1,924 matches
-
vârtos spațiul nostru spiritual, felurit colorat, împestrițat cu flori de câmp, cu flori domnești, unele mărunte ca cimbrișorul, altele mijlocii sau mai înălțate, frumos sau urât mirositoare, după cum le-a întrupat Creatorul pe pământ; fiecare își avea motivația nașterii și ființării sale. Și toate la un loc alcătuiau o priveliște firească, echilibrată, nici olimpian-străluciloare, nici răzlețite oaze în pustiu. Și toate la un loc, hrănindu-se mai bine sau mai rău din același pământ, încălzite mai mult sau mai puțin de
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
și tot am vedea limpede realitățile. La Veneția, în schimb, două-trei secole mai târziu doar, se încearcă expulzarea. Consiliul celor Zece, de voie, dar mai sigur, de nevoie, nu poate hotărî alungarea, fără ca aceasta să nu provoace consecințe grave în ființarea Cetății. Aici apare mereu o mână salvatoare pentru evrei, ca și pentru Republică. Forța economică și comercială își spune cuvântul; ce altceva, să zicem, putea să însemne faptul de a deține monopolul comerțului cu grâne? „Cine i-a făcut pe
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
unicității (lingvistice, religioase, artistice etc.) conduce la disoluție identitară, la atrofiere spirituală și nu poate trezi decât coșmaruri. Este de dorit ca ceea ce poate fi unificat să fie unificat, iar ceea ce nu se poate unifica să rămână în spiritul unei ființări multiple. De regulă, ceea ce este mai artificial, mai „construit” de om, se poate apropia sau pune în acord (cunoașterea, economicul, politicul, administrativul, strategicul etc.), iar ceea ce este mai natural, mai apropiat de profunzimile spirituale ale ființei (credința religioasă, mentalul omenesc
Informatizarea în educație. Aspecte ale virtualizării formării by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
îndatorată modelelor folclorice, cultivă simbolistica rurală, într-un metaforism original. Balada și pastelul, specii predilecte, sunt dominate de puseuri elegiace. Plasticitatea și insolitul imaginilor sunt rodul unei imaginații uneori excesive și nesupravegheate, precum o demonstrează unele poezii din volumele Cântarea ființării mele (1968), Trestienii (1975), Amurguri verzi (1978). Alteori, versul este îndatorat reportajului conjunctural și propagandistic (Toboșarii, 1974, De vorbă cu inima, 1987). SCRIERI: Patima izvorului, Chișinău, 1961; Versuri, Chișinău, 1965; Zbor de toamnă, Chișinău, 1968; Cântarea ființării mele, Chișinău, 1968
BOLDUMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285804_a_287133]
-
din volumele Cântarea ființării mele (1968), Trestienii (1975), Amurguri verzi (1978). Alteori, versul este îndatorat reportajului conjunctural și propagandistic (Toboșarii, 1974, De vorbă cu inima, 1987). SCRIERI: Patima izvorului, Chișinău, 1961; Versuri, Chișinău, 1965; Zbor de toamnă, Chișinău, 1968; Cântarea ființării mele, Chișinău, 1968; De ziua satului, Chișinău, 1971; Versuri, Chișinău, 1971; Toboșarii, Chișinău, 1974; Trestienii, Chișinău, 1975; Casa părintească, Chișinău, 1977; Amurguri verzi, Chișinău, 1978; Pădureanca, Chișinău, 1980; Drum de țară, Chișinău, 1983; Izvorul, Chișinău, 1984; De vorbă cu inima
BOLDUMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285804_a_287133]
-
măsură, are și un timp resimțit interior. Timpul exterior al lumii și al celorlalți este durată, pe când timpul meu interior este trăire, pe care o resimt ca o devenire continuă. Primul este scurgere, pe când cel de-al doilea este sentimentul ființării mele. În toate cele trei dimensiuni ale duratei mele externe, Eu am fost cu celălalt, acum, Eu sunt cu celălalt și, În continuare, voi fi cu celălalt. Dar, cu toate acestea, Eu continui să rămân În mod permanent cu mine
