2,684 matches
-
arondismentele 18, 19 și 20. Acestea conturează o semilună, de la nord la sud, trecînd prin est. Centrul și vestul sînt, în acest sens, mult mai puțin dotate, arondismentele 15, 16 și 17 beneficiind de cîteva construcții realizate în zona vechilor fortificații. Geografia solicitărilor de locuințe sociale (108 910 de persoane înscrise la Direcția pentru locuințe și habitat) se suprapune geografiei sociale a Parisului. 56 % dintre solicitanți locuiesc în cele 7 arondismente din est [Primăria din Paris, 2004]. Prețurile imobiliare reproduc, în
Sociologia Parisului by Michel Pinçon, Monique PinçonCharlot [Corola-publishinghouse/Science/1007_a_2515]
-
o ruptură profundă cu o continuitate la fel de fundamentală. Ruptura este morfologică, înscrisă în formele urbane înseși, acelea lăsate moștenire de istorie. Oraș vechi, Parisul a avut mai multe incinte fortificate care conturează încă traseul bulevardelor sale. Orașul mai nou, al fortificațiilor Thiers, marchează și acum, cu o vigoare rar întîlnită, o frontieră, atît în spațiu, cît și în dreptul administrativ, de vreme ce ea separă Parisul de periferia sa. Fortificațiile și zona Zidurile cu totul noi ale incintei Thiers au devenit noua linie de
Sociologia Parisului by Michel Pinçon, Monique PinçonCharlot [Corola-publishinghouse/Science/1007_a_2515]
-
mai multe incinte fortificate care conturează încă traseul bulevardelor sale. Orașul mai nou, al fortificațiilor Thiers, marchează și acum, cu o vigoare rar întîlnită, o frontieră, atît în spațiu, cît și în dreptul administrativ, de vreme ce ea separă Parisul de periferia sa. Fortificațiile și zona Zidurile cu totul noi ale incintei Thiers au devenit noua linie de demarcație a capitalei în 1860, cînd numeroase comune au fost anexate. De atunci, doar excrescențele pădurilor Bois de Boulogne și Vincennes și cea a cîmpului de
Sociologia Parisului by Michel Pinçon, Monique PinçonCharlot [Corola-publishinghouse/Science/1007_a_2515]
-
incintei Thiers au devenit noua linie de demarcație a capitalei în 1860, cînd numeroase comune au fost anexate. De atunci, doar excrescențele pădurilor Bois de Boulogne și Vincennes și cea a cîmpului de manevră din Issy-les-Moulineaux au modificat această frontieră. Fortificațiile erau locul de desfășurare a picnicurilor și siestelor familiilor de muncitori. De pe fortificații, privirea descoperea cu uluire un întins cartier de maghernițe dispuse inelar în zona non aedificandi impusă, în fața bastioanelor, de necesitatea conservării unghiurilor de tragere. Largă de 250
Sociologia Parisului by Michel Pinçon, Monique PinçonCharlot [Corola-publishinghouse/Science/1007_a_2515]
-
numeroase comune au fost anexate. De atunci, doar excrescențele pădurilor Bois de Boulogne și Vincennes și cea a cîmpului de manevră din Issy-les-Moulineaux au modificat această frontieră. Fortificațiile erau locul de desfășurare a picnicurilor și siestelor familiilor de muncitori. De pe fortificații, privirea descoperea cu uluire un întins cartier de maghernițe dispuse inelar în zona non aedificandi impusă, în fața bastioanelor, de necesitatea conservării unghiurilor de tragere. Largă de 250 metri, "zona", un alt termen evocator pentru parizienii epocii, tolera prezența unor construcții
Sociologia Parisului by Michel Pinçon, Monique PinçonCharlot [Corola-publishinghouse/Science/1007_a_2515]
-
de pe urma acestei marginalități reale, dar fără îndoială exagerate și înzestrate cu o dimensiune romantică, cu o viziune idealizată a unei vieți mizerabile în barăcile de tablă, scînduri și pînză gudronată. La sfîrșitul Primului Război Mondial, criza locuințelor s-a făcut acut simțită. Fortificațiile au fost declarate depășite, la capătul unor lungi dezbateri, căci aceasta însemna eliminarea definitivă Fortificațiile Thiers și utilizarea spațiului lor la nivelul porții Clignancourt a concesiunii și deci o gaură în încasările fiscale ale municipalității. O lege din 1919 le
Sociologia Parisului by Michel Pinçon, Monique PinçonCharlot [Corola-publishinghouse/Science/1007_a_2515]
-
