5,886 matches
-
ea la aceeași culoare, cerească. Când ajunseră cu mașina la căsuța plină de verdeață, coborî, se despărți de ofițerul elegant, sună la ușă, iar în prag apăru Georgică, tatăl Marșeuzei. Venise cu un aeroplan! îl anunță ea. Nu se aștepta. Exclamă cu franceza lui de secretar de ambasadă la Berna, pe vremuri,... Ah... te voila,...ça par exemple!... Vii vasăzică pe mătură prin aer ca vrăjitoarele...
Marșeuza (2) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/9334_a_10659]
-
înălțime mică, care te ducea mai încet la București, dar sigur, în perfectă siguranță, se zicea în lumea specialistă a aviației. Se interesaseră dacă o puteau lua și pe Zizy, aia de la teatru, care juca și biliard. Sigur că da! exclamase pilotul, flatat de companie. Era pentru el, singur pe micuțul biplan, o plăcere și o onoare. Să se prezinte la aerodrom, că o ia. Numai că se știe, cu golurile astea de aer, la un aeroplan așa de mititel și
Marșeuza by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/9356_a_10681]
-
numită prezumția de vinovăție, tipică autocrației neîncrezătoare, în care prima reacție e de suspiciune... Asta am vrut eu să zic despre imaginație, și nu m-ai înțeles, de fapt nici nu mă exprimasem clar... Păcatul originar devenit politică de stat! exclamă Brummer, făcând o pauză, el însuși întrecut, depășit de iuțeala acestei noi idei a lui inspirate și îndrăznețe" (p. 140). E cea mai importantă lecție de politică și de morală pe care o primește Chiril Merișor, lecție care îi va
Imaginația morală by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9378_a_10703]
-
mi s-a părut deodată că zăresc în lucirile apei din umbră o scânteie aurie. M-am uitat mai bine, pentru un moment am avut certitudinea că era o formă de solz de dinozaur, cu zimții aurii. Ia uite! am exclamat. Ce? s-a mirat Ghidușa lângă mine, privind în jos atentă. Însă imaginea dispăruse și apa era întunecată. Nu știu, am spus oarecum nedumerit. Mi s-a părut că văd ceva... tu n-ai văzut?... Nu. Am ajutat-o să
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
în lumina dimineții, a rămas doar seninul reflectat în lac. Noi încremenisem cu gurile căscate, privind apariția și dispariția creaturilor magnifice, ireale... încă nu ne venea să credem ce văzusem... și cum era să ni se pară altfel? Bravo! a exclamat Ghidușa bătând din palme. Grozav, mia plăcut! s-a bucurat ea țopăind veselă. Mai vreau o dată! Mie nu-mi mai trebuie asemenea spectacol, a mârâit Portocala privind neîncrezătoare spre lacul care acum era liniștit și pustiu. Dacă vine un animal
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
închipuiri, pornind de la niște ființe obișnuite - și nu cine știe ce apariții deosebite, fantastice, supranaturale, capabile de ceva miraculos... poate chiar peisajul era visul meu, poate nu plecasem de fapt din poieniță... orice era plauzibil în acel moment... Uite un solz! a exclamat Ghidușa, găsind ceva auriu în iarba de lângă malul lacului. N-am apucat să-i spun să ni-l arate, am văzut doar că-l luase în mână, când, deodată, Ghidușa a dispărut imediat, imaginea ei devenind transparentă și apoi invizibilă
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
își amintea. Dar dacă fusese un vis sau fusese adevărat, n-aveam de unde să știm. Hamsterii au ieșit și ei din adăpost, privind nedumeriți în jur. Parcă plecasem de-aici... Am dormit? Ia uite ce-am găsit în buzunar! a exclamat Ghidușa ridicând solzul în soare. Și eu trebuie să am unul, a zis Hamsterul Ciufulit verificând rucsacul, și solzul era acolo. Al treilea solz era la Portocala, prins la clama din păr... Al patrulea l-a găsit Hamsterul Colțos unde
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
totodată, ușor, apoi 8 bătăi ușoare și repezi în față. În continuare se execută bătaia palmelor pe coapse deasupra genunchiului cu mers în același ritm pe loc apoi continuând mersul repede pe loc și pe vârfuri, ducând palmele în dreptul gurii exclamând „sssss” de 4 sau de 6 ori; la un semnal al conducătorului se ridică brațele sus sărind cât mai sus posibil apoi se așează iar în genunchi. După o scurtă pauză, jocul se repetă. Elevii trebuie să execute mișcări odată cu
Hai la joacă! by Liliana-Dana Tolontan, Ilona Șelaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1152_a_2199]
-
structura discursul, a și-l omogeniza cu o luciditate pe care disoluția n-o conturbă, ci dimpotrivă pare a o consolida, a o nutri precum un vector "pozitiv": "Cerul e invadat de luciditate,/ unde te mai ascunzi tu, Doamne?" (ibidem), exclamă autorul în cunoștință de cauză. Astfel încît constatăm cum înverșunarea sumbră, tonalitatea vehementă asediază nu fără un anume sistem cîteva centre vitale, cîteva teme în măsură a da seama de ansamblul existențial. Erosul nu e decît pierzanie, cale a morții
Întuneric moral by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9493_a_10818]
-
fost, din cauza asta, pedepsit - daaa, fac eu, și cum îl chema... - pe scriitorul care a scris cartea? - da, da, pe acela, - îl chema stați, stați, și pronunță parcă numele unui fotbalist ca și cum juca la Șahtior Doneț... - Dosto...ev...ski. - Bravo! exclam, plin de entuziasm. Trage te rog pe dreapta! - dreapta asta fiind o străduță dincolo de Calea Dorobanți; și oprește băiatul mașina mirat, că de ce? Și că nu că îi cunoaște el, personal... dar auzise de ei, știa că acela pe care
Dură legea, dar lege! by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/9521_a_10846]
-
să țipe, dar acum ședea ca toți, calmi, răbdători - cică asta era situația, ce vreți... Ce vreau eu, adică; eu, care mă gândeam, în sinea mea, pe la Capșa, cu puțin înainte de a coborî, în sfârșit..., dar pe latinește, musai! cum exclamau strămoșii noștri romanii, fără vorbă multă, scurt, da^ scurt de tot: Dura lex, sed lex!
