1,308 matches
-
un cap pe care Owen l-a identificat inițial ca "Glossotherium", dar a hotărât ulterior că este mai degrabă un "Mylodon". Owen a găsit fragmente de mandibulă și un dinte al unui alt "Toxodon" între fosilele de la Punta Alta. Între fosilele de lângă Santa Fé se numărau dintele de cal care îl nedumerise pe Darwin, întrucât înainte se credea că în Americi caii ajunseseră abia în secolul al XVI-lea, apropiat de un dinte de "Toxodon" și unul de "Mastodon andium" (astăzi
A doua călătorie a vasului Beagle () [Corola-website/Science/324537_a_325866]
-
unul de "Mastodon andium" (astăzi "Cuvieronius hyodon"). Owen a confirmat că dintele de cal provine de la o specie sud-americană dispărută, botezată de el "Equus curvidens", iar vârsta sa a fost confirmată de un dinte corodat de cal între aflat printre fosilele de la Punta Alta. This discovery was later explained as part of the evolution of the horse. Oasele de "Mastodont" „moi ca brânza” de lângă râul Paraná au fost identificate ca fiind două schelete gigantice de "Mastodon andium", și au fost identificați
A doua călătorie a vasului Beagle () [Corola-website/Science/324537_a_325866]
-
animal mare, cred că un mastodont”, i-au pus probleme lui Owen, întrucât creatura denumită de el "Macrauchenia" părea a fi „un pachiderm gigantic și cu totul extraordinar”, înrudit cu "Palaeotherium", dar cu afinități cu llama and și cămila. Între fosilele de la Punta Alta se număra și un dinte de pachiderm considerat a proveni probabil de la un "Macrauchenia".
A doua călătorie a vasului Beagle () [Corola-website/Science/324537_a_325866]
-
domnitorul l-a ales șef unei mari expediții austriece în [[Indiile Occidentale]]. Înainte de a părăsi continentul pe 7 ianuarie 1755 din portul [[Livorno]], a făcut un ocol prin Franța de Sud de unde a trimis 17 lăzi pline cu [[zoofite]] și [[Fosilă|fosile]] la Viena. La [[Marseille]] a făcut cunoștință cu cunoscutul geograf și matematician francez [[Charles Marie de La Condamine]] și la [[Montpellier]] cu celebrul filozof francez [[Claude Adrien Helvétius]]. Timp de aproape cinci ani, savantul a vizitat [[Martinica]], [[Sint Eustatius|St
Nikolaus Joseph von Jacquin () [Corola-website/Science/337404_a_338733]
-
et ponderibus" (1533) descrie unitățile de măsură folosite în antichitate de greci și romani.Descrierea proceselor din interiorul scoarței pământului o descrie în "De ortu et ausis subterra neorum" (1544) și "De natura eorum, quae effluunt exterra" (1545) sau despre fosile și minerale în "De natura fossilium", "De veteribus et novis metallis". Agricola are (cel puțin) șase copii din două căsătorii. Moare la data de 21 noiembrie 1555 la Chemnitz. Saxonia aflându-se în perioada de după "Reformație", conducerea protestantă a orașului
Georgius Agricola () [Corola-website/Science/305023_a_306352]
-
în familia "Balaenopteridae". În 1846, zoologul britanic John E. Gray a clasificat balena cu cocoașă drept "Megaptera longpinna", iar în 1932 naturalistul american Remington Kellogg i-a schimbat numele speciei în "novaeangliae". Ultimul a mai descris și cele mai vechi fosile ale balenelor cu cocoașă — "Megaptera miocaena", datând din miocenul târziu. De asemenea, au fost descoperite rămășițe ale balenelor cu cocoașă din pliocenul târziu și pleistocen, în America de Nord, și din pliocenul superior, în Europa. Denumirea genului "Megaptera" provine din cuvintele grecești
Balenă cu cocoașă () [Corola-website/Science/315214_a_316543]
-
contemporană prin intermediul expoziției tehnologiei expoziționale moderne a devenit posibilă fără distrugerea structurilor istorice din clădire. La etajul superior ("Hochparterre") pot fi văzute pietre prețioase, minerale (unele cu origine în colecțiile vechi renascentiste) și meteoriți (cea mai mare colecție din lume), fosile rare, împreună cu lucrări de artă preistorică: "Venus din Willendorf", scheletul de "Diplodocus", un cristal uriaș de topaz cântârind 117 kg și un număr mare de pietre geme pe care Maria Theresia le-a făcut cadou soțului ei. Primul etaj prezintă
