2,392 matches
-
Sorin Lavric Cu o notorietate infimă și cu o înrîurire în breaslă de aceeași mărime, Eugeniu Sperantia are o posteritate plăpîndă și ingrată. Rarele exegeze care îi apar în marginea operei descind mai curînd dintr-o solidaritate locală a spiritului clujean decît dintr-un interes autentic al speculației propriu-zise, drept care, despre autorul Frumosului ca înaltă suferință (1921), părerile sînt pe cît de împărțite pe atît
Ultima suflare by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5597_a_6922]
-
centrală tocmai împlinirea în filozofie, merită să-i precizăm nuanțele. Pentru Gabriel Liiceanu a te împlini în filozofie înseamnă a parcurge două etape distincte. Prima e cea a instrucției draconice după un tipar umanist de formație clasică: însușirea limbilor filozofiei, exegeza făcută pe surse originale, traducerea cîtorva texte celebre - într-un cuvînt, disciplină dură în numele unor exigențe care nu se negociază. Cine le suportă trece mai departe, cine nu le suportă rămîne a se ocupa cu literatura, care e locul predilect
Putința de salt by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5057_a_6382]
-
Sorin Lavric În 1967 la Editura Meridiane apărea Brâncuși, amintiri și exegeze, primul din cele trei volume pe care Petre Pandrea le gîndise în cadrul monografiei dedicate sculptorului din Gorj. Celelalte două, dată fiind inadecvarea lor la spiritul epocii, nu aveau să mai apară vreodată, abia de curînd fiica lui Pandrea publicîndu-le la
Cititorul de dicționare by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5649_a_6974]
-
ei apărînd influența ideologică. Aceasta e și explicația pentru care astăzi nimeni nu ar mai putea scrie un volum atît de doct și de patimaș ca Romantismul german: candoarea tendinței de spirit a murit, fiind înlocuită de cealaltă tendință, a exegezei de conjunctură.
Surclasarea spirituală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5501_a_6826]
-
limanul prin vărsarea într-un fluviu ține de o altă simbolistică, cea a unui ideal al coeziunii, ce ar trebui să mântuiască personajele, iar prin extensie, Grecia, debusolată. V. Ivanovici dedică neîndoielnicului substrat eschatologic al acestei bijuterii ficționale două strălucite exegeze, una cuprinsă în însuși romanul de față, indispensabilă cititorului, în sensul că dezvăluie conotațiile mitologice ascunse în configurarea acțiunii și a personajelor, iar alta în recenta carte de eseuri, Un caftan pentru Don Quijote ( Ideea Europeană, 2011), o nu mai puțin
Yorgos Seferis și romanul unei resurecții în spirit by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/4514_a_5839]
-
profilului literar al lui Sașa Pană, care se conturează acum ca un pregnant exeget al suprarealismului. Textele dedicate lui Tristan Tzara, Ilarie Voronca, M. Blecher, Claude Sernet, Jules Perahim sau Aurel Baranga merită să reintre în bibliografia de bază a exegezei avangardei românești. Ca și textele despre Apollinaire, Kafka, Nerval, pe care Sașa Pană îi interpretează ca precursori ai suprarealismului. Memorialistul avangardei este dublat, iată, de un critic aplicat și ingenios, capabil să găsească filiații și asociații neașteptate, în încercarea de
O raritate bibliografică by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4529_a_5854]
-
limba spaniolă și note de Dan Munteanu Colán, Editura Leda, 2013, 768 pag. Scriitorul ca nomad Biografia și opera lui Roberto Bolaño au intrat în legendă înaintea dispariției sale fizice și legenda se tot amplifică prin valul de traduceri, de exegeze critice, de abordări ale poeziei și prozei latino-americane. Recunoașterea sa ca mare creator a venit târziu, mai ales că s-a considerat înainte de toate poet și proza l-a consacrat: revelația sudamericană a anilor ’90, a cărei glorie sporește în
Nebuni întru Poezie by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/3429_a_4754]
-
pe sine cu romanul postum, 2666, creație sfidătoare și monstruoasă. Merită din plin laude Editura Leda, care l-a publicat, merită pledat pentru o cale care să aducă în limba română și alte cărți ce fac obiect de studii și exegeze nu doar în cultura spaniolă, ci și în spațiul anglo-saxon și francez: Literatura nazi în America, Al Treilea Reich, și mai ales 2666.
