1,413 matches
-
punctând timpul cotidianității mundane. Când sunt îndrăgostit și mărturisirea te iubesc pleacă din lăuntricul meu spre ființa adorată, iubirea ce-mi aparține poate fi acceptată sublimându-se sau poate fi refuzată, preschimbându-se în ura cu sevele extrase din solurile erosului. În ambele situaționări, eu sunt ancorat temporalității inedite a îndrăgostirii iubind sau urând pe fondul aceluiași amor dominant. Însă, precum orice experiență onirică, și acest vis, unul dintre cele mai nobile pentru destinul adamic, se va spulbera într-un final
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
voi coborâ, din nou, printre fluviile ce duc într-un final spre morminte, aceste temple îmi vor apărea ca fiind pustii. Sub norii timpului mundan, voi observa cum vor fi înlocuite iubirea de altădată cu respectul reciproc, ura neputinței întru eros cu sentimentul resemnării, iar armonia fizionomiei de primăvară cu seceta aridelor trăsături ale îmbătrânirii. Atunci, voi privi, din mijlocul efemerității ce preschimbă totul în nisipuri ale deșertului de ființă, spre astrul trecutelor iubiri. Și poate că, înălțimile sale se vor
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
p. 159) și se realizează „devenirea persoanei făcute pentru comuniune” (Amédée, Megglé, 1997, p. 167). În esență, textele religioase creștine pun în evidență două viziuni: una care promovează și alta care neagă oarecum categoric și violent caracterul sacru al procreației/erosului (Berar, 1976, pp. 204-205). Atitudinea promovată este tributară concepției că erosul se justifică numai în măsura în care scopul său este perpetuarea speciei. Orice experiență erotică ce depășește aceeastă finalitate este condamnabilă. În viziunea creștină, relația bărbatului cu femeia, chiar dacă are ca scop
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
Megglé, 1997, p. 167). În esență, textele religioase creștine pun în evidență două viziuni: una care promovează și alta care neagă oarecum categoric și violent caracterul sacru al procreației/erosului (Berar, 1976, pp. 204-205). Atitudinea promovată este tributară concepției că erosul se justifică numai în măsura în care scopul său este perpetuarea speciei. Orice experiență erotică ce depășește aceeastă finalitate este condamnabilă. În viziunea creștină, relația bărbatului cu femeia, chiar dacă are ca scop procreația, nu poate fi sfântă decât dacă este legalizată de oficialitățile
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
cu literă/sunt singur și în tăcerea din jur/aproape aș putea să luminez.” „Îmbătrânirea” întru clasicizarea senzorialului se joacă foarte bine în jurnalul scris împreună cu Ștefania Coșovei, Les Années folles du socialisme (2000), carte „bicefală”, prin care petrecerile cuplului (erosul și domesticitatea, bufonadele și automatismele, dorlotările reciproce, ironia iubitoare și, în general, amestecul de giumbușluc și sarcasm) rezumă și temele poeziei. SCRIERI: Ninsoare electrică, București, 1979; 1,2,3 sau..., București, 1980; Aer cu diamante (în colaborare cu Mircea Cărtărescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286439_a_287768]
-
parte din altă categorie, jurnalul ei rivalizează în totul (inclusiv în ce privește bunătatea inteligentă și spiritul de justiție morală) cu însemnările zilnice lăsate de Mircea Eliade sau de Mihail Sebastian. Este un spirit religios și, chiar în iubire, admite ideea unui „eros spiritual”. Are o instrucție superioară, e înzestrată cu mult bun-simț și înțelepciune. Nu vrea să fie o femeie savantă, și din jurnalul intim se vede limpede că nu cunoaște falsele drame ale snobinetelor intelectuale. Profesoara de estetică și teoria teatrului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290630_a_291959]
-
personaje acaparante dar diferit(e): în partitura romanesca primează originalitatea, naturalul, emoția vie, netrucata, chiar dacă și aici apar tusele de senzualitate, pe când în film, din start, prin chiar alegerea unor vedete pentru rolurile titulare se oferă imaginea de spectacol. Poetica erosului, în text și în film, nu are aceleași componente. Dan C. Mihăilescu sesizează în textul lui Eliade "jocul de flacăra pură al fecioarei, acea feroce provocare senzorială, melanj indiscernabil de inconștiență și fatalitate, de siguranță posesiva, indecizie și dăruire paralizanta
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
Se uită de un sfert de ceas la tine!"), Mircea Daneliuc nu preia însă și bine face! nimic din atmosferă, construcția și intențiile auctoriale ale prozatorului pretins model. Nici macar obsesiile vizibile ori camuflate ale acestuia (viciul, kitsch-ul, culpă, visul, erosul thanatic) nu sunt altceva decât cel mult simple pretexte pentru parodierea rețetei interbelice a literaturii de consum, dar și a entuziasmului mitologizant fără egal cu care ideologia comunistă s-a înfruptat dintr-o serie întreagă de texte teziste inferioare estetic
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