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
adânc, imperceptibil, și imposibil de gândit, destinul transcende empiricul. În spiritul gândirii lui N. Ionescu, V. Băncilă susține că destinul este ceva „substanțial și ocult”, ceva „profund intim și mai mare decât noi”, el fiind de fapt „o direcție de ființare la care ne raportăm permanent”. Realitatea destinului este cuprinsă În următoarele trei aspecte, care reprezintă părțile sale constitutive, și anume: determinismul, fatalitatea și libertatea. Să le definim pe fiecare, În sensul raporturilor pe care le stabilesc cu destinul persoanei. Prin
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
401-405; Mihai Zamfir, Eroismul poeziei, VR, 1986, 7; Mircea Muthu, Manole, tragicul, TR, 1987, 23; Cistelecan, Poezie, 199-205; Rotaru, O ist., III, 508-509; Al. Th. Ionescu, Și totuși, poetul, VTRA, 1989, 10; Simion, Scriitori, IV, 393-403; Ioan Adam, Memorie și ființare, RL, 1989, 19; Ioan Holban, Lumea, povestea, CRC, 1989, 25; Liviu Petrescu, O literatură a rezistenței, ATN, 1990, 6; Ioan Holban, Ciocârlia și hultanul, CRC, 1990, 34; Papahagi, Cumpănă, 229-240; Vodă-Căpușan, Accente, 174-176; Diana Adamek, Ultima vânătoare, TR, 1991, 4
BADESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285538_a_286867]
-
expuse într-un limbaj care atrage prin apropierea pe care o realizează cu originile. Tiparul uriașului Flămânzilă este marcat și de simbolismul cifrelor magice, esența sa concentrându-se în semnificația numărului 24, produs al cifrei ce surprinde ciclicitatea anuală, continuitatea ființării noastre în intervale prestabilite și modificate doar de rupturile de nivel ontologic apărute în conștientul a ceea ce este viu (12) și cifra întregului, a prolificității uniunii genurilor (2). Așadar, Flămânzilă păstrează în structura sa funcția de perpetuare a ființei sub
Convertirea grotescului în comic la Ion Creangă. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Amalia Bartha, Ilinca Busuioc, Ana-Maria Dogaru, Anca-Ioana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_948]
-
lui Flămânzilă, aceștia conlucrând, parcă, pentru nimicirea cosmosului teluric și dominând spațiile prin care călătoresc („prăpădenia apelor”). Simbol al setei, al poftei continue de apă, la rândul ei element vital al continuității și particularitate a chtonianului prin care este permisă ființarea, Setilă absoarbe calitățile benefice, mântuitoare, de origine biblică ale apei pentru a le transmite și imprima din punct de vedere trupesc dar și psihologic lui Harap-Alb. Tânărul și neofitul erou manifestă o putere de vizualizare viscerală a uriașului stăpânitor peste
Convertirea grotescului în comic la Ion Creangă. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Amalia Bartha, Ilinca Busuioc, Ana-Maria Dogaru, Anca-Ioana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_948]
-
un catalizator ce se dovedește a fi în final efemer, întrucât acționează doar atunci când presiunea exterioară împiedică îmdeplinerea unor queste, ca și în cazul lui HarapAlb. Din punct de vedere emblematic, Ochilă este delegatul entității superioare ce descrie coordonata de ființare, centrul de convergență a tuturor direcțiilor vitale. În acest caz, el înfățișează Ochiul Eternității, al existenței omnisciente și omniprezente, ce menține o legătură permanentă cu totalul fundamental din macrocosmos. De asemenea, poate fi asociat bătrânului prooroc orb, Tiresias, din epoca
Convertirea grotescului în comic la Ion Creangă. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Amalia Bartha, Ilinca Busuioc, Ana-Maria Dogaru, Anca-Ioana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_948]
-
