă - Anticristul, adică falsul cuvânt, a stat de multe ori, pretinzându‑se Dumnezeu și Cristos, însuși Cuvântul lui Dumnezeu, el care este urâciunea pustiirii” (Com. Mt. ser. 42). În plan istoric imediat, anticriștii, înțeleși ca abominationes desolationis, sunt ereticii care propovăduiesc o învățătură falsă și nelegiuită. Anticristul‑uerbum falsum, propus de eretici, trebuie să fie înlăturat din „lăcașul sfânt” (Scriptura) printr‑o interpretare corespunzătoare. Exercițiul exegetic ne este propus, așadar, ca un veritabil exercițiu spiritual al cărui ultim scop

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
se Dumnezeu și Cristos, însuși Cuvântul lui Dumnezeu, el care este urâciunea pustiirii” (Com. Mt. ser. 42). În plan istoric imediat, anticriștii, înțeleși ca abominationes desolationis, sunt ereticii care propovăduiesc o învățătură falsă și nelegiuită. Anticristul‑uerbum falsum, propus de eretici, trebuie să fie înlăturat din „lăcașul sfânt” (Scriptura) printr‑o interpretare corespunzătoare. Exercițiul exegetic ne este propus, așadar, ca un veritabil exercițiu spiritual al cărui ultim scop este acela de a „distruge”, într‑un fel de sacrificiu purificator la nivel

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
alexandrinului, contradicția, aparentă, se limpezește în distincția gen‑specie. Considerat ca gen, Anticristul este unic; ca specie, el este multiplu: tamquam si dicamus: mendacium generaliter unum est, secundum differentias autem falsorum dogmatum inveniuntur multa esse mendacia. El revine la exemplul ereticilor, anticriști de facto, care lucrează chiar sub ochii credincioșilor: „Dacă minciuni cum sunt cele ale lui Vasilide, Marcion, Valentin, Apelie sau alții ca ei, nu diferă cu nimic unele de altele, atunci ar părea că minciuna este una. Dacă, dimpotrivă

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
discursurilor lipsite de substanță, dar persuasive ale sofiștilor, critici care traversează Gorgias, de exemplu, de la un capăt la altul. Origen deplasează, pentru prima dată, anticristologia din cadrul său strict scripturistic într‑un cadru inedit, cel al culturii păgâne. El vede în eretici „noi sofiști” și îi identifică cu mulțimea de anticriști din Biserică și din afara ei. Rezumat și concluzie Viziunea pe care o are Origen despre Anticrist este cu totul diferită de cea a predecesorilor săi, Irineu, Tertulian, Ciprian sau Hipolit. În

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
care scrie, lucrările sale par comune, în ciuda ideilor sublime pe care le cuprind. Aceste lucrări sunt: Comentariu la Geneză, la Exod, la Levitic, la Isaia, la Iezechiel, la Avacum, la Ecleziast, la Cântarea Cântărilor, la Apocalipsa lui Ioan, Împotriva tuturor ereticilor și încă multe altele”. Din această enumerare se poate deduce predilecția lui Victorin pentru exegeză. Ne‑au parvenit trei dintre operele sale: Comentariul la Apocalipsa lui Ioan, un mic tratat intitulat De fabrica mundi și un foarte scurt Fragment cronologic

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
Judecata de Apoi (cap. 25-26). Secțiunea a patra Erezia care neagă veșnicia împărăției lui Cristos (cap. 27-32): a) prezentarea ereziei (cap. 27); b) confruntarea cu mărturiile Scripturii (Dan. 2,44; Ps. 101,26‑28) (cap. 28); c) falsa exegeză a ereticilor (cap. 29-30); d) respingerea ereziei (cap. 31-32). Epilog Binecuvântarea și exortația finală; mărturisirea lui Cristos și respingerea Anticristului (cap. 33). Analiza noastră se va concentra asupra primelor două secțiuni. Scenariul celei de‑a doua veniri a lui Cristos, descris sintetic

