1,054 matches
-
la sfîrșitul versului 5. Această descompunere a omogenității catrenelor în trei unități sintactice corespunde exact primelor trei macro-propoziții narative: 1. [P1] Asurzitoare strada în jurul meu mugea. 2. [P2] Înaltă și subțire, durere maiestuoasă, 3. În voalurile-i negre de doliu fastuoasă 4. Și mîndră, o femeie trecu prin fața mea 5. Cu sprinten mers și zvelte picioare statuare. 6. [P3] Eu mă-mbătam privind-o și beam, ca pe-un venin, 7. Din ochiul ei, cer vînăt de uragane plin, 8. Plăcerea
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
4> (în catrene) la polul <1> (în terține), ci este atenuată de o trecere prin <3>, care servește drept tranziție: T18 UNEI TRECĂTOARE Asurzitoare, strada în jurul meu mugea IMP Înaltă și subțire, durere maiestuoasă, În voalurile-i negre de doliu fastuoasă Și mîndră, O FEMEIE trecu prin fața mea PS Pol Cu sprinten mers și zvelte picioare statuare. [EA] <4> Eu mă-mbătam privind-o și beam, ca pe-un venin, IMP Din ochiul EI, cer vînăt de uragane plin, PR Pol
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
naște din pisică (1920). În colaborare cu Alfred Moșoiu, alcătuiește o „fantazie în versuri într-un act și un prolog”, O noapte la Mircești (1920). Cu o intuiție sigură a formulei de succes, construiește piese cu subiect atractiv și decoruri fastuoase, valorificând senzaționalul, pitorescul, dramele pasiunii: Bizanț (1924), despre împărăteasa Theophana, Petronius (1928), pornind de la Satyricon și exploatând atmosfera decadenței neroniene, și Maria din Mangop (1933), despre iubirea adulteră a lui Ștefan cel Mare pentru Voichița. Scriitorul are o producție abundentă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289104_a_290433]
-
31 octombrie 5, data când Cea mai Mică dintre Marile Puteri a trasat granița dintre cele două noi entități statale.) În Republica Vandana de Nord, ziua de 16 Septembrie, sărbătoarea națională, toate activitățile publice sunt suspendate și o paradă militară fastuoasă marchează grandiosul eveniment. În Vandana de Sud, este sărbătorită cum se cuvine ziua de 24 septembrie, sărbătoarea națională, când toate activitățile publice sunt întrerupte și o solemnă paradă militară marchează grandiosul eveniment. În Republica Vandana de Nord, ziua de 24
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
Convorbiri critice”, „Flacăra”, „Universul” ș.a. Pentru volumul Spre necunoscut (1924) este distins cu Premiul pentru poezie al Societății Scriitorilor Români. Temele versurilor lui F. sunt istorice și mitologice (Orientul, lumea creștină), în prelungirea poemului monumental romantic și parnasian, cu descripții fastuoase și comentarii filosofice pe suport narativ. Cosmologia, destinul omului raportat la universul infinit și la divinitatea atotputernica, măreția și servituțile spetei umane - toate acestea glosate în ample compuneri structurate secvențial (Adonis, Satan și Hari, Nemuritoarea iubita). Autorul adopta o poză
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287075_a_288404]
-
pentru asfintit, „despre nemurirea sufletului discipolilor strânși roată în jurul lui...” o spune, degajat, filosoful Andrei Cornea. în viziunea d-sale, poveștile sunt fie „impertinente”, fie „apocrife”. Cum a ajuns d sa la această clasificare?! Simplu, le-a gândit, prin recompunerea fastuosului trecut moralizator, racordat la „râsu-plânsu” realităților noastre... De la un „Regim democratic” până la procesul de „Facere și Contra-facere” - devenind martori la anticlimaxul vârstelor umanului, de la cea de aur, la cea de fier... și... până la cea de plastic..., adică de la facere (creație
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