Muzeul de Istorie Naturală din Viena () [Corola-website/Science/328609_a_329938]
-
aprilie 1946. Cele mai vechi rămășițe de civilizație umană găsite în Siria datează încă din epoca paleolitică de acum circa 800 000 de ani. La 23 august 1993 o echipă de excavare comună formată din japonezi și sirieni a descoperit fosile umane paleolitice în peștera Dederiyeh, aflată la aproximativ 400 km nord de Damasc. Oasele găsite în această peșteră aparțineau unui Neanderthal copil, cu o vârstă estimată de numai 2 ani, care a trăit în epoca paleoliticului mijlociu (cca. 200.000
Istoria Siriei () [Corola-website/Science/328971_a_330300]
-
Se ridica noaptea aproape de suprafața apei și mai multe specii sunt obiectul unui pescuit local comercial cu paragatele și traulul. Carnea lor este foarte gustoasă, dar puțin abundentă. Sunt comercializați mai ales în stare proaspătă, sărați sau congelați. Au lăsat fosile din terțiarul inferior și eocenului inferior. Familie trihiuride cuprinde 3 subfamilii, 10 genuri și 44 specii :
Trihiuride () [Corola-website/Science/330883_a_332212]
-
Balcaniă, Iberică și Crimeea, și în munții Caucaz. Solifugele sunt răspândite pe scară largă în Asia Mijlocie, de Sud și în Orientul Apropiat. Ordinul Solifugae cuprinde 1065 de specii grupate în aproximativ 153 genuri și 12 familii existente și una fosilă:
Solifugae () [Corola-website/Science/318520_a_319849]
-
și distinsă cu premiul Academiei Române. Una dintre realizările remarcabile ale profesorului Ioan Gh. Botez a fost descoperirea, pentru prima oară pe teritoriul României, în săpăturile de la Cormani, efectuate împreună cu cercetători de la catedra sa de la Universitatea din Iași, a unor rămășițe fosile umane provenite din paleolitic. Este vorba despre un fragment de femur. A continuat să cerceteze zona dintre Prut și Nistru, în căutarea unor urme din perioada paleoliticului mijlociu. În 1935 a prezentat la Congresul Internațional de Preistorie de la Washington lucrarea
Ioan Gh. Botez () [Corola-website/Science/309709_a_311038]
-
apreciată la până la 260 milioane de ani. Provine din rășina arborilor de pe acele vremuri, care cu timpul s-a solidificat ca o substanță amorfă, fără să fie un mineral. Chihlimbarul prezintă pentru cercetătorii paleontologi o importanță deosebită, prin incluziunile de fosile conservate perfect, timp de milioane de ani, în masa rășinei. Peștera Cave of El Soplao El Soplao din Cantabria, Spania, conține cel mai mare zăcământ de chihlimbar din Europa, datând de acum 110 milioane de ani. În România singura exploatare
Chihlimbar () [Corola-website/Science/308453_a_309782]
-
2007) s-a descoperit o plasă imensă (cu o suprafață de cca 180 de metri), produsă de o colonie de păianjeni sociali, fiind o capcană formidabilă pentru insecte. Datorită suprafeței, a crescut capacitatea de supraviețuire a păianjenilor. Deși numărul de fosile de păianjeni este considerat insuficient, totuși s-au descris aproape 1000 de specii dispărute. Deoarece cuticula păianjenilor, fiind relativ moale, practic greu se fosilizează, majoritate fosilelor au fost găsite conservate în chihlimbar. Cea mai veche fosilă datează din perioada Cretacicului
Păianjen () [Corola-website/Science/308507_a_309836]
-
păianjenilor. Deși numărul de fosile de păianjeni este considerat insuficient, totuși s-au descris aproape 1000 de specii dispărute. Deoarece cuticula păianjenilor, fiind relativ moale, practic greu se fosilizează, majoritate fosilelor au fost găsite conservate în chihlimbar. Cea mai veche fosilă datează din perioada Cretacicului timpuriu, 130 milioane de ani în urmă. În afară de conservarea detaliată a anatomiei, în chihlimbar s-au păstrat păianjeni în timpul împerecherii, uciderea prăzii, producerea mătasei, coconii cu ouă, chiar și îngrijind de tineri. Cea mai veche pânză
Păianjen () [Corola-website/Science/308507_a_309836]
-