Nebuni întru Poezie by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/3429_a_4754]
-
începeau să se desprindă de blocajul proletcultist, revenind în orizontul reperelor stabile; într-o perioadă de redescoperire a operei lui Creangă, aceasta începând să fie iarăși citită, adusă în manualele școlare și predată în universități, recunoscută ca valoare perenă, deși exegezele care să-l comenteze analitic din perspectiva sensibilității postbelice erau puține și nesemnificative; în sfârșit, într-o perioadă în care aprofundarea textului beletristic tindea să recurgă la unele discipline moderne de cercetare, cu interpretări care să inhibe supremația sociologistă. În
„Lumea pe dos” și „personajul anapoda”, într-o viziune comparativă by Cristian LIVESCU () [Corola-journal/Journalistic/3463_a_4788]
-
textuală, atât în zona expresivității și a explicării bogăției de procedee, cât și în privința confruntării cu autori și opere dintr-o paradigmă europeană comună, dintr-un fond de sensibilitate comun. Studiul din 1963 își are înălțimile și limitele sale în exegeza consacrată lui Creangă. El constituie o relectură și o reevaluare, în linii mari exactă, a operei marelui clasic, cu destule revelații admirabile, rezistente în timp, dar și cu unele marcaje împovărătoare, datate în epocă, putând fi considerat, de aceea, emblematic
„Lumea pe dos” și „personajul anapoda”, într-o viziune comparativă by Cristian LIVESCU () [Corola-journal/Journalistic/3463_a_4788]
-
constituie într-otulburătoare confesiune privitoare la familia sa, la studiile postuniversitare de la Viena, la activitatea sa literară și, evident, la pauperizarea materială a întregii sale generații de autentici intelectuali. Impresionează viziunea pragmatică a unui intelectual ce s-a dedicat, în exclusivitate, exegezei primei cărți a omenirii - Biblia. Poezia, Troița face parte din cuprinsul epistolei. * Viena, 16 mai 1922 Dragă Liți1, Ieri ți-am trimis o scrisoare amărâtă, răspuns la scrisoarea ta tot atât de amărâtă. Azi primii pe cealaltă cu surprize: un colț de
Însemnări despre epistolograful Nichifor Crainic by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/5466_a_6791]
-
poeme, epistole... cu diferite niveluri de alegorie, limbaj figurativ, metafore - așa încât o viziune asupra literaturii pe care o avem dincolo de înțelepciune nu poate fi de prisos. Comparând diversele stiluri hermeneutice, cele două autoare mi s-au părut mai apropiate de exegeza catolică; dar în plus, aduc o sensibilitate și înțelegere modernă, comparații creative și o limbă literară nu numai bogată, ci și pe înțelesul tuturor, chiar și al celor mai „neduși la biserică“ (dar care își vor totuși binele). Iată, de
Povestiri de adus a-minte by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/3678_a_5003]
-
comentatorii înzestrați cu autonomie de gîndire, calitate rarisimă în breasla interpreților. Și cum de curînd am intrat în posesia volumului lui Dorin Popescu, Noica. Bătălia continuă (Editura Ideea Europeană, 2013), evidența unei punți interpretative se impune peste ani: după 1990, exegeza lui Noica a început cu Ion Dur, și azi, după două decenii, continuă cu Dorin Popescu. De ce criterii a ascultat Ion Dur cînd și-a selectat cele 17 texte nu putem ști. Orice selecție se face după o preferință, iar
Antologie interioară by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3555_a_4880]
-
intuițiilor fine. Cu precădere atrage analiza pe care o face imprecațiilor lui Goga la adresa lui Maiorescu (necrologul acid pe care poetul l-a scris în 1917), alături de distincțiile în marginea gazetăriei lui Sandu Tudor. Spre sfîrșitul volumului, autorul iese din logica exegezei și intră în atmosfera literelor încinse, cum se întîmplă în Primejdia culturii de estradă, text scris în 2007, a cărui idee și-a găsit confirmarea în timp: societatea românească se îndreaptă spre un tip de subcultură în care 99% dintre