note de furie și răutate. Imaginile se succed rapid, regizorul nu insistă pe toate imaginile din textul literar. Cele două părți ale românului, Glasul pământului și Glasul iubirii, traduc dublă dramă a personajului: patimă ancestrala a țăranului pentru pământ și erosul, dimensiune fundamentală a existenței umane. Pe tot parcursul se urmărește traiectoria dramatică a eroului. Planurile compoziționale urmăresc alternativ aspecte din viața țărânilor, precum și cea a intelectualilor din universul rural. Se derulează pe scena românului momente din viața de familie a
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
într-o râpă sălbatică sau în clocotul mării. Iar între Elena și Paris, dacă a mai rămas o undă de patimă, ea este istovită și amară. Dar de un fel de dragoste tot mai este în stare, desprinsă de orice eros și altfel greu de definit, un amestec delicat de gratitudine, de admirație și de încă ceva, abia perceptibil, ca un parfum evanescent: dragostea ei pentru Hector. Hector însuși nu i-a vorbit vreodată cu asprime și o apăra de vorbele
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
fapte și întâmplări. Trebuie văzute acum dinlăuntrul lui Ahile, ca proiecții ale unei iubiri, cea mai mare și mai intensă iubire din cuprinsul Iliadei. Și cea mai desprinsă de orice alte determinări, pentru că nu vine nici din sânge, nici din eros, nici din vreun interes oarecare. Nici măcar din vechea lor familiaritate de copii care au crescut împreună. Patrocles era un copilandru de pripas, un străin, un venetic rămas în Ftia din 140 bunătatea lui Peleu. Ar fi putut să nu-l
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
Rondul de Sibiu”, „Tribuna învățământului”, „Colocvii” ș.a. Studiul din volumul de debut, Tudor Arghezi. Imaginarul erotic (1980), construcție critică pe cât de solidă, pe atât de suplă, face perceptibilă - într-o contradicție totală cu opiniile anterioare - prezența permanentă și complexă a erosului în opera argheziană, ca ferment și simbol iradiant, dar și ca factor structurant arhetipal. Distingând în creația poetului trei ipostaze ale iubitei, sugerate prin metafora miresei (virtuală, reală și metafizică), G. le urmărește prezența de-a lungul întregii opere, cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287391_a_288720]
-
creația poetului trei ipostaze ale iubitei, sugerate prin metafora miresei (virtuală, reală și metafizică), G. le urmărește prezența de-a lungul întregii opere, cu necesare raportări la elementele biografice, judecându-le însă în principal ca întruchipări ale imaginarului. Autorul receptează erosul arghezian ca „un spațiu imaginar, având o configurație complexă și, firește, contradictorie, guvernat de o dialectică imprevizibilă, precum și, totodată, ca o invitație la explorarea unui teritoriu afectiv și spiritual a cărui contribuție la deslușirea creatorului său se va dovedi a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287391_a_288720]
-
cu un patos neobosit, dragostea, intensitatea trăirii, puritatea sentimentului, dar apar și unele sonuri, câteodată mai stinse, salvând versurile de la monotonia abordării unei teme unice. Culoarea violet, aleasă ca titlu pentru un volum din 2001, trimite la aceeași voluptate a erosului, pe care poeta o transcrie făcând apel la modulații noi. Trăsătura definitorie a liricii este impetuozitatea, frenezia cu care autoarea își trece în vers trăirile. Combinația de fascinație și luciditate, temperamentul, modul trăirii în iubire au făcut ca poezia ei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287514_a_288843]
-
Coordonarea adversativă se desfășoară între termeni care se asociază în constituirea planului semantic al enunțului sau al unor funcții sintactice în pofida caracterului lor divergent, în mod obiectiv sau în mod subiectiv: „O, șoptește-mi - zice dânsul - tu ochii plini d-eros Dulci cuvinte ne-nțelese, însă pline de-nțeles,” (M. Eminescu, I, 82), „Nu se luptă cu nimeni dar se simte învins.” (L. Blaga, 108) Din acest punct de vedere, al raportului semantic dintre termenii înscriși în relația sintactică de coordonare
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
între Allan, un european, și Maitreyi, fiica gazdei sale din India, inginerul Narendra Sen. India este, pentru europeni, unul dintre acele teritorii secrete unde ritualurile sunt înca practică obișnuită și norme de viața, locul predilect pentru meditații de tip budist. Erosul se acumulează pe nesimțite, până la o împlinire incertă. Gesturile tinerei fete, deși destul de ciudate, sunt de o senzualitate extremă. De-a lungul întregii sale vieți, Eliade a deosebit între două tipuri de cercetători din domeniul istoriei religiei: pe de-o
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
flori de neauă de asemeni raze vegetale, dominarea albului (luna e albă, pieptul ei e alb, asemeni cu virgina zapada, norii, razele albe învăluie formele terestre) se finalizează în ataraxia duioșiei pe pământ, a plutirii onirice. Sublimarea senzualității printr-un eros platonician apropiat viziunilor lui Novalis, deși marcat la Eminescu de persistența conturului carnal, apropie viziunea reginei lunare de imaginea fugară a iubitei terestre, care fulgera visul poetului prin angelica ei umbră de argint. Sintagma extrem de frecventă în postumele investigate, aluzie
