725 matches
-
ce pot fi înțelese, în acest sens, ca "ontologii regionale"354), cât și bazele lor epistemologice. Folosind un tipar aristotelic, se poate afirma că manierele filosofice de fundamentare a "politicului"355 sunt diferite: pe de o parte, dintr-o perspectivă existențialistă, putem face apel la un discurs argumentativ, care respinge calea raționamentului matematic pentru a aduce în scenă situații existențiale specifice omului, recunoscând că diferitele modalități de manifestare a socialului sunt astfel de situații 356; pe de altă parte, din perspectivă
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
Coloana infinitului”, „Masa tăcerii”, „Poarta sărutului”, „Portretul lui Carol Davila”, „Cumințenia pământului”. -Proza a generat producții literare moderne : o romanul istoric și de analiză interioară: Marcel Proust - „În căutarea timpului pierdut”; James Joyce - „Portret al artistului în tinerețe”; o romanul existențialist: Franz Kafka - „Procesul”, „Metamorfoze”, „Castelul”; Albert Camus - „Ciuma”, „Străinul”, „Mitul lui Sisif”; William Faulkner „Absalom, Absalom!”. -În creația poetică s-a remarcat poezia revoluției, militant-socialistă și lirica personală -În dramaturgie modernizarea creației s-a reflectat în teatrul de idei reprezentat
Istoria românilor : sinteze de istorie pentru clasa a XII-a by Cristina Nicu, Simona Arhire () [Corola-publishinghouse/Science/1128_a_1947]
-
este adevăratul fals sau adevărul adevărat este falsul fals. Și astfel, contrariul se conjugă, quod erat demonstrandum"3. În planul mai larg al teoriei cunoașterii ori al metafizicii, absurdul este echivalent cu antiraționalul. În general, reprezentanții iraționalismului Schopenhauer, Kierkegaard, Nietzsche, existențialiștii Heidegger și Jaspers accentuează existența indemonstrabilului, descoperă în intimitatea lucrurilor o entitate ireductibilă la explicarea rațională, proiectează o viziune pesimistă derivată din neîncrederea în existența ordinii schematice a universului, ajungând să conteste însăși ideea universului rațional. În esență, așa cum rezultă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
entitate ireductibilă la explicarea rațională, proiectează o viziune pesimistă derivată din neîncrederea în existența ordinii schematice a universului, ajungând să conteste însăși ideea universului rațional. În esență, așa cum rezultă din cele mai sistematice teoretizări consacrate absurdului, realizate din perspectiva filosofiei existențialiste la Jean-Paul Sartre (L'Être et le Néant, 1943) și eseistic la Albert Camus (Le Mythe de Sisyphe, 1942, L'Homme révolté, 1951), absurdul se instalează în prăpastia dintre rațiune și realitate, dintre conștiință și lume, manifestându-se "ca un
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
postbelice. În mod firesc, noțiuni relaționate absurdului precum: moarte, angoasă, culpabilitate, responsabilitate, trăire autentică/neautentică, angajare/neangajare, alienare, reificare, noncomunicare etc. au constituit spații comune în care literatura s-a întâlnit, prin multe coincidențe de viziune, nu doar cu filosofia existențialiștilor, cu fenomenologia lui Husserl și cu eseistica lui Camus, dar și cu sociologia, prin lucrările prestigioase ale lui Richard F. Behrendt (L'homme à la lumière de la sociologie,1964), Herbert Marcuse (L'homme unidimensionnel,1964) sau Henri Lefebvre (La vie
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
expresivă interogație retorică în studiul lui Liviu Papadima, Caragiale, firește:" Caragiale satiricul, maestru al "realismului critic"; Caragiale precursor al "literaturii absurdului"; Caragiale "textualist", promotor al "deconstrucției" convențiilor literare; Caragiale pe post de "placă turnantă" a literaturii române; Caragiale "duplicitar"; Caragiale "existențialist"; Caragiale "cel negru" al unui univers coșmaresc; Caragiale al "veșnicei reîntoarceri"; Caragiale în calea istoriei celei mari; Caragiale "retro"; Caragiale "glissando"; Caragiale c'est moi; și câte feluri de Caragiale mai sunt, dom'le?" (Liviu Papadima, Caragiale, firește, Editura Fundației
