1,411 matches
-
ce au reușit să priceapă (adică au realizat ceva mai mult decât cunoașterea obișnuită) noile situații politico-culturale au ajuns să depășească din constrângeri. De la barierele lingvistice, la chinurile dezrădăcinării și obligațiile de asimilare a normelor de conduită specifice condițiilor de exilați ale esticilor. Statele mari ale Uniunii sunt tot mai îngrijorate de fenomene cum sunt infracționalitatea, nesiguranța indivizilor, dar mai ales a instituțiilor naționale și supranaționale față de noile tipuri de infractori, de mafioți ori teroriști, abili în folosirea abuzivă a drepturilor
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
Față de anii 1950-1960 era un progres vizibil de auto(re)cunoaștere a filosofiei lui Lucian Blaga, Mircea Florian, Mihai Ralea, Dimitrie Gusti, Petre Andrei, D. Drăghicescu ori ale ideilor lui Constantin Noica propagate prin anii '80 și la Păltiniș, ale "exilaților" occidentali, Mircea Eliade, Emil Cioran, ofițerului naval și diplomatului Matila Costiescu Ghyka pentru vederile sale moderne în estetică, ale filosofului Ștefan Lupașcu, ale altor cercetători din filosofie și științe umane, apreciați în străinătate pentru relevanța contribuțiilor la îmbogățirea patrimoniului culturii
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
de la vechea la noua rânduială. S-ar părea că vechii lor emigranți acționează mai concordant cu "sedentarii", iar noii emigranți reprezentați de mulți tineri nu intră la fel de frecvent ca noi în nonsensurile renegării propriului popor. Este posibil ca viața de exilat pe care au ales-o cu atâta "convingere" să-i conducă spre zări mai luminoase. Și N. Djuvara (31) a mai revenit la opinia sa că dacii ne-ar fi lăsat ca moștenire tendințele dezbinării intercomunitare. A mai nuanțat opinia
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
filosofiei, istoriei religiilor, esteticii și altor speculații teoretice, pe care guvernanții de astăzi ai țării le desfid cu nonșalanță, adoptând drept obiective de bază ale vieții lor averea, banul, dominarea cu înfumurare a semenilor. Redăm câteva din ideile unuia dintre exilați, Mircea Eliade (1907-1986). În anul 1953 el scria: "Capodoperele spiritualității românești aparțin folclorului; și deși România modernă a avut norocul să aibă un poet de geniu în Mihai Eminescu, totuși capodoperele liricii și baladei românești rămân Miorița și legenda Meșterul
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
puse pe vibrația interioară, pe notația amară, de jurnal, narațiunea atestă refuzul de a transfigura sau de a edulcora realitatea surprinsă pe viu. Abil construită, trama epică se dezvoltă întretăind continuu două planuri: primul este cel social-politic, în care destinul exilatului se risipește în vorbe, în promisiuni de sprijin niciodată acordat, condiția predominantă fiind trăirea improvizată, ce prelungește o agonie secătuitoare; al doilea este cel al vieții intime, epuizată în legături erotice lipsite de șansa adevăratei iubiri, într-un univers sufocant
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287429_a_288758]
-
fost compusă și publicată inițial în franceză. El înfățișează una dintre cele mai crude perspective asupra exilului românesc din a doua jumătate a veacului al XX-lea. Ultimele decenii ale vieții lui H. reprezintă, de altfel, o dramatică experiență de exilat. După ce câțiva ani a fost angajat alături de generalul Nicolae Rădescu în activitatea de la Liga Românilor Liberi sau a funcționat ca redactor în cadrul departamentului românesc, condus de Marcel Fontaine, la Radio Paris, posibilitățile de subzistență i s-au diminuat considerabil, iar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287429_a_288758]
-
direct, dar se observă de exemplu, în capitolul despre Virgil Nemoianu, mai multa admirație și mai puțina simpatie față de acest cetățean american care e drept că vorbește foarte mult despre literatura română în cărțile sale, dar fără ușoara exaltare a exilatului în Europa (.e. fără nostalgia rădăcinilor). Date pentru o mai bună conturare a premisei identificate se pot culege și din capitolele despre "exilații interior". Și pentru că Gabriela Melinescu este singura femeie căreia i se dedică un capitol în acest volum
Exil cu variante by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15826_a_17151]
-
e drept că vorbește foarte mult despre literatura română în cărțile sale, dar fără ușoara exaltare a exilatului în Europa (.e. fără nostalgia rădăcinilor). Date pentru o mai bună conturare a premisei identificate se pot culege și din capitolele despre "exilații interior". Și pentru că Gabriela Melinescu este singura femeie căreia i se dedică un capitol în acest volum, nu putem evita să menționăm că prima parte poartă titlul Zeița și geniul și conține incredibilele rînduri (deloc ironice!) "Era, la dreapta zeului
