652 matches
-
fie un grăunte de adevăr. De altfel, întocmirea Cetățuii ca o fortăreață l-a salvat pe Dimitrie Cantemir, care s-a refugiat aici atunci când s-au răsculat lefegiii săi. Ion Neculce cronicarul descrie întâmplarea în „Letopisețul Țării Moldovei”. Era în preajma fatidicului an 1711... „Socotit-au Dumitrașco-vodă (Cantemir) să-ș pornească doamna de la Cetățuie pre Oituz cu Iordache Rusăt vornicul,... iar vodă cu boierii... să purceadă în gios spre Huși, să zăbovească acolo, pînă or agiunge moscalii la Bugeac de s-or bate
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
meu ieșeanul îmi ridicase la plasă anume ca să se poată veseli, fiindcă îl apăsa gândul despărțirii... Am râs... Am râs dezlănțuit, pentru a ne elibera de povara care ne apăsa pe amândoi... Cu mers de melc, am ajuns și în locul fatidic al „rămasului bun”... Ne oprim și... „tac mă cheamă”... Câtă vreme om fi stat așa nu știu... Aburii vinului băut pe îndelete la han m-au luat în brațe și legănându-mă molatec m-au purtat pe drumuri ici cunoscute
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
spre centrul pământului, cald: ascensiune către soare; călduț: echilibru; răcoare: echilibru. ["ACȚIUNE = REACȚIUNE"] 2255 a = a acțiune = reacțiune motive clare = buștean 318 {EminescuOpXV 319} motive abia indicate = om de spirit (fătălăii inventează * forme * stabile de spirit adresîndu-se la gogomani) visuri fatidice vis = fatum ecuație omul este muritor (om = muritor) ecuație om * de judicium. Urtheil. Orice atribuire a unui predicat către un subiect este o ecuație. Căldură = lumină Căldura produce lumină Cestia este Căldura Căldura Căldura Mișcare = căldură Cestia este rezolvată m
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
pasivă”. Elevii care au înțeles că organizația școlară nu le dă o șansă de reușită reacționează prin pasivitate, sau prin agresivitate. Pasivitatea și corelarea dezinteresului pentru materii nesemnificative precum și descoperirea unor satisfacții iluzorii în utilizarea „substanțelor stimulative”, provoacă o impresie fatidică de putere. Meseria nu este un sfârșit pentru a se afirma și accede la un anumit statut social, ci devine un mijloc prin posibilitățile financiare pe care el procură. Ea acționează, deci printr-un veritabil fenomen de desacralizare, în măsura în care mai
Învăţare motrică și sociomotrică by Radu Ababei () [Corola-publishinghouse/Science/1290_a_1899]
-
ocazia meciului retur jucat la Budapesta, unde Ungaria zdrobește Anglia cu scorul 7-1, cea mai grea înfrîngere a reprezentativei naționale. Cea mai bună echipă de club engleză, Manchester United, se prăbușește cu avionul decolînd de pe aeroportul din München în ziua fatidică de 6 februarie 1958, la orele 13.25. Pentru a cinsti memoria acestui eveniment tragic, un ceas dintr-un terminal al aeroportului internațional de la München arată în permanență ora catastrofei. La Cupa Mondială din 1966, Anglia reușește o victorie de
Istoria civilizației britanice by ADRIAN NICOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
transformistă care se răsfrânge și în științele "tari", precum în biologie prin Lîsenko (care nega însăși ereditatea, generând un soi de "eugenie socială", proiectele grandioase țintind până la anihilarea morții), și chiar în geografie, prin masivele corectări ale "erorilor naturii", cu fatidice devieri de fluvii, cu mări interioare, cu orașe și sate scufundate, cu schimbarea cursurilor etc.325 Evident, istoria joacă un rol de căpătâi în proiectul comunist, deoarece toate fascinantele proiecții ale viitorului aurit se înscriau într-un trecut nu mai
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
și nu doar din cauza câtorva kilograme în minus), totul ieșise așa cum își dorea ea până la urmă? Se întreba dacă și mama ei gândea așa. Dacă Minette însăși considera că viața ei intrase pe un făgaș mulțumitor. Aceea a fost clipa fatidică. Ziua în care Amelie o sunase în Spania să-i spună că Martin plecase fusese ziua în care totul se schimbase dramatic: și trecutul, și prezentul, și viitorul. Își aminti șocul pe care-l simțise auzind glasul fetei, povestea abandonului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
sine, judecă Nieve. Nu mai avea acea privire mereu speriată (deși poate că se afla prea departe de ea ca să distingă privirea speriată!). Era alt om. Nieve realiză că se așteptase să o vadă pe vechea Darcey - cea din noaptea fatidică în care se întorsese ea - prost îmbrăcată, prost aranjată și deloc în apele sale. Noua Darcey, cu toate că arăta ca venită de pe front, se simțea în mod evident mai bine în pielea ei. Nieve o bătuse mereu la cap să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
