879 matches
-
de la revista pe care o redacta, spre traducere și publicare într-un viitor unu. Ceea ce n-am făcut. Acel material se află și astăzi în arhiva mea. Nepublicîndu-l, a prevalat părerea lui Roll, noi, de pe pozițiile suprarealismului, depășisem constructivismul și expresionismul Sturm-ului. Cred că purtarea noastră a fost cam șolticărească și a supărat pe corifeul avangărzii germane” (op. cit., p. 289). M.H. Maxy, redactor al Contimporanului pînă la ruptura din 1925, a expus în 1922 la Berlin, sub egida grupului Sturm al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de număr în paginile revistei lui Vinea și Iancu și comentată, în numeroase rînduri, elogios. Afinitățile dintre cele două publicații sînt numeroase, mergînd de la eclectismul expresionisto-constructivist cu influențe futuriste pînă la interesul pentru popularizarea avangardelor „periferice”. În Literatura română și expresionismul, Ov.S. Crohmălniceanu menționa reproducerea unor lucrări de Marcel Iancu, M.H. Maxy și Mattis Teutsch, precum și publicitatea pe care Sturm-ul o făcea Contimporanului (faptul poate fi de altfel constatat și din consultarea colecției). Criticul se înșală însă exemplificînd culminarea acestui „interes
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
al noului curent „integralist” - îi indică dramaturgului italian o cale vizînd „cît mai strînsa colaborare între arte”, definindu-și astfel sintetic opțiunea programatică: „INTEGRALISMUL. Considerîndu-l ca o sinteză științifică și obiectivă a tuturor sforțărilor estetice pînă în prezent încercate (futurism, expresionism, cubism, suprarealism etc.), totul pe fundamente constructiviste, și tinzînd să resfrîngă viața intensă și grandioasă a secolului nostru răscolit de vitezele mecanicismului, de inteligența rece a inginerului și de triumful sănătos al sportsman-ului, - integralismul vă oferă garanțiile artei viitorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
era străină de principiile pe care le susținea în artă și literatură Der Sturm. Ele sînt proprii esteticii expresioniste (...) dar o notă particulară le-o dă rolul capital chemat să-l joace în cadrul lor tocmai actul «constructiv»” (Literatura română și expresionismul, ed. cit., p. 110). În volumul East-European Avangardism, english version - Pàl Varnai, Akademiai Kiado, Budapest, 1992, Endre Bojtar face însă o distincție clară între prima etapă, expresionist-activistă a revistei și faza a doua, constructivistă, afină programului de la Contimporanul: The expresionism
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
expresionismul, ed. cit., p. 110). În volumul East-European Avangardism, english version - Pàl Varnai, Akademiai Kiado, Budapest, 1992, Endre Bojtar face însă o distincție clară între prima etapă, expresionist-activistă a revistei și faza a doua, constructivistă, afină programului de la Contimporanul: The expresionism of Ma, called activism, was, from 1922, replaced by constructivism (p. 74). Una dintre mărturiile prieteniei dintre Támas Aladár și Ion Vinea este scrisoarea celui din urmă către Tristan Tzara, reprodusă în revista Manuscriptum, nr. 2/1981 (43), anul XII
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
răstimp de la independență, apariția modernismului avangardist fiind asimilată apariției preocupărilor pentru forma artistică (și a mișcării denumite „formiste”): „în ambele centre intelectuale poloneze, Cracovia și Warșovia, se formează grupările moderniste numite «formiste». Formiștii din Cracovia, mai radicali, reprezintă futurismul și expresionismul, iar cei din Warșovia s-au oprit la formula cubism-expresionism. Pînă în 1920, formiștii desvoltă o activitate foarte vie și, în graba ei, febrilă ediții noui, conferințe, expoziții. Societatea reacționează în feluri deosebite (...) Apoi, nouile postulate (...) se acomodează gustului popular
