551 matches
-
2.): (a) Max hates/admires/likes/fears thunders 'Max urăște/admiră/iubește/se teme (de) furtună' Max = Experimentator, [−c+m], thunders = Temă [−c−m] (b) Thunders surprise/worry/excite/frighten Max ' Furtuna îl surprinde/îngrijorează/emoționează/sperie pe Max' Max = Experimentator, [−c+m], thunders = Cauză [+c]. Autoarea susține că nu există niciun motiv pentru ca structurile de tip (b) să fie derivate din cele de tip (a), așa cum nu există niciun motiv tematic pentru a distinge structural aceste verbe de alte verbe
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
în privința denumirii clasei este asemănător cu cel al lui Haegeman (1994), vezi supra, 3.1.), prin compararea verbelor psihologice (de tipul Comportamentul lui Ion mă amuză) cu corespondentele lor cauzative (de tipul Ion mă amuză cu comportamentul lui): ● verbele psihologice: Experimentatorul − Obiect; Tema − Subiect; ● verbele cauzative: Subiectul − Posesorul care cauzează emoția (Cauzalul); Obiectul care cauzează emoția este un grup prepozițional opțional; Experimentatorul este obiect direct (cele două argumente sunt: posibilitatea pasivizării, posibilitatea construcțiilor participiale). Bennis (2004: 105) arată că, în structurile
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Comportamentul lui Ion mă amuză) cu corespondentele lor cauzative (de tipul Ion mă amuză cu comportamentul lui): ● verbele psihologice: Experimentatorul − Obiect; Tema − Subiect; ● verbele cauzative: Subiectul − Posesorul care cauzează emoția (Cauzalul); Obiectul care cauzează emoția este un grup prepozițional opțional; Experimentatorul este obiect direct (cele două argumente sunt: posibilitatea pasivizării, posibilitatea construcțiilor participiale). Bennis (2004: 105) arată că, în structurile cauzative, Experimentatorul e marcat cu Caz structural, fie prin adăugarea unui nivel vP în structurile active, fie prin adăugarea unui TP
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Tema − Subiect; ● verbele cauzative: Subiectul − Posesorul care cauzează emoția (Cauzalul); Obiectul care cauzează emoția este un grup prepozițional opțional; Experimentatorul este obiect direct (cele două argumente sunt: posibilitatea pasivizării, posibilitatea construcțiilor participiale). Bennis (2004: 105) arată că, în structurile cauzative, Experimentatorul e marcat cu Caz structural, fie prin adăugarea unui nivel vP în structurile active, fie prin adăugarea unui TP în structurile pasive. Dacă verbele cauzative psihologice sunt verbe tranzitive, corespondentele lor sunt ergative, nu însă în sensul obișnuit. Prin urmare
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
ales Pacientul și Tema (rezultate din redefinirea Obiectivului 52 din inventarul general al cazurilor − Stan 2005: 175 −), atribuirea acestor roluri subiectului fiind considerată ca una dintre caracteristicile esențiale ale verbelor inacuzative. Din lista de roluri mai fac parte: Factitiv/Rezultativ, Experimentator, Loc/Localizare, Sursă, Țintă, Parcursul mișcării, Cauza(l), Beneficiar (Stan 2005: 176). În bibliografie, au fost formulate diverse definiții ale rolurilor Temă și Pacient (am considerat că subiectul (argument unic) care poartă rolul Temă sau Pacient este un indiciu decisiv
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de acțiune, considerând că un argument poate primi câte un rol aparținând ambelor dimensiuni (vezi și infra, 4.2.3.). Pentru Grimshaw, ierarhia este un principiu de organizare a structurii argumentale. Autoarea propune două ierarhii, tematică și aspectuală/cauzală. (Agent (Experimentator (Țintă/Sursă/Locativ (Temă)))) Ierarhia tematică Grimshaw (1990: 8) Conform ierarhiei tematice, argumentul cel mai proeminent tematic în structura argumentală este cel mai proeminent sintactic, adică este subiect. (Cauză (alte roluri (...))) Ierarhia aspectuală/cauzală Grimshaw (1990: 24) În legătură cu ierarhia aspectuală
