492 matches
-
acut pentru autenticitate și pentru omul natural rousseauist, nepervertit de cultură. Într-o atmosferă de panideologism, de enciclopedism și de militantism febril, se fixează marile valori heteronome ale literaturii. Iar la antipozi, sensul autonom, specific se angajează decis pe calea estetismului, întrupându-se în etalonul ideal al poeziei. Secolul al XIX-lea are un statut cu totul aparte și pune în cauză pentru prima oară însăși norma structurală a matricei: coexistența, cumulul în beneficiul exclusivismului și al reducționismului. Și/și tinde
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288040_a_289369]
-
români care Îmi mai impun, le-a scos la iveală cu destulă tărie pentru a mă stingheri, cu destulă sălbăticie și lipsă de fructe pentru a nu mă convinge. Viața mea este de alt tip decât a lor. La mine estetismul, În sensul larg și personal (vezi teza) de percepție liberă (expresie personală) a predominat problemei adevărului fie mistic, fie rațional. Avem atâtea de văzut; atâtea imagini să exprim și să imit, recreând, Încât și astăzi mă Întreb dacă vanitatea pe
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
unui jurnal, În schimb un factor aparent exterior poeticii care stă la baza lui - Înălțimea teoretică a discursului - nu exclude alternativa transformării sale În pretextul unei discriminări valorice. Eticismul implicit al jurnalului se vede, astfel, pus În inferioritate de un estetism intrat oarecum surprinzător În componența acestui amalgam. Cerneluri diferite Medierea dintre ficțiune și realitate se realizează și În stadiul acțiunii propriu-zise a scrierii jurnalului. Când André Gide publică Jurnalul „Falsificatorilor de bani”, când Radu Petrescu dă la iveală (În Părul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
senzație este mai mult decât confirmată dacă trecem prin vreo librărie religioasă, deoarece categoria monahism suscită un mare interes, riscând să devină o «modă monastică» bazată pe aparența unei estetici monastice ce, în fine, ar putea să cadă într-un estetism monastic. Mănăstirile au reprezentat dintotdeauna un loc în care să-ți odihnești inima, în care să afli noi direcții și să te confrunți cu diferite situații și vocații ale Bisericii spre binele lumii; trebuie să recunoaștem că această reîntoarcere la
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
cea intermediară, medie, formată integral în patru decenii de comunism și ceaușism, care nu au cunoscut alte forme de viață literară, ei nici nu-și dau seama cât de comunizați și ceaușizați sunt de fapt în bună parte. Sub ceaușism, estetismul servea drept ultim refugiu. Cultivăm criteriul estetic și ne salvăm. Acum, același profesionalism servește la nu puțini, un alibi, conștient sau nu, al dezangajării civice, iar apolitismul echivalează cu fuga, ba chiar cu respingerea plină de avantaje a oricăror forme
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
o formă de politică. A nu avea și a declara că nu ai nimic comun cu politica reprezintă nu mai puțin un mod de a face politică. Intrinsecă sau extrinsecă, politica în literatură este și rămâne permanentă. Arta pentru artă, estetismul, spiritul critic sunt doar forme de refuz al unei anumite politici, în speță îngust burgheze, filistine etc. Este deci imposibil să nu faci politică. Atât din punctul de vedere al scriitorului (cu opțiuni adesea precis declarate), cât și al textului
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
caz în forme riguroase și intransigente. Aceasta ar fi, în linii mari, influența politicii asupra literaturii. Influența literaturii asupra politicii se pune în cu totul alți termeni. Soluțiile întrevăzute sunt de ordin intrinsec și ideal, cu mult iluzionism și chiar estetism, de altfel. Iată, de pildă, cazul literaturii căreia, prin negativismul și deconstructivismul său formal, poate să i se atribuie și o anume forță revoluționară. Avangardele, mai vechi sau mai noi, au cultivat acest mit revoluționar. El a reprezentat (și reprezintă
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
înconjurător natural și salvarea sufletului, sexualitatea și foamea, sporirea cunoașterii și realizarea potențialităților ș.a.m.d. (p. XII). Recunoaștem imediat punctul de vedere tradițional anglo-saxon conform căruia literatura n-a stat niciodată în centrul existenței, cu excepția unei scurte perioade de estetism marginal (Pater, Swinburne, Wilde). Pe continent și îndeosebi în Franța (de unde au venit mai toate modelările conștiinței literare române), concepția este însă diferită. Evident, întreaga problemă ar merita să fie reluată pe larg. Este sau nu literatura, foarte popular spus
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