unde, mă-ntorc sigur!...” Gheorghe Andrei Neagu Nenuntirea E posibil ca-n zilele noastre scriitorii să-și întoarcă fața și/sau penelul) înspre lumea „ce gândea în basme și vorbea în poezii”, adică în pilde, conturând un univers, nu neapărat fastuos, ci mai degrabă pilduitor?! Răspunsul este afirmativ. și-un exemplu ni-l oferă Gheorghe Andrei Neagu cu-a sa baladă mitică, Nunta neagră, înțelegând că omul este o creație de esență divină care, aflat sub protecția zeilor atotstăpânitori, a învățat
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
veșnica „noutate a lui Dumnezeu, care a intrat cu putere și care împinge spre desăvârșire lumea întreagă și, mai înainte de toate, pe om. Și astfel, oarecum, Dumnezeu e un suflet mai interior în interiorul lumii”. Monahul a aflat paradisul în decorul fastuoasei gratuități a harului. Monahul se plimbă în grădina Raiului așa cum un arcuș vibrează peste corzile solare ale iubirii dumnezeiești. Lumea monahului este luminată de binecuvântări. Adâncimea privirii ieșind de sub pecetea inelară a unor cearcăne pământii este agonisită prin asceza privegherilor
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
alternînd figuri geometrice, scene din Vechiul și Noul Testament și reprezentări ale Curții Imperiale. Un astfel de decor este cel de la Sf. Vital, unde Iustinian și Teodora apar însoțiți de Episcopul Maximian și de personaje din suita lor, îmbrăcați în haine fastuoase. O altă caracteristică a acestei arte italiene de epocă bizantină este absența statuarului care contrastează puternic cu tradiția romană și care are, probabil, drept cauză interdicția Bisericii în legătură cu tot ceea ce putea reaminti civilizațiile păgîne, elenistică sau romană. Sculptura însă nu
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
cupolă, iar deasupra celor patru colțuri patru cupole mai mici. Îmbinarea de cărămizi și uneori de molon este împodobită cu un decor foarte sobru, format din arcade oable, din vute și colonete. Dimensiunile rămîn modeste, dar decorațiunea interioară păstrează aparența fastuoasă a epocii iustiniene, cu marmorele sale prețioase, cu frescele și mozaicurile sale policrome. Odată cu sfîrșitul crizei iconoclaste, icoanele și-au redo-bîndit locul în biserică, dar acest loc este strict codificat, într-o perspectivă care este aceea a predării dogmei mai
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
agonie a vegetației, de târziu în lume și de prăbușire a universului într-o tristețe grea, aceea a individului care contemplă această moarte fără glorie: „Și tare-i târziu / Și n-am mai murit”. Din nou gândul merge spre agoniile fastuoase ale romanticilor și, făcând comparația de rigoare, se observă puținătatea elementelor cu care lucrează spiritul bacovian, absența ceremoniei, obstinația cultivării micilor simboluri ale derizoriului din sfera existenței. Dar tocmai această lipsă de „măreție de simbol”, pentru a reproduce o formulă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285530_a_286859]
-
Lucrarea Cărțile populare în literatura românească (volumul I: Epoca influenței sud-slave, 1929, volumul II: Epoca influenței grecești, 1938) are la temelie studii de adâncă erudiție, mereu doritoare să epuizeze informația („drumurile” universale sau europene ale cărților sunt urmărite în excursuri fastuoase) și să producă imagini definitive, cu stabilirea urmărilor impactului acestor producții literare în sensibilitatea românească, în folclor, în programele iconografice, pe palierul scrisului cult. Aducând adesea concluzii de neatacat în privința circulației textelor și a filiației versiunilor (ca în cazul contribuțiilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286132_a_287461]
-
