654 matches
-
Suficiența substanței este o limită, în sine ea face dovada interioară subzistenței sale, dar ea posedă și exteriorul ei, căci a nu avea nevoie decât de sine însuși, înseamnă a nu avea nevoie de o altă substanță. Această interioritate presupune exterioritatea sa. Ea își este interior și exterior totodată, în afara ei nu este nici o altă substanță, altceva, la care să aibă nevoie să se raporteze. De fapt: .), autosuficiența substanței poate fi înțeleasă ca o limită. Sau, dacă preferăm, ea poate fi
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
de toate lucrurile care sunt “în afara mea”. Dacă e normal să se vorbească despre un solipsism la începutul Meditației a III-a, el nu va fi la fel de evident în restul scrierii, pentru că Meditația a II-a revine constant asupra acestei exteriorități asemănătoare ideilor pe care le avem. Exterioritatea corpurilor și de asemenea cea a corpului meu de care nu depind pentru a gîndi, chiar dacă eu nu pot fi încă sigur de ea, circulă în gîndirea mea, căci “toate aceste lucruri mi
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
Dacă e normal să se vorbească despre un solipsism la începutul Meditației a III-a, el nu va fi la fel de evident în restul scrierii, pentru că Meditația a II-a revine constant asupra acestei exteriorități asemănătoare ideilor pe care le avem. Exterioritatea corpurilor și de asemenea cea a corpului meu de care nu depind pentru a gîndi, chiar dacă eu nu pot fi încă sigur de ea, circulă în gîndirea mea, căci “toate aceste lucruri mi le voi trece prin minte și iarăși
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
-i pot momentan fixa și asigura existența în afara mea. Analiza bucății de ceară conferă legitimitate interpretării noastre pentru că, deși ea nu vizează natura corpurilor, ea nu constituie o simplă analiză a unei experiențe a conștiinței, ci este poarta deschisă către exterioritate. De fapt formula “să-i mai slăbim încă odată frâul”, prin care ea începe, arată că spiritul, dacă nu-l ținem în frâu, aleargă spre exterior căruia este înclinat în mod natural să-i atribuie existență. Așadar dacă problema era
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
atingem ca pe un obiect pol aflat la orizont; raportul pe care eul îl întreține cu el este de o natură diferită, pentru că el traversează eul și într-un anume fel îl tranzitează. Nu putem deci conchide asupra tezei unei exteriorități ce ar fi la Descartes ca un fel de orizont pentru că, de fapt: .) Uneori s-a conchis conform acestui pasaj că Descartes a fost solipsist, pentru că el se îndoiește de existența celorlalți și pentru că își imaginează că poate vede mantouri
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
degrabă trecerea ca substanță este o noțiune metafizică ce se utilizează în morală? Cu alte cuvinte, are subiectul lui Descartes sensuri multiple? Generozitatea este expresia proprie a ceea ce se găsește în planul abstract al eului, adică prezența în el a exteriorității cu care înclină să se unească în mod veritabil și aceasta nu imediat, printr-o “oarecare înclinație ce mă îndeamnă să cred acest lucru”, ci printr-o “lumină naturală ce mă face să știu că ea este adevărată”. În planul
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
va orienta în conștiință prin îmbinarea descoperirii raționamentelor sale deductive ce produc judecăți de existență. În planul moralei însă, el se va orienta spre ceea ce este în afara lui, prin acțiune și prin folosirea conștiinței pentru viață, unde înclinația naturală spre exterioritate devine o iubire și o cunoaștere a valorii celorlalți, pentru care devine posibil ca el să se dăruiască într-o acțiune comună.. În această acțiune eul ar putea eventual să înfățișeze identitatea abstractă a vieții sale. Distincția și uniunea au
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
manifestului. Teza conform căreia subiectul este temporal nu semnifică o structură proprie modului de a fi al subiectului ce ar fi dezvăluit de ceea ce apare, de manifestat, ci semnifică mai curînd că el își conduce gîndurile într-o ordine. Raportul exteriorității care este fondat în subiect ca trecere temporală a gîndurilor ține de ordinea descoperirii, adică de cea a deducției care găsește o existență exterioară pentru că ea știe să descopere evenimentele în mod deductiv. Acesta este motivul pentru care afirmația că
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
este un exercițiu care implică înțelegerea și voința, el transpune alegerea domeniului moral la cel al teoriei cunoașterii. De aceea se pare că la el, calea către principiul prim începe cu deducția și că descoperirea ordonează raționamentele care sunt în favoarea exteriorității. Subiectul există în timp ce descoperă și nu ca o funcție logică transcendentă sau transcedentală, ci ca o imanență a trecerii personale a gîndurilor sale unele în altele. Transpunerea modelului juridic în modelul etic și aplicarea sa la domeniul cunoașterii fac, într-
