824 matches
-
Nu-și mai simțea trupul, dar simțurile nu-i erau amorțite. Se ascuțeau din ce în ce mai tare și era conșteint în mod acut de fiecare sunet neînsemnat, de fiecare miros și foșnet din noapte: mersul unui șoarece prin iarbă, aripile unui liliac fâlfâind în depărtare, mirosul incitant care chema insectele să zboare și să bâzâie undeva dincolo de livadă. Sub pământ, auzea apa gâlgâind, auzea cum era absorbită de copacii din jurul lui; auzea respirația frunzelor și mișcările maimuțelor adormite. Ici și colo pe crengile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
fantastic... Dar în lugubrul sălii pufneau în râs sarcastic Și Poe, și Baudelaire, și Rollinat. Plumb de iarnă Iarna, de-o vreme, mă duce regretul Prin crânguri, pe margini de linii ferate - Trec singur spre seară pe ape-nghețate Când fâlfâie, pe lume, violetul. Paloarea, mutismul minează-al meu piept Pe satele ninse crai-nou când apare; Trec singur pe poduri de fier solitare, Și-aștept în zăpadă... dar ce mai aștept? Hau!... hau!... depărtat sub stele-nghețate... În noaptea grozavă la
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
plouă... plînge-o cucuvaie Pe-un acoperiș de piatră-n noapte cu ecouri de șivoaie, Vai, e ora de-altădată, umbre ude se-ntretaie, Și-n curentul unui gang ațipesc, plin de ploaie. Tabla tuburilor sună, aiurarea tuturor... O grăbită alchimie, fâlfâie o vâlvătaie, Vai, e ora de-altădată, dungi de ploaie se-ntretaie, Un oraș de piatră doarme... toate dor. Nu e nimeni... plouă... plînge-o cucuvaie. Poveste Îți aduci aminte ziua când ți-am spus că ești frumoasă, Când cu buzele
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
port! Pentru mama, pentru tine, E ferice, să fii mort. Țara mea, mi‐aș da și viața, Să te apăr de păgân, Căci Mihai strămoș îmi este și cu Mircea cel Bătrân. Steagul sfânt să fie‐n frunte și să fâlfâie mereu. Ce n‐aș da, ca, pentru țară, Pentru steag, să cad și eu! După alte pagini de carte, semn al creșterii maturității învățăcelului, urma o altă poezioară: MĂMICA. Dacă sunt tare supărat De‐un fluture ce‐mi scapă, și
Mama. In: OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
nu se afla vreun copac pe măsura frasinului și nici un leagăn care să se compare cu acesta. Ceața era azi rară, soarele cald și aerul vibra de bâzâitul albinelor, ce-și cedeau de treburile lor. Iată: un fluture scânteiază și fâlfâie din aripi printre săgețile de lumină ce străpung umbra. O zi elegiacă, grațioasă precum leagănul în plin balans, proaspătă și curată precum pâinea scoasă din cuptor, delicată ca dantela pe pielea unei femei palide, o zi pe măsura frumuseții femeilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
diplomă de excelență, fanfara pompierilor, televiziuni, o activistă a Centrului Internațional de Educație Civică, Morală Creștină și Afirmare Patriotică al Sectorului (fosta tov. Spanțu de la U.T.C. - Textile pe Capitală) și primarul agramat, burtos și cu ochii țintă la tricolorul fâlfâind în vârful catargului plantat la capătul aleii cu toaletele ecologice aduse, special pentru eveniment, de firma patronată de cumnatul dinspre verișoara socrului primarului care tocmai își începe spiciul: „Căci moșii și strămoșii care au luptat, așadar care a avut tricolorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Tezauru’ de la Pietroasele, dar mai e și Tezauru’ de la Moscova de recuperat că atunci era țarism și ne aliasem cu el, nu cu bolșevicii să facem unirea cu toți frații noștri așadar în faldurile sfinte ale tricolorului nostru care deci fâlfâie în inimile noastre și se va fâlfâi cât vom fi cu ochii la el pe drumul spre integrare cum s-a spus și trebuie s-o știm căci noi am fost dintotdeauna cu Europa, ce tot zice unii că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Tezauru’ de la Moscova de recuperat că atunci era țarism și ne aliasem cu el, nu cu bolșevicii să facem unirea cu toți frații noștri așadar în faldurile sfinte ale tricolorului nostru care deci fâlfâie în inimile noastre și se va fâlfâi cât vom fi cu ochii la el pe drumul spre integrare cum s-a spus și trebuie s-o știm căci noi am fost dintotdeauna cu Europa, ce tot zice unii că nu, aici după cum știe toată lumea și istoria scrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de noapte chicoti, cu un glas schimbat, pe cât de Îmbietor, pe atât de pervers... „Ehe”, Își spuse medicul, „se pare că avem de-a face cu o bucățică bună...” Noimann o Învălui cu răsuflarea sa. Cămașa se balansă În aer, fâlfâindu-și mânecile cu o mișcare grațioasă. Noimann se gândi la o strategie, și anume: să atragă cămașa cât mai aproape de pieptul lui, după care, cu o mișcare bruscă, s-o apuce cu ambele mâini de talie, astfel Încât aceasta să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
