505 matches
-
5000 dolari. Picasso scoate din buzunar o schiță de-a lui și spune: domnilor, aveți aici 10 000 dolari. Stil Picasso. Cochetăriile domnului Paleologu. Recunoscîndu-i-se, cu oarecare jovială maliție, preferința de a-și etala elegantu-i baston atunci cînd e filmat, estetul caută imediat, nu fără acceptabila doză de histrionism, motivația cea mai plauzibilă. Și o găsește: bastonul deși foarte șic, deci pasibil de subțiri ironii îi servește, pur și simplu, la menținerea echilibrului. Din ce în ce mai precar, recunoaște purtătorul lui, odată cu înaintarea în
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
filmată, plecată de la vetustul baston, înclină spre tema deja anunțată boema domnul Paleologu declanșează una din șarmantele lui dizertații, cu atît mai șarmante cu cît sînt mai picant subiective. Elegant, distins, prevenitor dar casant cît trebuie, cum i-ar sta estetului să spună că preferă boema! N-o preferă. N-a preferat-o niciodată. Nici cînd era june. A cunoscut, e-adevărat, cîțiva boemi iluștri, s-a simțit bine în compania lor, a avut ce discuta, dar atît. Nu s-a
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
de ce nu s-ar consuma în edulcorate divagații enciclopedice, în galante exerciții stilistice, fie ele chiar în rubricile personale ale unor ziare care, culmea, în compartimentele lor forte duc o luptă crîncenă cu puterea mafiotă la zi!; drăguții de ei, esteții (bine hrăniți de buget), iar unii beneficiind și de recentele indemnizații de merit (pe fățișe criterii politice)!; - spirite realmente distinse, rezistente la vocea de sirenă gîjîită, se trezesc brusc miruite, și ele, la Cotroceni, zîmbind ingenuu camerelor t.v.; - veșnicii
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
deși periodic și fragmentar, și autori români din exil care fie publicau În limba franceză, fie erau cunoscuți prin traduceri. Existau Însă riscurile ca o antologie oficială, Nouvelles Roumaines, prefațată de Tudor Vianu, care nu mai este „onestul profesor și estet de altădată”, să aibă consecințe dezastruoase pentru imaginea literaturii române În străinătate, iar Monica Lovinescu Înțelege să atragă atenția asupra acestui fapt. Încercînd să contracareze minciuna prezentată la nivel oficial, Monica Lovinescu rectifică informațiile din Contemporanul care publica În 1966
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
cărți, ECH, 1995, 6-9; Dan Silviu Boerescu, Dicționarul debutanților 1990-1995, „Cartea”, 1996, mai; Iulian Boldea, Melancolia exilului interior, „Cuvântul”, 2000, 12; Gheorghe Azap, Între vot și dezbatere, VTRA, 2001, 6-7; Lefter, Scriit. rom. ’80-’90, III, 271-273; Andrei Bodiu, Un estet singuratic, OC, 2003, 157; Nicolae Oprea, Un poet al orașului, „Ziua literară”, 2003, 57; Paul Aretzu, Doi utopici, R, 2003, 3-4; Dan Perșa, „Ritualul melancoliei”, TMS, 2003, 7; Bogdan-Alexandru Stănescu, „Un sat numit România”, „Ziua literară”, 2003, 69; Dan Bogdan
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290400_a_291729]
-
Fluxul memoriei (1957), Imn către zorii de zi (1962) și Fiul risipitor (1964), poezia baconskyană se situează definitiv în zona lirismului autentic, purtător al principalelor calități care l-au impus pe autor în conștiința literară a epocii. Poetul devine un „estet al melancoliei” (Eugen Simion), un cântăreț al peisajelor toamnei, al luminii care se stinge în amurg și al „somnului crizantemelor”: „O, dalii, tufănici și crizanteme, / Flori târzii, flori de toamnă - / De aramă, de purpură steme / Peste paloarea grădinilor brumate, / Un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285529_a_286858]
-