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
intuiției și al deducției, ordinea și maniera în actul de “a ști să treci”, este exercițiul în care subiectul începe să existe fără a rămîne însă captiv în acest tip primordial de existență. Fiind substanță, gîndirea este deopotrivă interioritate și exterioritate, deschide infinitul în om. Trecerea de la o propoziție la alta în cadrul demonstrației sau de la un mod de a gîndi la altul, fac posibil raportul cu exterioritatea dinlăuntrul omului. Subiectivitatea capătă astfel o figură nouă prin filosofia lui Descartes, cea a
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
captiv în acest tip primordial de existență. Fiind substanță, gîndirea este deopotrivă interioritate și exterioritate, deschide infinitul în om. Trecerea de la o propoziție la alta în cadrul demonstrației sau de la un mod de a gîndi la altul, fac posibil raportul cu exterioritatea dinlăuntrul omului. Subiectivitatea capătă astfel o figură nouă prin filosofia lui Descartes, cea a generozității. Ideea comunicării substanțelor, suflet și corp, gîndire și întindere, dincolo de faptul că a generat o dezbatere ce a agitat întregul secol XVII, este un fel
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
reprezintă o contradicție în termeni. Ea nu se justifică, după cum vom vedea, decât în raport cu ratarea, deci în raport cu un posibil actual căruia i se refuză actualitatea. Între „destinul frânt“ prin accident și „destinul neîmplinit“ al ratării se află distanța care desparte exterioritatea evenimentului (ex-venio) de interioritatea răspunderii, deci de existența libertății ca domeniu închis și autonom. * Dat fiind că realizarea oricărui destin se bazează pe conflictul dintre natură și libertate (a cărui expresie cantitativă este spațiul „de depășit-de atins“), orice destin este
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
părea intim își pierde consistența, nu mă mai definește, devine straniu și străin. Nu altul, ci eu îmi devin străin. De abia în iubire elementele fondului intim străin îmi apar în toată inconsistența lor și își dezvăluie natura accidentală și exterioritatea. De-abia acum aflu că în mod esențial nu sunt nici rasă, nici clasă, nici nume, nici ascendență, nici limbă, nici loc al nașterii mele și nici măcar bărbat sau femeie. În mod esențial eu sunt iubire, capacitate de a mă
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
identifică cu acela care este marcat „de suprafață și de celelalte limite“ (epiphaneias kai ton loipon peraton). Este esențial să înțelegem însă că peste tot în aceste cazuri limita nu este suprafața goală a corpului, care îl caracterizează în inerția exteriorității sale și îl face distinct, la nivelul acestei exteriorități, de celelalte corpuri. Limita este proiecția exterioară a interiorității corpului, identitatea corpului care se dezvăluie, devenind vizibilă. Acesta este și motivul pentru care Aristotel distinge limitația (to peperanthai) de contact (to
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
de celelalte limite“ (epiphaneias kai ton loipon peraton). Este esențial să înțelegem însă că peste tot în aceste cazuri limita nu este suprafața goală a corpului, care îl caracterizează în inerția exteriorității sale și îl face distinct, la nivelul acestei exteriorități, de celelalte corpuri. Limita este proiecția exterioară a interiorității corpului, identitatea corpului care se dezvăluie, devenind vizibilă. Acesta este și motivul pentru care Aristotel distinge limitația (to peperanthai) de contact (to haptesthai), arătând că prima reprezintă o repliere a corpului
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
vizibilă. Acesta este și motivul pentru care Aristotel distinge limitația (to peperanthai) de contact (to haptesthai), arătând că prima reprezintă o repliere a corpului asupra lui însuși, păstrându-l în puritatea ireductibilității sale, în timp ce contactul îl menține în relativ și exterioritate. Limita desemnează, într-adevăr, punctul (linia, suprafața) extrem, dincolo de care corpul încetează să fie ceea ce el este. Ea este echivalată cu sfârșitul, dar un sfârșit resimțit ca împlinire a unui lucru și deci, totodată, cu locul de unde el abia începe
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
civilizație occidentală se fundează "tipologic pe înțelegerea aristotelică a raporturilor dintre act și formă". De aici rezultă diferența primordială dintre Răsărit și Occident. Virtualității Răsăritului, a posibilității de manifestare a "lăuntricului" i se contrapune actualizarea Occidentului, a exprimării urgente a exteriorității 5. Comprehensiunea rolului preeminent al Ecclesiei constituie un exemplu semnificativ al raportului dintre virtualizare și actualizare: dacă în Răsărit, Biserica, "organism spiritual viu" dispune de nenumărate oportunități latente pe care nu le actualizează decât în cazuri extreme, reprezentând "scăderi" - "explicitarea
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