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
argumentul extern 55 ca fiind argumentul cel mai proeminent în cele două dimensiuni. Argumentul extern este ultimul care primește rol tematic. Verbele (cauzative psihologice) ca frighten 'a speria, a înspăimânta' nu au argument extern: argumentul cel mai proeminent tematic este Experimentatorul, iar argumentul cel mai proeminent aspectual este Cauza. În aceeași situație sunt și verbele inacuzative, care nu au argument extern: nu există un argument care să fie cel mai proeminent în cele două dimensiuni (Grimshaw 1990: 35). Un verb inacuzativ
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Probabil că aceste verbe au aceeași structură ca dry 'a se uda' sau break 'a se rupe', dar natura rădăcinii lor împiedică detranzitivizarea. Reinhart (1996: 6) observă că problema alternanței cauzative se pune pentru verbele inacuzative și pentru cele cu Experimentator, care apar în structuri de tipul: The ball rolled/Someone or something rolled the ball 'Mingea s-a rostogolit'/'Cineva sau ceva a rostogolit mingea' Max worries/Something worries Max 'Max se îngrijorează'/'Ceva îl îngrijorează pe Max'. 5.2
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
degrabă decât să fie considerate primitive. Aceste trăsături sunt c, cauzarea unei schimbări (engl. causing change), și m, stare mentală (engl. mental state). Rolurile tematice se definesc astfel: Agent [+c+m], Cauză/Instrument [+c−m], Pacient/Temă/Beneficiar [−c−m], Experimentator [−c+m]. Verbele care acceptă mai multe roluri tematice sunt specificate numai [+c] (Agent, Instrument, Cauză). Trăsătura [+c] dă seamă de relația dintre Cauză și Agent: dacă un argument este Agentul unei schimbări de stare, atunci este și Cauza acestei
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
fie identice și reduce relația la o proprietate; este o operație mult mai restrânsă decât saturarea și poate fi aplicată numai unei perechi de roluri, dintre care unul este extern. Reinhart (1996) susține că inacuzativele și verbele cu un argument Experimentator își au originea în predicate cu două locuri și sunt derivate din varianta tranzitivă prin operația de reducere (nu de saturare, cum propusese Chierchia 1989). Reinhart (1996) formulează următoarea constrângere: Constrângere asupra reducerii rolurilor: Un rol tematic specificat [+m] nu
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
a reflexivelor. (A) Reflexivizarea este operația care generează verbe reflexive de la intrări tranzitive. Verbul reflexiv denotă o acțiune în care argumentul Agent acționează asupra lui însuși. Aceeași morfologie apare și cu alte tipuri de predicate: reciproce, inacuzative, verbe cu subiect Experimentator, construcții medii, impersonale, pasive. Autorii arată că verbele cu se nu pot fi considerate ca fiind tranzitive, se nu este un obiect clitic și aduc două argumente în sprijinul acestei idei: (a) inserția expletivă din franceză este posibilă pentru reflexive
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
1990), Pesetsky (1995), Sportiche (1998) folosesc această incompatibilitate ca pe un argument în favoarea derivării inacuzative a verbelor reflexive. Faptul că operațiile de manipulare a grilei de roluri nu pot avea loc în Sintaxă explică de ce inacuzativele și verbele cu subiect Experimentator sunt derivate în Lexicon în toate limbile. Se este incompatibil cu morfologia nominală. În engleză, verbele reflexive sunt derivate în Lexicon, deci sunt posibile nominalizările; în franceză, verbele reflexive sunt create în Sintaxă, deci nu există un input reflexiv care
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