a anatomiei, în chihlimbar s-au păstrat păianjeni în timpul împerecherii, uciderea prăzii, producerea mătasei, coconii cu ouă, chiar și îngrijind de tineri. Cea mai veche pânză descoperită până în prezent datează circa 100 de milioane de ani. Cele mai bine conservate fosile au fost descoperite în Germania, în depozitele sedimentare Lagerstätte. Majoritatea păianjenilor din Carbonifer au fost incluși în subordinul Mesothelae, un grup din care în prezent a rămas doar familia Liphistiidae. "Paleothele montceauensis", care a trăit la sfârșitul Carboniferului, acum 299
Păianjen () [Corola-website/Science/308507_a_309836]
-
Paleothele montceauensis", care a trăit la sfârșitul Carboniferului, acum 299 milioane ani în urmă, a avut cinci organe filiere. Deși Permianul, 299 - 251 milioane ani în urmă, a foast bogat în insecte zburătoare, principala hrană a păianjenilor, există foarte puține fosile din această perioadă. Unele fosile de păianjeni migalomorfi ce datează din Triasic par a fi membri ai familiei Hexathelidae, având organele filiere adaptate pentru construirea pânzelor conice, pentru a prinde insecte săritoare. Din numărul mare de fosile de păianjeni din
Păianjen () [Corola-website/Science/308507_a_309836]
-
la sfârșitul Carboniferului, acum 299 milioane ani în urmă, a avut cinci organe filiere. Deși Permianul, 299 - 251 milioane ani în urmă, a foast bogat în insecte zburătoare, principala hrană a păianjenilor, există foarte puține fosile din această perioadă. Unele fosile de păianjeni migalomorfi ce datează din Triasic par a fi membri ai familiei Hexathelidae, având organele filiere adaptate pentru construirea pânzelor conice, pentru a prinde insecte săritoare. Din numărul mare de fosile de păianjeni din infraordinului Araneomorphae, grup ce include
Păianjen () [Corola-website/Science/308507_a_309836]
-
există foarte puține fosile din această perioadă. Unele fosile de păianjeni migalomorfi ce datează din Triasic par a fi membri ai familiei Hexathelidae, având organele filiere adaptate pentru construirea pânzelor conice, pentru a prinde insecte săritoare. Din numărul mare de fosile de păianjeni din infraordinului Araneomorphae, grup ce include majoritate păianjenilor moderni, cele mai vechi sunt din Jurasic și Cretacic, s-au găsit și reprezentanți ai multor familii moderne. Păianjenii sunt împărțiți în două subordine: Mesothelae și Opisthothelae, din care cel
Păianjen () [Corola-website/Science/308507_a_309836]
-
este neagră și groasă, precum scoarță unui stejar bătrân, capul său în comparație cu corpul este mic, nu are dinți, ci doar două oase plate și albe - unul deasupra iar celălalt dedesubt”. Specia era complet domesticită, conform spuselor și studiilor lui Steller. Fosilele acestei specii au fost inițial răspândite de-a lungul coastei Oceanului Pacific, ajungând până în sudul Japoniei și al Californiei. Data fiind rapiditatea cu care vaca de mare a lui Steller a dispărut, cel mai probabil acest lucru s-a întâmplat datorită
Vaca de mare a lui Steller () [Corola-website/Science/333714_a_335043]
-
hidrotermal de formare, marcasita ia naștere la o temperatură mai scăzută ca și pirita, de aceea se poate întâlni în scoarța pământului mai aproape de suprafață, fiind frevent întâlnit frecvent întâlnit în zăcămintele de cărbuni, straturile de argilă, cretă asociat cu fosile de natură animală sau vegetală. Supus acțiunii intemperiilor marcasita se descompune mai ușor decât pirita, în acest proces de descompunere trece prin mai multe faze intermediare, ca de pildă se transformă prin oxidare în limonit (FeO·OH) cu eliberare de
Marcasită () [Corola-website/Science/307802_a_309131]
-
Elm, Wisconsin, o comunitate din apropiere. S-a estimat că meteoritul ar fi avut 170 de metri în diametru, o masă de 9x10 kg și a avut viteza de impact de 30 km/secundă. Craterul are 6 km în diametru. Fosilele, descoperite în roca care a umplut craterul, sugerează că acest crater datează din perioada Ordovicianul de mijloc, acum aproximativ 455-430 milioane de ani în urmă.