ceea ce a văzut, dar și prin ceea ce a citit, mai ales în domeniul istoriei, cu o memorie solidă, poliglot, vorbind toate limbile cu ton just, afară de limba română, unde devine anglo-saxon, trăgaci cunoscut, vânător de lei autentici din jungla africană, fastuos ca un maharajah [...], prețios până la manierism, modest și superb înflorit de violete verbale, dar mai presus de orice, calm, flegmatic, indemontabil”. Colaborează cu versuri, fragmente de roman, articole și cronici literare la „Viața românească”, „Adevărul”, „Vremea”, „Convorbiri literare”, „Cuvântul”, „Societatea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288433_a_289762]
-
românești Dinu Nicodin și-a putut satisface patima” (I. Negoițescu). De altfel, scrierea poartă dedicația „Ție, Limbă românească - limbă dumnezeiască!”. Compoziția, digresivă și mereu deschisă (ca și Lupii, O călătorie pe Olt), prinde în tentaculele ei o erudiție încă mai fastuoasă, ostentativă chiar, capitonând uneori până la înăbușire firul evenimentelor care precedă, însoțesc sau succedă Revoluția. Cronologia întreruptă, cu deplasări bruște înapoi sau înainte, vocea naratorului-rezoneur care trăiește teama și teroarea aduse de mișcările sociale: un „reacționar” în fond, culisând între relatarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288433_a_289762]
-
erupții intermitente ale unei infrarealități: întâmplări stranii, coincidențe misterioase, manifestări ale unor forțe oculte. O atmosferă înfiorată de neliniști ușor mistice se conturează din predilecția pentru vise premonitorii, halucinații provocate de stupefiante, manii blânde, morbide sau extravagante viziuni colorate. Prin fastuoasele descrieri, prin psihologiile complicate, prin sugerarea unei alte realități și prin utilizarea alegoriei și a simbolului, Oglinda fermecată se apropie de canoanele prozei poetice simboliste. Ultimele două cărți, Triumful vieții (1912) și Steluța (1913), cuprind de asemenea „fantazii” și portrete
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285370_a_286699]
-
o să fie de vis! zic, uitându-mă la un bărbat în blugi, care bate cu ciocanul un țăruș în pământ. Și, în ciuda mea, nu-mi pot reprima o împunsătură de invidie. Întotdeauna am visat să am o nuntă uriașă și fastuoasă, cu cai, trăsuri și mega tam-tam. — Știu! O să fie ca lumea, așa-i? Suze radiază de fericire. Trebuie să mă spăl pe dinți... Dispare în baie și eu mă duc la măsuța ei de toaletă, la oglinda căreia e prins
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
participare afectivă reală, aproape o retrăire a faptelor. Finalul prezintă un deosebit interes istoric și chiar literar, deoarece cuprinde consemnări de martor ocular al unor întâmplări din timpul domniei lui Alexandru cel Bun. Creștin și patriot, acesta trimite un alai fastuos să aducă moaștele făcătoare de minuni ale sfântului Ioan cel Nou de la malul mării, iar sosirea acestora constituie un eveniment obștesc. Se dau și unele amănunte care ajută la vizualizarea scenei: domnitorul se prosternează pios lângă raclă și, cu lacrimi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288049_a_289378]
-
cărei istorie autorul o reia din mai multe unghiuri de vedere, ca într-un fel de saga: Soarele la miezul nopții, Zile în cuibul păsării, Vânătoare de vrăjitori și, în fine, Corinda, care adună toate demersurile într-un edificiu narativ fastuos și solid. Se contopește aici materia a cinci confesiuni diferite privind soarta unei vechi familii, aflată de multe veacuri la fruntariile unor încercări dramatice. Povestea familiei Corinda e lungă și complicată, poate fi citită și ca un roman al clanului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290407_a_291736]
-
dinăuntru, ridică acoperișurile caselor, a făcut să se vorbească despre o "vision Asmodée" (hipertrofiere a "vederii", omnisciență auctorială, simbolică transparență a imobilelor, dezvăluite total în configurația și stratificarea interioară). Revine în memorie, pe un alt versant, viziunea proustiană a sălii fastuoase a hotelului din Balbec, loc cu pereți de sticlă care transformă, seară de seară, incinta restaurantului într-un veritabil "acvariu" uman, adunînd la limita lui translucidă curioși cu fețele lipite de sticlă, transportați de reflexele ireale ale lumii tăcute, strălucitoare