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
un comportament mitologic: "imitația arhetipurilor trădează un anume dezgust de propria istorie personală și tendința obscură de a transcende momentul istoric local, provincial și de a regăsi "Marele Timp", oricare fie el chiar Timpul mitic al primei manifestări suprarealiste sau existențialiste. [...] Angoasa în fața timpului istoric, însoțită de dorința obscură de a participa la un Timp glorios, primordial, total se trădează la moderni printr-o încercare uneori disperată de a sparge omogenitatea Timpului, pentru "a ieși" din durată și a reintegra un
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
astfel Crist născutu-s-a pe cruce; / la naștere se și visa în retrotimp / când într-o iesle / în Betleem muri / dincolo de-orice rău și de-orice bine.“ (Din Romancero del destierro, 1927.) Unamuno citează din prima carte (1923) a filozofului existențialist italian Nicola Abbagnano (1901-1990), promotor al unui „existențialism pozitiv“. Alte titluri: Introduzione all’esistenzialismo (1942), Storia della filosofia (3 vol., 1946-1950) etc. Joc de cărți spaniol extrem de răspândit și cunoscut mai multe variante, în care se indică o culoare ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
infectat a fost Katz, ajungând fără eforturi de la Kleist la Camus, de la Kierkegaard la Heidegger și de la amândoi la Sartre. Katz iubea disperarea. În disputa care s-a întins peste ani și peste frontiere dintre zeii de atunci ai terapiei existențialiste m-am implicat și eu, la început ezitant, mai apoi vehement, de partea lui Camus; mai mult: pentru mine, fiindcă orice ideologie îmi era suspectă și nu aparțineam nici unei credințe, rostogolitul bolovanilor a devenit o disciplină zilnică. Un tip ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
VOL. II. INEDITE. SALVEZ RASA ALBĂ. AȘTEPT PROVINCIA. CONVENȚIA DE LA VIENA: NUMAI PENTRU CUNOSCĂTORI ȘI PLICTISIȚI. HÂRTIE DE ÎMPACHETAT CU DOMNUL IISUS. LIBER PROFESIONIST AL DECENȚEI. ÎNCERC SĂ EXAGEREZ. AȘTEPT CONFIRMAREA. TRATAT DE ÎMBĂLSĂMARE. VÂND. RANĂ ULTRAMODERNĂ. COD PATRIA. FUMĂTOR EXISTENȚIALIST. RUS. SOLICIT ADMIRATOARE. VINERI ORA 17. BISERICA MOALE COLȚ STRADA INEVITABILULUI. TRICOU NEGRU. DOMNIȘOARĂ ENCICLOPEDICĂ. OFER COMPASIUNE. EXTREMA DREAPTĂ SĂ SE ABȚINĂ. CUMPĂR PLICITISEALĂ ȘI SETE DE VIAȚĂ. PRIN CENTRALĂ. CEREȚI LA SATULUNG. SCHIMB ICOANĂ MUNTELE ATHOS. RAZĂ MEDIE DE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
ani după volumul lui Martin Esslin (The Theatre of the Absurd, 1961), atât opera lui Albee, cât și a întregului canon (în primul rând Beckett, Ionescu, Pinter, dar și Albee), merită reconsiderată din prisma legăturii sale foarte speciale cu filosofia existențialistă, mai degrabă ca o revoltă împotriva ei, decât ca una din expresiile sale, susține Michael Bennett, într-un studiu publicat în 2011 (vezi bibliografia). Deși prima piesă importantă a lui Albee a fost The Zoo Story (1958), The American Dream
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
mai importanți ucigași în serie din literatura universală timp de 1001 nopți, autorul postmodern trebuie să îl țeasă pentru cititorul avid de povești. În anii cincizeci, pe când existențialismul avea impact în cercuri intelectuale americane, Barth se lansase cu romane considerate existențialiste (The Floating Opera, 1956, și The End of the Road, 1958), dar care sunt mai degrabă abordări parodice a ceea ce el numea literatură premodernistă, precum și ale filozofiei existențialiste. Ficțiunile care l-au consacrat printre protagoniștii paradigmei postmoderne au apărut în
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