o viziune idealizată a unei vieți mizerabile în barăcile de tablă, scînduri și pînză gudronată. La sfîrșitul Primului Război Mondial, criza locuințelor s-a făcut acut simțită. Fortificațiile au fost declarate depășite, la capătul unor lungi dezbateri, căci aceasta însemna eliminarea definitivă Fortificațiile Thiers și utilizarea spațiului lor la nivelul porții Clignancourt a concesiunii și deci o gaură în încasările fiscale ale municipalității. O lege din 1919 le scoate din drepturi: ele puteau fi demolate și înlocuite cu imobile de uz civil. În
Sociologia Parisului by Michel Pinçon, Monique PinçonCharlot [Corola-publishinghouse/Science/1007_a_2515]
-
anexate de orașul Paris, care se întindea atunci pînă la limitele zonei non aedificandi. Inelul devenit astfel disponibil are o circumferință de 34 km și o lărgime de 390 metri: 140 metri corespundeau bastioanelor, șanțurilor și rocadei interioare ce deservea fortificațiile și 250 metri corespundeau zonei. Asta înseamnă 13 km2, în timp ce suprafața Parisului este de 87 km2. Fortificațiile furnizau o rezervă funciară care reprezintă 15 % din această suprafață. Se elaborează un proiect de centură verde. Unii protestează că realizarea sa ar
Sociologia Parisului by Michel Pinçon, Monique PinçonCharlot [Corola-publishinghouse/Science/1007_a_2515]
-
disponibil are o circumferință de 34 km și o lărgime de 390 metri: 140 metri corespundeau bastioanelor, șanțurilor și rocadei interioare ce deservea fortificațiile și 250 metri corespundeau zonei. Asta înseamnă 13 km2, în timp ce suprafața Parisului este de 87 km2. Fortificațiile furnizau o rezervă funciară care reprezintă 15 % din această suprafață. Se elaborează un proiect de centură verde. Unii protestează că realizarea sa ar accentua ruptura dintre capitală și periferie. În cele din urmă, spațiul eliberat va fi treptat acoperit de
Sociologia Parisului by Michel Pinçon, Monique PinçonCharlot [Corola-publishinghouse/Science/1007_a_2515]
-
Méry-sur-Oise, care ar fi fost legat de capitală printr-o cale ferată. Proiectul a fost însă abandonat, fiind considerat prea costisitor. Această trecere în revistă, incompletă, a implantărilor orașului Paris în afara zidurilor arată cît este de strînsă capitala între limitele fortificațiilor Thiers. Parisul s-a extins către periferie, exportîndu-și aici săracii și morții, în locuințe sociale și cimitire care depind de municipalitate. Dar în fiecare zi periferia pătrunde în Paris, construind aici orașul diurn, și, odată cu venirea serii, deconstruind capitala pentru
Sociologia Parisului by Michel Pinçon, Monique PinçonCharlot [Corola-publishinghouse/Science/1007_a_2515]
-
impozante apeducte, resturile consumului din Paris sînt aruncate dincolo de ziduri, iar morții parizieni își găsesc odihna de veci la periferie. Sînt tot atîtea complementarități esențiale între capitală și ținutul său, care începe dincolo de bulevardul periferic. Un Mare Paris? Incintele și fortificațiile au fost îngropate și suprimate odată cu dezvoltarea orașului. Satele anexate, Belleville, Passy, și-au dat numele unor cartiere din Paris, iar autonomia lor de odinioară a fost dată uitării. Ideea de a extinde limitele Parisului și de a integra capitalei
Sociologia Parisului by Michel Pinçon, Monique PinçonCharlot [Corola-publishinghouse/Science/1007_a_2515]
-
Paris, iar autonomia lor de odinioară a fost dată uitării. Ideea de a extinde limitele Parisului și de a integra capitalei noi spații nu este nouă. Ea se ciocnește astăzi de prezența barierei perifericului și a amenajărilor din zona vechilor fortificații, care par de natură să inhibe proiectele. Poate că nu va fi totdeauna astfel. Colaborările aflate în curs între municipalitatea din Paris și autoritățile locale ale orașelor limitrofe nu vizează încă decît amenajarea acelui no man's land care constituie
Sociologia Parisului by Michel Pinçon, Monique PinçonCharlot [Corola-publishinghouse/Science/1007_a_2515]
-
Gallimard, "Folio classique", Paris, 1981. Cuprins Introducere 7 I. Parisul în linii mari 11 Melcul arondismentelor 12 Un plan foarte structurat 16 Incinta lui Filip II August 16 Incintele lui Carol V și Ludovic XIII 17 Zidul Fermierilor Generali 17 Fortificațiile Thiers 18 Planul metroului 19 Perifericul 21 Axa puterii 22 Est-vest: cartiere sărace, cartiere bogate 25 De la Monceau la Épinettes 27 Malul drept, malul stîng: afaceri culturale 32 Stabilitatea clădirilor, fluctuațiile populațiilor 34 Parisul în tranziție 35 II. Atracția Parisului