decauzativizarea nu lasă urme ale rolului nici în sintaxă, nici în interpretare. Decauzativizarea aplicată unui argument intern Temă [−c−m] produce un verb inacuzativ al cărui subiect este argument intern. Decauzativizarea aplicată unei intrări lexicale al cărei argument intern este Experimentator [−c+m] produce un verb cu subiect (argument extern) Experimentator: Le vent/Jean a cassé la branche ' Vântul/Jean a rupt creanga' La branche s'est cassée ' Creanga s-a rupt' Le bruit/Jean a fâché Pierre ' Zgomotul/Jean l-
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
în interpretare. Decauzativizarea aplicată unui argument intern Temă [−c−m] produce un verb inacuzativ al cărui subiect este argument intern. Decauzativizarea aplicată unei intrări lexicale al cărei argument intern este Experimentator [−c+m] produce un verb cu subiect (argument extern) Experimentator: Le vent/Jean a cassé la branche ' Vântul/Jean a rupt creanga' La branche s'est cassée ' Creanga s-a rupt' Le bruit/Jean a fâché Pierre ' Zgomotul/Jean l-a supărat pe Pierre' Pierre s'est fâché 'Pierre s-
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
a poseda un obiect, ci o acțiune exercitată de un Agent asupra unui Pacient/unei Teme. Autoarea consideră că a avea este un verb de stare care conservă cele două valențe (Nom., Ac.). Argumentul extern nu este Agent, ci Posesor/Experimentator/Beneficiar. Sensul de posesie a apărut prin mutarea accentului dinspre acțiune spre rezultatul său. Între localizare, existență și posesie (valorile semantice cele mai frecvente ale verbelor avute în vedere în această secțiune), Benoist (1994)15, în cadrul gramaticii rolurilor, vorbește despre
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Este revelator în acest sens experimentul realizat de Ruth Hamill, Timothy Wilson și Richard Nisbett (1980): subiecților li s-a cerut să vizioneze o casetă pe care era înregistrat un interviu cu gardianul unei închisori (în realitate, un asociat al experimentatorilor), care se prezenta în două moduri diferite: o dată ca o persoană rece, lipsită de omenire, iar altă dată ca o persoană caldă, omenoasă. Jumătate dintre subiecți au fost informați că persoana intervievată înalt reprezentativă pentru gardienii din penitenciare, iar cealaltă
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
Stanomir Explorări în comunismul românesc, Iași, Editura Polirom, 2004 (456 p.) Studierea mecanismelor psihologice ale supunerii are deja o istorie. Încă în 1924, studiind reacțiile emoționale ale unor indivizi care asistau la decapitarea unor șobolani, Landis a demonstrat ca autoritatea experimentatorului poate înfrânge orice rezistență a subiecților. Paradigma lui S. Milgram joacă însă rolul de model fondator. Experimentul său asupra supunerii la autoritate e cunoscut: unui număr de 40 de subiecți, de vârste, nivel de școlaritate și profesional diferite, li se
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
un experiment (plătit cu 4,5 dolari!) asupra resorturilor memoriei. Nu se face nici o referire la faptul că subiecților li se vor aplica șocuri electrice pentru a se vedea dacă și cum această formă de exercitare a puterii influențează memoria. Experimentatorii, aureolați de autoritate științifică, manipulează condițiile experimentului, oferindu-se subiecților posibilitatea de a intra în pielea autorității forte, de a decide asupra sancțiunilor aplicate unor subiecți care greșesc. Rezultatele sunt uimitoare. Toți subiecții acceptă șocurile, se supun condițiilor inumane ca
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
cuprinsă de ticuri și crize de nervi. Se trage fără încetare de lobul urechilor și-și frânge mâinile. Continuă să execute toate instrucțiunile ce i se dau, deși penibile, supunându-se până la sfârșitul experimentului. Incapabili să se revolte contra tiraniei experimentatorului (acesta îi trata cu impulsuri electrice), subiecții lui Milgram se explicau apoi: nu credeam că e posibil să refuzi, făceam ce mi s-a cerut. Ei își declinau astfel orice responsabilitate. Milgram explică: supunerea la autoritate este mecanismul psihologic care