său se așeza o altă mască, din ce În ce mai rece, mai Îndepărtată. Era ca și cum s-ar fi aplecat peste un mort sau, mai degrabă, mortul s-ar fi aplecat peste el, atrăgându-l În abisul lui. Acum aceste trăsături și aceste chipuri fâlfâind din aripi transparente i se roteau În jurul capului, scoțând strigăte din ce În ce mai amenințătoare. Noimann stătea În șezut pe marginea patului, cu gândurile duse aiurea. Umerii Îi tresăreau, iar brațele se ridicau, ca și cum ar fi vrut să alunge o primejdie nevăzută ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
răul de care sunteți bântuit va fi pe jumătate eliberat. Să vedem Însă cum reușim să vă deposedăm, asta-i cuvântul potrivit, de răul care sălășluiește În afara dumneavoastră...” De jos, gemetele se Întețiră... Apoi o cămașă de noapte se Înălță, fâlfâind din brațe, de sub scaunul său. Noimann privea Înmărmurit la această apariție. Chiar și ginecologul, Încruntându-și sprâncenele stufoase, privi nedumerit În jur, uitând pentru o clipă de sulul de tifon, acoperit cu inscripții ciudate, pe care Îl ținea În mâini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
toți... Sensul lui e deșteptarea...” „Parcă l-ar fi apucat sughițul”, zise Bikinski, Încercând să-l rețină pe masterand cât mai mult În aceeași stare... Oliver sărea Însă din timp În timp de pe scaunul pe care abia se așeza și, fâlfâind din mâneci, cânta până-i ieșeau ochii din orbite, apoi se așeza din nou la masă. „Ce mai cocoșel”, făcu și Lily Fundyfer și brusc fu apucată de același simptom. Ceilalți mușterii, aflați la alte mese, contaminați de spasmele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
mulțime intrată În transă, În timp ce vocea inginerului continua să se propage din difuzor: „Nu vă sfiiți. Eu sunt pâinea și carnea vieții. Cine va gusta din mine, se va simți sătutul...”. Chelnerii continuau să stea aliniați la intrare În local, fâlfâind din mâneci și cântând fiecare pe legea lui. Larma crescu, atingând apogeul atunci când, cocoțat deasupra unei mese, apăru Însuși colonelul Geană, care, intonând și el un cucurigu lung cât zilele de post, Îi făcu complice din ochi lui Bikinski. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
distanța „infinită” ce separa masa de dulap. Acum infinitul se scurtase. Îl puteai atinge cu mîna. Arăta ca o masă sau ca un perete, un pat sau un dulap... Dulapul se deschise ca la comandă, de la sine. Costumele, cu tot cu umerașe, fâlfâind din mâneci, Înaintau spre el. Stomatologul Însă nu mai avea timp pentru paradă sau alte scălămbăieli. Abordând un aer de superioritate, el desprinse de la locul său costumul alb și se Îmbrăcă pe fugă... Apoi, desprinzând din cuier pălăria și Îngrămădind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ridicau din asfalt. Deasupra sa copacii foșneau din frunziș, cuprinși de o adiere blîndă. Viața merita trăită. Ce rost avea să te lași cuprins de roiul gândurilor negre ce-ți vuiesc deasupra capului?! Noimann scăpase de ele. În locul lor, acum fâlfâiau În jurul lui fluturi de lumină. Bucuria de a trăi ce se revărsa din cer asupra lui trebuia sărbătorită. Noimann Își duse mâna spre buzunarul de la piept, unde se afla sticluța plată de coniac, pe care o folosea, de obicei, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de vară, fu străbătut de convulsii. Acum, zornăind prin venele și arterele sale, golite de vlagă, În locul stropilor de lumină se rostogoleau niște zaruri. Noimann se clătină ușor, dar nu se dădu bătut. Privind În fața sa, văzu cum desenul ce fâlfâia ca o fantoșă, clătinându-se printre cablurile de lumină ce străluceau În soare, se Împarte În două. La câțiva pași de el se clătina acum vechea-i cunoștință: piciorul... Făcând un ultim efort, Noimann se sprijini de un zid, simțind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
o repetă și prezentatorul ! Scena reprezintă camera Zânei: canapea, scaune, oglindă, fereastră. În scenă se află Zâna cu părul albăstrui, purtând o diademă pe cap și o baghetă în mână. Zâna bate de trei ori din palme. Apare un copil-șoim, fâlfâindu-și brațele. Are un cioc de pasăre de pradă. Șoimul rostește cu o plecăciune: Șoimul: Care-i porunca, Zână prea frumoasă ? Zâna: Vezi tu prichindelul de colo, aninat de creanga Marelui stejar ? Șoimul: Îl văd. Zâna: Prea bine ! Atunci zboară