capete mahmure, Cucuiele acestea nu mai transmit nimic, Din când în când vin oaspeți, să ceară sau să fure, Eventual să lase un preaviz, în plic. Ne merităm impasul, jignirile și jalea, Ne naștem incapabili, pretindem ajutor, Ca un făcut, fatidic, în noi e-nchisă calea Și redactăm ferparul, cu drept de autor. Suntem cuprinși de spasme și de melancolie, Închiriem cu ora un dric și cai mascați, Sărbătorim dezastrul printr-o asistolie, Apoi cădem pe stradă, ca niște pomi uscați
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
Mariei pun doi arhangheli și toată scena asta trebuie pictată iute ca să nu se usuce peretele, Și pe perete? întreb eu uitându-mă la goliciunea oarbă a zidului tencuit, convins o dată mai mult că nici un milimetru de perete nu scapă fatidicei cărți de iconografie din litera căreia meșterul Luca nu se va abate niciodată, Ar fi câteva teme mai importante, îmi explică el cu bunăvoință, cortul mărturiei, de exemplu, acesta reprezintă o figură a Mariei și a întrupării lui Cristos, trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
anume tribulațiile lui U. Jugo de la Raza (nume sub care, potrivit chiar explicațiilor lui Unamuno, se ascunde însuși autorul): acesta, rătăcind prin fața șirului de tarabe ale buchiniștilor de pe cheiurile Senei, găsește o carte care, de la început, îi oferă un avertisment fatidic și înspăimântător: cine o va citi va muri odată cu ultimul ei cuvânt. Cum să continue și cum să-l scoată pe eroul său din această provocare metafizică ineluctabilă? Cum să încerce a nu-l lăsa pradă cărții fatidice al cărei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
un avertisment fatidic și înspăimântător: cine o va citi va muri odată cu ultimul ei cuvânt. Cum să continue și cum să-l scoată pe eroul său din această provocare metafizică ineluctabilă? Cum să încerce a nu-l lăsa pradă cărții fatidice al cărei autor îl osândește la moarte pe cititorul ei? Soluția întrezărită în final este să-l readucă pe meleagurile natale din Țara Bascilor, în a căror parte franceză își consuma exilul și Unamuno, și unde murirea apare ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
și personajele sale, rămâne să opteze pentru un final, pentru ca apoi, cândva, să moară și el, în propriul său final interpretabil, desigur, doar la nivelul aparențelor, la fel ca toți ceilalți cititori din viitor ai Ceții, până la unul: motivul cărții fatidice, cel al vieții ca o carte, central în Cómo se hace una novela, e clar amorsat aici. Lucrurile se arată însă mai complexe de îndată ce adâncim lectura. Narația în sine e foarte sumară, dialogurile (și „monodialogurile“ pe care le analizează J.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
citi, dacă nu ar mai trăi cartea, oare ar trăi? Și după aceea se plimbă din nou pe malurile Senei, trecu încă o dată pe dinaintea aceleiași tarabe cu cărți, aruncă o privire de imensă iubire și de imensă groază către volumul fatidic, apoi contemplă apele Senei și... învinse! Sau fu învins? Trecu fără să deschidă cartea și zicându-și: „Cum va continua istoria asta? Cum se va sfârși?“ Era însă convins că într-o bună zi n-avea să mai poată rezista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
oglinda fluidă, a deschis cartea și a citit câteva rânduri. A închis-o însă numaidecât. Reîntâlnea ceea ce, cu ani în urmă, numise dispneea cerebrală, poate maladia X a lui Mac Kenzie, ba chiar i se părea că simte o furnicătură fatidică de-a lungul brațului stâng și între degetele mâinii. Alteori își spunea: „Când voi ajunge la copacul acela voi cădea mort“, iar după ce trecea de el, un glăscior, din adâncul inimii, îi spunea: „Pesemne ești cu adevărat mort...“ Și astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
al cititorului actor, al cititorului pentru care a citi însemnează a trăi ceea ce citește]. Când s-a trezit a doua zi de dimineață, în patul său de agonie spirituală, se simți liniștit, se sculă și contemplă o clipă scrumul cărții fatidice a vieții sale. Și scrumul acela i se păru, ca și apele Senei, o nouă oglindă. Chinul i se reînnodă: cum avea să se sfârșească istoria? Și se duse pe cheiurile Senei ca să caute alt exemplar, știind totuși că n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