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
să le consolideze. Întrebă superfluu la ce oră era ceaiul..."), ironia satisface intelectual un singur partener al dialogului: pe Ioanide însuși. Pretextele sale, pe bună dreptate "absurde", ocrotesc dacă naratorul nu mistifică, la rîndu-i un motiv caduc, îmbrăcat în construcția fastuoasă a retoricii personajului: cravata potrivită unei astfel de împrejurări "i se rupsese în mînă". În relatarea ulterioară a victimei, motivațiile arhitectului culminează hilar cu aceea că "îl supără apusul soarelui". Desfășurate disproporționat, ca o raillerie de rea credință ("Nu pot
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
informația la zi. Pentru acest scriitor de factură barocă - la care curiozitatea nu mai înseamnă, ca la predecesori, doar iscodire - spațiile exotice, Orientul prezintă o atracție deosebită. Zona aceasta, trăitoare sub semnul fabulosului, îi oferă subiecte senzaționale și îi prilejuiește fastuoase parăzi de savanterie istorico-geografico-lingvistică. Cronicarul se delectează procurând tălmăcirea câte unei sintagme exotice („Șăhdahud-han Dăgăstanleas, care tâlcuindu-să să zice lăcuitoriu în munți”) sau coborând în istorie pentru a urmări succesiunea stăpânirilor politice fixată în toponimie: „acest Dervent să zice elinește
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288940_a_290269]
-
duci într-o fabrică, poți să vorbești așa, direct, cu directorul ? Ce face directorul, lucrează, conduce sau vorbește ?”. Fără a mai aștepta răspunsul meu, episcopul pleacă agale către Catedrala Mitropolitană, înconjurat de preoți-aghiotanți apăruți de niciunde, acolo unde va oficia fastuoasa slujbă a sărbătorii împreună cu ceilalți ierarhi. Atunci am rămas surprins. Mai târziu aveam să-mi dau seama că reacția sa era plină de sens în contextul general al pelerinajului. 14 octombrie 2009, a doua parte a zilei Sfânta este a
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
eu mă opresc și alerg, la propriu, înapoi spre curtea Mitropoliei, să văd ce se întâmplă cu rândul care a rămas în suspans, așteptând întoarcerea celor două racle, o dublă încărcătură sacrală ce-și va găsi locul sub baldachinul împodobit fastuos cu flori proaspete. Ajung iarăși în zona raclei. Răsuflu din greu, cureaua aparatului foto mă strânge de gât, bretelele de la rucsacul North Face la fel, bocancii grei, militari, mi se par a cântări 10 kilograme fiecare, fire subțiri de apă
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
vechii tensiuni dintre „Biserica Oficială” și cea „Populară” decât lectura a o sută de cărți academice pe subiect. „Noi suntem Biserica, noi avem grijă de pelerinaj și de voi, de moaște, de tot universul”, iată ce transmite lumii această ceremonie fastuoasă. Iar pentru a închide totul, le clou de Rândul copiilor l’affaire aparține unui operator de televiziune, venit să imortalizeze evenimentul. L-am văzut cum și-a închis telefonul mobil, terminând con vor birea cu „let’s go show”, apoi
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
și sigură de profesoară cu vechime se aude peste adunare : „Vadu Moldovei, iese mai întâi Vadu Moldovei, ceilalți așteptați în ordine”. „Sala Tronului” se golește rapid, rămân iarăși singur în umbra obrazelor din vremea lui ștefan cel Mare și a fastuoaselor reproduceri de costume din anii 1970. Muzeografa cea blondă se pregătește să închidă sala cu un lacăt chinezesc, ieftin, „știți, aici avem costume de mii de euro”, spune jenată. Mai adaugă faptul că în luna septembrie muzeul va intra în
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]