cu sens și a gândirii inteligibile. Nu merge cu lectura mai departe (și bine face, căci ar fi întâlnit ceva de-a dreptul siderant: „Abia în noaptea luminoasă a nimicului ivit odată cu teama se naște starea originară de deschidere a ființării ca ființare: faptul că ea este ființare - și nu nimic“<ref id="93">Cf. Martin Heidegger, Ce este metafizica?, în antologia Repere pe drumul gândirii, traducere de Thomas Kleininger și Gabriel Liiceanu, Editura Politică, București, 1988, p. 43.</ref>). Se
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
și a gândirii inteligibile. Nu merge cu lectura mai departe (și bine face, căci ar fi întâlnit ceva de-a dreptul siderant: „Abia în noaptea luminoasă a nimicului ivit odată cu teama se naște starea originară de deschidere a ființării ca ființare: faptul că ea este ființare - și nu nimic“<ref id="93">Cf. Martin Heidegger, Ce este metafizica?, în antologia Repere pe drumul gândirii, traducere de Thomas Kleininger și Gabriel Liiceanu, Editura Politică, București, 1988, p. 43.</ref>). Se oprește și
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
merge cu lectura mai departe (și bine face, căci ar fi întâlnit ceva de-a dreptul siderant: „Abia în noaptea luminoasă a nimicului ivit odată cu teama se naște starea originară de deschidere a ființării ca ființare: faptul că ea este ființare - și nu nimic“<ref id="93">Cf. Martin Heidegger, Ce este metafizica?, în antologia Repere pe drumul gândirii, traducere de Thomas Kleininger și Gabriel Liiceanu, Editura Politică, București, 1988, p. 43.</ref>). Se oprește și înțelege că astfel de afirmații
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
ref> Or, deschiderea comprehensivă și proiectul privesc modul omenesc de a fi. Sensul, ni se spune în același loc, „este un existențial al Daseinului și nicidecum o proprie 120 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 108. 109. tate care se atașează ființării, care se află «în spatele» ei sau care plutește undeva ca un «tărâm intermediar»“. A vorbi în chip propriu despre sens înseamnă a avea în vedere un mod de a fi („Ceea ce este înțeles, riguros vorbind, nu este sensul, ci ființarea
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
ființării, care se află «în spatele» ei sau care plutește undeva ca un «tărâm intermediar»“. A vorbi în chip propriu despre sens înseamnă a avea în vedere un mod de a fi („Ceea ce este înțeles, riguros vorbind, nu este sensul, ci ființarea, în speță ființa“). În relație cu comprehensiunea, sensul reface structurile acesteia și elementele ei prealabile. Are el însuși un caracter prealabil. În consecință, doar plecând de la posibilitatea sensului ceva devine comprehensibil ca atare. Acest lucru nu contrazice ideea că orice
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
unui sens, cu orice mod de comprehensiune se anunță un sens. Urmează o precizare decisivă pentru ceea ce se spune Heidegger în acest loc. „Sens nu are decât Daseinul, în măsura în care starea de deschidere a faptului de afiînlume poate fi «umplută» cu ființarea descoperită în această stare de deschidere. De aceea, numai Daseinul poate fi cu sens (sinnvoll) sau fără sens (sinnlos).“ Orice alt mod de ființare va fi conceput, în această perspectivă, lipsit de sens (unsinnig). Se face mențiu nea că expresia
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
nu are decât Daseinul, în măsura în care starea de deschidere a faptului de afiînlume poate fi «umplută» cu ființarea descoperită în această stare de deschidere. De aceea, numai Daseinul poate fi cu sens (sinnvoll) sau fără sens (sinnlos).“ Orice alt mod de ființare va fi conceput, în această perspectivă, lipsit de sens (unsinnig). Se face mențiu nea că expresia „lipsit de sens“ nu indică aici o valorizare, ca în cunoaștere sau în axiologie. Lipsită de sens este tocmai acea ființare numită Vorhandenheit, ființarea