Rock Elm Disturbance () [Corola-website/Science/324443_a_325772]
-
sprijină prima variantă. El cântărea între 6 și 12 tone, dar avea dimensiuni mici pentru această masă, între 7,9 și 9 metri în lungime și 3 în înălțime (ambele estimativ), lucru care îl făcea un dinozaur cu mișcări lente. Fosilele sale s-au descoperit pe teritoriul canadian și american. Acest dinozaur apare în foarte multe emisiuni pentru copii (Harry și găletușa lui plină cu dinozauri, Barney și prietenii săi, Dinosaur King (personajul principal împreună cu Tyrannosaurus Rex), filme (Jurassic Park), precum și
Triceratops () [Corola-website/Science/308810_a_310139]
-
pe urechelnița europeană. Resturile fosile ale ordinului Dermaptera încep în Triasicul târziu până în Jurasicul timpuriu. S-au găsit circa 70 de specimene în Australia, Kazahtan și Anglia din familia dispărută Archidermaptera. Câteva dintre trasăturile atribuite urechelnițelor moderne nu apar în fosilele timpurii, dar adulții au tarsii (ultimul segment al piciorului de artropod) cu cinci segmente, saci ovipari bine dezvoltați, tegmina și cerci segmentați. Cerci nu erau curbați și probabil nu erau folosiți ca cei din prezent . Protelytroptera este considerat grupul central
Urechelniță (insectă) () [Corola-website/Science/322795_a_324124]
-
este considerat grupul central al ordinului Dermaptera. Aceste insecte, care seamană cu grupul modern Blattodea sau cu gândaci cu aripi tip carapace și cu orificiu anal mare și inegal, sunt cunoscute din Permian în America de Nord, Europa și Australia. Nu există fosile din Triasic când schimbări morfologice au avut loc din Protelytroptera spre Dermaptera. Ordinul cel mai apropiat și cel mai probabil este Grylloblattaria, descris de către Giles in 1963. Există și alte argumente de către alți autori care le conectează cu Phasmida, Embioptera
Urechelniță (insectă) () [Corola-website/Science/322795_a_324124]
-
Embioptera, Plecoptera și Dictyoptera. Ordinul Archidermaptera este considerat a fi inrudit cu grupul urechelnițelor actuale. Acest subordin are tarsii cu cinci segmente, spre deosebire de trei la celalalte subordine, iar cerci nu sunt segmentați pentru Hemimerina și Arixenina; totuși nu sunt cunoscute fosile de Hemimerina sau ARixenina. Specile din Hemimerina au fost grupate în trecut în propiul lor ording Diploglassata, Dermodermaptera sau Hemimerina. Precum alte specii epizoice nu există resturi fosile, dar probabil nu sunt mai vechi de Terțiar târziu. Dovezi ale unei
Urechelniță (insectă) () [Corola-website/Science/322795_a_324124]