Sociologia Parisului by Michel Pinçon, Monique PinçonCharlot [Corola-publishinghouse/Science/1007_a_2515]
-
burghezii 138 Locurile de reședință ale membrilor Cercului Uniunii Interaliate 139 Casele-muzeu din jurul parcului Monceau 141 Corectitudinea rezidențială a cadrelor și profesiunilor intelectuale 143 Salamul slab și strada modei 144 Este mixitatea agreată? 146 VII. Parisul periferiei: o aglomerare? 154 Fortificațiile și zona 154 De la poarta Clignancourt la poarta La Chapelle: parcursul pietonului combatant 158 Bariera perifericului 161 Prestigiul adresei pariziene pînă la periferie 163 Parisul periferic: o ruptură în densitatea urbană 164 Rupturi în prețurile de pe piața imobiliară 165 O
Sociologia Parisului by Michel Pinçon, Monique PinçonCharlot [Corola-publishinghouse/Science/1007_a_2515]
-
vezi Posada). Castelul Bran - ridicat de negustorii brașoveni în secolul XIV la hotarul între Transilvania și Țara Românească, în zona Râșnovului, pentru apărarea trecătorii. Azi este muzeu. Castelul Huniazilor (Castelul Corvinilor, Cetatea Hunedoara) - castel din Hunedoara, ridicat în stil gotic, fortificație ridicată în secolul XIV, donat de regele Ungariei lui Voicu, tatăl lui Iancu de Hunedoara. Are ziduri impresionante și turnuri de control. Azi este monument istoric. Castelul Peleș - din Sinaia, a fost reședința de vară a regilor României, inaugurată în
Mic dicţionar de istoria românilor pentru ciclul primar by Carmen-Laura Pasat () [Corola-publishinghouse/Science/100978_a_102270]
-
pretoriul, locuințe și parte din sistemul stradal. Necropola romano-bizantină ocupa zona locuită anterior (sec. I a.Chr. - IV p.Chr.), din afara sistemului defensiv. În fața cetății, la circa 2,5 km est, pe insula Bisericuța, se pot vedea ruinele unei alte fortificații romano-bizantine și urme de locuire din epoca medievală timpurie. Între 1926-1932 s-au efectuat unele cercetări și săpături arheologice în promontoriul Dolojmanului, situat între localitățile Jurilovca și Caramanchioi (jud. Tulcea), de către Paul Nicorescu (1890-1946), ducând la descoperirea ruinelor a două
Elemente ale prezenţei paleocreştine în necropolele din Sciţia Minor (secolele IV-VI) by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100982_a_102274]
-
a amplasamentului necropolei romano-bizantine și degajarea unui tronson din incinta greacă clasică. Săpăturile arheologice au continuat și între 1975-1999 prin redegajarea monumentelor identificate în timpul săpăturilor interbelice (Poarta de Vest, Poarta Mică și Poarta cu turn de pe latura de sud a fortificației romano-bizantine, bazilica „mică“), tinzând, simultan, spre cercetarea zonelor din preajma acestora și ducând la conturarea unor insulae din perioadele greacă, romană și romano-bizantină ale locuirii în acest centru urban antic. În 1990 s-a inițiat un program de cercetare a necropolei
Elemente ale prezenţei paleocreştine în necropolele din Sciţia Minor (secolele IV-VI) by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100982_a_102274]
-
Dinogeția (Bisericuța / Garvăn, jud. Tulcea) Este situată la 4 km, în aval de satul Garvăn, pe o mică insulă (popină) numită de localnici Bisericuța. Cercetările au dus la dezvelirea unei părți din cetate și identificarea aproximativă a evoluției sale. Astfel, fortificația romană - probabil un castellum unde erau cantonate formațiuni militare din Legio V Macedonica, cohors I Mattiacorum, Legio I Italica, cohors I Cillicum și Classis Flavia Moesica - a fost ridicată peste o așezare getică, de la care a preluat inclusiv numele de
Elemente ale prezenţei paleocreştine în necropolele din Sciţia Minor (secolele IV-VI) by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100982_a_102274]
-
969-976). În 1865, consulul general al Franței la Belgrad, M. Engelhard, interesat de arheologie paleocreștină, vizita localitatea Dinogeția, la sugestia lui A. Baudry. Peste puțin timp, publicația francezului Jean Victor Duruy (1811-1894), Istoria monumentală a romanilor (1885) vorbea despre planul fortificației Dinogeția (în vol. V). Informația istoricului francez a trezit atenția călugărului elvețian Raymond Netzhammer, istoric și arheolog, care, fiind numit câțiva ani mai târziu arhiepiscop romano-catolic de București (1905-1924) a vizitat localitatea tulceană în 1921, putând identifica la fața locului