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
asupra faptului că apariția Anticristului este anunțată, în egală măsură, și de această atmosferă generalizată de discordie care domnește în sânul Bisericii: „Diavolul începe prin a‑și pregăti dezbinările printre popoare așa încât, la venirea sa, să fie bine primit”. Odinioară ereticii puteau fi identificați cu ușurință din mulțimea creștinilor. Ei își arătau adevărata față fără prea mari rețineri, mărturiseau fățiș învățătura lor mincinoasă. Astăzi, dimpotrivă, este foarte greu să îi distingem. Biserica s‑a umplut de „criptoeretici” care fac jocul adversarului

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
fi trecut cu vederea. În plus, unele din concepțiile lor vor fi, într‑o formă sau alta, reluate și revalorizate de episcopul Hipponei, după cum vom vedea. Tertulian Începem cu Tertulian, care, în polemicile sale cu păgânii, cu iudeii și cu ereticii, menționează de nenumărate ori numele de Anticrist, la singular sau plural. Polemica antipăgână Tertulian este întâi de toate un pamfletist și, ca atare, consideră firesc să‑și strivească adversarii prin epitete de o violență care, venind din partea unui autor creștin

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
deplin doctrina montanistă, această atitudine antipolitică se radicalizează, dată fiind incompatibilitatea dintre domnia lui Cristos și cea a cezarului acestei lumi. Polemica antieretică și antiiudaică Dacă existența Imperiului, în ciuda persecuțiilor, este considerată mai degrabă un semn reconfortant, prezența masivă a ereticilor, proveniți din sânul aceleiași Biserici, confirmă apropierea sfârșitului și justifică cu prisosință evocarea numelui Anticristului. Prezența ereticilor este un element al polemicii prezent în toate perioadele activității lui Tertulian, atât înainte, cât și după „convertirea” sa la montanism (în anul

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
a cezarului acestei lumi. Polemica antieretică și antiiudaică Dacă existența Imperiului, în ciuda persecuțiilor, este considerată mai degrabă un semn reconfortant, prezența masivă a ereticilor, proveniți din sânul aceleiași Biserici, confirmă apropierea sfârșitului și justifică cu prisosință evocarea numelui Anticristului. Prezența ereticilor este un element al polemicii prezent în toate perioadele activității lui Tertulian, atât înainte, cât și după „convertirea” sa la montanism (în anul 207). În De praescriptione (4, 2‑5), el scrie: Se vor arăta doi lupi răpitori, ne spune

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
polemistului nostru, va fi reluată și aprofundată într‑un alt context de Ciprian și va deveni punctul central al gândirii anticristologice a lui Augustin. Originalitatea lui Tertulian în acest domeniu constă în nediferențierea, declarată în repetate rânduri, între iudei și eretici, între cei care l‑au omorât odinioară pe Cristos și cei care continuă să îl omoare în prezent prin învățăturile lor paraeclesiastice. Tot în De praescriptiones 33, 3‑4, citim: „Pavel, în prima epistolă către corinteni, îi înfierează pe cei

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
care o adoptă Tertulian. Într‑adevăr, ceea ce își propune el să realizeze după ce va fi desființat mecanismul falsei cristologii a lui Marcion este să denunțe această cristologie ca o variantă, destul de prost construită, în definitiv, a cristologiei iudaice pe care ereticul pretinde să o desființeze. Pentru aceasta, el se oprește asupra temei centrale a schemei, și anume Cristos însuși. În concepția polemistului, Cristos închipuit de Marcion, Cristos care nu s‑a născut dintr‑o femeie reală, ci a apărut pe neașteptate

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
29, 3). Exegetul se arată favorabil acestei ultime interpretări, coroborând fragmentul paulin de la 2Tes. cu 2,18‑19 de la In.: „Așa cum înaintea sfârșitului, al acestui ceas pe care Ioan îl numește cel din urmă, vor ieși din sânul Bisericii mulți eretici - pe aceștia el îi numește anticriști - tot astfel se vor arăta în ceasul acela toți cei care nu sunt ai lui Cristos, ci ai celui din urmă Anticrist; și atunci se va arăta și acesta” (20, 19, 3). La sfârșitul