Antologie interioară by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3555_a_4880]
-
ignoră caracterul fictiv al acestei desemnări, uneori complexe. Este o identitate care se desprinde încet de personalitatea sa și care capătă o existență autonomă. În cazul unui scriitor, e vorba de momentul studiilor monografice, al biografiilor, care presupun interpretări și exegeze, intruziuni în firea omului și a operei, închegând astfel o imagine ce poate fi contrazisă de o alta, pe seama consultării aceluiași material documentar. Revenind la Creangă, pe seama căruia se poate experimenta cu succes teoria pe care o schițam despre ontologia
Ion Creangă, de la imagine la mit by Cristian LIVESCU () [Corola-journal/Journalistic/3713_a_5038]
-
care spumează sentimentele, iradiind o tinerețe năvalnică și nepăsătoare. Acolo unde modernismul primului val are închideri ermetice, neomodernismul are frumuseți care te lasă, ca să zic așa, fără aparat critic. Dacă jocurile logice ale lui Barbu, ori Arghezi, ori Blaga stimulează exegeza, mai mult sau mai puțin la obiect, paradoxalele prospețimi ale versurilor lui Nichita sunt făcute să-ți placă, sau nu. Asta justifică, simplificator, de bună seamă, împărțirea gusturilor contemporanilor și ale posterității în da, sau ba. Aproape fără explicații. Așadar
O viziune a poeziei by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/3731_a_5056]
-
Mircea Mihăieș Dan C. Mihăilescu este, în peisajul cultural actual, un unicat. Traseul lui, sinuos și imprevizibil, l-a dus dinspre publicistică spre critică și istorie literară, pentru a-l proiecta în înălțimile exegezei academice, de unde a pogorât triumfător în zona eseului. Astăzi îl întâlnim cel mai adesea pe tăpșanul multicolor al amestecului genurilor: el este și istoric literar, și eseist, și recenzent. Uneori simultan, așa cum se întâmplă în irezistibilele sale tablete matinale de la
Critica electrică by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/3480_a_4805]
-
propriului eu creator, ceea ce a părut a fi o reinventare radicală. În fapt, textul s-a îmbogățit prin suprapunerea a două voci: una rece, autoritară, clinică și nemiloasă, cealaltă irigată de plăcerea carnavalescului și a spectacolului ca țintă supremă a exegezei. Cartea ca destin, lungul dialog la care Daniel Cristea-Enache l-a provocat pe Dan C. Mihăilescu, reprezintă, pentru mine unul, confirmarea multora din lucrurile pe care le-am menționat mai sus. Cartea e seducătoare tocmai pentru că partenerii de dialog nu
Critica electrică by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/3480_a_4805]
-
cele despre gând, îndoială, supărare, dacă, uitare, poartă, despărțire, noroc și trudă etc., etc. În 2002, autorul semna Echilibru și dezagregare. Antinomia eminesciană spunând, strâns și expresiv, lucruri memorabile despre Eminescu, cel căruia i s-au dedicat biblioteci întregi de exegeză. Tudor Cătineanu e un „filosof visător” (cum ar spune Gaston Bachelard), însă nu pronunță divorțul intelectului și al imaginației pentru „a visa la limba maternă în limba maternă”, ci le obligă pe amândouă să coopereze așa încât visul să nu renunțe
Între geometric și ludic by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/3488_a_4813]
-
Wagner, dar și pentru a-și reveni de pe urma tracasărilor îndurate în mediul academic, Nietzsche avea să citească în cerc restrîns - Erwin Rohde, Cosima și Richard Wagner - cîteva fragmente din plănuita Filosofie în epoca tragică a grecilor, un text de strictă exegeză a gîndirii presocraticilor. Filosoful avea 29 de ani și se străduia să uite trauma volumului de debut, Nașterea tragediei din spiritul muzicii, a cărui apariție însemnase caterisirea lui Nietzsche din lumea filologilor. Caterisirea îi fusese provocată de Wilamowitz- Moellendorff, al
