1,719,000 matches
-
unul care poartă un tricou cu Maradona, prilej pentru următoarea frază: ,Cei patru - Oxy Duma, proiecția negativă, Micul Maradona și Autorul - își dădură seama că ajunseseră la limita a ceea ce se putea numi convenție literară." Un antreprenor de pompe funebre face coșciuge cu interior din piele de antilopă, aer condiționat și televiziune prin cablu cu 60 de canale. La o licitație se vinde nota LaDoMiii 7 minor, notă cîntată o singură dată și din greșeală de către Jimi Hendrix. În tot acest
Cronica cititorului nemulțumit by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11340_a_12665]
-
Marea Glumă a existenței umane nu este un banc, o poveste cu tîlc sau o snoavă... Punctul delimitează clar etape. Sfîrșituri și începuturi... Punctul este granița fără de care lumea ar fi un ghiveci semantic. Punctul este singurul care ne poate face să o luăm de la început. Punctul este Suprema Glumă a Omenirii". Engelbert Jr. scrisese însă în cartea sa că Suprema Glumă ar fi ,Punctul și Virgula". În paginile ziarului Times New Roman sînt publicate acuzațiile de plagiat și se dezbate
Cronica cititorului nemulțumit by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11340_a_12665]
-
le voi fi dezvăluit oamenilor Gluma, ultima treaptă a evoluției umorului, ei să nu rîdă. Să nu rîdă pentru că nu au înțeles nimic! De fapt, nici nu ar fi vina lor. Ar fi exclusiv vina mea, pentru că nu m-am făcut înțeles." Numai că romanul lui Bogdan Mirică își ratează miza de a fi o demonstrație derizorie, în cheie minimalistă, a unei semnificații dramatice. Rămîne o carte-ghiveci populată de niște personaje-fantoșe, nu în sensul absurdului mecanomorf ci al inconsistenței, puse cu
Cronica cititorului nemulțumit by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11340_a_12665]
-
că romanul lui Bogdan Mirică își ratează miza de a fi o demonstrație derizorie, în cheie minimalistă, a unei semnificații dramatice. Rămîne o carte-ghiveci populată de niște personaje-fantoșe, nu în sensul absurdului mecanomorf ci al inconsistenței, puse cu forța să facă eschive pe hîrtia care, sărăcuța, poate suporta orice. Acest anything goes (cu reversul and nothing last) este motivat, probabil, foarte comod cu principiul scriptural al anti-mimesis-ului. Această carte, la o adică, se poate scrie (avem dovada), dar nu se poate
Cronica cititorului nemulțumit by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11340_a_12665]
-
se poate citi. Căci, numai pentru că încearcă altceva, asta nu înseamnă că și devine ceva. Încheind, Bestseller îmi apare drept romanul inutil al unui Ed Wood al ficțiunii ce nu are, din păcate, nici măcar atu-ul unui Bela Lugosi ramolit. Făcînd legătura cu ce spuneam în debutul cronicii, cred că e timpul și pentru noi, cititorii, să învățăm mecanismul promovării cărților și să fim puțin mai circumspecți cu ce ne pun editurile pe tarabă. Cu alte cuvinte, să fim conștienți că
Cronica cititorului nemulțumit by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11340_a_12665]
-
de interviuri oarecum atipică. Daniel Cristea-Enache și-a trimis în scris întrebările și a primit răspunsurile fără să se vadă, față în față, cu ,interlocutorii" săi. Avantajul unei asemenea proceduri, dincolo de comoditatea autorului care nu a mai fost nevoit să facă munca deloc ușoară a transcrierii benzilor audio, este acela că majoritatea textelor se află la cote stilistice foarte ridicate (oralitatea presupune exprimări eliptice, repetiții obositoare și chiar unele neglijențe gramaticale), greu de atins în cazul unui interviu vorbit. Practic, toate
Întoarcerea la maeștri by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11339_a_12664]
-
și chiar unele neglijențe gramaticale), greu de atins în cazul unui interviu vorbit. Practic, toate răspunsurile sînt niște mici eseuri, unele încîntătoare ca stil și ca ideatică. Dezavantajul principal este, fără îndoială, pierderea spontaneității, absența acelui fior de viață care face farmecul oricărui interviu. Chiar și așa însă în replicile multor parteneri de dialog (epistolar) se simte o neostoită vervă. Întrebat despre proporția ideală dintre cultură și talent în structura unui poet, Ștefan Augustin Doinaș oferă un răspuns memorabil: ,Departe de
Întoarcerea la maeștri by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11339_a_12664]
-
a interesat filozofia. Dar pentru cultură avea organ și în asta stă o parte din secretul creației sale". (p. 67) Mulți dintre tinerii poeți de azi ar trebui să recitească, cu atenție sporită, aceste fraze. Cu subtilitatea care l-a făcut celebru și cu umorul său abia întrezărit își explică Nicolae Manolescu metoda critică: ,Rămîn ce-am fost: impresionist. Metodele în critică vin și trec, impresiile noastre subiective se dovedesc autentice și vii. Greșite, uneori, dar adevărate. Naive, alteori, dar oneste
Întoarcerea la maeștri by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11339_a_12664]