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
copac, i-a cuprins trunchiul în brațe și s-a opintit să-l smulgă din rădăcini. La fiecare effort un potop de frunze se scutura asupra lui, prefăcându-se pe loc în păsări de pradă ce-l atacau pe cavaler fâlfâindu-și aripile în obrazul lui cu strigăte înfricoșătoare. Dar netulburat de această nouă piedică el a continuat a se opinti, până când rădăcinile copacului au ieșit din pământ. Un mare vânt s-a stârnit atunci însoțit de tunete și fulgere, iar
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
pe care Simon Îl numea verighetă, iar Will - „plasa de siguranță a lui Simon“. —Ai dreptate. Dar se pare că nu mă pot eschiva. E omniprezent. Și e o situație așa de ciudată. —Cum așa? Amândoi am zâmbit când Simon fâlfâi pe lângă noi, un ghem furios de in sidefiu, iar Will murmură cuvântul ofticos. — Păi... de fapt, nu prea-mi place Philip ca persoană, dar... —Dragă! Asta nu trebuie să te oprească să fii Împreună cu cineva! Dacă plăcutul ar fi o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
ele Împreună. Citisem de atâtea ori această poveste În romanele mele Încât nu-mi venea să cred că trăiam În sfârșit versiunea ei reală. Sigur, sună excelent. Și Înainte să se poată răzgândi sau să mai spună ceva, am trecut fâlfâind grațios (speram) pe lângă el, mi-am deschis singură ușa și am alunecat În camera plină. Ora unu a sosit surprinzător de repede. Am profitat de buna mea dispoziție ca să fac turul sălii, flecărind mai Întâi cu Elisa și Davide și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
avut în copilărie? 49 ÎNFIORĂRI LIRICE — Mergeam pe Șoseaua Kiseleff pe patine cu rotile, îm pre ună cu alte fetițe de vârsta mea, însă cu guvernanta pe cap. Uneori trecea ca o vijelie Regele Mihai în mașină, cu drapelul coroanei fâlfâind. Atunci ne tresăreau și nouă inimile în piept. Regele era frumos ca un adevărat Apollo, avea gropițe în obraji, ochii albaștri ca cerul de dimineață. Eram toate amorezate de el. Atunci o prietenă m-a între bat: „Dacă zici atâtea
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
de Goethe, cu litere gotice! Curios este faptul că, deși toți știam exact ce ne dă să declinăm sau să conjugăm, atunci când vrea să ne încuie, nu învăța nici unul, măcar de haz, să-i răspundă cum trebuia pe nemțește "a fâlfâi, a germina, a coace" etc. Pe cel prins afară din bancă îl lua de ureche, îl trăgea până la catedră, îl asculta verbe neregulate sau declinări, îi punea notă rea și-l trimitea la loc! În această primă oră de Germană
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
Nou, iar misiunea căpitanului Oană va fi fost terminată până la orele amiezii. Nici un semn nu venea, Însă, din partea Apărătorilor. Logofătul intră În casă, dar se Întoarse din pragul ușii. I se păruse, o clipă, că o pasăre mare și neagră fâlfâise Încet pe deasupra casei. 28 decembrie 1475, ora 5.00 Cetatea Albă Spătarul Mihail ieși din cetate și preluă comanda trupelor sosite peste noapte. Voievodul poruncise intrarea În dispozitiv de luptă pentru apărarea liniei Dunării și organizarea unor echipe de sprijin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
a-l face să ardă mai bine, apoi se face din nou frig și întuneric. Picăturile de apă îi cad pe frunte, apoi pe un obraz, pe limbă. Curând, apa se infiltrează neabătut, în șuvoaie. Perdelele ude se umflă și fâlfâie. Începe să bată vântul și, totuși, nu vine nimeni după ea. Nimeni nu i-a spus nici măcar ce se întâmplă. Fără tată, fără mamă, trebuie să-și poarte singură de grijă. Numai de-ar găsi puterea s-o facă! Amrita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
scurte. Pentru o persoană căreia îi pasă de felul cum arată, acest lucru este o tortură. Are doar un smoching ars de țigară la poale, o pereche de pantaloni cu talia suflecată și o pereche de manșete zdrențuite, care-i fâlfâie dizgrațios peste gleznă. Vremurile grele necesită măsuri disperate. Din fericire, Ganesh, stewardul tânăr, este un alt admirator al lui Jonathan Bridgeman, care, în spatele ușilor închise, are impresia că înțelege câte ceva. Ganesh a fost convins să scoată unele obiecte de îmbrăcăminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]