1,154 matches
-
Mureșanu, Decebal). Deși în compunerea personajului infrastructura documentară și legendară nu lipsesc, Vlad Țepeș se deosebește atât de întrupările sale din dramaturgia istorică națională, cât și de cele din filmele horror cu Dracula. Ființă titanică și stihială, mișcată în chip expresionist de mari elanuri și țeluri justițiare și mântuitoare întrucât privește poporul său, Vlad este un iluminat, un misionar al Cerului. Mutatis mutandis, el încorporează fervoarea ascensională a eului liric din poeme și este un insuflat de verbul divin. Valorizarea și
IONEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287578_a_288907]
-
insinuând neliniști, punctând așteptări și finalizări. Fabricile vibrează sub straturi confuze de fum, oamenii se adună la porți într-o tăcere stranie, încărcată de prevestiri: „Își șterg ochii și n-au răgaz să plângă...” Ceața, fumul, negrul apăsător, tente utilizate expresionist, sunt simboluri oarecum cinematografice, potențate prin refren și constituindu-se într-un bloc reflectant. Procedeu expozitiv tipic: o metronomie solemnă, în ritm cu bătăile inimii, conferă relief recitativului: „Fum gros se-nalță-n cer/ Sirena fabricii sună.// Lăutarii cântă dragoste
ISAC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287621_a_288950]
-
și roata (calul încremenit, precum în Proiect pentru un monument eqvestru), absurda comedie umană și literară devin teme constante, de unde și cinismul, ironia, mizantropia ușor oraculară, care acum iau locul sentimentalismului. Apetența pentru discursiv rămâne, uneori cu izbucniri onirice ori expresioniste, adesea cu accente vădit whitmaniene (Expoziții în vis), dar există și câteva poeme concentrate, care se reduc la juxtapunerea unor cuvinte-simbol. SCRIERI: Balerina de fier, cu ilustrații de Constantin Piliuță, București, 1970; Peisaje, București, 1975; Solii de toamnă, București, 1978
IVANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287651_a_288980]
-
și înțelept, trebuie să-și înțeleagă viața și arta. Dialogurile dovedesc erudiție, o strălucire a replicii și a paradoxului în genul lui Oscar Wilde. În piesa lui I. Ibsen, Oscar Wilde, Shakespeare, Pușkin, Joyce, Lope de Vega, Cervantes, Gide, teatrul expresionist și teatrul absurdului, fantasticul eminescian și drama existențialistă se amestecă într-un puzzle enciclopedic autodevorator. Se poate afirma, fără îndoială, că antractul presupune o conștiință postmodernă a scriiturii dramatice: „E meritul meu: să scot din fraze moarte, arlequinade ce par
IVANESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287649_a_288978]
-
ale posturilor de radio Europa Liberă și Radio France Internationale și la reviste ale românilor din exil („Limite” și „Meridian”). Poezia pe care o scrie I. este una modernistă, marcată uneori de accentele unui neoromantism lucid, „controlat”, vădind alteori propensiuni expresioniste, o poezie însă cu precădere imagistă și totodată cerebrală, meditativă la modul parabolic. Un anumit vitalism ori energetism e temperat de o permanentă reflecție intelectualistă subiacentă. Trăsăturile definitorii sunt vădite încă din cartea de debut, în care elementele, vegetația, natura
IULIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287644_a_288973]
-
și nu mai vede pe nimeni. La o parte! / Altfel s-ar putea să treacă prin voi / și să vă-mbolnăvească de dragoste” (Primăvara). Ion Pop evidenția în acest moment al evoluției poetice „o tehnică în genere deformatoare, de ascendență expresionistă, ce exploatează vecinătățile puternic contrastante de obiecte și stări.” Aceleiași tehnici i se subsumează proza poetică din Piața cerului (1986), subintitulată cu ironie „jurnal de bucătărie”. Emblema discursului, mizând în continuare pe grotesc, ar putea fi imaginea mașinii de scris
IUGA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287642_a_288971]
-