-
chiar inocente. Din felul în care sînt puse, ele sugerează răspunsul pe care autorul îl așteaptă de la intervievați. Am să dau doar un exemplu. O temă obsedantă pentru reporter este aceea a măsurilor diferite cu care ar fi cîntărite compromisurile făcute de scriitorii cu vederi de stînga față de cele ale celor cu vederi de dreapta. Pusă ca atare întrebarea nu ar ridica nici un fel de probleme. Dar iată cum este ea formulată de Daniel Cristea Enache: ,Mie mi se pare mult
Întoarcerea la maeștri by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11339_a_12664]
-
stînga față de cele ale celor cu vederi de dreapta. Pusă ca atare întrebarea nu ar ridica nici un fel de probleme. Dar iată cum este ea formulată de Daniel Cristea Enache: ,Mie mi se pare mult mai vinovat acel scriitor care face compromisuri în plină democrație, cînd nimic nu-l obligă la ele, față de acel scriitor pe care o dictatură îl obligă la compromis. Între Mircea Eliade și Tudor Vianu, de pildă, mie primul îmi pare mult mai culpabil decît al doilea
Întoarcerea la maeștri by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11339_a_12664]
-
primul îmi pare mult mai culpabil decît al doilea". Mai grav mi se pare faptul că o întrebare formulată astfel nu îi este adresată vreunui admirator necondiționat al lui Mircea Eliade, ci lui... Zigu Ornea. Este clar că Daniel Cristea-Enache face aici ceea ce în politică se numește ,ridicarea mingii la plasă". Fără a fi un mare fan al ideilor politice ale lui Mircea Eliade, mă încumet să răspund eu la această întrebare. Între Mircea Eliade și Tudor Vianu, doar în cazul
Întoarcerea la maeștri by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11339_a_12664]
-
compromisuri pentru că, spre, deosebire de Vianu, Călinescu, Sadoveanu și ceilalți, Eliade a acționat din convingere. Bune, proaste, acestea erau ideile în care credea și pe care și le-a asumat în mod deschis. În momentul în care Eliade și-a făcut publice simpatiile legionare, Garda de Fier nu avea nimic de oferit. În plus, în momentul aderării sale, savantul nu avea să știe cum va evolua Garda de Fier. De aceea, ideile politice ale lui Mircea Eliade pot fi discutate și
Întoarcerea la maeștri by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11339_a_12664]
-
lucrurilor și prin imanența naturii sale, Dieter Acker se impune ca un muzician prodigios, creația lui cuprinzînd un impresionant număr de opusuri răspîndite generos în mai toate genurile și formele muzicale: simfonii, concerte, cantate, motete, lucrări camerale, corale, lieduri etc. Face parte din jurii internaționale de compoziție, este chemat ca visiting teacher la Academia de Muzică din Beijing; călătorește intens pe urmele muzicii sale la prestigioase reuniuni și festivaluri europene. Totul pînă într-o zi , cînd globulele albe și hemoglobina i-
Un neamț hîtru by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11349_a_12674]
-
cei care au interpretat opusurile sale ca fiind genuri clasate, datate, reînviate, cu forma lor, cu apartenența lor la clasicism sau romantism, cu feelingul lor specific, s-au lăsat înșelați de aparențe. într-o vreme în care tot ce putem facem este o muzică a epuizării (cum ar spune Bart), Dieter Acker renovează, rescriind perspectivele vivante și funcționale de altădată. Muzicile sale ilustrează straturi ale unui imaginar melancolic în care sunt readuși nostalgic Brahms sau Hindemith, Enescu sau Toduță. Ca și
Un neamț hîtru by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11349_a_12674]
-
în funcție de cazul cerut de poziția sintactică): ,nu de alde mine trebuie să te ferești" (romanians.bc.ca); ,d'alde eu sau Aliosha" (fanclub.ro); e curentă și asocierea cu un demonstrativ, cu sens individualizat (,nu prea am avut de-a face cu de-alde ăștia", dbrom.ro) sau abstract (,evident, numai mie trebuie să mi se întîmple de-alde de-astea", 121.ro). Alde pare bine reprezentat și în româna vorbită și scrisă în Republica Moldova; citatele din Internet ilustrează aceleași situații
Alde noi -II by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11347_a_12672]
-
Benjamin, "împărțirea în mod capricios în bucățele nu conduce la măreția"2 mozaicului în sine, în același fel structura care alcătuiește acest număr al revistei se apropie mult mai mult de nucleul intim al problemei noastre decât ar putea-o face o abordare unitară care ar rămâne inevitabil dominată, ca în mitul biblic al Turnului Babel, de multitudinea limbajelor pe care ar dori să le organizeze. În cadrul acestei viziuni se înscrie seria de articole publicate de G.Longo, L.Terrusi și
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