fereastra și îi întreba pe indivizii răzleți care mergeau de-a lungul șinelor numele locului. Dar nimeni nu știa să-i informeze. Era un oraș fără nume! Un oraș populat cu străini. Un oftat de mulțumire a urcat dinspre grupurile esteților. Iar eu, printr-un abil flash-back, reveneam în compartiment pentru a vorbi din nou despre dragostea hoinară a călătorilor mei extravaganți... În momentul acela, peste mulțime, am văzut capul zburlit al lui Pașka. A ascultat câteva minute, apoi a bombănit
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
șlefuită, perfecționată, îmi spuneam eu, nu era altceva decât scrisul literar. În anecdotele franțuzești cu care în tot anul îmi distrasem colegii, simțisem deja prima schiță a acelei limbi romanești: nu o mânuisem oare pentru a plăcea fie „proletarilor”, fie „esteților”? Literatura se dovedea a fi o permanentă uluire în fața șuvoiului verbal în care se topea lumea. Franceza, limba mea „strămaternă”, era, vedeam acum, prin excelență limba uimirii. ... Da, din ziua îndepărtată petrecută pe malul unui râuleț pierdut în mijlocul stepei, mi
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
sau 9ó al-ra≤mă. Semnificația lui reiese mai limpede însă din expresia: ghan ‘an al-‘"lamn (3, 97/92; 29, 6/5): SOI și GG „Bogat și fără lumile acestea”; ASM „Nu are nevoie de aceste lumi”/ „șAll"h estet mult prea înstărit ca să aibă nevoie de lume”. În arabă, ghan, tradus de obicei cu „bogat”, este cel care se poate lipsi de ceva, de cineva. Dumnezeu este prin excelență cel care nu are nevoie de nimeni și de nimic
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
scrie în limbile naționale se generalizează, de unde o predilecție bine marcată pentru teme și subiecte naționale. Fenomenul constituie și un simptom de laicizare. Procesul de laicizare început din perioada anterioară se intensifică. Omul baroc se distanțează de divinitate în mod estet. Sensul experienței mistice este pierdut, dar în locul său apare efectul psihologic, emoțional. „Barocul introduce o pietate mai puțin extatică, făcută din gravitate, moralism și rigoare controlată. [...] Barocul produce deci o mistică civilă, formalistă, estetizată.” Literatura laică constituie de acum înainte
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
tot în termeni sociologici: problema „valorii” legată de „succes”. Adrian Marino constata că „nu există valori estetico-literare constante, ci doar variabile, respectiv tipuri istorice de lectură. În secolul 18 a dominat tipul de lectură ideologic, în al 19 lea cel estet, în al 20-lea cel social.” Legat de problema „valorii” literare se pune problema canonului, mult discutată în ultima perioadă, care a reprezentat o adevărată „bătălie” în SUA. Harold Bloom, în Canonul occidental, apărător înverșunat al valorii estetice, consideră că
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
manifeste, dar fără să dispună de aptitudini creatoare; - noncreatori, persoanele ce sunt lipsite de aptitudini și atitudini creative. Pornind de la aceleași dimensiuni ale personalității, H.H. Gough folosește analiza factorială și realizează următoarea tipologie a creatorilor: fanaticii, inițiatorii, diagnosticienii, erudiții, artificialii, esteții, metodologiștii, independenții. Poate cea mai complexă tipologizare este cea care aparține lui I. Moraru, care pornește de la cele 6 eureme fundamentale: eurema de acumulare și comprehensiune a informațiilor; eurema asociativ-combinatorie; eurema energetic stimulatorie; eurema critică; eurema deativperceptivă; eurema de obiectualizare
PERSONALIATATEA CREATOARE by ELENA ISACHI () [Corola-publishinghouse/Science/1304_a_1892]
-
pulbere; comentatorii rețin, în unanimitate, strădania și efortul autorului de a reface romanul în lumina observațiilor și sugestiilor făcute la prima ediție. Să citim doar două opinii, una aparținând unui ideolog activ al vremii sale, Silviu Brucan, alta a unui estet, bine familiarizat cu mișcarea ideilor literare: G. Călinescu; ambii ajung la aceeași concluzie: puține din creațiile momentului slujesc cu atâta eficiență și curaj comandamentele timpului. S. BRUCAN 40: „Înlăturând o serie de personaje inutile din prima ediție, care nu erau