Exil cu variante by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15826_a_17151]
-
și exilat, dar a revenit la Sankt Petersburg, unde a trăit ilegal înainte de a se muta în Finlanda în 1906, pentru a-și termina studiile. Dupe revenirea în Rusia, a început să scrie ficțiuni ca hobby. A fost arestat și exilat a doua oară în 1911, dar a fost amnistiat în 1913. Satira vieții dintr-un mic oraș rus, prezentă în cartea lui "Уездное" i-a adus o oarecare faimă. Anul următor a făcut același lucru cu viața militară în "На
Evgheni Zamiatin () [Corola-website/Science/320358_a_321687]
-
Sunt vreo doi ani însă de când se formă o nouă partidă, care și-a dat numele de intransiginte. Această partidă are în sânul ei mulți bărbați onorabili și cu merite. Ea s-a compus însă mai cu seamă de către foștii exilați și deportați ca membri ai revoluțiunii comunale (recte comuniste ) de la 1871. Această partidă cere a nu se ținea seamă de nici o piedecă, nici chiar de aceea a timpului ș-a osebirii de instrucțiune și educațiune. Ea cere a se schimba
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
serios? Dar Goleștii erau boieri de neam și autohtoni, deci, ca atari, nu s-au uitat la folosul practic, lăsând în seama d-lui C. A. Rosetti admirabila calitate de-a concilia interesele sale private cu rolul de martir, de exilat, de prigonit, pe care l-a știut juca în perfecțiune. Martiriu și patriotism ce se traduce în practică în pensii reversibile, în lefuri exorbitante create ad-hoc, în sporirea cu 40 la sută a bugetului cheltuielelor, în urcarea birurilor, în înmulțirea
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
vechii "istețimi" de Mitică, oriunde ar fi în lume. Dacă ar fi vorba măcar de bancuri sau de diversele ponturi și șmenuri ieftine pe care și le vând unii altora. Poate că sunt prea aspru cu ei, așa sunt toți exilații și tot așa se manifestă maladiile exilului. 31 decembrie 2000 Geneva în ajunul Noului An. Marea majoritate a elvețienilor sunt plecați la munte, imigranții cu "stare" petrec și ei vacanța în țara de baștină. Rămân doar studenții și populația "multiculturală
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
un interviu acordat în anii '30 unui iezuit, Michel d'Herbigny, că studenții teologi români plecați la studii în academiile occidentale fie se convertesc, fie se întorc acasă plângând. Dar momentul de maximă schimbare, de "trezire" se produce când credinciosul exilat își dă seama că relația sa cu transcendentul nu mai ține de un "mister" specific și nici cu practica tradițională de acasă. Gestul de a merge la Biserică devine mecanic sau echivalentul frecventării unui club de afaceri, club etnic sau
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
pasionat de social și de fizica societății. Se pare că cei din juriu și-au dat imediat seama de acest fapt. Nu am obținut bursa NEC. Pentru că tot am venit la București, profit de ocazie și mă comport ca orice exilat întors acasă. Am mâncat ciorbă de burtă și tocană de ciupeci, în picioare, într-o "împinge tava" de pe lângă Biserică Sfântul Gheorghe Nou. Am mâncat cu poftă, cu pasiune chiar, înconjurat de măturători de stradă, muncitori fugiți în pauză de masă
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
cele mai căutate de turistul occidental. O palmă pe obrazul resturantelor cu pretenții din acest oraș scumpe, cu bucătărie mediocră și maimuțe nepoliticoase cu vestă neagră și cămașă albă pe post de chelneri.) 28 februarie 2004 Iarăși, despre condiția de exilat. Am privit aseară cu nesaț pe canalul Arte un reportaj despre "mocănița" de pe Valea Vaserului, Vișeu. Mi-au dat lacrimile, bogate și mari, din cauza emoției și dorului de casă. Ceva ce nu pot prinde în cuvinte, oricât mi-aș dori
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
ca un paznic de nădejde. Dincolo de banalitatea acestui anunț (a murit un câine), pentru mine se ascunde o adevărată dramă, cea a exilului și a distanței. Tot ceea ce constituia cadrul amintirilor tale se duce, se prăbușește și moare fără ca tu, exilat, să-ți poți face le travail de deuil. Le primești ca vești, ca fapte diverse. Tristețea omului modern, ce-și ia doar animal de companie, rupându-se de firescul lucrurilor. Câinele trebuie sa fie prezent în gospodărie în mod natural
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