Ecaterina Pitiș, George Voevidca, Aron Cotruș, Lucian Blaga, D. Karnabatt. Dintre aceștia, doar Ecaterina Pitiș și (în parte) George Voevidca sunt sămănătoriști stricto sensu. Figurează, în schimb, patru reprezentanți ai „poeziei noi”: simbolistul Karnabatt, simbolist-expresionistul Cotruș, avangardistul (autohtonizant) Adrian Maniu, expresionistul Blaga. Cezar Petrescu și Crainic sunt neosămănătoriști, Agârbiceanu suportă mai curând încadrarea în poporanism. Articole și cronici semnează Dan Rădulescu, Radu Dragnea, D. I. Cucu și Victor Ion Popa. Eclectismul învederat de sumarul primului număr se menține ani în șir, cu
GANDIREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287146_a_288475]
-
interioară. Violența imaginii (imaginea recurentă a ferăstrăului, emblematică pentru spiritul modernist, în opinia lui Hugo Friedrich), tehnici ce amintesc de dicteul automat și de colajul avangardist, ilogicul asocierilor verbale, lipsa de coerență, paroxismul îl apropie pe G. de Lautréamont, de expresioniști și de suprarealiști. Scenariile sale grav-onirice, încărcate de materialitate, de forță vizuală eruptivă par întrupări verbale ale unor tablouri suprarealiste de Dalí. Sensul lor se pierde însă într-un labirint de simboluri ambigue, cu trimiteri evidente la Apocalipsa Sfântului Ioan
GEORGESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287220_a_288549]
-
tăcerea” (Lui Taliarh). Exegeza acestor scrieri de tinerețe va privilegia concretețea poeziei „roadelor”, a „voluptății contactului cu forțele naturii” (G. Călinescu), va observa „peisajul de o rară prospețime” (Perpessicius), neîntârziind însă a pune în evidență, dincolo de aparența calmului agrest, semnele expresioniste, „întronarea de anarhie elementară în univers” (Ov. S. Crohmălniceanu). Expresionismul lui F. se exprimă însă deopotrivă prin „ideea de a opune mecanicii distructive a războiului energiile năvalnice ale firii” (Mircea Martin). Poezia în limbă franceză a lui F. dă seamă
FUNDOIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287114_a_288443]
-
personaj în parte. Multitudinea de personaje apare ca un efect al jocului perspectivelor - amestecul dintre teatru și viață, atât „lumea ca teatru”, dar și „teatrul ca lume”, dând naștere la două realități distincte (personajele romanului devin și personaje ale piesei expresioniste din roman, schimbându-și numele, înfățișarea, comportamentul și ajungând astfel să se multiplice în funcție de spațiul pe care îl ocupă). Ca și în Făptura, unde firele de praf reprezentau universuri paralele care se interferează, și aici apare un laitmotiv, ploaia, care
DRUMARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286882_a_288211]
-
Hocke), care, deconcertând prin asociațiile insolite și dezinvoltura (auto)producerii textului, provoacă realul să ia chipul anamorfozelor memoriei. Compozițiile sunt muzicale, contrapunctice, folosind laitmotivul. Decupajul în contingent alternează cu plăsmuirile imaginației deformante, normalitatea / anodinul cu fantasticul, suavitatea arcadică cu violența expresionistă, utopia cu demistificarea ei amară sau ironică - adevărat „bâlci cosmic”, observă Radu G. Țeposu, constatând „incoerența ontologică” a lumii acestor texte. O tensiune între poli opuși, între materie și spirit, îmbrățișare și ironizare a cosmosului există în întreaga poezie a
DUMITRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286914_a_288243]
-
formele ironice prezente în textul bacovian”. „Ascultarea” textului se desfășoară însă și în perspectiva unor delimitări necesare pentru situarea liricii bacoviene în modernitate: „Produs al experienței decadente, poezia bacoviană se aliniază în spiritul veacului într-o direcție similară cu lirica expresionistă”; „poetul nostru seamănă în discursul său cu expresioniștii, deși nu a evoluat în interiorul climatului generat de acești poeți.” SCRIERI: Poezia lui Mihai Beniuc, București, 1972; „Gând românesc” și epoca sa literară, București, 1973; Întâlniri..., Cluj-Napoca, 1976; Caragiale, Cluj-Napoca, 1984; ed.
FANACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286949_a_288278]
-
se desfășoară însă și în perspectiva unor delimitări necesare pentru situarea liricii bacoviene în modernitate: „Produs al experienței decadente, poezia bacoviană se aliniază în spiritul veacului într-o direcție similară cu lirica expresionistă”; „poetul nostru seamănă în discursul său cu expresioniștii, deși nu a evoluat în interiorul climatului generat de acești poeți.” SCRIERI: Poezia lui Mihai Beniuc, București, 1972; „Gând românesc” și epoca sa literară, București, 1973; Întâlniri..., Cluj-Napoca, 1976; Caragiale, Cluj-Napoca, 1984; ed. 2, București, 1997; Eseuri despre vârstele poeziei, București
FANACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286949_a_288278]
-
F. se amuză persiflând convenții, stereotipii, modele, într-un scenariu căutat, parodic. Atracția spre teatrul de idei, pirandellismul - cu formula teatrului în teatru și uzura măștii - rețin în piese ca Manole și Ana (1935; rescrisă în 1940, în umbra dramei expresioniste a lui Blaga) ori Sala de așteptare (1938), un text demitizând condiția actorului, nu și „magia” actului artistic. În fine, cuplul dilematic și predestinat, asociat misterului creației, revine într-un poem dramatic ce improviza pe tema jocului himeric al artistului
FARAGO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286957_a_288286]
-
starea civilă, biografia, moravurile autorului) și înlocuirea livrescului (desuet) printr-o spontaneitate adeverită de atracția ,,sexologică” a cuvintelor. În ,,Reporter” (1934-1935), la rubrica „Zigzag”, M. îi prezintă pe poetul simbolist belgian Karel van de Woestijne (din care și traduce), pe expresionistul Erich Kästner, pe esoteristul René Guénon și pe E.A. Poe, spirit tutelar și scriitor îndrăgit în asemenea măsură, încât, pentru a se caracteriza, în portretul Victor Valeriu Martinescu, semnat E.T.Florian, din ,,România agricolă” (1937), el va relua unele din
MARTINESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288046_a_289375]
-
în plan social. Prin motivele și viziunile accentuat nostalgice, prin substratul meditativ-filosofic, prin sugestii obsedante și tulburătoare, precum și printr-un sistem personal de imagini, metafore, alegorii, cartea dezvăluie aderența la estetica simbolismului, la care se adaugă câteva elemente proprii poeticii expresioniste. Dominanta stilistică este transfigurarea metaforico-simbolică a microcosmosului și a macrocosmosului, sursa asociaților fiind folclorul și referințele culturale. Rolul metaforei și al mitului e înțeles în sensul ideilor lui Lucian Blaga, ca în eseurile intitulate Imaginea în artă (1940). La M.
MENIUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288089_a_289418]
-
cu întregul univers”, înalță imnuri unui „nou umanism” („oameni / care vă dăruiți vieții total”), transfigurând fără efort lucrurile întâlnite în jur și celebrând chiar „profeția” planurilor muncitorești. Discul (1972) depășește mimetismul entuziasmelor facile și aduce cristalizarea unor teme precum frenezia expresionistă, muzica izvorâtă din materie, omul care trece prin „porți” („într-o noapte să rup rețelele, toate, / să scap spre păduri/ în sânge cu viperi de rouă” - Taină). Expresia ezită între Lucian Blaga și Ion Barbu („Cineva zadarnic ne întreabă, am
GHIŢULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287274_a_288603]
-
preferând în comentariu imaginea amplă, proiecția deschisă. Mai totdeauna el își alege personalități și direcții cu substanțial aport înnoitor în epoci de dramatică efervescență culturală. Expresionismul în literatură și artă (1969), Cubismul (1972), Pop Art (1975), Istoria unei generații pierdute: expresioniștii (1980) ș.a. sunt exegeze ale unor manifestări de șoc, ce violentează vechile estetici, afirmând poetici noi, născute din atitudini negatoare față de realitate, aria preocupându-l și în Dicționarul avangardelor (2003). O demonstrație aplicată, cu suporturi teoretice pertinente, va conține Constelația
GRIGORESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287359_a_288688]
-
București, 1974; Pop Art, București, 1975; Pictura lui Ion Pacea, București, 1976; Literatura americană. Dicționar cronologic, București, 1977; Marile canioane, București, 1977; Michaela Eleutheriade, București, 1978; Pictura lui Ion Gheorghiu, București, 1979; Constelația gemenilor, București, 1979; Istoria unei generații pierdute: expresioniștii, București, 1980; Brâncuși, București, 1981; Ion Sălișteanu, București, 1981; Vasile Celmare, București, 1982; Aventura imaginii, București, 1982; Eugen Popa, București, 1983; Grafica lui William Blake, București, 1983; Brăduț Covaliu, București, 1984; Gh. Șaru, București, 1984; Realitate, mit, simbol: un portret
GRIGORESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287359_a_288688]
-
unei dezrădăcinări inverse, „tradusă într-o alienare față de toposul rural”. Peisajele se obiectivează acum, devin reprezentări ale unui eu aflat în dizarmonie cu ele. Natura nu se mai oferă drept un spațiu paradiziac și ocrotitor. Dimpotrivă, este neliniștitoare, în sens expresionist, criptic-fantomatică uneori, adversă în solitudinea ei rece, primordială. Pe scurt, e o natură de o vitalitate depresivă, surprinsă în imagini de o expresivitate abruptă, sticloasă. Ostilității acestei lumi, poetul îi substituie spațiul citadin, în al cărui confort își regăsește intimitatea
GURGHIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287387_a_288716]
-
1975) reiau alternanța introspecție - expansiune, ceea ce confirmă, într-un fel, că pendularea a devenit manieră. Un lirism mai sobru, sever chiar, se distinge în Descântece de gravitație (1977), care evită ceea ce anterior fusese verbiaj nebulos, uneori chiar balast strălucitor. Accentele expresioniste nu lipsesc, dar experiența poetului face ca stridențele să fie evitate. Cele două cicluri ale volumului - Orfice și Starea de dor - semnalează chiar prin titlu domeniile explorate: logosul și erosul. În Sonete (1978; Premiul Asociației Scriitorilor din București), meditația lirică
HAGIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287396_a_288725]
-
Insula de repaos (1988), Dulcele foc (1989, 1991; Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române), Anul 1989 (1990), Lira și păianjenul (1992), Epifanii (1994), Scrisori de pe strada Maica Domnului, Lunaria (1995), Infinitul de aur (2001). Având un temperament liric neoromantic cu tentă expresionistă, L. preferă totuși formula bine articulată, muzicală. Fondul mistic și metaforic se întâlnește simbiotic cu un orfism imnic de tip Hölderlin, susținut de credința în poezie ca act demiurgic, taumaturgic și misionar. Simbolurile și miturile sunt romanticizate prin contrafacere mitopoetică
LARI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287747_a_289076]
-
sticlă), Hermann Broch (Moartea lui Virgiliu), Ernst Jünger (Pe falezele de marmură, Praștia, Albine de sticlă), Thomas Mann (integrala povestirilor), Siegfried Lenz (Ora de germană, Modelul), transpunerile fiind adesea însoțite de ample și temeinice studii. A realizat traduceri din teatrul expresionist german (R.J. Sorge, W. Hasenclever, E. Toller), din critica lui Friedrich Gundolf și Georg Lukács, precum și studii de filosofia culturii și istoria civilizației - Heinrich Schliemann și Leo Frobenius. A transpus, de asemenea, pagini ale unor scriitori de expresie germană din
ROMAN-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289301_a_290630]
-
trad., București, 1973; Hans Liebhardt, Culoarea scaieților, pref. trad., București, 1973, Viața preaminunată a lui Andreas Weisskircher, pref. trad., București, 1983; Heinrich Mann, Orășelul, pref. trad., București, 1973; Dieter Forte, Martin Luther & Thomas Münzer sau Introducerea contabilității, București, 1974; Teatrul expresionist german, îngr. și pref. Ileana Berlogea, București, 1974 (în colaborare cu Dieter Fuhrmann și Liviu Ciulei); Hermann Broch, Moartea lui Virgiliu, pref. trad., București, 1975; Oskar Walter Cisek, Tătăroaica, pref. trad., București, 1975; Herbert Zand, Moștenitorii focului, București, 1976; Wilhelm
ROMAN-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289301_a_290630]
-
1998), incitantă se arată mai ales analiza stărilor psihologice ale protagonistei, o exilată la New York, căreia i se radiografiază atent metamorfoza interioară. Și poezia scrisă de R., prezentă în volumul Învățarea lumii (1998), este o proiectare parabolică, cu unele accente expresioniste, a unor stări interioare dramatice, majoritatea derivate tot din condiția înstrăinării. SCRIERI: Lecturi moderne, București, 1978; Dumitru Radu Popescu, București, 1981; Civilizația romanului, I-II, București, 1983-1991; Totdeauna toamna, București, 1988; ed. (Timpul celor aleși), București, 1999; Viața pe fugă
ROZNOVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289393_a_290722]