1,669 matches
-
și al., 2000. Duges și al., 2003. Gosselin și al., 2006. Gosselin și al., 2003 și 2006. Cum neliniștea excesivă este prezentă în nenumărate tulburări sau probleme psihologice, unele intervenții pot servi clinicienilor ca instrumente complementare pentru tratamentul altor probleme: fobie socială, hipocondrie, tulburare de adaptare, anxietate de separare... Prima întâlnire, cu o durată de 90 de minute, permite descrierea motivului pentru care a apelat la consultație și evaluarea diagnostică a pacientei; următoarele două, cu o durată de 60 de minute
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
ale vieții și mai puțin la necazurile posibile. Neliniștea excesivă asociată sănătății în cazul ipohondriei, probleme de somn asociate insomniei... Ladouceur și Dugas, 1999. De exemplu, clinicianul verifică dacă neliniștile în legătură cu aprecierile celorlalți par a fi provocate de credințe tipice fobiei sociale sau de un deficit de abilități. Dugas și al., 2001. Evaluare printr-o întrebare cu ajutorul unei scări cu nouă valori (de la 0 la 8). Gosselin, Dugas, Ladouceur și Freeston, 2001: un scor ridicat indică o mai mare tendință spre
Ghid clinic de terapie comportamentală și cognitivă by Ovide Fontaine () [Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
viitor „junimist” ortodox trebuie înarmat cu toată știința de carte a „egiptenilor” înainte de a face drumul către „pământul făgăduinței” - și aceasta este garanția ieșirii dintr-o mentalitate sectară, riscul idolatrizării unui mentor sau duhovnic, complacerea într-o retorică trăiristă și fobia recurentă față de „intelectualitate”. Sufletele îndrăgostite de aura sfințeniei și de axioma lucrului bine făcut, conversând cu zestrea trecutului și temerile viitorului, navigând între perspective universaliste și patriotism local - acestea doar vor putea prinde cheag și vor putea da Bisericii o
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cel care caută slava celui ce l-a trimis pe el, acela este adevărat și nedreptate nu este în el” (Ioan 7, 18). Câtă vreme mai există, Biserica - compusă într-o covârșitoare majoritate de laici - nu poate fi nici victima fobiilor clericale, nici a inerției „maselor populare”. Cărturarii ar putea fi ambasadorii Bisericii în lume, călătorind mereu între tărâmul eclezial și hotarele culturii înstrăinate de Dumnezeu. În miezul veștii lor bune se ascunde nu o ideologie, ci invitația la bachetul Cuvântului
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
retrezească curiozitatea creștinilor pentru complexitatea parcursului mistagogic asumat la botez. Nu este întreaga noastră viață o încercare de restaurare a demnităților pierdute de primul om? Începuturile repatrierii sunt pavate de frică și afectele satelite: angoasă nedeterminată, melancolii recesive, anxietăți difuze, fobii imaginare. Pentru început, în forul nostrul lăuntric vorbesc mereu mai multe voci, disputându-și dreptul de suveranitate asupra conștiinței noastre morale. Duhovnicul este cel care ne ajută să deslușim adevărata identitate a acestor voci. La început, sufletul angajat în lupta
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
în acest punct că „tiranofobii”, după Hobbes, erau cei ce se temeau irațional de o cârmuire autoritară, fiind în consecință suspecți. Nu avem un antonim propriu-zis al lui tiranofil, fiindcă nu e vorba de vreo opoziție, ci doar de o fobie, deci de un semn de slăbiciune și rătăcire. 14. Vezi Lord Dahrendorf, Versuchungen der Unfreiheit. Erasmus-Intellektuelle im Zeitalter des Totalitarismus, WZB-Vorlesungen 12, Berlin (16 pp.). E textul unei conferințe ținute de Dahrendorf la Wissenschaftszentrum Berlin pe 11 ianuarie 2005, în
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
privind malignitatea marilor conurbații ivite în a doua parte a secolului al XIX-lea. Într-o lume idilică, pastorală, în care oamenii se cunosc între ei, probabil că literatura polițistă ar fi fost un gen exotic. E nevoie de frustrările, fobiile, spaimele și, mai ales, de viteza marelui oraș modern pentru a cuprinde întreaga energie negativă secretată de personajele ivite din coșmarul spațiilor ilimitate, dar și ale măcelurilor primului război mondial. Făcând elogiul povestirilor cu detectivi, Gilbert Keith Chesterton remarca un
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
CAPITOLUL 1" Probleme generaletc "Probleme generale" 1. Scurt istorictc "1. Scurt istoric" Termenul „apărare” apare pentru prima dată în 1894, în „Die Abwehr-Neuropsychosen”, articol în care A. Freud își propunea să fundamenteze o teorie psihologică a isteriei dobândite, a numeroaselor fobii și obsesii și a unor psihoze halucinatorii. Termenul „psihonevroză” este folosit de Freud pentru a desemna o serie de afecțiuni în care conflictul psihic este determinant și în care, ca o consecință, etiologia este psihogenă. Simptomele întâlnite în cazul acestor
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