de-o astfel de idee. Câte orașe din țară și chiar din străinătate se puteau lăuda cu așa ceva: o colecție rară, exemplară, cvasicompletă, dintr-o viață întreagă, aproape centenară, atunci, cu creații reprezentative ale celui mai mare sculptor român, de după exilatul și mai puțin înțelesul și deloc răsfățatul în propria-i țară, Constantin Brâncuși? Mai greu au cedat "ștabii" politici de la județ. Secretarul cu propaganda, "omul negru" supranumit, s-a învârtit, s-a tot codit, s-a răsucit și abia într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
este modernă, aș numi-o a refracției, la care se adaugă anamorfismul picturii nordice, care subțiază, alungește uimitor realitatea. Coperta cu detalii după "Le portment de croix" de Bosch este cu totul sugestivă și binevenită. Roman intelectual al dramei intelectualului exilat între varvarienii ideologizați ai satului (îmi răsar antecedente Însemnările lui Neculai Manea, de M. Sadoveanu ori Patul lui Procust al lui Camil Petrescu), titlul său incită spiritul nostru: Varvara nu e nici Laputa, nici Liliput-ul lui Jonathan Swift din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Nu mai puțin atractive sunt paginile dedicate lui Dostoievski, Tolstoi, Th. Mann, M. Proust, A. Rimbaud, Saint-John Perse, S. Beckett sau Paul Valéry. Autorul Numerelor în labirint vede în Proust un constructor, "un Balzac, retras în cușcă de leu, un exilat de acțiune, umflând memoria în baloane enorme, în vederea unei apărări fundamentale față de tot ce i-au răpit viața și societatea". Dostoievski are, între altele, și meritul de a fi descoperit că "omul se îndreaptă către boală și haos". A. Rimbaud
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de la țară sunt dezorientați, era timpul când se lucra pe câmp la producerea hranei viitoare. Acum toți fug niciunde, pentru că peste tot sunt pândiți de moarte. Aici, în Suedia, ca de obicei, se organizează ajutoare și se așteaptă valuri de exilați, în primul rând familiile cu copii. Vizita Birgittei (Trotzig), care a venit cu o floare roșie, tropicală. Bucurie. Am stat împreună de la șase până la miezul nopții. Mă-ntreb: cine suntem noi în realitate, păstrând delicata „floare” a prieteniei atâția ani
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
se revela deodată, numai pentru o clipă, la dispariția unei mari personalități, dând perspectiva viitorului incert. Marea veghe, descrisă de Culianu, avea ceva dintr-o altă mare veghe pe care chiar timpul profan, istoria o conțineau insesizabil, locuind în toți exilații vieții, așteptând clipa eliberării din timp. Încerc să mă vindec de neliniștea venită din contactul zilnic cu tot felul de necunoscuți la centrul nostru de presă. Revenind la scrisul zilnic, în fața mesei de scris, îmi dau seama de asemănările dintre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
cinste marilor catedre de învățământ superior din Franța. Am trăit pe viu drama națională a României care și-a asasinat inteligența în multe feluri, extrem de ingenioase. La întoarcere, plimbare pe străzile Parisului, unde se arată lumea bolnavă a drogaților, drama exilaților din fostele colonii franceze, disperare și speranță strangulată de imposibilitatea de a se adapta unei culturi profund străine. Ziua plecării, zi cu o ploaie deasă, lăsând urme pe asfalt și pe haine. Orașul poluat, pe care ploaia și vântul încearcă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
încă, dar nu cu nerăbdare. Pentru moment mă mulțumeeam doar cu amintirea ei. Îi luasem jucărica cu mine și trebuia să fi fost foarte tristă. Am coborât grăbit scările avionului. Realitatea părea aici atât de fragilă.... Mă simțeam din nou exilat, departe de casă. Distanțele cele mari nu sunt niciodată cele geografice, ci cele psihologice. Îmi dădeam seama că în mine se opera pe nesimțite o schimbare. Simțeam că nu trebuia să mai am încredere în fete, forțasem cam tare nota
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
la viața mea, dar nici unul care să facă din asta o specialitate personală. Colonia de străini din acest oraș era un fel de Greenwich Village, sau Montparnasse, sau echivalentul unui loc ca ăsta din vreo douăsprezece țări. Mai era un exilat polonez, un austriac cu barbă, și Nettie Kilgore; o pereche de scriitori din New York, unul pe nume Wiley Moulton, iar celălalt, prietenul lui, cu simplul nume de Iggy; mai era un tânăr mexican, Talavera, al cărui tată avea un serviciu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
mari, avea un obraz oarecum flasc dar care nu reducea în nici un fel aerul ascetic pe care-l comunica. Cum mă uitam la el, m-am decis, brusc impresionat, că ăsta trebuia să fie Troțki, venit din Mexico City, marele exilat rus, și ochii mi s-au mărit de uimire. Întotdeauna știusem că viața o să îmi ofere ocazia de a cunoaște un om cu adevărat important; și, ciudat, gândul mă purtase la Einhorn, condamnat să șadă într-un scaun și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]