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
contemplativitate care mai caracterizează scrierile unor critici ai noștri, călăuziți - se vede - în munca lor nu de convingerea că au de îndeplinit o misiune precisă în cadrul luptei generale a poporului, ci de cine știe ce veleități de savant de cabinet ori de estet. (...) Patosul participării la lupta pentru o cultură nouă constitue o altă însușire fundamentală a scrisului lui Traian Șelmaru. El însuflețește fiecare rând al articolelor și studiilor sale, oglindindu-se nu numai în pasiunea argumentării, în căldura și dragostea cu care
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
narativ, ce poate înmulți în voie episoadele, nu este niciodată confruntat. Ea este legată de percepția globală a spectatorului (foarte diferită de cea a cititorului, lineară și temporală), pe care d'Aubignac o compară în mod judicios cu cea a estetului care contemplă un tablou. Această analogie fecundă, care se bazează pe o analiză a receptării teatrale în termeni spațiali, pregătește calea pentru tratamentul semiologic al scenei, pe care îl vor adopta unii teoreticieni ai secolului al XX-lea. Este sigur
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
portret al operei), alcătuind o galerie ingenios-pitorească de tipuri: „furiosul” (N. Baboeanu), „anxiosul” (G. Bălănescu), „cerebralul” (Tr. Chelariu), „genialoidul” (Stelian Mateescu), „melancolicul” (N. Milcu) ș.a. Ca peste tot în scrisul său, F. e un hedonist al caracterologiei și un filolog estet, întârziind pe file (fie și îngălbenite sau netăiate) spre a distila și inhala, într-un spațiu de intime cărturărești vigilii, mișcări sufletești și arome ascunse, uneori abia perceptibile, captate printr-un fel de hipertrofiere a antenelor. În Efectul de prismă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286940_a_288269]
-
și în acest domeniu, el lucra în grabă și sub presiune, ceea ce făcea ca precizia operei sale să lase de dorit. În recenziile și în critica lui literară, Iorga a încercat mai presus de orice să fie psiholog, apoi sociolog, estet și istoric, în ordinea aceasta. Proza și chiar și scrierile lui istorice puteau fi splendide. Biografia sa în proză, O viață de om așa cum a fost se înscrie printre cele mai frumoase scrise în limba română. Iorga putea fi un
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
fost de o destindere morală remarcabilă), dar tradiția clasică a radicalismului european se caracteriza prin rectitudine morală și domestică. Vechea stângă nu a fost niciodată disidentă cultural sau aventuroasă sexual, nici măcar atunci când era tânără: pe vremuri extravaganța era apanajul boemilor, esteților și artiștilor, care aveau adesea Înclinații individualiste sau chiar reacționare. Deși deconcertant, amestecul de sex și politică nu reprezenta o amenințare reală - dimpotrivă, după cum au remarcat unii intelectuali comuniști, accentul pus pe dorințele personale În detrimentul luptei colective era inerent reacționar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sale”, se preumblă cu o lucidă încântare printre „minuni” precum palatele de odinioară, casele domnești și boierești, locuințele țărănești, bisericile, crucile de piatră. Stăruind asupra artei sătești, cu „frăgezimi” și „subtilități” desfătătoare, supunând unei febrile percepții valorile plastice de altcândva, estetul nu recomandă o cantonare în trecut de dragul unui „românism” îngrăditor, dar nici o angajare zeloasă în siajul feluritor modernisme. Pentru C., tradiția, o „adâncă neliniște”, contează ca un factor de propulsie spre viitor („a visa trecutul e totuna cu a pregăti