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
bine aceste rezultate contradictorii, autorii (Bell și Baron, 1976) au realizat un alt studiu, având doar subiecți masculini. Într-o primă etapă, doar jumătate dintre subiecți erau insultați de către un complice (persoană al cărui comportament este stabilit din timp de către experimentator în funcție de protocolul experimentului). În cea de-a doua etapă, experimentatorii au împărți subiecții în două grupe (provocați sau nu) pentru a-i lăsa pe unii să-l urmărească pe cel de-al doilea complice administrând șocuri electrice celorlalți, ceea ce nu
Comportamentul agresiv by Farzaneh Pahlavan [Corola-publishinghouse/Science/919_a_2427]
-
realizat un alt studiu, având doar subiecți masculini. Într-o primă etapă, doar jumătate dintre subiecți erau insultați de către un complice (persoană al cărui comportament este stabilit din timp de către experimentator în funcție de protocolul experimentului). În cea de-a doua etapă, experimentatorii au împărți subiecții în două grupe (provocați sau nu) pentru a-i lăsa pe unii să-l urmărească pe cel de-al doilea complice administrând șocuri electrice celorlalți, ceea ce nu era permis primilor. Pentru fiecare din cele patru situații stabilite
Comportamentul agresiv by Farzaneh Pahlavan [Corola-publishinghouse/Science/919_a_2427]
-
de întrajutorare sau de curtoazie. Într-un studiu realizat de Donnerstein și Wilson (1976), subiecții trebuiau să îndeplinească o sarcină de învățare în timpul căreia aveau posibilitatea să administreze șocuri electrice provocatorilor după ce, în prealabil, erau sau nu provocați de către complicele experimentatorului. În timpul sarcinii de învățare subiecții purtau căști în care auzeau pentru câteva secunde fie un sunet intens (95 db), fie un sunet mai puțin intens (65 db). Rezultatele au arătat că subiecții provocați administrau mai multe șocuri electrice dacă erau
Comportamentul agresiv by Farzaneh Pahlavan [Corola-publishinghouse/Science/919_a_2427]
-
puzzle era mult mai mare atunci când se apropiau de final (Hanner și Brown, 1955 citat de Pahlavan, 1987). Alte studii au arătat că acei copii care au eșuat în realizarea unei sarcini de construcție a unui puzzle din cauza neîndemânării complicelui experimentatorului erau mai agresivi decât cei care au reușit. Walters și Brown (1963 citat de Pahlavan, 1987) precizează că după o etapă de învățare a unor acțiuni agresive, copii, împiedicați din cauza unei pane de electricitate să privească un film promis, erau
Comportamentul agresiv by Farzaneh Pahlavan [Corola-publishinghouse/Science/919_a_2427]
-
declanșat la copii o stare de pregătire pentru acțiune, manifestată mai târziu în contextul non satisfacerii așteptărilor independent de voința celuilalt. Experimentele întreprinse de Buss (1966) relevă că subiecții de sex masculin, privați de recompensele în bani mai, promise de către experimentator, dar refuzate de complice, administrează celor din urmă șocuri electrice mult mai puternice față de subiecții de sex masculin recompensați sau subiecții de sex feminin. În cazul în care subiecții sunt informați despre consecințele pozitive ale șocurilor puternice asupra învățării, diferențele
Comportamentul agresiv by Farzaneh Pahlavan [Corola-publishinghouse/Science/919_a_2427]
-
un experiment (Barker, Dembo și Lewin, 1941 citat de Aronson, Wilson și Akert, 1994) un grup de copii erau lăsați să privească o cameră plină de jucării interesante dar fără a le putea atinge. După o lungă perioadă de așteptare, experimentatorul le permitea copiilor să se joace cu jucăriile. Un alt grup de copii a fost lăsat din prima să se joace, lucru pe care l-au făcut cu mare plăcere. Grupul care a trebuit să aștepte s-a dovedit a
Comportamentul agresiv by Farzaneh Pahlavan [Corola-publishinghouse/Science/919_a_2427]