Hybrisul grecesc by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3602_a_4927]
-
sunt, de aceea, mai numeroase decât deosebirile, iar popularitatea mai redusă a Vieții lui I. L. Caragiale se explică, probabil, prin sinuozitățile biografiei postbelice a autorului ei. Reeditarea de la Humanitas era, desigur, necesară. Fie și numai pentru a aminti că întreaga exegeză a operei lui Caragiale pornește de la cercetările lui Șerban Cioculescu din anii ’30-’40, care încep cu editarea corespondenței dintre comediograf și Paul Zarifopol, continuă cu ediția critică a operei și sunt încununate de Viața lui I. L. Caragiale. În plus
Reeditarea unui model by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/3814_a_5139]
-
unui poet român - e vorba de Poetul țărănimii (Coșbuc); criticul se arăta integrat vizibil culturii românești, pe care o examinează din interior și fără ideologizări deplasate. Intuițiile sale privitoare la Coșbuc au schițat o primă viziune estetică asupra poetului, iar exegezele ulterioare au fost obligate să țină seama de ea. La 1901, trecînd peste aproximările din tinerețe și amendînd multe afirmații anterioare, Gherea declara că cei mai de seamă scriitori români rămîn Alecsandri, Bălcescu, Odobescu, Eminescu, Creangă, Caragiale, Delavrancea. în fine
De la Marx citire by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Memoirs/6907_a_8232]
-
să o asasineze pe Monica Lovinescu în fața locuinței sale din Paris, deoarece devenise incomoda pentru regimul autocrat de la București. 6. Virgil Ierunca - Recensământul luminii în Subiect și predicat. București, Editura Humanitas, 1993, p. 140-145. [Este una dintre cele mai temeinice exegeze despre opera poetei și traducătoarei Victoria Ana Tăușan]. 7. Leș Cahiers de l’Herne: Mircea Eliade. [Paris, Editions de l’Herne, 1978], 413 pages. · Pentru întregirea și nuanțarea informațiilor, cititorul interesat poate consulta, cu un real folos, cartea istoricului și
Noi contribuții la bibliografia lui Virgil Ierunca by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/5503_a_6828]
-
ierarh și în aceeași măsură și un foarte mare păstor de suflete. În cazul Sfântului Ioan Gură de Aur, nici o carte nu poate cuprinde tot ce a făcut acest Părinte al Bisericii 1. Multe din piscurile artei oratorice, ale teologiei, exegezei, conducerii pastorale și desăvârșirii duhovnicești atinse de acest Părinte al Bisericii noastre, au rămas până astăzi neegalate de nici o altă personalitate bisericească. Prin termenul de Părinte al Bisericii sunt desemnați doar scriitorii bisericești din antichitatea creștină, considerați de către Biserică drept
Sfântul Ioan Hrisostom - păstor de suflete. In: Anul XVII (LXXXIII), Nr. 7-12/Iulie- Decembrie by Liviu Petcu () [Corola-journal/Memoirs/172_a_492]
-
În această privință îndrăznesc să mă pronunț en conaisseur trimițând cititorul curios la capitolul „Domnișoara Christina - un spectru în fața oglinzii modernității” din cartea mea, Decadență și decadentism în contextul modernității românești și europene. Sigur, nu așteptăm de la regizor să facă exegeză, ci să înțeleagă în profunzime textul și mai ales resorturile psihologice ale personajelor în raport cu stilistica gesticulației și reflexele mentalitare ale unei epoci. Ceea ce este înșelător în acest roman ține tocmai de facilul aparent care-l alocă unei specii în cadrul romanului
Siropuri, pomezi și alifii – despre frizeria cinematografiei by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/3146_a_4471]