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
aceștia el îi numește anticriști - tot astfel se vor arăta în ceasul acela toți cei care nu sunt ai lui Cristos, ci ai celui din urmă Anticrist; și atunci se va arăta și acesta” (20, 19, 3). La sfârșitul lumii, ereticii (antisoldații) „vor ieși” deci din Biserică, unde trăiesc acum în ascuns, și îl vor susține deschis și violent pe împăratul lor - Anticrist. Cu această interpretare, ajungem la tema principală a celui de‑al treilea tractatus, consacrat „anticriștilor” de care vorbește

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
scaunul episcopal Donatus (cel care dă și numele mișcării), iar acestuia Parmenian, sub păstorirea căruia Biserica donatistă atinge apogeul prosperității și expansiunii sale. La scurt timp după moartea acestuia, izbucnesc conflictele. Prin edictul de Unitate din 405, donatiștii sunt declarați eretici, iar cultul lor este interzis. Vor continua să „reziste” încă multă vreme, mai ales în zonele rurale ale Africii. De obicei convertirile donatiștilor sunt formale, lipsite de o convingere profundă. După valul pseudoconvertirilor survenite în urma edictului de la Milan, Augustin se

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
citat paulin (Tit 1,16): Confitentur enim se nosse Deum, factis autem negant. Drept urmare soluția trebuie căutată la nivelul experienței vieții, nu la nivelul discursului - procedeu opus celui origenist. În comentariul său la Matei, Origen punea față în față orthopraxia ereticilor cu ortodoxia credincioșilor. Augustin însă, pornește de la o realitate istorică opusă celei la care se raporta Origen. Donatiști și catolici, mărturisesc deopotrivă aceeași credință, se înscriu deci pe aceeași linie dogmatică. Inadvertența intervine la nivelul praxis‑ului, adică la nivelul

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
are în vedere, în mod clar, ereziile care nu încetează să se înmulțească. Într‑adevăr, prin acestea diavolul îndepărtează pe mulți de la adevăr, ca o pregătire, pentru ca mai apoi să fie dați pieirii prin înșelăciune. El i‑a numit pe eretici „taina fărădelegii”, căci ei ascund năvodul fărădelegii. Într‑adevăr, [Anticristul] el va îndepărta fățiș pe oameni de Dumnezeu. De aceea apostolul a numit venirea lui „descoperire”. Cel care s‑a pregătit întotdeauna în ascuns, va vorbi atunci deschis, fără ocolișuri

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
sens colectiv care se menține de‑a lungul vremii. Rămânem de asemenea în registrul exegezei istoricizante; de această dată, Anticristul nu mai este personajul singular care se va arăta într‑un moment determinat, ci o multitudine de personaje identificate cu ereticii, care lucrează încă de pe acum. Alături de persecutori, ereticii reprezintă a doua țintă importantă pe care Părinții o vizează în demersurile lor anticristologice. Este vorba mai ales de Irineu, Tertulian, Origen (dar la un alt nivel), Augustin, Theodoret, și de mulți

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
vremii. Rămânem de asemenea în registrul exegezei istoricizante; de această dată, Anticristul nu mai este personajul singular care se va arăta într‑un moment determinat, ci o multitudine de personaje identificate cu ereticii, care lucrează încă de pe acum. Alături de persecutori, ereticii reprezintă a doua țintă importantă pe care Părinții o vizează în demersurile lor anticristologice. Este vorba mai ales de Irineu, Tertulian, Origen (dar la un alt nivel), Augustin, Theodoret, și de mulți alții, ca de pildă Atanasie cel Mare sau