reprezentare unică presupune existența mai multor lanțuri asociative la intersecția cărora se află. Datorită condensării, istoria manifestă, comparată cu conținutul latent, este laconică și constituie transpunerea în formă prescurtată a celui din urmă. 7) Conduita contrafobică (V.): apărare specifică împotriva fobiei, subiectul utilizând refuzul în act în domeniul specific al fobiei sale. 8) Controlul (V.): încercarea de a gestiona și/sau dirija în mod exagerat evenimentele și obiectele mediului înconjurător pentru a reduce anxietatea și a rezolva conflictele interne. Acest control
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
cărora se află. Datorită condensării, istoria manifestă, comparată cu conținutul latent, este laconică și constituie transpunerea în formă prescurtată a celui din urmă. 7) Conduita contrafobică (V.): apărare specifică împotriva fobiei, subiectul utilizând refuzul în act în domeniul specific al fobiei sale. 8) Controlul (V.): încercarea de a gestiona și/sau dirija în mod exagerat evenimentele și obiectele mediului înconjurător pentru a reduce anxietatea și a rezolva conflictele interne. Acest control se poate exercita prin diverse strategii precum intervenția prin sugestii
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
că valoarea, importanța și intensitatea unei reprezentări susceptibile de a se detașa de aceasta pentru a trece la alte reprezentări, inițial mai puțin intense, dar legate de prima printr-un lanț asociativ. Deplasarea are o funcție defensivă, evidențiată de studiul fobiilor sau al nevrozelor obsesionale, dar acest mecanism este ușor de identificat și în vis, și în oricare formațiune a inconștientului. Deplasarea și condensarea constituie, de altfel, mecanisme specifice procesului primar, modului de funcționare mentală caracterizat printr-o continuă alunecare a
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
reprezentări, inițial de intensitate scăzută, dar care sunt legate de cea dintâi printr-un lanț asociativ. Fenomen întâlnit în special în vis, deplasarea se regăsește și în formarea de simptome nevrotice și, în general, în orice formațiune a inconștientului. În fobie, funcția defensivă a deplasării este evidentă, deoarece deplasarea asupra obiectului fobiei permite obiectivarea, localizarea și circumscrierea angoasei. După Vaillant (1993), o bună parte a activității psihoterapeutice implică utilizarea deplasării. Așa cum utilizarea unui vaccin pe bază de viruși inofensivi imunizează împotriva
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
dintâi printr-un lanț asociativ. Fenomen întâlnit în special în vis, deplasarea se regăsește și în formarea de simptome nevrotice și, în general, în orice formațiune a inconștientului. În fobie, funcția defensivă a deplasării este evidentă, deoarece deplasarea asupra obiectului fobiei permite obiectivarea, localizarea și circumscrierea angoasei. După Vaillant (1993), o bună parte a activității psihoterapeutice implică utilizarea deplasării. Așa cum utilizarea unui vaccin pe bază de viruși inofensivi imunizează împotriva virușilor cu adevărat periculoși, psihoterapia trebuie să-i ofere pacientului o
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
gunoi, fapt ce are ca rezultat o senzațiede ușurare și nu una de culpabilitate. Să cităm un alt exemplu, dat de Horowitz et al. (1992), care procedează la o microanaliză a discursului construit în cadrul terapiei de o tânără suferind de fobie socială. Analiza, realizată de o întreagă echipă, s-a bazat pe o oră de înregistrări centrate pe funcționarea defensivă a pacientei. Datele obținute arată că elementul central în cursul acestei ședințe a fost deplasarea. Într-adevăr, pacienta, ofensată că soțul
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
cineva ca să aflu mai multe în legătură cu această situație”; - itemul 32: „am acceptat simpatia și înțelegerea cuiva”; - itemul 31: „am încercat să nu mă izolez”. Semnificația pentru patologietc "Semnificația pentru patologie" Afilierea ocupă un loc important într-o situație patologică specială: fobia. Pentru fobici, prezența celuilalt constituie o apărare fără de care ei nu pot înfrunta situațiile sau obiectele fobogene. Celălalt devine astfel un obiect contrafobic, având un efect benefic în privința angoasei. Prezența reconfortantă a celuilalt și mai ales disponibilitatea sa de a
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
supună regulii care ghida și comportamentul mamei lui Zorn (1977/1979): „Adevărul nu are nici o importanță, doar politețea contează”. În prezent, antrenamentul pentru exprimarea sentimentelor este utilizat în tratarea unor tulburări de o mare varietate, dar principala indicație o constituie fobia socială și personalitatea evitantă descrise în DSM III-R (1987/1989) și în DSM-IV (1994/1996). Această terapie a mai fost testată și în cazuri de delincvență, probleme de cuplu, alcoolism, migrenă, depresie și chiar schizofrenie. Mathieu et al. (1977), care
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Individul își poate anticipa oare reacțiile, diminuându-și astfel angoasa? De obicei, adulții cu o bună stare de sănătate evită acest subiect de preocupare. Dolto (1961) este de părere că o asemenea reacție este sănătoasă, opusul său fiind semnul unei fobii sau al fricii obsesionale de moarte. Întocmirea testamentului este, evident, un lucru obișnuit. Dar oare câți oameni sănătoși n-au dorit să-l înceapă la fel ca acea mare doamnă din secolul al XVIII-lea care declara: „Dacă mi s-