Elemente ale prezenţei paleocreştine în necropolele din Sciţia Minor (secolele IV-VI) by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100982_a_102274]
-
cunoscută în antichitate sub numele de Halmyris, situată în extremitatea Sciției, în descrierea lui Procopius din Caesarea. Cetatea romană Halmyris a fost întemeiată într-o zonă cu urme de locuire din secolele VI-I a.Chr. A cunoscut diferite etape: fortificație romană de pământ (ultimul sfert al sec. I p.Chr.), castru de piatră - sediu al vexilației legiunilor I Italica și XI Claudia Pia Fidelis și stație a flotei Classis Flavia Moesica - (începutul secolului II până în al treilea sfert al secolului
Elemente ale prezenţei paleocreştine în necropolele din Sciţia Minor (secolele IV-VI) by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100982_a_102274]
-
sincretist prin cultul eroilor (vechi tradiții locale păgâne) și îndeosebi prin cultul cavalerului trac (secolul IV). 12.2. Ibida (Slava Rusă, jud. Tulcea) Cetatea este descrisă pentru prima dată de geograful Pamfil Polonic în anul 1897 ca o centură de fortificații cu ziduri groase, cu 33 de turnuri și 3 porți. Situată pe Valea Slavei, identificată în 1911 de V. Pârvan drept Ibida (Polis Ibida), cetatea a fost evocată de Procopius din Caesarea, De aedificiis, IV, 7, printre cetățile refăcute de
Elemente ale prezenţei paleocreştine în necropolele din Sciţia Minor (secolele IV-VI) by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100982_a_102274]
-
Ibida (Polis Ibida), cetatea a fost evocată de Procopius din Caesarea, De aedificiis, IV, 7, printre cetățile refăcute de Iustinian (527-565), menționată și de istoricul bizantin Theophylactus Simocata (secol VII). Cu o suprafață de 24 de ha, o centură de fortificații desfășurată pe o lungime de 2000 m, 24 de turnuri și 3 porți este cea mai mare cetate din Dobrogea. În forma păstrată din epoca tetrarhiei și cu refaceri în timpurile lui Iustinian, așezarea a fost dublată de o fortificație
Elemente ale prezenţei paleocreştine în necropolele din Sciţia Minor (secolele IV-VI) by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100982_a_102274]
-
fortificații desfășurată pe o lungime de 2000 m, 24 de turnuri și 3 porți este cea mai mare cetate din Dobrogea. În forma păstrată din epoca tetrarhiei și cu refaceri în timpurile lui Iustinian, așezarea a fost dublată de o fortificație cu suprafață de aproximativ 3 ha situată pe dealul Harada, a cărei latură de nord e comună cu cea a cetății. La altitudinea de 158 m, pe o altă culme, situată în prelungirea dealului Harada, se află un fort de
Elemente ale prezenţei paleocreştine în necropolele din Sciţia Minor (secolele IV-VI) by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100982_a_102274]
-
de sud a cetății. Cetatea târzie, din secolele IV-VII p.Chr., a funcționat inițial ca sediu al flotei dunărene, Classis Ripae Scythicae, și sediu al Legio I Iovia Scythica din secolul IV. Săpăturile arheologice efectuate între anii 1955-1956, în vederea păstrării fortificației romane, au dus la identificarea unei părți a zidurilor și a construcțiilor laturii de nord-est a cetății, distruse în cea mai bună parte de apele Dunării. Tot în acest perimetru au fost descoperite și ruinele unei bazilici creștine cu absida
Elemente ale prezenţei paleocreştine în necropolele din Sciţia Minor (secolele IV-VI) by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100982_a_102274]
-
inventar. În afara zonei locuite s-a descoperit spre nord, la circa 500 m de fortăreață, în punctul numit La Cișmea, un apeduct, al cărei traiect (descoperit în campania din 1994) trecea la numai 30-35 m de cortina de vest a fortificației. În această ultimă campanie a fost identificată o groapă - un mormânt colectiv, situat chiar pe buza apeductului, din care s-au recuperat 12 cranii și scheletul fragmentar al unui adolescent. Reînhumarea acestor cranii (dintre care trei purtau răni la tâmplă
Elemente ale prezenţei paleocreştine în necropolele din Sciţia Minor (secolele IV-VI) by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100982_a_102274]