Dură legea, dar lege! by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/9521_a_10846]
-
atinsă de paradoxul formulat de același De Maistre în Considérations sur la France: "Dacă ne gîndim bine, vom vedea că o dată începută mișcarea revoluționară, Franța și Monarhia nu puteau fi salvate decît de către iacobinism", ceea ce-l face pe Compagnon să exclame: "un contrarevoluționar pariază pe Revoluție pentru a reainstaura monarhia." Pornind de la atitudinea față de Revoluție, anti-luminismul (situarea în partidul anti-filozofilor, și în special împotriva lui Rousseau pe de o parte și a raționaliștilor materialiști pe de alta, ca d'Holbach, La
Antimodern, primesc, dar moderat! by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/7719_a_9044]
-
Marșul lui Radetzky, unde moartea doctorului Demant într-un duel e printre cele mai absurde și mai revoltătoare din întreaga literatură a lumii. Să nu uităm cum se stinge bătrînul servitor Jacques: "Așa aș vrea să mor și eu cîndva!", exclamă prefectul Trotta. Cititorului din zilele noastre asemenea pagini nu-i vor părea poate chiar atît de demodate.
Un scriitor de neimitat by Mircea Lăzăroniu () [Corola-journal/Journalistic/7720_a_9045]
-
participant la o și mai promițător de distinsă dezbatere publică, televizată, despre Miorița și Europa. Când dezvoltările o luaseră mult departe de tema propusă și așteptată cu interes de cei din sală sau din fața ecranelor de sticlă, distinsul partcicipant a exclamat cu năduf (citat aproximativ): "Vroiam să discutăm despre România și am ajuns tot la Marilena." Involuntar, m-am pomenit, fredonând "Băbălău, băiatul mamii... " Situația e și mai jenantă când, propunându-și să discute despre Marilena, dezbaterea se părăbușește, ca într-
Două tablete by Ioan Lăcustă () [Corola-journal/Journalistic/8175_a_9500]
-
se feresc de adevărul existenței cotidiene ca dracul de tămîie și cred că dacă poezia lor poate regăsi temele marii noastre poezii interbelice totul e rezolvat". Considerațiile de acest tip asigură indirect însemnătatea generației ^80, prin care "ajungem, în sfîrșit, exclamă cu satisfacție autorul, și la momentul în care procesul de tranzitivizare a limbajului poeziei românești devine o operație concertată și, obiectiv vorbind, implacabilă și necesară". Generație, nici vorbă, reprezentată printr-o serie de nume care s-au impus în tabloul
Poezie și ontologie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9608_a_10933]
-
străini." Iată, iarăși, un dialog al său cu nimeni altul decât cu James Joyce, în timp ce irlandezul poza pentru portretul devenit, mai apoi, celebru: Reprodus chiar de Brâncuși: " Joyce a fost uimit: "Dar am crezut că ești un artist modern", a exclamat el. "Dar e modern", am spus. "Dar am crezut că o să faci un portret abstract." " Dar nu sunt un artist abstract!" Mi-am dat seama, la acest punct, că el voia ceva cu totul diferit de ceea ce eu avusesem în
Încă o biografie by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9743_a_11068]
-
sistematice, se inseră purtările corecte, așa încît cursantul învață rîzînd și... făcînd. Primul capitol e o poză de interior, În intimitatea căminului. Unde se arată firea omului, dezlegat de toate canoanele care te mai fac, din cînd în cînd, să exclami: l'enfer, c'est les autres... Numai că, dacă între patru pereți și ochii consoartei și ai feciorului, "naturelul" își ia revanșa, divorțul de politețe, crezut temporar și liber consimțit are, spune doctorul Colonaș, toate șansele să devină permanent. Adică
Onoarea unor oameni cuminți by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9781_a_11106]
-
pe o curiozitate sau chiar ca pe o glumă: un jurist nu este o persoană alături de care să poți trăi, e o păpușă mare pe care o arăți la ocazii speciale și care acum își pierduse roba neagră. Da’ de unde! exclamă Pierre. Ce-a pățit vechitura? Este șase fără un sfert. Un ceas deșteptător de două parale ca ăla întotdeauna o ia înainte. Avocatul interveni scurt, parcă în virtutea obișnuinței: — Parcă ieri spuneai că rămâne în urmă?! Din clipa aceea primarul începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