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
contrapresiune continuă. Menținerea refulării presupune așadar un consum constant de forță”, aceasta fiind sarcina încredințată contrainvestirii. Freud (1915b/1968) susține în principal interacțiunea permanentă refulare -contrainvestire prin figuri clinice aparținând celor trei nevroze numite „de transfer”: isterie de angoasă sau fobie, isterie de conversie și nevroză obsesională. În textul său metapsihologic „Inconștientul” (1915c/1968), Freud afirmă că această contrainvestire se produce în preconștient, instanță intermediară ce protejează aparatul psihic de presiunea exercitată de reprezentările inconștiente. El mai spune că mecanismul contrainvestirii
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
opune unei crize de delir, acest sistem de protecție lipsește. În schimb, în patologiile nevrotice, această apărare se arată a fi foarte activă și antagonică față de puternica refulare ce le caracterizează. Obiectul fobic uzează de contrainvestire. După Freud (1900/1967), „fobia este ca o fortăreață-frontieră pentru angoasă (...). Cu cât contrainvestirile sensibile și vigilente se situează mai departe de substitutul temut, cu atât mai mare este precizia cu care poate funcționa mecanismul ce trebuie să izoleze reprezentarea substitutivă și să țină noile
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
zeii detronați, exilați în criptă, scapă din când în când de acolo și tulbură calmul unei ceremonii, făcând astfel breșe în armura noii religii. Astfel, Janet (1903/1976) observă că una dintre pacientele sale, suferind de mania curățeniei și de fobia față de microbi, se spală încontinuu pe mâini, ceea ce o împiedică să-și facă patul și să-și curețe camera, devenită „o adevărată ladă de gunoi”. O persoană, atinsă de mania ordinii, aranjând minuțios doar câteva obiecte, nu apucă să le
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
este greu de interpretat. Lui Henri, un băiețel pe care cercetătoarea l-a ținut sub observație, îi este teamă să înoate și să meargă cu vaporul, în schimb citește cu plăcere cărți despre navigația maritimă. Bernard are și el o fobie (față de șerpi), însă simte o adevărată plăcere aflând lucruri noi despre reptile, dintr-o carte care i-a fost cumpărată la cererea lui. Reich (1933/1971) formulează aceeași întrebare în legătură cu adultul. Cum pot fi diferențiate la adult cele două forme
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
în psihoza maniaco-depresivă (Rosenfeld, 1960/1976). În al doilea caz, atunci când dominantă este latura proiectivă, ceea ce primează este trimis în exterior, dar (în opinia lui Meltzer) se ridică o întrebare: „Cum este, cum se trăiește în obiect?”. În acest caz, fobiile, mai ales cele legate de spațiu (agorafobia, claustrofobia), se află în raport cu fantasmele interiorului obiectului resimțit ca fiind rău. Patologiile numite „interpretative” se referă la distorsionarea realității sau a relației, mai ales în stările psihotice de confuzie observate la anumiți adolescenți
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
anumită deformare, după care ajunge în conștient sub forma unei percepții venite din exterior”. În acest caz, subiectul percepe la celălalt ceea ce nu poate recunoaște în el însuși. El revendică acel lucru perceput și cade în delirul de persecuție. Explicarea fobiei prin proiectarea în real a pericolului pulsional datează din 1915 (1915c/1968). Prin deplasarea unei încărcături libidinale inconștiente asupra unei reprezentări conștiente substitutive legate de precedenta, proiecția împiedică întoarcerea aspectului refulat și focalizează angoasa asupra unui obiect extern mai ușor
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
comportă ca și cum pericolul dezvoltării unei angoase nu ar veni dintr-o moțiune pulsională, ci dintr-o percepție, și este deci îndreptățit să reacționeze împotriva acestui pericol exterior prin tentativa de fugă care este evitarea fobică.” Tendința proiectivă spre figurare în fobie, ca și în paranoia (ambele recurg la imaginar, cu toată bogăția, dar și cu toate pericolele sale) justifică apropierea de procesul de formare a viselor. Potrivit lui Freud (1917a/1968), „un vis este deci și o proiecție, exteriorizarea unui proces intern
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Ea va avea insomnii legate de teama de lupi. Angoasa s-a deplasat fixându-se asupra fricii de aceste animale, a căror posibilă apariție o sperie pe fetiță atunci când trebuie să se ducă la culcare. Asistăm oare la nașterea unei fobii? Asemănarea dintre proiecție și acest simptom își găsește aici confirmarea. Iată acum un exemplu de mecanism proiectiv acționând la un subiect adult: Heimann (1952/1980) citează cazul unuia dintre pacienții săi, încredințat că a văzut, intrând în cabinet, o baltă
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]