Roberto Antonelli ne ha messo în luce la natură di risposta, în tal senso 'militante', alla disgregazione e alla krisis culturale dell'Europa dei totalitarismi 6. Altri, al contrario (discesi per li râmi di una tradizione che lo stesso Moretti fă rimontare a Guizot), vedono l'identità europea, pur non negata, fondarsi invece sulla discontinuità e sulla cesura rispetto al passato, e assumere dunque una formă plurale e policentrica, concependola insomma "come una sorta di arcipelago: un insieme di spazi (nazionali
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
Venezia" (58). În base a quanto și è detto sinora, quello del Moro giraldiano sembrerebbe costituire un classico caso di 'stereotipizzazione', di un'identità cioè prodotta dallo 'sguardo degli altri', come illustrato dal celebre apoftegma sartriano: "è l'antisemita che fă l'ebreo"26. Mă più significativo è che l'evoluzione di cui și è parlato non pertenga în questo caso solo alla prospettiva dell'autore o dei personaggi che attorniano îl protagonista, mă și consumi nella stessa coscienza di quest
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
struttura, finché, quasi colto da una sorta di repentino esprit d'escalier, riconosceva: Non ho ancoră detto la cosa che avrei dovuto dire per prima: Le città invisibili și presenta come una serie di relazioni di viaggio che Marco Polo fă a Kublai Kan"31. Non și trattava di una dimenticanza da poco: la finzione del libro consiste în effetti nel succedersi delle paradossali descrizioni fatte dal viaggiatore veneziano all'imperatore di cinquantacinque città orientali, ripartite, cinque alla volta, în undici
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
che și trovano al di fuori di ogni luogo, per quanto possano essere effettivamente localizzabili [...] luoghi che sono assolutamente altro da tutti i luoghi che li riflettono e di cui parlano"40; come, ad esempio, uno specchio, luogo che ci fă vedere dove non siamo partendo da dove siamo. E cos'altro sono che le Città di Calvino 41, se non, appunto, 'specchi' orientali în cui l'identità occidentale și proietta? Un'interpretazione che trova una sorta di autoesplicativa mise en
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
arriverà îl lungo racconto Îl mostro, vietato dopo la sua pubblicazione șu una rivista albanese e poi Le nozze del 1968, riconosciuto dall'autore come l'opera che presenta maggiore consonanza con la letteratura del realismo socialistă. Quando Stephane Courtois fă la seguente domanda: "Lei ha menzionato poco fă la tassa dello scrittore (la tassa che dovevano pagare tutti gli scrittori che vivevano sotto i regimi comuniști secondo Kadare). Può dirmi con precisione în cosa consistesse questa tassa?" Kadare risponde: "Era
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
la sua pubblicazione șu una rivista albanese e poi Le nozze del 1968, riconosciuto dall'autore come l'opera che presenta maggiore consonanza con la letteratura del realismo socialistă. Quando Stephane Courtois fă la seguente domanda: "Lei ha menzionato poco fă la tassa dello scrittore (la tassa che dovevano pagare tutti gli scrittori che vivevano sotto i regimi comuniști secondo Kadare). Può dirmi con precisione în cosa consistesse questa tassa?" Kadare risponde: "Era qualcosa di ben noto. Non c'era esattamente
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
riflessione în merito, come suggerisce Wendy Brown, è utile prendere spunto da alcune considerazioni di Carl Schmitt. Sovranità, spazio, democrazia Secondo la ricostruzione formulată da Schmitt, îl termine nomos, lungi dal denotare genericamente ed estensivamente la "legge" o la "normă", fă riferimento a una dimensione essenzialmente spaziale del diritto: con îl termine nomos și evocă în sostanza l'idea di un ordine politico inscindibilmente legato allo spazio fisico e geografico della sua esistenza e validità11. È nel cuore dell'antichità, nella
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
ordinamento concreto che în essa è contenuto e da essa derivă. [...] Nell' occupazione di terra, nella fondazione di una città o di una colonia și rende visibile îl nomos con cui una tribù o un seguito o un popolo și fă stanziale, vale a dire și colloca storicamente e innalza una parte della terra a campo di forza di un ordinamento." (C. Schmitt, Îl nomos della terra nel diritto internazionale dello "Jus Publicum Europaeum" [1950], trad. it. di E. Castrucci, Adelphi
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
storicamente e innalza una parte della terra a campo di forza di un ordinamento." (C. Schmitt, Îl nomos della terra nel diritto internazionale dello "Jus Publicum Europaeum" [1950], trad. it. di E. Castrucci, Adelphi, Milano 1991, p. 59). 12 Schmitt fă propria una considerazione di Jost Trier, îl quale afferma: "În principio stă îl recinto. Recinto, recinzione, confine determinano profondamente nei suoi concetti îl mondo formato dagli uomini. La recinzione è ciò che produce îl luogo sacro, sottraendolo al consueto, sottoponendolo
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]