noapte“, „fată“, „monolog“ sau poate „treizeci“, dar, de fapt, ea purta numele „ostatic“. Vreme îndelungată nici unul nu spuse nimic, apoi un bărbat din Alsacia, pe nume Krogh, întrebă: —Ei, ce ziceți, e cazul să ne oferim de bunăvoie? — Ce prostie! exclamă unul dintre funcționari, un bărbat subțirel, între două vârste, care purta pince-nez. N-o să se ofere nimeni. Trebuie să tragem la sorți. Sau poate, adăugă el, ar trebui să ținem cont de vârstă: cei mai bătrâni pleacă primii. Nu, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
Ședea ținându-și încă mâinile pe burtă, ca să ascundă ceasul, dar bătaia lui se auzea în toată celula: tic-tac, tic-tac. O să-ncepem cu cei neînsurați. Cei însurați nu intră în discuție. Ei au responsabilități... I-auzi la el, ce șmecherie! exclamă Pierre. De ce să scape cei însurați? Și-au făcut datoria. Tu ești însurat, firește. Mi-a murit soția, acum nu sunt însurat, răspunse primarul. Și tu...? —Însurat, zise Pierre. Primarul începu să-și deșire din buzunar ceasul: faptul că rivalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
Așa cum spusese Voisin, nu era drept. Numai Lenôtre privea lucrurile cu mult calm: își petrecuse toată viața în lumea afacerilor și, din colțul lui, fusese martor la încheierea multor tranzacții în care nu câștigase cel mai bun. Nu e drept? exclamă Janvier. De ce nu e drept să fac ce vreau? Cu toții ați vrea să fiți bogați, dacă ați putea, dar n-aveți curaj. Mie mi-a surâs norocul și vreau să profit de el. De ce nu? Bine-nțeles că e drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
a lua locul turiștilor din vremurile de pace. Îl primi un bărbat fercheș, slab, îmbrăcat într-o redingotă care mirosea vag a naftalină. —Mă tem că accentul dumneavoastră nu este destul de bun, spuse acesta în cele din urmă. —Cum adică? exclamă Charlot. — Nu este destul de bun pentru instituția noastră. Standardele noastre sunt deosebit de ridicate. Profesorii noștri trebuie să aibă cel mai curat accent parizian, fără cusur. Îmi pare rău, domnule. Rostea cuvintele cu o claritate desăvârșită, ca și cum era obișnuit să vorbească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
Ar fi bine să verifici. Te cred pe cuvânt, răspunse tânăra. —Dar nu și mama dumitale. Ai aici socoteala. Îi întinse hârtia pe care erau trecute toate cumpărăturile și privi peste umărul ei în timp ce ea verifica lista. —Jean-Louis Charlot... Ciudat! exclamă ea oprindu-se. Privind peste umărul ei, el își dădu seama brusc de ceea ce făcuse: semnase aproape la fel cum semnase pe contractul de donație. Ce e ciudat? — Aș putea să jur că îți cunosc scrisul, că l-am mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
pune mâna pe ele, chiar și pe gulere. Se așeză pe pat, iar Charlot își spuse că e grozav de trist să vezi o persoană atât de tânără, atât de obosită și care totuși nu poate dormi. Sărmana de ea! exclamă Thérèse. — N-ar fi mai bine să-i spui? — Nu mă gândeam la mama mea, ci la ea, la cea din fotografie. Mama lui nu prea are de ce să fie mândră. Pentru prima oară de când era aici, Charlot simți nevoia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
trebui să-i spun stăpânei tale adevărul. E clar că profiți de bunătatea domnișoarei. Charlot îl lăsă să trăncăne mai departe, căutând cât mai adânc printre amintiri: Ba am fost în pușcărie și te-am și recunoscut, Monsieur Carosse. —Dumnezeule! exclamă celălalt și se uită la Charlot mai atent decât până acum. Nu ești Pidot? N-ai cum, ăsta nu e glasul lui. Nu, m-ai mai confundat cu Pidot o dată. Numele meu este Charlot. E a doua oară când îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]