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
care transformă ființa iubită în vibrații, mișcare, tensiune. Ciclicitatea naturii căreia aparține iubita stă sub semnul inimii. Lexical este dominat de cuvinte ca: „aprinde”, „rug”, „aură”, „ardoare”, „văpăi”, „cenușă”, „scânteie”, „foc”. Cuplul devine un dumnezeu pe pământ, supus focului pasiunii, erosului, dar care devine creator la rândul său: „iubirea țâșnește din țărnă și face pământului aură”, așa cum Marelui Orb: „țânțarii îi fac o aureolă peste cap”. Flacăra iubirii devine măsura a trecerii timpului: „flacăra (...)/oricărei făpturi pământene,/și drumul i-aține
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
în vârful primadei prietenia - cea mai reprezentativă pentru adevărata iubire. Iubirea umană este supusă, astfel, efemerității, unei pasiuni ucigătoare, o implicare intensă, fără de care adevăratul lumesc nu ar exista. Blaga surpinde materialitatea lumii care este mistuită de accederea la Eros. Erosul este o altă ipostază a cunoașterii luciferice, căci presupune risc, zdruncinare, dizolvare a cuplului; provoacă o criză „de foc”, răpind echilibrul, susținând integrarea în mister. Agape păstrează ataraxia primordială, reprezentând aspectul relațional-valoric al cunoașterii paradisiace. Așadar, dragostea la Blaga este
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
și mizeria umană în obiect estetic. Așadar, dragostea a cunoscut prin poezie diferite ipostaze: iluzie, spațiu securizant la Bacovia, iubirea văzută ca potențare a misterului și cale a cunoașterii la Blaga (dar și surprinsă în ipostaza divină - agape și pământească - eros), surprinsă dual: carnală și spirituală la Voiculescu și ca degradantă prin sexualitate și imoralitate la Arghezi. Dragostea reprezintă o temă adesea abordată de poeții interbelici și care a fost supusă unei traiectorii ciudate, oscilante, cunoscând atât elogiul, cât și degradarea
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
ci productivă, încep să apară de asemenea inevitabil transformarea și distanța. Pentru Benn, de exemplu, "forța htonică" a vieții nu vrea doar să se conserve și să crească, după cum era cazul la Nietzsche, ci și să piară. Viața și moartea, eros și thanatos, sunt indisolubil legate între ele. De aceea Benn consideră că arta nu se epuizează în faptul de a fi o simplă funcție a vieții, ci trebuie să ajungă să răscumpere viața cristalizând-o în forme statice. De aici
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
acesta nu se lasă stăvilit și cu atât mai puțin extirpat cu ușurință. Singura posibilitate de a rezista înaintării sale de neoprit este ridicarea unui bastion interior în apărarea rarelor oaze de libertate rămase în "deșertul care înaintează". Aceste oaze erosul, prietenia, arta, moartea sunt teritoriul sălbatic (Wildnis) al interiorității în care individul se retrage înarmându-se cu o platoșă împotriva oricărui atac adus caracterului său inviolabil: aici el rezistă chemărilor bisericii, amenințărilor Leviatanului, angrenajelor organizării, și reușește să mențină echilibrul
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
religiozitate, spaimă metafizică și elan spre neființă. Spațiul alcovului este înecat, eminescian, de paingi, dar ei țes veșminte funebre, senzualitatea se stinge într-un fior macabru, alcovul devine casă a spaimei. Somnul e asimilat morții, inerției, opririi sterpe a vieții. Erosul e guvernat de un cer în care poeta proiectează o mitologie personală, fastuoasă și neliniștitoare, într-o lumină hiperlucidă. „Farmec dureros”. Poetica eminesciană a contrariilor (2002), la origine teză de doctorat, reprezintă însumarea unei îndelungate preocupări pentru opera lui Mihai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285350_a_286679]
-
rafinament, exotism și romanțiozitate. Romanele Popi și Concina prădată au o tematică erotică, dar scriitorul nu trece niciodată de limita sugerării discrete a relațiilor sexuale, lucrând în filigran, cu o decență firească, fără nimic ostentativ sau deliberat șocant. Din perspectiva erosului, a fost definit drept un „explorator liric al eternului feminin” (G. Călinescu) sau ca un „observator fin al capriciului feminin” (Al. Piru), comentariile fiind favorabile, uneori chiar entuziaste încă de la apariția cărților. Romanul Popi conține una dintre cele mai insolite
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289573_a_290902]
-
România literară”, „Meridianul Timișoara”, „Aradul literar”, „Semenicul” ș.a. Grupajul Trezește-te, Maria din culegerea colectivă Drumul cel mare, este o încercare de explorare a spațiului bănățean. Lumea descrisă de S. se configurează prin ochii unui copil care își pierde inocența. Erosul și politicul se impun concomitent drept componente ale acestei proze, scrisă în tradiția unui realism îndelung verificat. Romanul Casca de oțel (1995), în esență o narațiune despre anii epocii totalitare, abordează realitatea tot din perspectiva unui copil, fiu de activist
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289595_a_290924]