generează conștiința obiectului. În fenomenul psihic al imaginii, obiectul păstrează ceva din funcția subiectului. Obiectivitatea imaginii nu mai este avansată, nefiind o consecință a conștiinței. O altă caracteristică a imaginii implică libertatea sa. Subiectul este liber să-și actualizeze potențialitățile. Exterioritatea subiectului către obiect și a obiectului către subiect tinde să se estompeze pentru a se nuanța într-o interioritate proprie. Specificitatea fenomenului psihic al imaginii rezultă din faptul de a se identifica simultan cu realul și irealul 2. Teoria lupașciană
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
concretizare a operei de artă prin care putem cunoaște intențiile artistice ale creatorului, în același timp opera devine cunoscută într-un mod intim, adică prin experiențele subiective. Conceptul de strata este indispensabil pentru a stabili condițiile prin care putem stabili exterioritatea obiectelor (artistice). Dar procesul de stratificare impus de Ingarden nu trebuie văzut ca unul euristic, care să cerceteze conștiința unde obiectele artistice sunt expuse rațiunii, ci este un proces analitic pin care ontologia cercetează părțile individuale ale unui obiect artistic
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
la lideri în vederea exercitării diferitelor funcții (ce abilități sunt necesare pentru îndeplinirea funcțiilor?). Aparent, între teoriile personologice și cele comportamentiste există o foarte mare asemănare deoarece, în fond, ambele pornesc de la persoană - e adevărat, unele de la interioritatea acestuia, altele de la „exterioritatea” persoanei. În realitate, diferența dintre ele este foarte mare. Iată câteva dintre aspectele care le diferențiază. În timp ce teoriile personologice accentuează importanța aspectelor stabile, statice ale persoanei în exercitarea activității de conducere (trăsăturile fiind însușiri psihice relativ stabile), teoriile comportamentiste propun
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
asemuiește pe cât deosebește diferența. Natura s-a silit să nu facă nimic care să nu fie diferit de ce-a făcut anterior (Montaigne, Eseuri, III, 13). Această uimire ține de ceea ce Hannah Arendt va numi „miracolul”, iar Emmanuel Lévinas „miracolul exteriorității”. Totuși, pentru a evita reducerea la o categorie vagă, vom disocia această alteritate a celuilalt de simpla diferență. Jocul care există, Încă de la Platon, Între Același și Celălalt ca genuri ale Ființei (Sofistul, Timaios) apare la Moderni ca joc Între
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
și postmarxistă) dezvoltă un alt registru al alterității, care depășește În același timp dimensiunea agonistică și asimilarea celuilalt cu același. Întâlnirea cu celălalt Este vorba despre demonstrarea faptului că alteritatea celuilalt nu este de același gen cu rezistența opusă de exterioritatea lucrurilor. Astfel, Martin Buber, În cartea sa Eu și Tu (1992), distinge corelația Eu ă Acela și relația Eu ă Tu. „Viața ființei umane”, spune el, „nu se reduce la cercul verbelor tranzitive. Ea nu este alcătuită doar din activități
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
la lunga vânătoare de „ipocriți” condusă de Robespierre și la instaurarea „legii suspecților”. Căci inima nu se cunoaște decât pe sine, nu și pe ceilalți sau lumea. Sau nu-i cunoaște pe ceilalți decât prin intermediul senzațiilor sale intime. În absența exteriorității, nu există limite, ci doar indiferență. Cum să ieșim din interioritatea inimii, cum să fim În același timp În interior și În exterior, astfel Încât să mai existe și altcineva În afară de noi Înșine și să existe și lumea? Compasiune și justiție
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
creației, de mijloc pentru exprimarea și transmiterea ei. Pe de altă parte, fiind dominat de (orientarea de a se adecva la) realitate sub raport ontologic, limba manifestă în cazul stilului științific caracter de obiectivitate, de neutralitate în raport cu indivizii vorbitori, de exterioritate față de trăsăturile subiective. De aceea, stilul științific reflectă în mare măsură tendința spre standardizare a limbii literare și se realizează ca fiind dominat de reguli urmate fără abateri semnificative. În acest stil se cuprind, pe de o parte, limbaje științifice
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
determina pericolele, de a stăpîni evenimentul aleator", supusă așadar unor tipuri de constîngeri, interne sau externe, de interdicții. Textul este limbă și devine acțional prin vorbire, datorită trăsăturilor esențiale ale limbajului pe care le posedă, semanticitate, alteritate, creativitate, istoricitate și exterioritate, în termenii lui E. Coșeriu. În aceeași viziune, textul constituie un obiect cultural, în opoziție cu obiectele logic-formale și cu cele naturale, fiind creat prin activitatea spiritului uman, a cărui esență se află în conștiință, dar care poate căpăta substanță
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]