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ediții noui, conferințe, expoziții. Societatea reacționează în feluri deosebite (...) Apoi, nouile postulate (...) se acomodează gustului popular”. Autorul articolului consemnează „compromisurile” cu linia moderată a revistei Rhytm (echivalent modernist al maghiarului Nyugatt). Este taxat — în spiritul „masculin” al futurismului și constructivismului — expresionismul „feminin” și „sentimental”: „Dela 1920 mișcarea slăbește. Se ivesc nouile curente întoarcerea la clasicism. Formiștii pierd terenul. Exodul începe mulți, neputînd trăi în atmosfera ostilă, emigrează. Vai, soarta de totdeauna a artistului polonez este de a găsi desvoltarea și succesul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Se pare că în cauză era numărul 2 al revistei Integral, unde M.H. Maxy (ex-Contimporanul) publicase un articol intitulat „Regia scenică-decor-costum“, în care, preamărind reforma teatrală „cu accente spre desăvîrșire în Rusia”, afirmă că aceasta a fost realizată — după declinul expresionismului din Germania — în țara sovietelor, prin „Tairoff și în special Meyerhold”. Nu lipsește un elogiu al revoluției „constructiviste” sovietice: „Și dacă efectul tuturor svîrcolirilor teatrale se resfrînge în toate țările europene, aportul constructiv nou îl aduce Rusia, singura influențată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și ultimă mențiune notabilă a avangardei de peste Nistru vom întîlni abia în numărul 100 al Contimporanului (martie 1931), unde este publicat un articol-necrolog despre „Maiakovski“. Textul din Contimporanul oferă o caracterizare avizată a poeticii autorului rus, datoare — în parte — influenței expresionismului german: „Wladimir Maiakovski. Șeful futuriștilor ruși comuniști cîștigase o notorietate mondială grație traducerilor în limba germană a poeziilor lui. Maiakovski a avut marele merit de a urma exemplul expresioniștilor germani din preajma lui 1900 — în speță Arno Holz — și eliminînd vocabularul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în Integral, nr. 2) sau „Comedia în patru acte” semnată de Sergiu Dan și Romulus Dianu (în Contimporanul, nr. 96-97-98) se înscriu, timid, în linia experimentelor lui Marinetti & Co. Gruparea „Poesis”. Primele ecouri ale teatrului expresionist în România Despre difuziunea expresionismului în teatrul românesc interbelic a spus deja ce era de spus Ov.S. Crohmălniceanu în competenta monografie comparatistă dedicată fenomenului în speță. Defazajul față de centrul de emergență al curentului - Europa Centrală - este marcat: „Cîteva spectacole cu Erdgeist, comedia tragică a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
din Paris - manuscrisul piesei Les puits de Maule, o dramatizare în patru acte și patru tablouri a scenei de vrăjitorie din romanul Casa cu șapte frontoane al lui Nathaniel Hawthorne. Toate cele trei texte menționate au rămas în sertarele autorului... Expresionism iudaic. Trupa de teatru idiș din Vilna Stabilită din 1924 la București prin eforturile lui A.I. Zissu, trupa de teatru idiș din Vilna a adus cu sine - pe filiera culturii ruso-germane - o autentică experiență expresionistă în regia de teatru din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de Marc Chagall. A abuzat de culoare ca să înfrăgezească un text nul. Regia - contînd numai pe suprafețe - a imprimat spectacolului un ritm unitar de pictură murală. Ca în vis, figurile desprinse de pe zid s’au mișcat, ochiul nu pipăia volum...”. Expresionismul iudaic central-european care infuzează, în parte, creațiile lui Călugăru sau Fundoianu nu poate fi separat de mistica hasidică proprie tîrgurilor evreiești din Galiția: „Nu este o întîmplare că teatrul idiș, care s-a inspirat din viața ei și l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și l-a interesat atît pe Kafka, s-a distins prin astfel de înclinații spontane, umplînd scena cu chipuri schimonosite de suferințe și de spaime atavice, cu personaje pocite de beteșuguri și transfigurate de exaltare mistică” (Crohmălniceanu, Literatura română și expresionismul, ed. cit., p. 136.) Un comentariu din Integral nr. 8 despre succesul de la Teatrul Central cu piesa Căsătoria, de Gogol, în regia lui I. Sternberg, salută reacțiile favorabile ale lui A. Hefter, F. Aderca și T. Arghezi, replicînd acuzatorilor că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