avea impact în cercuri intelectuale americane, Barth se lansase cu romane considerate existențialiste (The Floating Opera, 1956, și The End of the Road, 1958), dar care sunt mai degrabă abordări parodice a ceea ce el numea literatură premodernistă, precum și ale filozofiei existențialiste. Ficțiunile care l-au consacrat printre protagoniștii paradigmei postmoderne au apărut în anii șaizeci (romanele The Sot-Weed Factor, 1960, și Giles Goat- Boy, 1966, precum și celebra culegere de povestiri Lost in the Funhouse, 1968). The Sot-Weed Factor (literal, neguțătorul de
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
și pentru el o adevărată obsesie. Și nu trebuie neglijată, pe de altă parte, nici atmosfera românească a deceniului al treilea, marcată - nu numai în interiorul avangardei - de căutarea „autenticității”, a „experienței”, a „trăirii” ori a „aventurii”, pe un fundal european existențialist (de la Kierkegaard și Nietzsche, la Bergson sau Lev Șestov). Când încearcă, așadar, să definească poemul, Voronca o face întotdeauna în termeni existențiali. Dacă afirmase - într-o notă la eseul A doua lumină - că: „Poemul nu «trebuie» să fie nimic”, fusese
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
mai află nici măcar o entitate materială, ci chiar nimicul. Deci postmoderniștii se pot revendica simultan din materialismul marxist, prin pariul concretului și din existențialism, prin asumarea nimicului, pe care nu-l ocolise, evident, nici Heidegger, deși el a fost un existențialist de o factură nonsartriană. Despărțirea postmodernismului de existențialism se produce, totuși, prin eliminarea efectelor acestui tip de "transcendență vidă" angoasa. Omul postmodern, în perspectiva "noului antropocentrism", se consideră fericit, cu adevărat liber de orice "povară" transcendentală, fie ea de nuanță
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Despărțirea postmodernismului de existențialism se produce, totuși, prin eliminarea efectelor acestui tip de "transcendență vidă" angoasa. Omul postmodern, în perspectiva "noului antropocentrism", se consideră fericit, cu adevărat liber de orice "povară" transcendentală, fie ea de nuanță spiritualistă sau materialistă. La existențialiști, nimicul produce angoasă, neliniște metafizică, în plin sentiment al absurdului, subliniat nu numai de filosofi, ci și de scriitori ai modernismului precum Kafka, Beckett sau Eugen Ionescu. Antropocentrismul modernist-existențialist putea fi "inuman", "torturant". Noul antropocentrsim se dorește eliberator fără limite
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
moară mișcării New Age, care este produsul cel mai nefericit al postmodernismului, fals întors spre "transcendență". Cât privește strădaniile lui Eugen Rosenstock-Huessy, acestea par să se apropie de teologia Părintelui Stăniloae, căci și el tinde să depășească timpul heideggerian și existențialist, în genere, cel producător de Angst. De altfel, și în teologia tradițională timpul privit ca pedepsitoare cădere avea contingențe cu angoasa modernă, ajunsă la "saturație" cu acel gol istoric bacovian. Înțeleg foarte bine reacția de "ostilitate" a lui Constantin Noica
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
tradițională timpul privit ca pedepsitoare cădere avea contingențe cu angoasa modernă, ajunsă la "saturație" cu acel gol istoric bacovian. Înțeleg foarte bine reacția de "ostilitate" a lui Constantin Noica față de filosofiile timpului ajunse pe culme cu Heidegger și urmașii săi existențialiști: Obsesia timpului a rămas în filosofie o obsesie proastă"253. În timpul devenirii oarbe (eterna reîntoarcere), Noica nu putea distinge devenirea întru ființă: "Trebuie să ieșim din problema timpului și să facem din spațiu un zeu, unul bun, nu destrămător ca
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
lui Victor Teleucă un moment special de reprezentativitate. În mod normal, el ar fi trebuit să stea alături de Grigore Vieru, din a cărui generație face parte, prin opera tipărită înainte de 1989. El s-a remarcat, atunci, printr-o anume modernitate existențialistă, având ca principală obsesie camusianul mit al lui Sisif. Poetul era prețuit (Premiul republican comsomolist "Boris Glavan", 1969, Premiul de Stat republican, 1980), iar Valeriu Senic i-a închinat nu mai puțin de două monografii (Creația lui V. Teleucă în