se traduce prin academism, clasicizare, convenție oficială etc. intră automat în conflict cu libertatea, spontaneitatea și autonomia intrinsecă specifică actului literar. Iată de ce literatura este în esență și prin definiție nonconformistă. Virgil Nemoianu aduce în discuție, în mod oportun, cazul estetismului european (pp. 6-7), profund polemic și iritant pentru ordinea conservator filistin burgheză (pp. 11-12). Dar la fel de bine ar fi putut să evoce și întreaga querelle des anciens et des modernes, care începe încă în Roma antică prin polemica dintre novus
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
a aceluiași autor, nu?), favorizînd astfel o epurare considerată salubră. Poate că, într-adevăr, lumea nu mai există pentru a ajunge la o carte frumoasă. Dar acești scriitori violenți, spirituali și triviali, cum este și Houellebecq, neo-naturaliști ce refuză orice estetism sau seducție artistică, ce-și urlă neputința în fața unui vid intolerabil, alienați într-un discurs non-umanist și un corp abject (dar Michel Tournier ca să nu mergem mai departe în urmă nu ilustra el, oare, deja "murdăria" infectă și sublimă totodată
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
și ecourile suscitate de anchetă și de articolele apărute sunt relevante pentru direcțiile de gândire din anii ‘30: polemica dintre Vladimir Streinu și G. Călinescu referitoare la relația modernism - tradiționalism, analizată pe trei paliere, și anume modernism - tradiționalism (faza literară), estetism - ortodoxism (faza estetică) și intelectualism - misticism (faza ideologică); reacțiile lui Pompiliu Constantinescu (Creștinismul folcloric, Reflexii polemice) la articolul Sensul tradiției, publicat de Nichifor Crainic în „Gândirea” sau la manifestul „Crinului Alb”, unele intervenții din rubrica „Revista faptelor literare” ș.a. K.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287699_a_289028]
-
domnului sunt descrise cu minunare sceptică de cetățean pățit și cu o suspectare ce insinuează scrântirea. Scriitorul umflă, recalcitrant la orice administrație, dând actelor domnului o grasă coloare de obstinație absurdă și țicnită. O sală de arme, indiciu al unui estetism muzeal, devine o încăpere de ospiciu, în mijlocul căreia domnul ni se arată ca o jivină rea, lătrătoare și incontinentă. Totul e înfățișat maniacal, necurat, într-o foarte grotescă litografie populară: Nu mergea cu pompă mare, Ci călare voinicește. Și la
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Și muntenismul e reprobabil: ăla, d-alea, a Românie. Depărățeanu espaniolizează (a tradus din Cancioneros de Romances și din Gil Vicente), dar în fond e un petrarchist, și, cu toate bizareriile lui verbale, el a împămîntenit dintre primii extazul erotic, estetismul pictural, mai mult raffaelit decât botticellian, aurăria, lividitatea lilială, transparența. În Lila întîlnim fineți extatice și hieratisme necunoscute acelei vremi. În fața poetului sumbru, ca o imagine de vitraliu, ca un elf care rade iarba, virgina dansează în lumina a o
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
pleacă-n larg și nu se mai întorc. Există un hieratism minulescian, moștenit într-o măsură și de la Macedonski, nu lipsit de cabotinism, însă grațios tocmai pentru asta. Iser, care a ilustrat poemele, a înțeles foarte bine latura lui de estetism teribil. Într-un templu turcesc, ard în sfeșnice vechi de aramă trei lumânări de ceară, iahturile albe, roșii și negre ancorează simetric, după culori, în portul blond din nord debarcă marinari bruni din sud, un rege plînge-n cavou lăsând să
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
și critici literari ai lumii ca De Sanctis, Lanson, Croce, Thibaudet, dacă el însuși nu s-ar fi delimitat de unii dintre aceștia, constituindu-și o metodă proprie, ce se deosebește de istorism și scientism, ca și de impresionism și estetism, servindu-se de toate la un loc și de nici una în chip unilateral, încuviințînd de pildă biografia, analiza socioligică și psihologică, însă nu pentru a determina cauzele externe ale operei, ci pentru a evoca destinul unui creator și a explica
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
pentru amănunte, capitolul "Semioza extraliterară", în op. cit , pp. 175-221). 130 Constantin Dobrogeanu Gherea, "A. Vlahuță", în op. cit., p. 249. 131 Constantin Dobrogeanu Gherea, "Eminescu", în op. cit., p. 186. Caius Dobrescu identifica, în aceeași ordine de idei, un "complex naturalism- estetism", specific Decadenței: "Dacă Nietzsche a exaltat corpul ca pe o oportunitate și ca pe o salvare, Eminescu rămâne în sfera unei indeterminări dureroase, rezultate din efortul de a introduce în conceptele și reprezentările tradiționale o experiență emoțională, intelectivă și imaginativă
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
de partid În artă. (Ă). Articolele publicate În ultima vreme În Flacăra, Contemporanul, Viața românească constituie un progres vădit față de ceea ce se scria acum un an. (Ă). Paralel cu această critică Încă mai persistă la unii critici literari rămășițe de estetism și o Înclinare de a vedea Într-o operă literară mai ales aspectul ei formal. (Ă). Așa se explică și tăcerea condamnabilă de care a fost Înconjurată În bună măsură Negura lui Eusebiu Camilar. (Ă)”. Și-acum, În față cu