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
alt mod de ființare va fi conceput, în această perspectivă, lipsit de sens (unsinnig). Se face mențiu nea că expresia „lipsit de sens“ nu indică aici o valorizare, ca în cunoaștere sau în axiologie. Lipsită de sens este tocmai acea ființare numită Vorhandenheit, ființarea simplu prezentă, ceea ce ne stă în față în simplitatea faptului de a fi. Am avea de-a face cu o simplăprezență dacă am putea privi ceva, să zicem o piatră sau o cetate, în simplitatea apariției sale
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
ființare va fi conceput, în această perspectivă, lipsit de sens (unsinnig). Se face mențiu nea că expresia „lipsit de sens“ nu indică aici o valorizare, ca în cunoaștere sau în axiologie. Lipsită de sens este tocmai acea ființare numită Vorhandenheit, ființarea simplu prezentă, ceea ce ne stă în față în simplitatea faptului de a fi. Am avea de-a face cu o simplăprezență dacă am putea privi ceva, să zicem o piatră sau o cetate, în simplitatea apariției sale, ca și cum ar fi
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
unele expresii pe care le folosim în această discuție pot să genereze oricând dificultăți de înțelegere. Astfel, sinnvoll, „cu sens“, pare să indice o posesiune, însă nicidecum în acest caz. Căci este vorba de o situație posibilă doar pentru o ființare care se deschide și se proiectează pe sine. Firește, câtă vreme ceva, să zicem o unealtă, este în atenția omului, vom spune că „are sens“. Nu are sens prin ea însăși, ci prin aceea că este la îndemână și comprehensibilă
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
celălalt, Fürsorge). În sfera acestor raportări intenționale, sensul se anunță sau se retrage, se arată sau se ocultează. Lipsa de sens privește însă cu totul altceva, de exemplu o piatră oarecare, o furtună în munți, însă văzute pe cât posibil ca ființări nemijlocite, date ca atare. În cazul lor avem de a face cu ființări simpluprezente. Iar faptul de a fi simplu prezent, Vorhandensein, numește „un fel de a fi care îi este total străin ființării ce are caracterul Daseinului“<ref id
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
se arată sau se ocultează. Lipsa de sens privește însă cu totul altceva, de exemplu o piatră oarecare, o furtună în munți, însă văzute pe cât posibil ca ființări nemijlocite, date ca atare. În cazul lor avem de a face cu ființări simpluprezente. Iar faptul de a fi simplu prezent, Vorhandensein, numește „un fel de a fi care îi este total străin ființării ce are caracterul Daseinului“<ref id="110">Ibidem, p. 56. </ref>. Nu e vorba de ceva întâlnit în primă
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
munți, însă văzute pe cât posibil ca ființări nemijlocite, date ca atare. În cazul lor avem de a face cu ființări simpluprezente. Iar faptul de a fi simplu prezent, Vorhandensein, numește „un fel de a fi care îi este total străin ființării ce are caracterul Daseinului“<ref id="110">Ibidem, p. 56. </ref>. Nu e vorba de ceva întâlnit în primă instanță. Nici de o posibilă „materie a lumii“ neafectată subiectiv, ceva „în sine“<ref id="111">Ibidem, pp. 96, 102.</ref
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
unealtă oarecare atunci când, privită ca simplu obiect, se enunță despre ea ceva neutru („ciocanul este greu“)<ref id="113">Ibidem, pp. 216-217.</ref>. În acest caz, ea este ceea ce este „prin simplaprivire și pentru ea“. Am putea spune așadar că ființării simplu prezente îi corespunde simplaprivire. Semnul distinctiv pare să fie o anume indeterminare ontologică: a lua ceva ca deja dat și de la sine înțeles. Este vorba de o anume indiferență din punct de vedere ontic și mai ales ontologic. Termenul
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]