un fenomen specific secularismului/laicismului mentalității moderne și postmoderne, iar avangardele nu au făcut decît să-i imprime vehemența/violența proprie marilor rupturi... În altă parte, autorul arată că, spre deosebire de „importanța muzicii wagneriene în geneza simbolismului”, în cazul cubismului și expresionismului, „influența dominantă exercitată n-a mai fost cea muzicală, ci cea plastică”, cele două „directive” aflîndu-și originea directă în „transformările teoretice și practice ale picturei și sculpturei moderne”. Ambele apar prin 1910-1911, numai că în Franța „precursorii s’au manifestat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
două „directive” aflîndu-și originea directă în „transformările teoretice și practice ale picturei și sculpturei moderne”. Ambele apar prin 1910-1911, numai că în Franța „precursorii s’au manifestat mai mult pe terenul realizărilor, în Germania pe terenul teoretizărilor”: „Și cubismul, și expresionismul reprezintă tocmai lupta de emancipare a sufletului de sub sclavia naturii. Acest proces de supraspiritualizare, pe care l’am găsit o caracteristică mai generală a artei nouă, ar fi greșit să’l localizăm numai în Germania, cum fac unii critici”. Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
instrumentul ei specifc: limbagiul. De aci, toată anarhia în concepția și tecnica formală a școalelor de artă modernistă”. Influența vitalismului nietzschean și a ideii „Supraomului” e prezentă în „glorificarea libertății și forței neîngrădite” sau în „individualismul anarchizant” al futurismului și expresionismului. În fine, „Prin rolul excepțional pe care Freud îl acordă inconștientului și instinctelor, se stabilesc raporturi directe între psicanaliză și literatura modernistă”, ultima preluînd însă doar „elementele morbide și excitante” indicate de medicul vienez. Un alt element important îl constituie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
reputația pare mondială. Un profesor de la o universitate americană, H. Peyre, îl trece printre cei mai celebri artiști inovatori, alături de Strawinsky, Cézanne, Rousseau le Douanier”. Poetica brâncușiană (cu aspirația ei către primitivism) exprimă „aceeași năzuință de spiritualizare specifică cubismului și expresionismului plastic, dar și anarhismului poetic”, prezentă și în „nuanțările expresioniste” din operele unor artiști prețuiți, precum Paciurea sau Oscar Han. Citînd articole din Gîndirea semnate de O.W. Cisek, N. Crainic, O. Han sau interviuri din Mărturia unei generații de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Cu aceasta, Const. I. Emilian se oprește asupra unui articol-reper din Gîndirea, „Arta plastică românească” de Francisc Șirato: refuzul mimesisului, spiritualizarea materiei, „simțul de abstracțiune” - prezente în arta noastră populară - îl duc la concluzia că adoptarea artelor abstracte - cubismul, purismul, expresionismul - „nu înseamnă pentru poporul nostru infiltrarea unei mode streine, ci amplificarea unei concepții specific naționale”. Observînd că „tendința spre abstracțiune e un caracter general al artei bizantine”, autorul face o altă precizare importantă: „procesul de abstractizare în arta noastră plastică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
că faptul că „duhul urmuzian” a fost dus „pînă la ultimele lui consecințe” de către „comparșii de la unu (Sașa Pană, Geo Bogza, Stephan Roll)”, cu adaosul că „la toți aceștia ucenicia și simbolul urmuzian se intensifică cu tot ceea ce suprarealismul și expresionismul de după războiu sugerează”. Face, de asemenea, o pertinentă distincție tipologică între literatura lui Urmuz și cea a lui Jacques G. Costin din Exerciții pentru mîna dreaptă și Don Quijotte (ibid., pp. 62-65): „Ceea ce apropie pe dl Jacques G. Costin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