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286067_a_287396]
-
unică amprentă prin reproducerea lor. Alexandru Bogdan-Pitești se folosește de ziarul Seara pe care-l conduce cu începere din 1910, utilizându-l atât ca o armă politică, cât și ca o publicație literară, bizară hibridizare, nu însă și pentru excentricul estet. În el își publică majoritatea articolelor de critică de artă simbolisto-decadenții Dimitrie și Lucrezzia Karnabatt, articole rezultate dintr-un periplu prin muzeele europene. O scurtă trecere în revistă a mișcărilor secesioniste scoate în evidență existența unui curent european la care
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
1882), pentru ca în 1884 să-i apară În răspăr, roman întrebuințat ca port-drapel, model exemplar și manual al esteticii decadente. În același an apare un alt roman care cunoaște un succes aparte, deschizând o serie, romanul Viciul suprem al infatigabilului estet Joséphin Péladan, reprezentant al decadenței latine și a unui ordin estetico-ezoteric, realizând o adevărată platformă estetică a noului curent. Cu rezervă critică, fenomenul poate fi observat pentru o bună parte din artiștii perioadei, unii dintre ei rămânând să oscileze între
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
menite să pună în acord sensibilitatea cu cadrul propice ei, iar acest fapt este departe de recluziunile romantice în solemnitatea sau sub protectoratul benevolent al naturii. Simbolismul este mai degrabă interesat de rezultatul "științific" al experienței corespondențelor, de experiment, pe când esteții decadenți folosesc arta "corespondențelor" în scop hedonist, ca formă superioară de juisanță, uneori calificată psihotrop sau ca deschidere inițiatică. Mateiu Caragiale ilustrează excelent capacitatea unui tablou de a distorsiona realitatea prin contaminare mimetică, așa cum madelainele proustiene suscită nu numai nevoia
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
manifestă o atenție deosebită, transformând-o într-o figură obsesivă a grației și a cruzimii, ci și prin aglomerarea decorativistă a detaliilor într-un amestec de arhitectură orientală și bizantină. Caracterizarea pe care i-o face Huysmans prin intermediul personajului său, estetul decadent Des Esseintes, în romanul În răspăr, dobândește semnificația unei încadrări de sensibilitate decadentă. Huysmans relevă caracterul "blasfemic" al operei lui Moreau și un sens secret al transcendenței prin violarea celor mai grave interdicții identificând sursa sublimului decadent, sinteză a
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
realitate. Această pictură, cu înțelesuri profunde și cu expresiuni tehnice fastuoase ca o râurare de purpură presărată de pietre prețioase, va rămâne un tainic și somptuos azil, un templu ermetic și vrăjit pentru visători, poeți și cugetători, pentru idealiști și esteți"51. Cu privire la teoria lui John Reed, trebuie precizat faptul că această "lectură" nu este una alegorică, unde rămâne esențială utilizarea dicționarului de iconuri alegorice și niciuna a unor stări tranzient, e ca în pictura simbolistă a unei état d'âme
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
și materialismului, mercantilismului ei. Dacă în practică lucrurile nu stau întotdeauna așa, cel puțin imaginea pe care artiștii o forjează despre ei înșiși subliniază o amplificare a dispoziției romantice, uneori într-o dimensiune sumbră, ilustrativă pentru sensibilitatea decadentă. Artistul devine estetul retras în sfera propriilor sale fantezii, așa cum pictorul se refugiază tot mai mult în pictura sa. Acest rapel la interioritate este pus în scenă prin intermediul portretelor sau autoportretelor, și pune în valoare singularismul creatorului de geniu, topos romantic ale cărui
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]