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
atât mai mult cu cât a și profesat ca lector de română la Universitatea din Zürich. Până la descoperirea lui Eminescu, pe când semna Svetlana Matta, autoarea a dat prima monografie despre poezia lui Bacovia, într-o viziune modernă, cu o tentă existențialistă, pe vremea când în țară se practica din plin proletcultismul și critica sociologizantă marxistă. Însă întâlnirea cu Eminescu a fost decisivă. În 1976, a fost invitată la un colocviu dedicat poetului român, la Stuttgart. Acolo l-a cunoscut pe filosoful
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
despre posibilitatea lu]rii deciziilor de c]tre indivizi: sunt acestea un rezultat al cunoașterii sau țin de sentimente și obiceiuri? De pe o poziție în mod straniu asem]n]toare, scriitorii europeni care, precum Jean-Paul Sartre (1905-1980), au dezvoltat curentul existențialist au preluat ideile lui Nietzsche pentru a susține c] morală nu se bazeaz] pe altceva decât pe decizia liber] și complet autonom] a fiec]rui individ. Nu se pot face afirmațiii generale despre moral], a susținut Goethe, deoarece fiecare persoan
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
face afirmațiii generale despre moral], a susținut Goethe, deoarece fiecare persoan] trebuie s] ia o decizie absolut personal] în leg]tur] cu acest fapt și s] tr]iasc] apoi în concordant] cu aceasta. Nu e foarte surprinz]tor faptul c] existențialiștii au preferat s] își exprime principiile morale prin intermediul literaturii în locul studiilor formale de etic]. Filosofii interesați de metaetic] au revenit la studiul principiilor morale, uneori prin intermediul argumentelor legate de efectul moralei asupra tipului propriu de raționalitate neștiințific] și c] morală
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
nu înseamn] c] deții controlul. Punând accentul pe explicația rațional], măi degrab] decât pe cea cauzal] a deciziilor și a acțiunilor, libertarienii contracauzali pot evita aceast] obiecție frecvent]. Nu același lucru poate fi spus despre un alt grup de libertarieni, existențialiștii. Existențialiștii, de la Kierkegaard pan] la Sartre au proclamat c] a fi pe deplin uman înseamn] a face alegeri radicale; aceasta înseamn] alegeri care nu numai c] nu sunt determinate, dar alegeri pentru care nu se poate oferi vreun sprijin rațional
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
înseamn] c] deții controlul. Punând accentul pe explicația rațional], măi degrab] decât pe cea cauzal] a deciziilor și a acțiunilor, libertarienii contracauzali pot evita aceast] obiecție frecvent]. Nu același lucru poate fi spus despre un alt grup de libertarieni, existențialiștii. Existențialiștii, de la Kierkegaard pan] la Sartre au proclamat c] a fi pe deplin uman înseamn] a face alegeri radicale; aceasta înseamn] alegeri care nu numai c] nu sunt determinate, dar alegeri pentru care nu se poate oferi vreun sprijin rațional conving
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
prin „formarea [...] unui supraeu indulgent și lejer” (Tușki). Însă centrul de greutate îl reprezintă analiza Momentelor, unde eseistul polemizează cu trei prejudecăți adânc înrădăcinate în exegeza caragialiană: valoarea strict contingentă a operei, unde, dimpotrivă, V. descoperă, urmare a unei lecturi existențialiste în linia Kierkegaard-Heidegger-Jaspers, „multe dintre elementele de bază ale unei posibile ontologii a cotidianității”; lipsa de organizare a volumului Momente din 1901, în fapt construit, potrivit comentatorului, conform „tehnicii muzicale” a temei cu variațiuni; incultura prozatorului, acesta - demonstrează convingător V.
VARTIC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290439_a_291768]