800 matches
-
italiene DeRigo. Acesta se dovedește o alegere foarte inspirată, iar angajamentul celor doi crește semnificativ, până la punctul în care, în 2006, își asumă responsabilitatea creării unui magazin monobrand Police la București, primul de acest gen din lume, în complexul comercial Feeria. Pe lângă ochelari, aici se vând și ceasuri și bijuterii cu același brand. Police este primul dintre brandurile de renume care intră în portofoliul AMC. Urmează brandurile Fila, Escada, Givenchy, La Perla, Furla, Sting, Chopard de la firma DeRigo, Guess și Tommy
Tehnici de analiză în managementul strategic by Bogdan Băcanu () [Corola-publishinghouse/Science/2251_a_3576]
-
picarescă purtând urmele istoriei trăite (Jocul cu moartea, Îngerul a strigat) la alegoria fals „istorică” realizată de Eugen Barbu în Princepele, ori de la parabola fantezistă din Cartea de la Metopolis a lui Ștefan Bănulescu, cu jocurile ei aluzive (în special din „feeria lumii bizantine”, pusă sub semnul duplicității și al suspiciunii cvasigeneralizate) și până la pamfletul (în esență, politic) direct, sarcastic, la I. D. Sârbu, în Adio, Europa, sau într-un travesti pseudoistoric care nu-i reduce, ci îi subliniază ironia, ca în Calpuzanii
BALCANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285580_a_286909]
-
Dacă, în pofida popularității de care s-a bucurat, Se face ziuă a alunecat în uitare, Trandafirii roșii (1915), scriere dramatică în trei acte și în versuri, cu o carieră scenică remarcabilă, se bucură încă de un anume interes. Lucrarea, o feerie în notă neoromantică, dezvoltă motivul jertfei aduse unui ideal. Valorile poetice prevalează asupra celor dramatice. Tânărul și visătorul trubadur Zefir își asumă sacrificiul suprem: cu sângele său înroșește 77 de trandafiri albi în 77 de zile, pentru a îndepărta blestemul
BARSAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285656_a_286985]
-
Deși marcate de ecouri din ermetismul și cromatismul barbian sau de topica și cadențele blagiene, primele culegeri de versuri arată în „cel dintâi poet moț” (Emil Giurgiuca) un peisagist elegiac, discret caligraf de reverii alpine, de nostalgii „brumate” și de feerii glaciale. Pasteluri, cântece sau balade, poemele sale sunt proiecții ale sensibilității în peisaje spiritualizate sau incantații melancolice. Stilizate în sensul abstractizării, geografia natală, atmosfera și amintirile transilvane sunt invocate/evocate fie în tablouri fumurii, grave, dominate de simbolicele turnuri ale
BARNA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285649_a_286978]
-
sau aspecte întâmplătoare ale vieții individuale și sociale. O notă aparte face ultima sa poezie, Baccanal tracic, în care izbutește să sugereze atmosfera tensionată a unei serbări ritualice printr-o descriere sincopată, în ritm primitiv, și printr-o cromatică stranie. Feeria în versuri Făt-Frumos în grădina Sfintei Vineri (1903) a reținut atenția prin aerul de puritate și de gingășie al acestei compoziții mai degrabă ludice, imaginată într-un decor edenic, animat de personificări alegorice din mitologia autohtonă. În poemul dramatic Cheleș-Împărat
BERARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285702_a_287031]
-
într-un decor edenic, animat de personificări alegorice din mitologia autohtonă. În poemul dramatic Cheleș-Împărat (1923), elementele de basm au o pondere redusă și intervin numai indirect, prim-planul fiind ocupat de înfățișarea unor sentimente și fapte „reale”. O altă „feerie”, Norocul, are ca autor pe B., alături de Gr. de Pantasi. Împreună cu Temistocle Bocancea, a scris și libretul operetei Moș Ciocârlan, pe muzica lui Tudor Flondor (1901). Puțin numeroasele sale texte în proză aparțin genului memorialistic, evocând cu predilecție vremea și
BERARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285702_a_287031]
-
Prometeu, dar și Sofocle, Shakespeare, Voltaire, Goethe, Edison. Fie și prin acest soi de intertextualism, piesei La Rhapsodie des dieux nu i se poate nega tenta de modernitate. O textură dramatică „prezintă” și scrierea în proză Dialogul morților („Dimineața”, 1933), feerie politică tincturată de sarcasm. SCRIERI: Literare, București, 1932; La Rhapsodie des Dieux, Paris-București, 1940. Repere bibliografice: Nicolae Ivașcu [Nae Ionescu], Finanțe și cultură, „Ideea europeană”, 1922, 98; Camil Petrescu, Teze și antiteze, București, 1936, 206-214; Arghezi, Scrieri, XXIV, 37-41, 200-214
BLANK. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285759_a_287088]
-
de urși. Bătrânul se preface-n urs și el îl ucide. Vine femeia. Ea-i de frumusețe nemaivăzută, brunetă. Un amor demonic și bestial îi cuprinde, pe amândoi. Ea-l duce în palatul ei din peșteră, care e o adevărată feerie. Traiul împreună. Descoperirea ei că-i mumă. Dizgustul, ura, desperarea. Oglinda și sipetul. ACTUL AL V -LEA Nunta la craiul Galu. Rătăcirea sălbatecă ca a lui Orest (shakespiric) a lui Gruie. El spune unui preot la ureche vina sa - acesta
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
lacrime de copil căzute pe-o frunte pătată, două diafane ființe de înger sparte în stânca păcatului. 9 2258 timpul - o idee ce leagă fapt de fapt. 10 2258 unda ce-și mână trecutu-n viitor. 11 2255 trecutul - o feerie-nmărmurită, viitorul - umbră. trecutul - marmură, prezentul - Dumnezeu, viitorul - umbră. 12 2254 Negre idei, ca [a] unui ce se prăvale-ntr-o prăpastie pustie ca trecutul. 13 2254 Durerea-i o ruină. {EminescuOpVIII 256} 14 2258 O stea ce cade, o
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
ochii [mei].... și gură Abia urmează încă a gândului măsură. Eu nu cred în nimica și nu cred blândei gure Ce-mi minte fericirea... Te du! Te du aiure. REGELE SOMN (zîmbind) Tu spui... privește-n juru-ți... lumea-i o feerie. Te duc prin fericire și inima-ți n-o știe, Dar vezi... nu vezi tu colo... apare-un chip d-omăt... Cu glasu-i ea te cheamă încet... tot mai încet... Auzi! vîntu-n ruine și undele se vaier; De mâne diafane
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
ca neaua nopții și îmbrăcați de rază, Privește însuși cerul din nouri ca să-i vază, Pe când, din fundul mărei, Nordul, străbunul rege, Cu visuri de astfel lungi nopțile-și petrece, Astfel că lumea toată, cu cer, pământ și mare, O feerie mândră, un vis măreț îi pare. Aceste-s visuuri dalbe ce-aievea le creează Străbuna Miazănoaptea, ce doarme când veghează, Străbuna Miazănoapte, a visurilor mumă, Ce-n nori visează stele și fericiri în lume Când marea cea adâncă cu miliarde
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
nici un moment de fantezia shakespeariană, nici de basme și mituri, nici de legende. Nu-l uit nici pe E.T.A. Hoffmann, nici pe alți maeștri ai literaturii fantastice, nu uit nici suprarealismul. Dar atrag atenția că la Shakespeare așa-zisele feerii exprimă o filozofie foarte coerentă și amară, care nu evadează din realitate, ci are, dimpotrivă, un substrat brutal, tipic elisabetan. Mai atrag atenția că Hoffmann (pe care-l socotesc genial și cred că e „cel mai mare” dintre scriitorii fantastici
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
agravat însă la mine prin faptul că-mi public opiniile și trec drept un critic. Eu credeam că fusesem destul de precaut scriind puțin mai înainte în același articol că „insist foarte mult să nu fiu greșit înțeles” și pomenind de feeriile shakespeariene, de mituri și basme, de E. T. A. Hoffmann, de suprarealism etc. și că deci în context fraza cu „plauzibilitatea” era întregită prin rest. Dar fiindcă, vorba lui Talleyrand: „Cela va sans dire, mais cela va beaucoup mieux en