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
de partid. De cele mai multe ori, critica literară se mărginește a fi comentatoarea și informatoarea asupra operei literare. Critica noastră, deci, ieșind din acel cadru birocratic pe care Îl manifestă uneori - și În care trebuie să vedem și să combatem rămășițele estetismului burghez - trebuie pe baza operei de artă - cu elementele oferite de opera de artă și În legătura pe care o are aceasta cu realitatea, să Întreprindă generalizări, să discute problemele vieții și chipul omului nou pe care Îl modelează, să
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
voi singuri așa de grațios cheia cu care multe taine se pot descuia. Să luăm aminte, oameni ai artei. Să ne folosim de această cheie prețioasă pe care Însuși dușmanul ne-o Întinde. Să știe acei care alunecă pe panta estetismului sterp și a invidualismului, că făcând aceasta ei slujesc pe dușman. Pentru că dușmanul nu se bucură niciodată de pomană. Iată de ce Îmbrățișați niște meschine poezii individualiste, lipsite de patosul luptei revoluționare, iată de ce Încercați să loviți cu ele masivele construcții
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
consum comercial sau cu pretenții academice, adică practic cea mai mare parte a producției curente, aceasta e o primă temeritate, dar nu cea mai mare. Nu ia îl definește pe Alexa Visarion, ci faptul că regizorul se detașează și de estetismul cultivat în altă aripă, mai nouă, a producției noastre de filme, ca și de formulele eseistice, mai mult sau mai puțin înrudite cu sine verite-ul, iată pariul dificil care îi singularizează tentativa: nu propria sa adaptare la soluțiile și mijloacele
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
în favoarea detaliului; în consecință, dispare "regula de aur" a armoniei naturale renascentiste. Noua viziune este sceptică și dubitativă în legătură cu identitatea - contradictorie, conflictuală, melancolică și halucinatorie. Temele literare predominante sunt legate de iluzie, de inconstanță și de miraj, ce contribuie, prin estetismul exagerat, la artificializarea imaginii. În imaginar, fracturile psihismului colectiv și individual se reflectă precum războaiele civile ale vremii în istoria materială. Sentimentul tragic al existenței bulversează complet ordinea anterioară, regulile și echilibrul sistemului imaginarului, care acum se (auto)dizlocă și
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
suflul elegiac al viziunii lirice, în care neliniștea ontologică (Imn către neliniște), filtrată de o conștiință bine cumpănită, își face din timp ecranul metafizic pe care sunt proiectate marile întrebări existențiale. Timpul se constituie, de asemenea, în fundalul structurant al estetismului baconskyan, care invocă, din perspectiva unei culturi aflate în amurg, „primăvara florentină” a lui Dante și Botticelli, ale căror umbre ilustre domină Piazza della Signoria din Florența: „Târziu sună pașii celui din urmă./ Turnul și steaua e tot ce-a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285529_a_286858]
-
rele“.2 Nepotul lui Rameau și Omul din Subterană seamănă ca două picături de apă în ce privește lipsa de aderență la real și la ideal, ambii sînt măscărici și artiști în felul lor, ambii epatează. La amîndoi este vorba de acel estetism invers, despre care vorbea Bahtin în legătură cu personajul dostoievskian. Spre deosebire de personajul lui Diderot, personajul dostoievskian se transformă într-o instanță hibridă, care înglobează și calitatea de martor, și pe aceea de judecător. Din această punere judiciară în scenă lipsesc mai multe
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
ironia ca aspect al stilului literar. Acest polimorfism al ironiei reiese, de pildă, din considerațiile lui Kiekegaard care opera cu trei sensuri majore:1 ) ca instrument pentru distrugerea oricărei certitudini obiective, a tuturor absoluturilor metafizice (o ironie nihilistă); 2) ca estetism care neagă orice realitate și proiectează o idealitate imaginativă, ce nu poate fi realizată vreodată (tipul de ironie romantică); 3) ca mijloc prin care individul stabilește un telos etic ce servește drept idealitate contrastantă cu realitatea sinelui imperfect (o ironie
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
universală.” Ea depinde în mod fundamental de regimul politic în care o literatură își desfășoară activitatea. Influența literaturii asupra politicii reprezintă un alt aspect al problemei, dar soluțiile întrevăzute sunt „de ordin intrinsec și ideal, cu mult iluzionism și chiar estetism, de altfel. Avangardele au cultivat acest mit revoluționar. El a reprezentat (și reprezintă încă) doar o virtualitate, o potențialitate teoretică, speculativă, fără consecințe practice.” Exemplul marxismului și al neomarxismului arată falsitatea unor astfel de crezuri prin Gulagurile și ororile care
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]