și de Geneva și de Veneția și de Florența și... la sosirea într-unul din aceste orașe, bietul meu Jugo de la Raza s-ar fi apropiat de o tarabă cu cărți și ar fi dat peste alt exemplar al cărții fatidice, și, tremurând din cap până-n picioare, l-ar fi cumpărat și l-ar fi dus la Paris, propunându-și să continue a-l citi până când și-ar fi satisfăcut curiozitatea, până când i-ar fi putut prevedea sfârșitul fără a ajunge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
nu, civilitatea înainte de orice și mai presus de orice!] Și iată că ne întoarcem pentru ultima oară la istoria lui Jugo de la Raza al nostru. Asta, în măsura în care eu l-aș face să se întoarcă la Paris și, aducându-și cartea fatidică, și-ar pune problema de a termina de citit romanul ce se transformase în propria-i viață și de a muri citindu-l până la capăt sau de a renunța să-l citească și de a trăi, de a trăi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
o să facem cu libertatea. Ei? Ei..., s-o vândă. Prostituați! O să mă-ntorc iarăși, după ultima dată, după ce-am spus că nu o să mă mai întorc la el, la Jugo de la Raza al meu. Mă întrebam dacă, vlăguit de fatidica lui anxietate, având mereu în fața ochilor și la îndemână cartea cobitoare și neîndrăznind s-o deschidă și să-i continue lectura pentru a-și prelungi astfel agonia care-i era viața, mă întrebam dacă să nu-l fac să sufere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
mai pune penița pe filele acestea, rumegând în minte cum anume să termin romanul care se face. Căci acum chiar vreau să-l isprăvesc, vreau să-l scot pe Jugo de la Raza al meu din îngrozitorul coșmar al lecturii cărții fatidice, vrea să ajung la sfârșitul romanului său așa cum Balzac a ajuns la sfârșitul romanului lui Raphaël Valentin. Și cred că pot ajunge la el, cred că pot isprăvi de făcut romanul mulțumită celor douăzeci și două de luni de la Hendaya
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
mea. Până și fântâna aceea monumentală pe care-o are-alături! Și toate astea m-au ajutat să văd finalul romanului despre Jugo al meu. Jugo al meu s-ar scutura în cele din urmă de carte, ar renunța la cartea fatidică, atunci când ar termina-o de citit. În rătăcirile lui prin lumea lui Dumnezeu întreprinse ca să scape de fatidica lectură, ar ajunge pe meleagurile sale natale, pe cele ale copilăriei sale, cu copilăria sa eternă, cu acea vârstă când încă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
finalul romanului despre Jugo al meu. Jugo al meu s-ar scutura în cele din urmă de carte, ar renunța la cartea fatidică, atunci când ar termina-o de citit. În rătăcirile lui prin lumea lui Dumnezeu întreprinse ca să scape de fatidica lectură, ar ajunge pe meleagurile sale natale, pe cele ale copilăriei sale, cu copilăria sa eternă, cu acea vârstă când încă nu știa citi, când încă nu era om al cărții. Și-n acea copilărie și-ar întâlni propriul om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
aici intervine rolul acțiunii și al contemplației, politica și romanul. Acțiunea e contemplativă, contemplația e activă; politica e romanescă și romanul e politică. Atunci când bietul meu Jugo, rătăcind pe marginile - nu pot fi numite maluri - Senei, a dat peste cartea fatidică și-a început s-o devoreze și să se lase absorbit de ea, tranformându-se într-un pur contemplator, într-un simplu cititor, ceea ce este absurd și inuman, el îndura romanul, dar nu îl făcea. Or, eu vreau, cititorule, să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Bouvard și Pécuchet, după ce-au bătut toate cotloanele spiritului universal, au sfârșit ca niște conțopiști. N-ar fi oare mai bine ca romanul despre Jugo de la Raza al meu să se termine făcându-l ca, după ce abandonează lectura cărții fatidice, să se consacre datului în pasiențe și, făcând pasiențe, să aștepte să-i ia sfârșit cartea vieții? A vieții și a căii - via, a istoriei care e drum. Via și patria, despre care vorbeau misticii scolastici, cu alte cuvinte: istorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
În nori. Atari ipoteze, acceptabile la lumina unei zile buimace de atâtea culori și lumini, s-au topit o dată cu ultima piruetă solară. Când s-a lăsat Întunericul, totul a devenit elegiac. Din când În când, din beznă se auzea bocetul fatidic al cernitei cucuvele, care imită tusea spartă a unui bolnav. Sosise clipa când fiece călător cerne În minte vechi amintiri sau simte o nelămurită și tenebroasă teamă În fața vieții sumbre; la unison, toate roțile trenului păreau să silabisească: Bi-bi-lo-ni-a-fost-a-sa-si-nat, Bi-bi-lo-ni-a-fost-a-sa-si-nat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]