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
de ordin dramatic ce se produce între intenția inițială a autorului, cu deschidere tragică, și rezultanta, în ton minor, privind indecizia protagonistului, un om care nu știe ce vrea. Demonstrația cu nuanțe etice este procedeul predilect și în comediile și feeriile cu inflexiuni de basm, una originală, cealaltă fiind o dramatizare după George Meredith, și ține de o anumită dezabuzare, de convingerea că lupta socială e inutilă. De altfel, M. poate fi considerat unul dintre cei mai importanți scriitori balcanici români
MAGHERU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287955_a_289284]
-
epitafurile închinate lui Cincinat Pavelescu și lui Al. Calotescu-Neicu. A mai publicat o monografie a insulei Ada-Kaleh (1936), în care surprinde cu sensibilitate poezia unui colț de Orient neatins de modernismul occidental, iar în colaborare cu Cesar Pruteanu a scris feeria în versuri Legenda lăcrămioarei (1941), deosebit de atractivă pentru cei mici, ca și pentru cei mari. SCRIERI: Drăcovenii, Timișoara, [1933]; Epigrame, Timișoara, 1935; Adakaleh, Timișoara, 1936; Epigrame, Timișoara, 1939; Carol al II-lea, Rex Dacorum, Arad, 1939; Legenda lăcrămioarei (în colaborare
MARCUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288009_a_289338]
-
nouă, îngr. și pref. Gh. Cunescu, București, 1970; Moara lui Călifar, postfață S. Damian, București, 1973; Jurnal, I-III, îngr. Mara Galaction Țuculescu și Teodor Vârgolici, pref. Teodor Vârgolici, București, 1973-1980; ed. I-V, îngr. Teodor Vârgolici, București, 1996-2003; Sub feeria lunii, îngr. și pref. Teodor Tihan, Cluj-Napoca, 1974; Prin țară, îngr. și pref. Gh. Cunescu, București, 1975; Opinii literare, îngr. și pref. Gh. Cunescu, București, 1979; Nuvele și povestiri, îngr. și pref. Teodor Vârgolici, București, 1979; Roxana. Papucii lui Mahmud
GALACTION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287129_a_288458]
-
în 1922, creării primului teatru de avangardă românesc, Insula, în linia experimentelor novatoare ale regizorului francez Jacques Copeau sau, în Spania, ale lui Federico García Lorca. Din motive financiare, teatrul este închis în 1923, reușind totuși să pună în scenă feeria Legenda funigeilor de St. O Iosif și D. Anghel. În același an F. emigrează în Franța, țară închipuită prin perdeaua de iluzii a literaturii și culturii sale, pe care o va și numi „tărâmul viselor și al poeziei”. În acest
FUNDOIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287114_a_288443]
-
ilarele peripeții de reflex parodic, conține și un subtext, avertizând asupra efectului nociv al neseriozității, al invidiei generatoare de veșnice gâlcevi și al prostiei. Un sunet mai grav, într-o desfășurare de voie bună. Din folclor se inspiră, ca spirit, feeria Zâna pădurilor - intrată în repertoriul teatrului radiofonic -, o senină, plină de farmec descindere în fabulos. Ca într-un vis al unei nopți de vară, în codrul fermecat se ițesc zâne bune, zâne rele, pitici războinici, pitici-copii, arici puși pe harță
FAIFER-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286939_a_288268]
-
1922) și Împărăția de zăpadă (1924) vor include povești. Tot povești cuprinde și volumul antologic Flăcăul cel isteț, apărut în 1956. De asemenea, la Editura Casa Școalelor, în 1925 și 1927, au fost publicate în colecția „Teatru școlar” mai multe feerii pentru uzul serbărilor școlare (Prinosul îngerilor, Slujnica Maicii Domnului, Steluțele de aur) și basme sumar dramatizate (Domnița adormită din palatul fermecat, Volbură-Vodă, Meșterul Papuc, Doftorul Știe-Tot, Urciorul fermecat), toate jucate cu succes în fața micilor spectatori. Volumul Teatru școlar (1936) va
HARSU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287415_a_288744]
-