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
2ΔφΒ≅4Η ϑΗ ΒΔς>γ4Η ®:≅∴∀Η ♣Π≅ΛΦ4<. . În Epistola către Filipeni, Policarp al Smirnei se mulțumește să reia admonestările din cele două epistole ale lui Ioan. În acord cu spusele acestui Părinte Apostolic de la sfârșitul secolului I, Anticristul simbolizează ereticul prin excelență: el neagă întruparea lui Dumnezeu în Isus Cristos, schimbă voit sensul cuvintelor rostite de Isus, în fine, neagă Învierea și Judecata de Apoi. Policarp îi are drept țintă pe docetiști. . L. Peerbolte, Antecedents..., pp. 206‑220 și mai

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
el afirmă că „Satan” se traduce în greacă prin Β≅Φϑςϑ0Η. Cf. Dial., 125, 4. Înaintea lui Iustin, nu există mărturii despre atribuirea acestui cuvânt diavolului. Irineu este cel dintâi care îl aplică Anticristului. Mai târziu, termenul va desemna și ereticii (ex. Atanasie, Orat. contre Ar., PG 26, col. 321). . Lc. 18,2‑5: parabola judecătorului nedrept și a văduvei stăruitoare. . <2ΔΤΒ≅6ϑ<≅Η, termen caracterizând diavolul la Ioan (8,44). Cf. V, 23, 2. Anticristul urăște oamenii. Cf. Evanghelia lui

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
magicien”, Actes 8, 5‑25 et l’accusation de magie contre les prophètes thaumaturges dans l’Antiquité, Paris, 1997. Cf. capitolul despre Origen al prezentei lucrări. . Cf. G. Jossa, Regno di Dio e Chiesa. . Irineu evită să îi identifice pe eretici cu anticriștii; el se mulțumește să vorbească de Marcu numai, ca de un precursor al Anticristului și nu ca de Anticristul însuși. . Cf. V, 25, 3; 2Tes. 2,9‑11. . „Mesia va începe să se reveleze, iar Behemoth se va

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
textului grec în Commentariorum series in evangelium Matthaei Mt. 22.34‑27.63, ed. E. Klostermann, Origenes Werke, vol 11 [Die greichischen christlichen Schriftsteller, 38.2, Leipzig, 1933]. . Com. Mt. 33. . Potrivit spuselor lui Pseudo‑Tertulian, Dositei a fost un eretic iudaizant care nega inspirația profeților Vechiului Testament (Adu. omnes haer. 1). Omiliile pseudo‑clementine (2, 24) îl asociază cu Ioan Botezătorul și îl consideră dascălul lui Simon Magul. El s‑ar fi prezentat ca Taheb, un mesia al samaritenilor. . Com.

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
Evanghelia după Ioan, prin caracterul său ezoteric și în același timp intelectual, legat de doctrina Logosului, era deliciul mediilor gnostice ale epocii, primul său comentariu se datorează, de altfel, valentinianului Heraclion (către anul 170). Pornind de la primul capitol al evangheliei, „ereticii” propovăduiau nestingheriți existența unei tradiții ezoterice ca fiind adevărata tradiție creștină, paralelă cu cea bisericească. Ei afirmau că învățătura lor fusese dată de însuși apostolul care locuia ascuns într‑un loc cunoscut doar câtorva aleși („desăvârșiții”). În acest context, istoric

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
puțin câte puțin, lăsând locul unui pesimism monoton și deziluzionat, după 411. Intoleranța sa față de donatiști atinge punctul maxim în tratatul Contra Gaudentium (421‑422). . Com. Mt. ser. 33. Cf. capitolul despre Origen al prezentei lucrări. Origen avea de înfruntat eretici bine pregătiți, care negau puncte esențiale ale doctrinei creștine, în timp ce Augustin găsește cu greu diferențe de ordin dogmatic între comunitatea sa și cea a donatiștilor. În ceea ce‑l privește, punerea în practică a acelei theoria christiana rămâne singurul criteriu, cu

[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]