evidențiată. Volumul Ulysse „nu este numai operă de scenarist”; avînd „ceva din prolixitatea lui Voronca (...) caracteristică întregii mișcări suprarealiste franceze”. El conține „conglomerate de sentimente, nu de imagini”. Proza lui Ion Vinea din Paradisul suspinelor este apropiată de psihanaliză și expresionism, cu sublinierea carcaterului său anticipativ: „Scrisă într-o vreme (1920-1923) cînd studiul sexualității încă nu pătrunsese pe la noi adus de avalanșa psihoanalizei, biografia deșteptării erotice a lui Darie este un document (poetic, evident și fără tendință moralizatoare, ca Frühlingeserwachen a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
repere, Ed. Cartea Românească, București, 1971, p. 306). În opoziție cu cei care văd în Urmuz un precursor al suprarealismului, Nicolae Balotă îl consideră mai degrabă afin imaginarului expresionist: „Ironia și umorul urmuzian îl apropie pe acesta mai curînd de expresionismul formelor contrastante decît de avangarda suprarealistă. Ricanare, grotesc, patos degradat la schime, țipăt înăbușit, recunoști atîtea semne ale sensibilității expresioniste în prozele lui Urmuz. Nu vrem să subsumăm aceste proze categoriilor unei estetici expresioniste, dar între structurile expresioniste și cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
care o compun sînt surogatele civilizației noastre citadine”. Încadrîndu-l, pe urmele lui G. Călinescu, în categoria „marilor sensibili schimonosiți” a căror realitate „ne arată o față însuflețită de trăsături comice și oribile”, Crohmălniceanu îl plasează pe Urmuz și în vecinătatea expresionismului. Interpretarea „realistă” rămîne însă mai curînd izolată. „Lumea paralelă”, minimală, derizoriu-schimonosită, caricatural-esențializată a maestrului „infinitului mic” și al „antimateriei” narative va fi citită mai ales în cheia „evazionistă” a abaterii sale față de convențiile real(ism)ului. Interpretarea în cheia fantasticului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Andrei Pintilie ș.a., monografiile „sectoriale” pe curente propuse în ultima vreme de cercetători tineri precum Ovidiu Morar (despre „avatarurile” suprarealismului românesc) și Emilia Drogoreanu (despre incidențele futurismului italian în România), pe urmele lucrării lui Ov.S. Crohmălniceanu despre Literatura română și expresionismul, analizele lui Mihai Zamfir din studiul despre Poemul românesc în proză, contribuțiile memorialistice ale lui Sașa Pană, cele diaristice ale lui Geo Bogza, mărturiile altor insideri ai mișcării, antologiile „de gen” (antologia supra-exhaustivă, inaugurală a lui Sașa Pană, cea „modelizantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
avangarda istorică europeană, care abordează fenomenul din unghiul ecloziunii sale „periferice”. Istoricul de artă american S.A. Mansbach, spre exemplu, consideră că o mare parte a modernismului a luat naștere la periferiile Europei industriale: Imperiul Țarist (constructivismul), Boemia (unele forme ale expresionismului), România (dadaismul) ș.a.m.d., dadaismul exprimîndu-se mai radical și mai imaginativ la București, Iași, Belgrad sau Zagreb decît la Berlin, Hanovra, Rotterdam sau New York (Modern Art in Eastern Europe. From the Baltic to the Balkans Balcans 1890-1939, Cambridge, 1999
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în cazul imperiilor în dezagregare economico-identitară (Austro-Ungar, Otoman, Țarist) sau al confederațiilor statale recente, precum Italia post-Risorgimento sau Germania wilhelmiană. Atitudinea față de avansul tehnicii și al civilizației industriale îmbracă forme extrem de diverse, de la fetișizare triumfalistă, entuziastă (futurismul) la angoasă apocaliptică (expresionismul), de la militarism revanșard la anarhism, bolșevism și pacifism. În fundamentalul său studiu dedicat modernității vieneze din preajma lui 1900, Jacques Le Rider deconstruiește, pe urmele lui Carl Schorske, „forma actuală a mitului habsburgic”: „Comparativ cu celelalte mari capitale europene, Londra, Paris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]