propriu-zisă este reprezentată de un fragment din romanul Crowned Queens al reginei Maria, în traducerea Mărgăritei Miller-Verghy, și de un fragment de proză semnat de N.M. Condiescu, Zephir, în transpunerea lui Léon Thévenin. Lista traducerilor continuă cu un fragment din feeria Cocoșul negru de Victor Eftimiu (Mensonge), în versiunea lui Léon Main, cu un sonet al lui Eminescu (À l’heure où tout se tait, et même la pensée), tălmăcit de Mărgărita Miller-Verghy, și o poezie (Dans le bruit du temps
RONSARD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289367_a_290696]
-
culte - Luceafărul (tipărită în revista pariziană „Revue de l’ACILECE”, 1972), precum și alte versiuni după Vasile Alecsandri, Perpessicius ș.a., rămase în periodice. SCRIERI: Flori de mare, Constanța, 1928; Fierbea az-noapte marea..., București, 1933; Basmul zmeilor, București, 1934; Regina, Cernăuți, 1935; Feerie, Cernăuți, 1936; Furtuna, Cernăuți, 1937; Întâia sărutare, Cernăuți, 1937; Nopți pontice, București, 1937; Credința marelui voievod Mihai, Cernăuți, 1939; 6 iunie, Cernăuți, 1939; Fata de împărat, București, 1941; Poemul creațiunii, București, 1942; Iluzia, București, 1944; Ovidius, București, 1958; Nopți pontice
SALCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289444_a_290773]
-
descărnată a inexprimabilului”, mărturisește poetul. Rareori însă „inexprimabilul” s-a exprimat mai bine în limba română. Diotima este un fel de jurnal sans rivages, în care se amestecă morții cu viii, trecutul cu prezentul, realitatea de coșmar cu visul și feeria cu coșmarul (sicriul cu trupul mutilat în timpul anchetei al colonelului, cu mâinile așezate cuminte pe piept, doar că fără unghii), abjecția cu puritatea, revolta cu rugăciunea, proza cu poezia, anecdota cu meditația înaltă. K. își amintește scene și personaje din
KIROPOL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287716_a_289045]
-
ca dintr-o besactea, ametiste și peruzele, topaze, opale și rubine cu care își „pietruiește”, etalând un apetit ca și oriental, discursul. Și în „viziunile” lui de călător (fie că sunt sau nu „viziuni de artă”) se lasă robit de feeria de nuanțe, de „poema de culori și fantasme” a câte unui peisaj care, țintuindu-l locului cu magica lui fosforescență, „exaltă” gingașe „senzații poetice”. Numai că insistența în acest registru conduce, după câteva tușe mai „împăstate”, la un efect de
KARNABATT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287704_a_289033]
-
Poemele de început atestă o sensibilitate elegiacă, dezvoltată poetic fie ca discretă confesiune (când tandru amuzată, când disimulat sentimentală), fie ca înscenare caricaturală, exuberant carnavalescă sau bonom onirică. Poeta imaginează/transpune lumea în cheia diminutivului, în virtutea unei grațioase înclinații spre feeria plină de haz și spre stilizarea diafană. Atitudinea dominantă este aceea de solidaritate, până la comuniune, cu făpturile umile: „Tolănită în mușcătoarea ei singurătate / O mică reptilă rupe flori roșii / Pe-o pajiște roșie / Vântul trece pe-aici în salturi speriate
BOJAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285798_a_287127]
-
memorabil portret al unui semidoct care se vrea autor dramatic, ambele satire ale mediocrității și imposturii, amintind prin unele caracteristici ritmica pieselor lui Mihail Sebastian. Arma secretă a lui Arhimede speculează valoarea comică a anacronismelor, într-o structură compozițională de feerie. În ampla culegere de texte dramatice comentate Beția de cucută (1984) figurează, alături de piesele cărora S. le datorează consacrarea în teatrul românesc, trei noi lucrări, exploatând fiecare alt filon dramatic. Elogiul nebuniei, publicată inițial în 1982 în revista „Teatrul” și
SOLOMON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289788_a_291117]